sâmbătă, martie 31, 2012

Cartea a apărut la Editura Leda și o puteți comanda de AICI.
Prietenii pot apărea de oriunde, oricând. Prietenii pot ieși, până și dintr-o carte. Știați asta? Nu de mult, am prins drag de un personaj dintr-o carte. Complexă, directă, perfectă, cu un suflet vândut iadului, Georgina Kincaid a reușit să mă facă să o privesc ca pe o prietenă: cu bune, și cu rele, cu calități și defecte, deoarece cel mai important într-o prietenie e să îți accepți prietenii așa cum sunt, nu să dorești să schimb ceva din personalitatea lor. Georgina este acel gen de persoană la care oricum nu ai ce să schimbi pentru că e perfectă așa cum e.
Primul volum din seria Georgina Kincaid, “Tristeți de sucub”, publicată la o editura Leda, pentru care îi mulțumesc profund pentru asta, mi-a dat peste cap topul celor mai bune cărți citite, așa încât am pătruns cu ușurință în lumea fantastică creată de geniala Richelle Mead. 
Povestea sucubului sexy ce-și trăiește “eternitatea” printre oameni începe exact ca orice femeie care se respectă: la serviciul ei. Folosindu-se de farmecul ei de neîntrecut, de puterea ei de convingere și de frumosul trup pe care și-l poate modela așa cum vrea, Georgina seduce muritori ( nici măcar nu se străduiește prea tare, căci toți îi cad la picioare ) și le absoarbe energia, echivalentă cu… câțiva anișori din viață.
Nu începeti cumva să o judecați. V-am avertizat de la început că prietena mea are și calități și defecte, așa că faceți bine si citiți până la sfârșit ca să vedeți de ce o îndrăgesc așa mult. Promit, nu veți regreta.
Rea, pasională, Georgina se transformă din simpla angajată a unei librării, din femeia ce nu-și dă întâlniri niciodată, în sucubul fermecător ce “rupe” cluburile în două, la propriu.
Și cum lucrurile nu sunt niciodată prea liniștite, în viața ei sentimentală apar cei doi bieți muritori, ce o fac să se gândească la încălcarea proprii ei reguli : “ fără întâlniri cu bărbații de treabă ”.
Trebuie să recunosc că nu m-ar fi deranjat să fiu, de-a dreptul, curtată de fermecătorul profesor de lingvistică, excepționalul dansator, Roman… și nici de timidul scriitor Seth Mortensen, idolul Georginei.
Toate ca toate, Georgina este o femeie în toată firea, se poate descurca atât cu meseria de sucub, librăria, viața de veșnic îndrăgostită, însă atunci când, în lumea nemuritorilor crimele își fac apariția zdruncinând întreaga credință pe care Georgina o avea de la începutul vieții sale, sucubul nostru drag este prins la mijloc, fiind văzută ca un veritabil suspect.
Nu vă faceți griji, alături îi sunt bunii ei prieteni, pe care trebuie să recunosc că îi ador, așa numiții “cei trei prostovani ai lui Georgina”, Cody, Peter și Hugh, doi vampiri ce nu omoară oameni, și un drăgusor al “naibii” de simpatic. Nu mă puneți să aleg un favorit dintre cei trei… căci fiecare reprezintă o parte importantă din Georgina, la fel ca “șeful”, arhidemonul din Seattle, Jerome, și bunul său prieten, îngerul Carter, aceștia din urmă formând una dintre cele mai ciudate, dar speciale prietenii. Un demon și un înger, cine s-ar fi gandit? Normal, normal, Richelle Mead!:))
Astfel, uneori ajutată , alteori pe propria răspundere, ea pornește într-o “aventură” ce-i întrece puterile de femeie sexy, de nestăpânit, investigând nu doar crimele, ci și o mare parte din legile existenței iadului și a raiului.
E prima dată când îmi scriu oficial (neoficial, eu cred că s-a regăsit în orice recenzie :)) ) impresiile despre o carte. Dacă cumva o dau în bară, să stiți că e din cauză că sunt începătoare.
Întotdeauna am apreciat fiecare carte deoarece fiecare scriitor aduce ceva nou în cartea sa, chiar dacă subiectul dezbătut în cartea cutare, a mai fost folosit și de alți autori. Fiecare carte e specială în modul ei, deoarece scriitorul în sine e special, nimeni nu e la fel, nici măcar gemenii. De când am citit seria “Academia vampirilor”, am știut ce fel de autoare e Richelle Mead: inteligentă, amuzantă, originală, îmbinând cu succes acestea, astfel creează ceva frumos și fascinant. În fiecare carte aduce ceva nou, un lucru peste care nu am mai dat niciodată în toata viata mea de cititoare ( nu sunt la fel de veterană ca Georgina, deoarece eu nu sunt nemuritoare ca ea, dar fac și eu ce pot :)) ). Pentru mine, „Tristeți de sucub” a fost prima carte care avea ca temă viața unui sucub. Auzisem vag despre acești sucubi, și vroiam foarte mult să aflu mai multe despre ei. Am fost foarte bucuroasă să aflu că într-adevăr cineva a scris despre ei și am fost și mai bucuroasă să aflu că însăși Richelle Mead a făcut-o. 2 în 1, Georgina Kincaid:>.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte e că, deși sucubii, în esența lor, sunt ființe ale diavolului, Richelle Mead a arătat cu naturalețe că Georgina nu este definită doar din acest punct de vedere. Georgina poate fi catalogată foarte ușor ca o persoană ce a făcut o greșeală imensă din cauza naivității, de care dă dovadă orice om la un moment dat, și plătește scump pentru a-și ispăși pedeapsa. Georgina, în esența ei, este o ființă umană, chiar dacă și-a vândut sufletul iadului. Am admirat-o pe Georgina pentru puterea ei, de care a dat dovadă de când și-a ales drumul, căci, prin naivitate, bunătate și prin conștiința sa de „om bun”și-a pecetluit soarta.
În aparență, este acel sucub care se tranformă în fantezia oricărui bărbat pentru a corupe sufletele lor slabe să se lase pradă în lumea dementă a iadului. Însă, sufletul ei încă se zbate pentru speranța care niciodată nu moare în inimile oamenilor.  
Chiar trebuie să spun mai multe despre Georgina? Cred că deja v-ați dat seama cât de “demon sexy și plin de glamour” este. Deși aparține “forțelor iadului” , ea își păstrează o anumita… cantitate de bunătate. Prin simplul fapt că absoarbe ( mai bine zis, fură ) energie doar când are neapărat nevoie ( sucubii practic sunt damnate deoarece ele pot supraviețui doar dacă fură regulat energie de la nemuritori ) prin simplul fapt că nu rănește bărbați de treabă, ea dă dovadă de… bunătate. Da, cred că acesta e cuvântul.
Deși la vârsta ei, aș putea spune că a trecut prin toate, că a văzut de toate, și că deja le-a făcut pe toate, în esență, Georgina este la fel de naivă, bună ca orice altă fată de 20 de ani. Să nu credeți că mănâncă orice “gălușcă” trântită de orice bărbat de pe stradă, dar are talentul de a vedea dincolo de aparențe, și de a-și da seama ( într-un final) de adevărata față a celor de lângă ea. Am spus mai sus că îmi este ca o prietenă… De ce ? Însuși numele ei îmi aduce aminte de persoane dragi mie ( George și Krisz ) . Alte motive? Am râs cu ea, am țipat la ea, am vrut să o strâng de gât și să o iau în brațe, am vrut să o plesnesc și, în același timp, am vrut să-i șterg urmele trecutului misterios ce o apasă, indiferent de locul în care se află. O prietenie ideală între noi, nu?
Cody, Hugh, Peter - trupa de șoc. Gașca nebunaticilor, toți pentru unu’ și unu’ pentru toți, varianta iadului, necenzurată. Trebuie să spun mai multe? Doar atât: Îi ador!
Seth, scumpul și adorabilul scriitor, cu o doză infinită de bunătate îmbuteliată bine de tot, reușește să trezească în Georgina sentimente amorțite de multă vreme. Seth este acel tip care se exprimă atât de bine în fața calculatorului, încât frânge inima oricărei femei prin cuvintele sale ( scrise ), însă tot asta se va întoarce împotriva lui, căci remarcabilul scriitor al seriei cu Cady și O’Neill, renunță la multe lucruri din viata sa personală, pentru personajele sale dragi… în concluzie, Georgina este prinsă la mijloc între bărbatul Seth și scriitorul Mortensen, care sunt foarte diferiți :)).
Roman este unul dintre cele mai bune “bunăciuni” create de o minte sclipitoare, asemenea minții lui Richelle Mead, care oricum are talentul de a crea astfel de bărbați. Romantic, senzual, încăpățânat și curajos, el devine un fruct interzis, din care Georgina mușcă fără abțineri. Și cum fiecare dintre noi avem o parte pe care o ținem la depărtare de “public”, Ramon este nu doar un bărbat demn de coperțile revistelor cu cei mai sexy bărbați, ci și un adevărat… să vă spun, să nu vă spun? Vă las mai bine să-l descoperiți voi, citind cartea :)).
Oricât de mult îmi place coperta noastră, ador prima copertă pe care am găsit-o. E artistică și arată într-un mod misterios “brațele” iadului care au înconjurat-o strâns, acest lucru arătând condiția ei eternă. Voi ce spuneți ?
După această recenzie, aș putea spune că nu v-o recomand? Nici gând. Nu veți regreta. Cei care ați citit seria Academia vampirilor, cu siguranță veți îndrăgi această serie. Cei care nu au făcut-o... ei bine, ar trebui să le citiți pe ambele:)). De ce? Nu este doar o poveste despre o fată cu o viață imposibilă și atrăgătoare, este vorba despre acceptarea sinelui, cu bune și rele, și găsirea de echilibru în această lume nebună în care trăim cu toții.

"Tristeți de sucub" de Richelle Mead - Recenzie

Read More

Oanaaa. ne-a trimis citate din "M-am hotărât să devin prost" de Martin Page. Am auzit că e o carte foarte bună, iar citatele sunt dovada. Mulțumim, Oanaaa. 

“Lui Antoine i se păruse dintotdeauna că are vîrsta câinilor. Cînd avea şapte ani, se simţea obosit ca un om de patruzeci şi nouă; la unsprezece, avea deziluziile unui bătrîn de şaptezeci şi şapte. Acum, la douăzeci şi cinci de ani, sperînd într-o viaţă ceva mai blînda, Antoine a luat hotărîrea să aştearnă peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe ori că inteligenţa este cuvîntul care desemnează prostii bine ticluite şi frumos pronunţate, că este atît de pervertită, încît de multe ori eşti mai avantajat fiind prost, decît intelectual consacrat.”

“Avea puţini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranţă şi înţelegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formează pe baza dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia duşmănoasă a mulţimilor, iar curiozitatea şi pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, făceau din el un apatrid în propria lui ţară. Într-o lume în care opinia publică este îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu şi fără opinie, Antoine nu voia să bifeze nici o rubrică.”

“Constatînd cît de vagă şi desprinsă de orice preocupare pentru realitate era gîndirea persoanelor băute, cît de incoerente puteau fi frazele lor și, ca să încununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita adevăruri remarcabile, Antoine s-a decis să adere la
această filozofie promiţătoare.”

“Inteligenţa este un rateu al evoluţiei, îmi imaginez perfect, pe vremea primilor oameni preistorici, în sînul unui mic trib, toţi copiii alergînd prin hăţişuri, fugărind şopîrle, culegînd fructe pentru cină; treptat, în contact cu adulţii, învăţând să devină bărbaţi şi femei desăvîrşiţi: vînători, culegători, pescari, tăbăcari... Dar, privind mai atent viaţa acestui trib, observ că unii copii nu participă la activităţile grupului: rămîn aşezaţi lîngă foc, la adăpost, în interiorul peşterii.”

“De multe ori, ucizi ceea ce vrei să înţelegi, căci, asemeni medicului ucenic, nu există cunoaştere adevărată fără disecţie: descoperi venele şi circulaţia sîngelui, organizarea scheletului, nervii, funcţionarea intimă a corpului. Şi, într-o noapte de groază, te trezeşti într-o criptă umedă şi întunecoasă, cu un scalpel în mînă, mînjit de sînge, suferind de greţuri permanente, cu un cadavru rece şi inform pe o masă de metal.”

“Pe obrajii lui Antoine se prelinseră lacrimi. Edgar îl strînse în braţe şi îl bătu uşor pe umăr, ceea ce îi provocă o criză lungă de tuse. Edgar scoase dintr-un sertar nişte
sirop; îi dădu două linguriţe, apoi îi propuse un Twix. Antoine muşcă cu lăcomie din batonul îmbrăcat în ciocolată, cu ochii acum uscaţi, recăpătîndu-şi puţin cîte
puţin calmul.”

“A treia etapă. Garsoniera fiind goală, Antoine se întreba cum putuse să depoziteze atîtea într-un spaţiu aşa mic. Trebuia acum să-l umple cu lucruri inofensive, care să-i lase spiritul în pace. După vizite din interes la cîţiva vecini ale căror protecţii imunitare împotriva inteligenţei le considera excelente, a constatat care ar fi decorul perfect pentru noua lui viaţă. Un cuplu de vecini format dintr-un profesor, Alain, şi o jurnalistă, Isabelle, i se părea exemplul cel mai elocvent pentru o viaţă întreagă dedicată renunţării la inteligenţă, îi studia de multă vreme şi, în adîncul sufletului său, îi admira: erau atît de ancoraţi în viaţă, posedau atît de complet toate nuanţele unei prostii sclipitoare, ale unei stupidităţi pure, pline de inocenţă, fericite şi împlinite, o stupiditate plăcută pentru ei şi anturajul lor, cîtuşi de puţin răutăcioasă sau primejdioasă. Alain şi Isabelle, cu o seriozitate grijulie, de un ridicol absolut fermecător, l-au sfătuit cum să-şi umple garsoniera.”

The magic of words... by you (76)

Read More

Apy a trimis citate din "Mărul interzis" scris de Andreea. Îmi plac citatele și sper că vor stârni interesul la mai mulți cititori. Mulțumim, Apy. 

"-Ce faci?
-Hey..Alex..Bine. Tu?
-Vorbesc cu prietena mea cea mai bună.
-Iar eu vorbesc cu singurul meu prieten. Apropo, dacă vrei să mai rămâi cu puţină demnitate şi să îţi păstrezi reputaţia, a-i face bine să nu mai vorbeşti cu mine in public."

"Here I am. Micuţa Lexie, dacă pot spune micuţa în clasa a 11-a; mai bine spus că sunt micuţa 007, ‘’sărăcuţa cum sunt privită de profesori. Mica fetiţă care aproape a ucis un om, fruntaşa clasei, cea care îşi ‘’afundă’’ necazurile în învăţat, prietena tuturor când se apropie examenele/tezele, fatadeprimată care nu vorbeşte cu nimeni, care stă singură în ultima bancă, in fundul clasei; defapt să vă zic adevărul despre mine: sunt fata care îşi ‘’afunda’’ întreaga viaţă in skateboarding, fata care este cunoscută sub numele de ‘’cod’’ 007 – majoritatea nu îmi cunosc numele, deşi mă ştie toată şcoala din cauza unei bârfe răpândite de fosta mea BFF, Emily, care habar nu are ce s-a întâmplat în acea noapte de aprilie târzie, când ploaia şi petalele de cireş dansau valsul lor ciudat, Emily ţipa ca şi cum venea moartea dupa ea, eu cu pistolul în mana, cu tegetul pe trăgaci, iar stropii de ploaie spălau sângele de pe ciment."

"’’Nu?! Lui Mark?! Fata asta e chiar....’’
-Fiindcă nu sunt una din fetele care îti cade la picioare, tu încerci să mă seduci. Ei bine...cu mine nu merge. Nu mai încerca să mă linguşeşti, pentru că te urăsc deja şi asta nu se va schimba niciodata, deci da-te, te rog, de pe banca mea."

"-Nu! Nu imi permit sa ma gandesc la asa ceva! mi-am spus eu cu voce tare.
-Sa intamplat ceva, Lexie? ma intreba mama pe un ton protector, cu vocea ei blanda.
-Nu e nimic, mama. Vorbeam singura. E gata micul dejun?
-Da.
-Ok, vin acum. Unde imi este skate’ul?"

"-Pentru ca te iubesc! Esti cel mai bun prieten al meu, si de asta te iubesc! ... sau oare...era ceva mai mult?
-Nu mai sunt, am fost! Intelege odata!"

"-Mersi, am spus eu schitand un zambet.
„Nu stii ce am devenit...” – cuvintele lui imi rasunau in cap..intr-un ecou prelungit. Ce putea deveni? Intrebarea asta ma macina."

"-Ia loc, o indemna mama pe acea fata. M-am imbracat la viteza cu niste haine obisnuite: blugii mei albastri, bluza de culoare verde si desigur nu plec din camera fara skate.
-Neata, Emma! o salutasem eu pe mama.
-Neata.
-Katy! am exclamat eu.
-Hey...spuse ea timida."

"-Mark! tipa Emily la el.
-Gata. Ne despartim! a spus el aproape tipand.
-Stai, stai, stai...facu Emily o pauza
>>De ce, Doamne, eu? Nu numai ca trebuie sa asist la acest circ, dar tre’ sa si fac parte din el?<< -Te desparti de mine, pentru ea? spuse Emily cu un sictir un voce...si mai ales pe fata. -Hai sa clarificam doua lucruri: 1.nu ma despart de tine pentru ea; 2.tu nu meriti sa fii iubita! >>What?! Cei doi iubiti, de-o viata, se cearta?!<<
-Esti doar o pitipoanca careia ii place sa isi bata joc de altii. Nimic mai mult. Te iei de ea pentru ce a facut, dar si tu erai acolo. Ai rupt prietenia voastra ca sa nu iti afecteze reputatia, tu ai fost de vina si ea a trebuit sa suporte tot! Macar puteai sa ii fii alaturi. Nu cred ca...
-Mark! De-ajuns! Am intrerupt eu discutia. Am ramas uimita profund. Mark sa poata spune acele cuvinte lui Emily, care mai avea putin si izbucnea in planc.
Trrrrrr! – sfarsitul discutiei.
-Emily..."

"Zilele treceau ca si cand numarai secudele. Timpul zbura pe langa noi. Mai erau cam doua saptamani pana la Craciun. Trecusera aproape doua luni. Dimineata era cea mai zgomotoasa parte a zilei, micul dejun fiind plin de rasete. Katy, Alex si cu mine, si desigur si Emma, luam impreuna masa de dimineata. Uneori Alex ne mai invita la el, dar Katy era mult prea timida, dar nu acesta e cuvantul potrivit, mai bine spus speriata. Dar, speriata de ce? Sau de cine? Nu prea dadeam importanta acestui lucru, eram prea ocupata cu trei cuvinte, toate ale lui Derek: "Ce am devenit..."
Aceste cuvinte m-au dus la obsesie. Eram pur si simplu obsedata sa aflu raspunsu la aceasta ... intrebare, daca o pot numi asa. Pana atunci nu am realizat, dar nu eram atenta la starea prietenilor mei; nu observasem ca Alex si Katy se distantasera, nu mai erau aceeasi. Ce se intamplasera? De ce mi-am facut atatea griji pentru "ce a devenit" Derek incat mi-am neglijat prietenii, i-am ignorat, pentru cineva caruia nici nu ii pasa de mine? Pentru nimic."

The rest is still unwritten (23)

Read More

vineri, martie 30, 2012

Capitolele 12-13 din "The Journey To War" scris de Twilightpurple AICI 
Capitolul 16 din "Ascunsi in intuneric" scris de Twilightpurple AICI 
Un One Shot scris de Twilightpurple AICI 
Capitolul 6 din "Show me the meaning of being lonely" scris de Zlataustgirl AICI 
Capitolele 7-8 din "Bitter-sweet feeling" scris de LoStInDr3aMs AICI 
 Capitolul 6 din "Dulce si Amar" scris de Alexxa AICI 
 Capitolul 8 din "Dincolo de amurg" scris de Antonya AICI 
 Capitolul 15 din "Project :Returning in time" scris de Stephany AICI 
 Capitolul 6 din "The vampire hunter" scris de Stephany AICI 
 Capitolul 4 din "Momente fumate incomplet - Cand treci limita, ei stiu" scris de AdeeChoco AICI 
 Capitolul 15 şi Epilogul din "What goes around comes around" scris de Veronica AICI 
 Capitolul 6 din "Eu si ...ei" scris de Peach29 AICI 
 Capitolul 17 din "Love without barriers" scris de Peach29 AICI 
 Capitolul 8 din "O alta viata" scris de Twilightpurple AICI 
 Capitolul 11 din "Dias de ira" scris de Twilighpurple AICI 
 Prologul din "Al cincilea anotimp" scris de Ramo AICI 
 Antonya are un mesaj pentru voi: "Multumesc celor care au inteles situatia mea si celor care au asteptat atat de mult pastrandu-si speranta ca, totusi, intr-o buna zi vor citi un nou capitol! Multumesc ca, desi putini, ati ramas langa mine si langa Dincolo de amurg. Acest capitol vi-l dedic in mod special voua, celor care inca v-ati pastrat speranta! Va imbratisez pe fiecare si va rog, nu ma criticati prea tare daca nu va place .. Fac si eu ce pot ."

Multe continuări !

Read More

Adriana a trimis citate dintr-o poveste scrisă de o persoană dragă nouă. Cine e? Krisz!!!:)):D.
Povestea este "Hazard Games". Mi-au plăcut foarte mult citatele, nu pentru că sunt scrise de scumpa mea Krisz, ci pentru că sunt adorabile pur și simplu. Îmi place muuuult umorul ei caracteristic. Un lucru e sigur, trebuie să o pun să ne scrie mai mult:)). Mulțumim mult, Adriana, pentru citate.

„Mă bulversează neîncetat imaginea galopantă de acum. În realitate, în ficţiunea gândurilor încâlcite, în vise..e mereu acolo. Şi de fapt mereu a fost în ultimii ani. Mereu am fost fascinată de acest loc, de locul de care aparţineam, dar de a cărui drept am fost privată. Dar toate au un rost. Nimic nu mi-ar fi modificat în mai bine timpul petrecut departe, adică acea copilărie perfectă. M-ar fi ajutat mai mult la conturarea personalităţii mele, la adaptarea unui ritm de viaţă accelerat, cum e aici. Dar mă voi obişnui complet. Nu e o promisiune,e o exigenţă.”

„… „suportul moral” al noilor mei prieteni, care deşi erau la fel ca mine, nişte peştişori mici de acvariu care au ajuns într-un ocean aglomerat .. din care dacă scapi de rechini, probabil te pierzi prin imensul din faţa ta, ei se acomodau mult mai uşor, se descurcau mult mai bine.. fata de mine, care mă încurcam constant chiar şi în inofensivele alge, care mă împiedicau să ţin pasul cu ei..”

„ Şi în clipa aceea mă opresc cu capul direct în uşa gigantica, auzindu-se un gol puternic.. ..dar nu ştiu dacă în uşa, sau în capul meu.. care răsuna insuportabil ca gongurile din coride. Mai trebuia să dea drumul la tauri şi gata. Pachet complet. Bingo! Uşi de sticla – preferatele mele.[ ….]
Aa.. patru..sau.. sase.. ,..mai clar, multe perechi de ochi, parcă mă găureau cu privirile uimite, ironice şi plictisite în acelaşi timp – diversitatea la ea acasă . Le studiez calma[...]
- Um.. verificam rezistenta geamului. Şi bat demonstrativ în el, uitându-mă plictisită.
Deja eram obişnuită. Deja ştiam ce urma. De parcă nu mă întâlnisem de sute de ori cu situaţii de genul. Situaţii penibile şi râsete ironice. Dar acum devenisem imună la ele.”

„- Şi eu aveam aceeaşi problemă. Acum încerc clanţa.Şi rânji ironic,începând imediat toate să râdă în hohote.

Mda.. Foarte comică era! Faţă de ghips. Înghit în sec, dezgustată, pentru a-mi reveni.
- Asta e bine, pentru că în caz contrar ar fi crezut cei dinăuntru că a aruncat cineva cu o pungă de făină din cauza urmei care rămânea. Şi mă strâmb.
Mai era până la Halloween, şi nici noapte nu era pentru a bântui acum. Cineva trebuia să le aducă la realitate pe fetele astea,clar.
- Noi ..suntem fane adevărate, originale, de aceea.
Fane? Fanele cui? Ale fantomelor?
- A! Şi se cheamă machiaj artistic, inculto!
- Poate “straturi de fard înghesuite” vrei să spui.
Scoate un strigăt de nervi şi frustrare.
- Bine, reformulez, „depăşirea saturaţiei cosmetice”. Şi mişc din cap resemnată după ce îmi dau ochii peste cap.”

„- Invidioaso! Nu suporţi că eşti atât de ştearsă faţă de mine.
- A, dar îţi stă foarte bine, recunosc. Zici că eşti în viaţă. Zâmbesc ironic şi aştept nerăbdătoare reacţiile.”

„-Hey, Cindy, aia nu e de jucărie. Şterge-o de acolo!
Mă întorc ofensată căutând chipul cretinului care rostise vorbele acelea atât de „ilustre”. Un negru dizgraţios şi umflat, ca un sac de cartofi, stătea tolănit pe un fotoliu şi termina nemanierat de înfulecat un sandwish. Se holba ironic şi neglijent.
- Hey, 50 Cent ,scuza-mă, dar mă confuzi cu cineva căruia îi pasă de ce spui tu. „

„- Ascultă, domnule..Cliff..-scria numele pe insignă- .. eu nu vreau decât să îmi deschizi uşa şi să ies şi gata. Simplu ! îi explic încercând să fiu convingătoare.
- Şi eu nu vreau decât să te faci că zbori din faţa mea, Degeţica! Şi mai simplu! Îşi încordă maxilarele nervos.
- Hey, eu v-am spus pe nume, de ce mă luaţi peste picior?
- Ăla e numele agenţiei, isteaţo!
- Oricum există o mare asemănare intre tine şi un munte..deci tot prin zonă. Răspund enervată.
Am spus asta cu voce tare? Urât.”

„- Voi credeţi că Tobey a luat castingul „Spiderman” pentru că era fan păianjeni şi a venit cu pânze pe el sau mai ştiu eu ce?! Sau că actorul din „Superman” avea prea mulţi boxeri şi nu avea niciodată şansa să îi admire cineva?! La ce faţă are de fapt, nici nu mă mir, şi se strâmbă ironic.”

„- Ce cafea preferi? Vrei o cafea neagră?Ti-o aduc eu însumi.
- Nu stiu..Ce culori mai aveţi?
Întreb stupid pentru a-l cicăli. El mă privi uimit.
- Una invizibila vă rog. Toţi începură să râdă discret.
- Nu e genială? Îi întrebă pe ceilalţi.
- Nu beau cafea, mulţumesc.
Şi chiar dacă aş fi băut, oricum nu mă riscam acum, dacă el o aducea. Poate punea arsenic sau ceva în ea.”

„- Monologul. A fost superb. Nu cred că se mai poate transpune cineva în locul personajului ca tine. Eşti fără îndoială perfectă ca Renesmee. Unică.
Vorbea de paragraful ala pe care îl citisem stângaci şi spre final mă bâlbâisem maiestuos când a început nebunia? Sărăcuţul, ce drăguţ era.”

„Şansele de evadare pe geam? Minime. Consecinţe posibile? Ăă.. mai bine nici să nu mă mai gândesc. La mine erau şanse de a mă dezmembra şi dacă săream de pe un scaun.. aşa că.. ce mai conta? La urma urmelor, care erau scenariile disponibile? Sar, şi nimeresc în boschetii aia puţin prietenoşi, plini de insecte – foarte incitant, transformându-mă într-o sperietoare veritabila şi cu şansa că o să primesc vreun rol în „Vrăjitorul din Oz” ; sar, cad în zona „ideală” , adică în nemernica aia de fântâna arteziană – mă întreb dacă mai inoportun decât atât o puteau amplasa? – clar, arhitectul peisagistic era un cretin mai mare decât nervii mei care îi simţeam cum se pregătesc să bubuie; sau mă întorc la uriaşul ăla nesuferit şi mă iau la harţă din nou până îmi dă drumul să plec.”

„ - Tu eşti..?!
Întreb încercând să ascund uimirea şi dubiile cu o siguranţa de faţadă, care nu ştiu cât de tare îmi reuşea.
Ce jalnic. Întrebarea era fără logică, ca pentru doi prieteni vechi care se reîntâlnesc. Oare mai mult de atât nu puteam? În rău, cu siguranță da.
- Nu.Room service-ul. Şi îşi dădu ochii peste cap. Nu tu m-ai strigat?”

„ - Era vântul..ăă..mă deranja. Zise serios după ce tuşi intenţionat, deranjat, pentru a mă întoarce şi a fi atentă.
Ridic din umeri, cu o privire nevinovata. Mda.. sigur era vântul. Aşa cum eu eram ploaia.
- Ce faci aici,până la urmă? îl întreb încruntându-mă uşor şi schimbându-mi mimica în una care căuta răspunsuri.
Bolborosi ceva morocănos, indescifrabil, în timp ce se uita în jos.
- Tu ce crezi că fac…? .. săpături arheologice.. . răspunde nepăsător în timp ce îşi scutură cu o mişcare atrăgătoare părul de praf.
Era o întrebare? Sau o afirmaţie? Oricum era o ironie în conţinut.
- Aa.. iţi căutai gândurile.. zic încet numai pentru mine ca o constatare personală.
Înghiţi în sec. Cred că înţelese ce am zis.
- Şi.. ce ai descoperit?
- Termite, şoareci.. melci nu sunt. răspunse râzând.”

The rest is still unwritten (23)

Read More

Dark Rose scrie "Another Kind Of War".
Descriere: "Patricia se muta din aglomeratul New York, intr-un orasel uitat de lume. Ea cumpara un mare conac, cu intetia de a-i reda stralucirea. Ceea ce locuitorii acelui oras (totodata vecinii ei) este faptul ca Patri duce o viata dubla. Noaptea fiind cel mai cautat hot din lume, iar ziua o foarte talentata desenatoare. Ea se muta in Biled din doua motive: primul, faptul ca nici un agent al F.B.I-ului intreg la cap nu ar cauta-o acolo, iar al doilea inspiratia pe care i-o dau peisajele din imprejurimi. Insa ceea ce Patri nu stie este faptul ca un razboi e pe cale sa inceapa, -cel mai ciudat razboi ce a fost dus vreodata- un razboi intre ingeri si demoni, care se va duce pe Pamant, aceste automat devenind un vast camp de lupta. Ea se intalneste cu Gabriel, arhanghelul trimis sa o apere de Matias, demonul sexi si misterios, care o vrea doar pentru el. Puterea ascusa in interiorul Patricei, si care in "A noua dimensiune" inseamna putere si respect, iar asta este exact ceea ce vrea Matias, satul sa stea in umbra tatalui sau el vrea sa devina cel mai puternic print care a trait vreodata.
Va reusi Gabriel sa o protejeze pe frumoasa, naiva si unica zana de pe Pamant sau ea ii va cadea in mreje lui Matias?"
AICI puteți citi 11 capitole.

Ramo a publicat un nou one-shoot, care se numește "Lupta cu destinul".

Law a început să scrie "Căderea unui înger".
Descriere: "Viata-i divina pentru Vivian.Si asta in sensul propriu al cuvantului.Locuieste in Ceruri,langa nori.Este un Inger.Asta pana cand va trebui sa Cada ca sa-si implineasca Destinul-Acela de a fi cu un muritor.
Ajunsa pe Pamant,cum se va descurca ea?Fiind Inger,inca are anumite puteri.Ce va face cand cineva i le va descoperi?Cineva care nu are legatura cu Destinul sau...cineva care a intrat pe nevrute in viata sa...
Va putea Vivian sa reziste intr-o lume noua?Sau va trebui sa se intoarca?Pacat ca nu poate..."
AICI puteți găsi primul capitol.

Deea07 a scris un one-shoot nou, care se numește "Doar tu și eu".

Alexxa traduce "Letters to Bella". AICI puteți citi primul capitol.

Ana-Maria Anghelescu a scris o creație numită "Chasing Pavements".

AdeeChoco scrie "A Good Wife".
Descriere: "Katherine Marie Brown este o femeie puternica, dar cu un sot infidel.In ciuda distantarii de acesta, ea continua sa ii fie sotie si sa il insoteasca peste tot. Cat va mai rezista asa?"
AICI puteți citi prologul.

Veronica a început să scrie "Only you, Only me".
Descriere: "Edward si Bella… la inceput s-au urit. Apoi s-au iubit, au facut nunta. Ca peste un timp sa devina dusmani. De ce Edward nu semneaza actele de divort? Si de ce Bella e atit de disperata sa obtina divortul? Ce le rezerva oare viitorul? O noua iubire sau si mai multa ura???"
AICI puteți găsi primul capitol.

Creații noi (7)

Read More

Oanaaa. a trimis citate din "Viitorul din trecut" de Antonia. Ne bucurăm să avem citate dintr-o poveste atât de bună. Mulțumim mult.

“Ma priveste cu un aer de cunoscatoare.Este divortata de doua ori si crede ca ma intelege, dar, n-o poate face, nu are cum. Ea are trei copii, amandoi parintii si patru surori. Eu nu am o asemenea familie.
-Ai grija de tine, Serenity. Primul Craciun dupa divort poate fi…”

“Imi asez poseta in spatele ghiseului si-mi incep ziua. Mai intai calculatoarele. Trec de la unul la altul, deschizandu-le pentru elevi, apoi inlocuiesc ziarele de ieri cu cele de azi. In cele sase ore care urmeaza lucrez cot la cot cu Rayla, verificam sistemul de catalogare, pregatim avizele pentru cei care au depasit termenul de restituire a cartilor imprumutate, inregistram cartile noi si modificam asezarea la raft. Daca avem noroc, mai vine cate un elev sa ne ajute, dar in aceasta era a internetului, ei au tot mai multe posibilitati de alucra acasa. Desigur, astazi fiind ultima zi de scoala inaintea vacantei de iarna, biblioteca este tacuta ca un mormant.”

“-Ai cumparat brad? L-ai impodobit?
Neg, cu o miscare a capului.
-Te-as ajuta eu sa il impodobesti.
Inca o miscare din cap.
-Nu multumesc. Trebuie s-o fac singura.
-Si o vei face?”

“Este un soi de liniste pe care nu l-am mai experimentat; nu este linistea din oras, atunci cand oamenii dorm si masinile lor sunt parcate. Este o liniste nefireasca. Cantecul pasarilor te surprinde ca un zgomot puternic si auzi veverita fugind intr-un copac la apropierea ta.”

“Incet, o iau dupa ultimul colt si ma trezesc intr-un luminis mare, cu un lac linistit, limpede, la stanga si o padure imensa la dreapta. Cararea devine drum asfaltat, strajuit de fiecare parte de pomi fructiferi, fara frunze. La capat se vede o constructie din busteni rustica.Acoperisul este un covor de muschi.veranda care o inconjoara este lasata intr-o parte.La stanga usii din fata se afla o sculptura facuta cu fierastraul reprezentand o lebada alba, mare. Sub ea, un anunt pictat care imi ureaza bun venit la Comfort Lodge. Langa el, un altul care-mi aminteste de propria-mi viata.”

“Inainte sa mai pot spune ceva, usa de la intrare se loveste de perete si intra un barbat.Este inalt, oarecum slab, genul atlettic, cu parul negru si scurt. O barba inchisa la culoare, nerasa de cateva zile, ii acopera obrajii, accentuandu-le paloarea. Ochii lui sunt de un verde straniu, o culoare prea vie fata de restul fetei dure, marcate de vreme. Se poate vedea cat de frumos fusese odinioara, inainte ca viata sa-l maturizeze. Stiu cum se simte. Adesea, in ultimul an, am crezut ca imi pierd culoarea d ela ploaie sau ca palesc de la soare.”

“In noaptea aceea am avut din nou probleme cu somnul. Am prea multe in minte. Somnul vine si pleaca; adesea sunt torturata de imagini de cosmar cu sora mea si cu Mason, cu invitatia la nunta pe care mi-a dat-o, cu accidentul de avion.”

“Mama fusese seful bandei, imbracata cu un tricou cu o cravata vopsita pe el, in mare voga pe atunci. Cantand si fumand prin cele sapte state din desert. Umorul lui Evelyn m-a tinut cu mintea intreaga.
Acum ea isi va petrece dimineata de Craciun fara mine. Asta nu s-a mai intamplat pana acum in toata viata noastra. Cred in impacarea lui Bobby cu Darian, dar eu si Evelyn?”

“Si iata ca am ajuns la miezul tuturor lucrurilor. Suntem surori si ne cunoastem mult prea bine. Trecutul nostru, secretele noastre, faptele, temerile noastre. E un dar pretios pe care am incercat sa-l aruncam, dar de care nu ne-am putut debarasa cu adevarat.”

“Sunt ca un autist care are in fata un puzzle. Cat timp am mai ramas in spital am studiat piesele, le-am combinat in mai multe feluri in incercarea de a obtine o imagine intreaga. Mi s-a spus ca n-am parasit locul accidentului si nu cred ca am fost mintita. Am citit relatarile din ziare, cu fotografii care m-au facut sa ma simt rau fizic. Unii pasageri, printre care si Robert, au spus ca au vazut cum am fost luata din avion. Imediat ce mi-au gasit poseta si actele au sunat-o pe Evelyn.”

The rest is still unwritten (22)

Read More

Apy ne-a trimis citate din "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain. Am citit și eu această carte atunci când eram mică și mi-a plăcut mult. Îmi amintesc foarte clar că eram foarte mândră de mine că am reușit să o termin:)). Mulțumim, Apy.

„Tom era un băiat năzdrăvan care, împreună cu fratele său mai mic, Sid, trăia în casa mătuşii Polly, sora mamei lor răposate. În casă mai erau şi verişoara Mary şi negrul Jim, care o ajuta pe mătuşă în gospodărie. Nici nu-l prinsese bine mătuşa că trăsese chiulul de la şcoală şi fusese la scăldat, că o zbughi pe uşă şi porni pe stradă fluierând.”

„Duminica se arătă a fi o zi însorită de primăvară. Natura arăta proaspătă, strălucitoare, peste tot erau numai chipuri voioase, numai Tom arăta posomorât. Cu găleata de var şi bidineaua în mână, măsura din priviri ditamai gardul, de douăzeci şi şapte de metri lungime şi doi metri şi jumătate înălţime. Dădu de două ori cu bidineaua, apoi se aşeză pe o buturugă, descurajat.”

„În scurtă vreme însă, Tom se opri, îşi făcu inventarul bogăţiilor de prin buzunare, apoi îşi făuri un plan. Se apucă liniştit de lucru. Apăru la orizont Ben Rogers, care făcea pe vaporul. Acesta se apropie şi începu să îl compătimească, dar Tom îi înfăţişă ocupaţia lui în altă lumină, spunând că nu îi pică în fiecare zi norocul să vopsească un asemenea gard. Urmărindu-l cât de tacticos îşi desăvârşea opera, Ben ajunse nu numai să îl roage pe Tom să-l lase şi pe el să văruiască, ci îi şi dărui mărul din care de abia muşcase puţin mai înainte. Veniră şi alţi băieţi, care râvniră şi ei la cariera de artist a lui Tom.”

„Foarte mulţumită, mătuşa Polly îl lăsă să plece, la joacă credea ea, dar de fapt Tom avea o treabă foarte importantă. În piaţa publică urma să se înfrunte două “armate” de băieţi, iar Tom era generalul-comandant al uneia dintre ele, iar Joe Harper, prietenul lui cel mai bun, o comanda pe cealaltă. Oastea lui Tom ieşi învingătoare, după lupte aprige, iar el se îndrepta singur spre casă când văzu în grădina lui Jeff Tatcher o fetiţă necunoscută, drăgălaşă, cu ochi albaştri şi păr bălai. Priveliştea îi şterse din inimă pe loc chipul lui Amy Lawrence şi începu să se maimuţărească spre a-i atrage atenţia fetiţei. Aceasta se îndreptă, însă, aparent nepăsătoare, spre casă. În ultima clipă, aruncă peste gard o pansea care îl aruncă pe Tom pe culmea fericirii.”

„După şcoala duminicală urma slujba. Tom, dar şi cei mai mulţi dintre enoriaşi, se plictiseau de moarte în timpul slujbei. La un moment dat,Tom scoase dintr- o cutiuţă un ditamai gândacul, pe care îl poreclise “Ciupici”. Nici nu îl scoase bine, că acesta îl şi înhăţă de deget. Tom scutură mâna şi gândacul se trezi pe cărarea dintre bănci, cu picioarele în aer. Deodată se ivi un căţeluş, intrat în căutarea stăpânului. Se apucă la luptă cu gândacul, dar, când obosi, se aşeză din nebăgare de seamă pe el, acesta îl ciupi, căţelul fugi şi sări în braţele stăpânului, care îl aruncă pe fereastră. Întâmplarea stârni râsul până şi la cei mai serioşi enoriaşi, iar slujba se sfârşi mult mai vesel decât începuse.”

„Luni dimineaţă Tom încercă să scape de mersul la şcoală, învocând întâi cangrena pe care ar fi făcut-o la buba de la picior, ceea ce o făcu pe mătuşa Polly să râdă cu lacrimi. Apoi aminti de dintele care i se clătina şi îl durea, dar mătuşa Polly i-l scoase repejor şi îl trimise la şcoală. Pe drum, dintele se dovedi a fi de mare folos, căci căpătă pentru el o chichiriţă, de la Huckleberry Finn. Acesta era derbedeul târgului, adorat de toţi băieţii tocmai pentru că mamele lor nu le dădeau voie să-i vorbească.”

„Noaptea, pe la unsprezece, pe Tom îl trezi din somn miorlăitul unei pisici. Era Huck Finn, care îl aştepta să meargă în cimitir, cum se înţeleseseră de dimineaţă. Acolo se aşezară la pândă, în apropierea mormântului unui bărbat mort de curând, să vadă dracii cum vin să-i ia sufletul.”
„Starea jalnică în care era Tom îi dădu mătuşii Polly prilejul să încerce o grămadă de leacuri pe el, căci era o pasionată a revistelor cu sfaturi medicale şi le aplica pe cine prindea. Orice tratament i-a aplicat lui Tom nu a avut efectul dorit, până i-a dat medicamentul numit “Moartea durerilor”. Atât de groaznic era, încât Tom începu să-l verse cu linguriţa într-o crăpătură din duşumea, spunând mătuşii că îşi luase doza zilnică. Ba, într-o zi, când motanul cerşise să-i dea şi lui, îi turnă o linguriţă pe gât. Motanul începu să urle şi se izbi de toate mobilele de prin cameră, apoi sări pe fereastră tocmai când intra mătuşa. Îl întrebă pe Tom ce a păţit motanul, iar acesta răspunse, printre hohote de râs că aşa fac pisicile când sunt vesele. Mirată şi bănuitoare, mătuşa se uită prin cameră şi descoperi linguriţa cu care îl tratase Tom pe motan.”

„Tom ajunse devreme la şcoală, aşa cum făcea de când lipsea Becky. Stătea pe lângă poartă, pândind atent fiecare rochiţă care apărea. Inima începea să-i bată cu putere, dar…nu era Becky. În cele din urmă, când sosiseră aproape toţi şi nu se mai zărea nici o rochiţă venind, Tom îşi pierdu orice nădejde, dar chiar în clipa aceea apăru în poartă Becky.”

„Cam la vreo cinci kilometri mai la vale de târguşorul lor, Saint Petersburg, pe unde fluviul Mississippi era mai îngust, către celălalt mal, se afla insula Jackson. Mică, împădurită, cu un banc de nisip la un capăt, insula era nelocuită şi ea fu aleasă de cei doi băieţi ca sălaş de piraţi. S-au dus apoi să-l caute pe Huckleberry Finn şi acesta s-a alăturat şi el cetei de piraţi. S-au înţeles să se întâlnească la miezul nopţii, cu provizii furate de pe acasă şi să captureze o plută mică pe care o ştiau ei într-un loc pe malul apei.”

„În inimi li se furişă pe nesimţite dorul de casă. Deodată auziră nişte bubuituri venind din depărtare. Se duseră la mal să vadă ce e, văzură vaporaşul de cursă, care ducea oamenii de pe un mal pe altul, şi o mulţime de bărci şi îşi dădură seama că s-a înecat careva şi era căutat trupul în apă. Într-un târziu înţeleseră că ei erau înecaţii căutaţi. Întâi au fost satisfăcuţi , gândindu-se că au pus pe jeratic tot târgul."

The magic of words... by you (75)

Read More