The magic of words... by you (75)

Apy ne-a trimis citate din "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain. Am citit și eu această carte atunci când eram mică și mi-a plăcut mult. Îmi amintesc foarte clar că eram foarte mândră de mine că am reușit să o termin:)). Mulțumim, Apy.

„Tom era un băiat năzdrăvan care, împreună cu fratele său mai mic, Sid, trăia în casa mătuşii Polly, sora mamei lor răposate. În casă mai erau şi verişoara Mary şi negrul Jim, care o ajuta pe mătuşă în gospodărie. Nici nu-l prinsese bine mătuşa că trăsese chiulul de la şcoală şi fusese la scăldat, că o zbughi pe uşă şi porni pe stradă fluierând.”

„Duminica se arătă a fi o zi însorită de primăvară. Natura arăta proaspătă, strălucitoare, peste tot erau numai chipuri voioase, numai Tom arăta posomorât. Cu găleata de var şi bidineaua în mână, măsura din priviri ditamai gardul, de douăzeci şi şapte de metri lungime şi doi metri şi jumătate înălţime. Dădu de două ori cu bidineaua, apoi se aşeză pe o buturugă, descurajat.”

„În scurtă vreme însă, Tom se opri, îşi făcu inventarul bogăţiilor de prin buzunare, apoi îşi făuri un plan. Se apucă liniştit de lucru. Apăru la orizont Ben Rogers, care făcea pe vaporul. Acesta se apropie şi începu să îl compătimească, dar Tom îi înfăţişă ocupaţia lui în altă lumină, spunând că nu îi pică în fiecare zi norocul să vopsească un asemenea gard. Urmărindu-l cât de tacticos îşi desăvârşea opera, Ben ajunse nu numai să îl roage pe Tom să-l lase şi pe el să văruiască, ci îi şi dărui mărul din care de abia muşcase puţin mai înainte. Veniră şi alţi băieţi, care râvniră şi ei la cariera de artist a lui Tom.”

„Foarte mulţumită, mătuşa Polly îl lăsă să plece, la joacă credea ea, dar de fapt Tom avea o treabă foarte importantă. În piaţa publică urma să se înfrunte două “armate” de băieţi, iar Tom era generalul-comandant al uneia dintre ele, iar Joe Harper, prietenul lui cel mai bun, o comanda pe cealaltă. Oastea lui Tom ieşi învingătoare, după lupte aprige, iar el se îndrepta singur spre casă când văzu în grădina lui Jeff Tatcher o fetiţă necunoscută, drăgălaşă, cu ochi albaştri şi păr bălai. Priveliştea îi şterse din inimă pe loc chipul lui Amy Lawrence şi începu să se maimuţărească spre a-i atrage atenţia fetiţei. Aceasta se îndreptă, însă, aparent nepăsătoare, spre casă. În ultima clipă, aruncă peste gard o pansea care îl aruncă pe Tom pe culmea fericirii.”

„După şcoala duminicală urma slujba. Tom, dar şi cei mai mulţi dintre enoriaşi, se plictiseau de moarte în timpul slujbei. La un moment dat,Tom scoase dintr- o cutiuţă un ditamai gândacul, pe care îl poreclise “Ciupici”. Nici nu îl scoase bine, că acesta îl şi înhăţă de deget. Tom scutură mâna şi gândacul se trezi pe cărarea dintre bănci, cu picioarele în aer. Deodată se ivi un căţeluş, intrat în căutarea stăpânului. Se apucă la luptă cu gândacul, dar, când obosi, se aşeză din nebăgare de seamă pe el, acesta îl ciupi, căţelul fugi şi sări în braţele stăpânului, care îl aruncă pe fereastră. Întâmplarea stârni râsul până şi la cei mai serioşi enoriaşi, iar slujba se sfârşi mult mai vesel decât începuse.”

„Luni dimineaţă Tom încercă să scape de mersul la şcoală, învocând întâi cangrena pe care ar fi făcut-o la buba de la picior, ceea ce o făcu pe mătuşa Polly să râdă cu lacrimi. Apoi aminti de dintele care i se clătina şi îl durea, dar mătuşa Polly i-l scoase repejor şi îl trimise la şcoală. Pe drum, dintele se dovedi a fi de mare folos, căci căpătă pentru el o chichiriţă, de la Huckleberry Finn. Acesta era derbedeul târgului, adorat de toţi băieţii tocmai pentru că mamele lor nu le dădeau voie să-i vorbească.”

„Noaptea, pe la unsprezece, pe Tom îl trezi din somn miorlăitul unei pisici. Era Huck Finn, care îl aştepta să meargă în cimitir, cum se înţeleseseră de dimineaţă. Acolo se aşezară la pândă, în apropierea mormântului unui bărbat mort de curând, să vadă dracii cum vin să-i ia sufletul.”

„Starea jalnică în care era Tom îi dădu mătuşii Polly prilejul să încerce o grămadă de leacuri pe el, căci era o pasionată a revistelor cu sfaturi medicale şi le aplica pe cine prindea. Orice tratament i-a aplicat lui Tom nu a avut efectul dorit, până i-a dat medicamentul numit “Moartea durerilor”. Atât de groaznic era, încât Tom începu să-l verse cu linguriţa într-o crăpătură din duşumea, spunând mătuşii că îşi luase doza zilnică. Ba, într-o zi, când motanul cerşise să-i dea şi lui, îi turnă o linguriţă pe gât. Motanul începu să urle şi se izbi de toate mobilele de prin cameră, apoi sări pe fereastră tocmai când intra mătuşa. Îl întrebă pe Tom ce a păţit motanul, iar acesta răspunse, printre hohote de râs că aşa fac pisicile când sunt vesele. Mirată şi bănuitoare, mătuşa se uită prin cameră şi descoperi linguriţa cu care îl tratase Tom pe motan.”

„Tom ajunse devreme la şcoală, aşa cum făcea de când lipsea Becky. Stătea pe lângă poartă, pândind atent fiecare rochiţă care apărea. Inima începea să-i bată cu putere, dar…nu era Becky. În cele din urmă, când sosiseră aproape toţi şi nu se mai zărea nici o rochiţă venind, Tom îşi pierdu orice nădejde, dar chiar în clipa aceea apăru în poartă Becky.”

„Cam la vreo cinci kilometri mai la vale de târguşorul lor, Saint Petersburg, pe unde fluviul Mississippi era mai îngust, către celălalt mal, se afla insula Jackson. Mică, împădurită, cu un banc de nisip la un capăt, insula era nelocuită şi ea fu aleasă de cei doi băieţi ca sălaş de piraţi. S-au dus apoi să-l caute pe Huckleberry Finn şi acesta s-a alăturat şi el cetei de piraţi. S-au înţeles să se întâlnească la miezul nopţii, cu provizii furate de pe acasă şi să captureze o plută mică pe care o ştiau ei într-un loc pe malul apei.”

„În inimi li se furişă pe nesimţite dorul de casă. Deodată auziră nişte bubuituri venind din depărtare. Se duseră la mal să vadă ce e, văzură vaporaşul de cursă, care ducea oamenii de pe un mal pe altul, şi o mulţime de bărci şi îşi dădură seama că s-a înecat careva şi era căutat trupul în apă. Într-un târziu înţeleseră că ei erau înecaţii căutaţi. Întâi au fost satisfăcuţi , gândindu-se că au pus pe jeratic tot târgul."