Tag: Summer in a bag of books Recenzie: Reacţie în lanţ Recenzie: Ultimul avanpost Recenzie: Stolen Recenzie: Edward. Jurnalul unui hamster 1990 - 1990 Recenzie: Locuri întunecate Recenzie: Vizionare Recenzie: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul noptii Recenzie: Zi după zi Recenzie: Betibú Recenzie: Fericirea mea ești tu Recenzie: Regatul umbrelor Recenzie: Pe strada Dublin Recenzie: Alegerea Recenzie: Iubire Recenzie: Se numea Sarah

joi, 24 iulie 2014

Tag: Summer in a bag of books


Hehe..pentru că ce face Krisz când nu îi sunt pasate lepșe să le completeze? Își creează propriile lepșe :)) Ideea mi-a venit de la faptul că e vară, și de la Social Tag-ul acela care a tot circulat și pe la noi. Așadar, am corelat anumite fenomene sau lucruri ce țin de anotimpul acesta călduros cu..cărți, desigur! So, let the fun begin! :D

Reguli:
 - selectaţi în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani) 
- ]ncorporaţi în postare imaginea tag-ului (*cea de sub reguli)
- daţi tag-ul mai departe :) 
 
1. Drumul cĂtre mare : O carte pe care ai așteptat mult timp să o citești

Krisz: ”Julie și Julia” de Julie Powell pot spune că e o carte după care am tânjit muuultă vreme, și mă bucur că în sfârșit am avut ocazia să îmi satisfac curiozitatea și să o citesc.
Alexya: "Nume de cod: Verity" de Elizabeth Wein este o carte pe care mi-o doresc de mult prea mult timp să o citesc, însă nu am avut încă această șansă. Sper din suflet ca această vară să nu treacă fără să nu reușesc să îmi îndeplinesc această dorință.

2. RĂSĂRIT DE SOARE : Cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața

Krisz: Recent am trecut prin această experiență cu ”Tronul de cleștar” de Sarah J. Maas. Chiar dacă la început nu m-a prins ea prea tare, spre final devenisem dependentă! Cartea are ceva special, drept urmare acum sunt mai mult decât nerăbdătoare să pun mâna pe al doilea volum!
Alexya: ”E ușor să te iubesc” de Tammara Webber m-a atras de la prima pagină. Îmi amintesc că am citit-o exact acum un an deoarece am fost cu o prietenă foarte bună ca să dea admiterea la facultatea de medicină. În timp ce o așteptam, am citit, în timp ce repeta, am citit. Și a avut dreptate. Este o carte superbă.

3. APUS DE SOARE : O carte pe care ai stat să o citești noaptea

Krisz: Eram în sesiune, noapte, foi peste tot, markere, cărți de specialitate, iar Krisz ce făcea? Citea pe telefon ”Fata cu portocale” de Jostein Gaarder, pe care tocmai și-o comandase ebook și pe care ulterior a adorat-o!
Alexya: Eram, la fel ca şi Krisz, în sesiune. Vorbeam cu ea și eram foarte mândre că am reușit să ne cumpărăm cartea ”Diana cu vanilie” de Diana Sorescu. Deși trebuia să învăț, citeam puțin câte puțin din ea deoarece mi-a plăcut de la început felul ei de a scrie. Examenele le-am luat și m-am și delectat citind această carte. Dacă regret? Deloc.

4. PERLA DIN SCOICĂ : O carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o

Krisz: Am început ”Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay pentru că pur și simplu mi-a căzut în mână la acel moment. Nu mă așteptam să trezescă atât de multe în sinea mea și să îmi placă atât de tare.
Alexya: Am presupus că e o carte bună pentru că îmi plăcuse mult descrierea ei, însă în momentul în care am început să citesc ”Zi după zi” de David Levithan, a fost un șoc pentru mine. Autorul a  tratat niște subiecte incredibile și am rămas surprinsă de frumusețea cu care a vorbit despre ele și sinceritatea cu care au fost abordate astfel încât să ajungi să îi dai dreptate în totalitate.

5. ARSURĂ DE SOARE : O carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută

Krisz: Pot spune că atât de lăudata ”Fluturi” de Irina Binder mi-a crescut tensiunea de multe ori. Nu țin minte să mă fi revoltat mai tare o carte, dar personajul principal atât de antipatic și toate lucrurile pe care le-a acceptat și le-a considerat normale mi s-au părut mai mult decât șocante. Ce e mai trist e că toate cititoarele avide de această mică telenovelă siropoasă consideră că obsesia și violența e absolut firească și că a fost perfectă cartea.
Alexya: Din păcate, ”Fluturi” de Irina Binder este cartea despre care am evitat să vorbesc tocmai din această cauză. La fel ca şi Krisz, m-a enervat de foarte multe ori în timp ce o citeam. Însă am continuat să o citesc până la capăt pentru că doream să văd dacă găsesc acel ceva care le-au atras pe toate cititoarele care o idolatrizează. Tot ce am găsit și mi-a plăcut a fost acele pasaje din jurnalul Irinei. Erau de-a dreptul minunate. Însă restul... nu mi-a dat niciun motiv să o consider un model în viață, așa cum mulți alții o fac deja. 

6. VALURILE MĂRII : O carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție

Krisz: Cu siguranță ”Circul nopții” de Erin Morgenstern a fost mult timp discutată și dorită de mulți, implicit de mine. Cu excepția câtorva cititori mai sceptici, majoritatea au considerat-o unică, și cu siguranță și este astfel.
Alexya: ”Jocurile foamei” de Suzanne Collins. Toată seria. Chiar și filmele. Este o serie ce merită toate laudele și mă bucur că le-a și primit.

7. CANICULĂ: O carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu

Krisz: Am citit foarte greu ”Chemarea cucului” de Cormoran Srike aka J.K. Rowling. Nu știu de ce, dar stilul autoarei nu e pentru mine, pur și simplu.
Alexya: ”Apartamentul” de Hakan Bicakci este o carte la care a trebuit să am o infinită răbdare. Dacă aș reciti-o? În niciun caz.

8. BRIZA MĂRII: O carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanța de vară

Krisz: ”Încă o dorință” de Andreas se încadrează perfect la această categorie. Scriitura mai scârțâie dar subiectele tratate și contextul ales e perfect pentru o lectură relaxantă de vară.
Alexya: ”Zece lucruri pe care le-am făcut (și probabil n-ar fi trebuit)” de Sarah Mlynowski mi se pare foarte potrivită. Este amuzantă și te va provoca să faceți propriile voastre năzdrăvănii, tocmai pentru a petrece cum trebuie această vară.

9. BRONZ : O carte care a lăsat o amprentă asupra ta

Krisz: Nici nu a trebui să mă gândesc mult.. dintre cele citite recent, cred că ”Stolen” de Lucy Christopher e cea care m-a marcat definitiv.
Alexya: ”Ce ne spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion rămâne în continuare cartea după care am tânjit fără să realizez că o fac cu adevărat.

10. VACANȚA DE VARĂ : O carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede

Krisz: ”Ultimul avanpost” de Lavinia Călina. Nici nu știu cum a zburat timpul în compania ei.
Alexya: ”Spulberă-mă” de Tahereh Mafi este ca un o înghețată pe care am savurat-o prea repede. Pentru că mie îmi place ca înghețata să fie înghețată cu adevărat, nu topită. 


Dăm mai departe tag-ul blogurilor Goldypedia, Cuvinte vrăjite, Romance of pages,Shattering Words, însă oricui îi face plăcere, e liber să o preia :)

miercuri, 23 iulie 2014

”Julie și Julia” de Julie Powell - Recenzie

Cartea a apărut la Curtea Veche Publishing și o puteți comanda de AICI

365 de zile, 524 de reţete, o micuţă bucătorie de apartament — sau despre cum şi-a riscat o fată căsnicia, slujba şi sănătatea mintală pentru a deprinde arta vieţii

Ajunsă la vârsta de 30 de ani şi împotmolită într-o slujbă de secretară fără perspective, Julie Powell se hotărăşte să demareze un ambiţios proiect: să gătească într-un an 524 de reţete din cartea Mastering the Art of French Cooking, scrisă de nonconformista Julia Child. Numai că reţetele nu sunt nici simple, nici puţine şi nici foarte clar explicate.
Julie se pune pe gătit şi — la sugestia lui Eric, soţul său (care se manifestă sur­prinzător de tolerant şi iubitor) — începe să-şi consem­neze aventurile gastronomice pe un blog, spre deliciul cititorilor ei.
Întâlnirea dintre Julie şi Julia se dovedeşte a fi un punct de cotitură. Arta de a găti se transformă treptat în arta de a trăi frumos. Reţetele se succed ameţitor, cu gusturi şi arome tot mai diverse şi mai complicate, cititorul descoperind în cele din urmă reţeta bucuriei — adică însăşi esenţa vieţii.
Teribil de sinceră, amuzantă, ironică şi spontană, Julie Powell îşi aşterne viaţa pe hârtie. Ceea ce rezultă e o carte savuroasă despre fericirea aflată la îndemână. Şi despre cum putem găsi împlinirea căutând o simplă ieşire din rutină.
 Cartea a fost ecranizată în 2009, scenariul şi regia fiind semnate de Nora Ephron, în rolurile principale jucând Meryl Streep (Julia) şi Amy Adams (Julie).
Consider că putem asemăna cărțile cu.. preparatele culinare. Sunt zeci de mii de rețete pe care le putem găti; unele poate nu ne vor ieși, ne vor da bătăi de cap, la altele nu vom fi mulțumiți de gust, însă sunt și acelea pe care le vom iubi, vor ajunge printre preferatele noastre și le-am consuma iar și iar. Aceeași poveste intervine și când vine vorba de cărți, unele ne vor consuma interior, altele plictisi, dezamăgi, dar până nu încercăm să citim cât mai multe genuri, cât mai multe cărți, nu vom avea șansa să descoperim acele opere parcă scrise pentru sufletul nostru.
Julie Powell simte că bate pasul pe loc, că s-a plafonat în cei aproape 30 de ani trecuți și că nu a realizat nimic notabil. Nemulțumită fiind de slujba ei de secretară, de apartamentul unde stă în chirie, problemele de sănătate care îi pun piedici în încercarea de a avea un copil după atâția ani de căsnicie, Julie este convinsă că a ajuns într-un punct mort și de aceeași se chinuie singură și își face tot felul de gânduri deprimante. Însă totul va lua o turnură cel puțin interesantă atunci când, în timpul unei vizite acasă, va descoperi pe rafturile mamei ei un volum prăfuit din ”Mastering the Art of French Cooking”, scris de Julia Child, și impulsionată fiind de soțul ei Eric, va demara un proiect mai mult decât ambițios: să gătească într-un an toate cele 524 de rețete din carte.
Printre încercările nefericite de a sacrifica homari vii, arta complicată de a extrage măduva din oase sau de a găti perfect creier, ea se va bucura de experiența inedită și va avea parte de sprijinul și încurajările oamenilor care vor deveni fideli blogului unde Julie își consemnează aceste aventuri culinare. Va avea parte de o mulțime de provocări, piedici, dar toate acestea îi vor condimenta și schimba viața, și îi vor da speranța pierdută.
Nu știu dacă am mai spus asta, dar sunt pasionată de gătit, am răbdarea necesară iar majoritatea preparatelor îmi ies gustoase. De aceea, e clar că între mine și această carte a existat o chimie puternică din prima clipă când l-am descoperit. Am fost extrem de fericită atunci când editura Curtea Veche mi-a îndeplinit dorința de a citi ”Julie și Julia”, trimițându-mi o copie pentru recenzie. Am evitat în ultima vreme să mai citesc descrierea cărților pentru a mă lăsa complet surprinsă și cucerită de poveste. Știam în mare subiectul, că e apărut și un film, dar cam atât. Nu aveam idee că totul e bazat pe ce s-a petrecut în realitate, că Julie, personajul din carte este Julie Powell, scriitoarea, că a existat și un blog care a avut succes. De aceea, cartea a fost neașteptată, nu ceea ce credeam eu că urmează să citesc. Mă aşteptam să mă impresioneze mai mult dar a fost drăguţă şi aşa..
Toate peripețiile prin care va trece zăpăcita Julie sunt relatate cu multă ironie și farmec. Deși stilul nu este unul foarte bine definit, foarte lucrat, cuprinzător, autoarea reușește prin simplitate să aducă cititorul în lumea ei, să îl familiarizeze cu mica ei bucătărie de apartament și să îl facă părtaș la toate încercările acesteia. Vom realiza că acele rețete care par simple pot da o mulțime de bătăi de cap, că gătitul necesită multă răbdare, ambiție și perseverență, și capacitatea de a o lua de la capăt iar și iar atunci când o mică eroare intervine sau un pas este sărit din neatenție, stricând tot. Am apreciat curajul și determinarea Juliei, volumul de muncă și sufletul pe care l-a depus în acest proiect. Eu nu cred că aş fi reuşit, dacă eram în locul ei.
Să nu vă gândiţi că este o carte de reţete. Din contră, acestea sunt foarte sumar şi punctual, nu se pune mult accentul pe ele, ci pe dificultatea pe care o pun pe umerii personajului atunci când le prepară. Dincolo de tot ce ține de bucătărie, cartea se axează în special pe viața Juliei dar și pe cea a familiei și prietenilor ei. Totodată, reușim prin intermediul unor capitole și scrisori să pătrundem și în povestea Juliei Child, cea care a scris ”Mastering the Art of French Cooking” și a reușit să devină celebră la o vârstă mult mai înaintată ca cea a Juliei Powell. Cele două sunt mult mai asemănătoare decât credeam și reușesc să se reinventeze, să ne demonstreze că ne putem schimba oricând cursul vieții.
"M-am simţit dintr-odată ca eroina unui roman de Jane Austen (fără a pune la socoteală, desigur, că eroinele din cărţile de Jane Austen nu gătesc niciodată), care se uită nedumerită la toţi cei pe care-i iubeşte şi îşi închipuie mii de combinaţii posibile, mii de cupluri previzibile sau imprevizibile. Totuşi, la sfârşitul acestui roman de Austen în care mă aflam eu nu aveau să se petreacă nunţi, nici nu aveau să fie finaluri fericite, de fapt nici nu exista vreun final. Doar glume, prietenii, apropieri şi delicioase declaraţii de independenţă. Şi mi-am dat seama că, măcar în noaptea aceea, nu prea îmi mai păsa dacă vreunul e genul care se căsătoreşte sau nu - nici măcar eu. Cine-ar fi putut şti? Niciunul dintre noi nu ştia sigur ce gen este, dar, atât timp cât eram genul care să ia masa împreună şi să petreacă un timp extraordinar, era de ajuns."

„Julia m-a învăţat ce înseamnă să-mi găsesc drumul în viaţă. N-a fost ceea ce credeam eu c-ar fi. Credeam că totul are de-a face, habar n-am, cu încrederea, voinţa sau norocul. Acestea toate sunt, cu siguranţă, nişte lucruri pe care e bine să le ai, nu-ncape nicio îndoială. Dar mai e ceva, un lucru din care se nasc toate acestea.
E vorba de bucurie.”

Indiferent dacă sunteți gurmanzi sau nu, veți citi „Julie și Julia” cu poftă și la final veți rămâne cu o lecție prețioasă: aceea că alegerile noastre ne definesc și că nu e niciodată prea târziu pentru a face o schimbare.

- Mulțumesc Curtea Veche Publishing pentru ocazia de a citi această carte și pentru încrederea acordată! –

luni, 21 iulie 2014

Noutăţi editoriale la Editura Univers

 Îmi face plăcere să vă anunț că la Editura Univers fost publicate alte trei titluri.
Dacă doi dintre cei trei scriitori sunt la prima lor traducere în limba română (Gonçalo M. Tavares și Lidia Jorge), cea de-a treia autoare este de mult în liste de must-read ale literaturii europene. Mary Shelley, creatoarea lui Frankestein, vine la Univers cu romanul ei preferat, Ultimul om.

Traducere Laura Bădescu

Bloom pleacă în India, în căutarea înţelepciunii sau a unei femei. De fapt, caută uitarea, după două tragedii care i-au răpit totul. Străbate până în India drumul cel mai lung, cel care trece prin şapte mii de cărţi citite şi prin Europa întreagă. Însă, ajuns la destinaţie, Bloom va descoperi că Occidentul şi Orientul vorbesc aceeaşi străveche limbă a prădătorilor.

Scriitorul portughez Gonçalo M. Tavares, născut în 1970, a fost recunoscut încă din primii ani ai carierei sale ca un fenomen literar. Romanul său Jerusalém a fost distins în 2005 cu Premiul José Saramago pentru tinerii scriitori sub treizeci şi cinci de ani. În discursul ţinut la ceremonia de decernare a premiului, José Saramago a spus: „Gonçalo M. Tavares nu are dreptul să scrie atât de bine la numai 35 de ani: îţi vine să‑l pocneşti!“. În 2010, Aprender a rezar na Era da Técnica a primit în Franţa prestigiosul Prix du Meilleur Livre Étranger. Seria de zece volume O Bairro, tradusă în 20 de ţări, descrie un cartier utopic în care evoluează, în scurte povestiri filosofico-ludice, personaje precum domnul Valéry, domnul Calvino, domnul Walser sau domnul Brecht. Cărţile lui Gonçalo M. Tavares sunt traduse în patruzeci şi şase de ţări, critica literară îl aclamă ca pe un „geniu înnăscut“, un „autor incredibil“ (Courrier international), iar lista premiilor primite în Portugalia şi în străinătate e impresionantă. Călătorie în India, un „roman în versuri“ care poate fi citit ca o poveste filosofică sau o istorie fantastică, a fost descris ca „una dintre cele mai frapante cărţi din literatura europeană recentă“ (Le Monde).

Traducere Laura Bădescu

În garajul unei clădiri din Lisabona, un pian negru cântă singur, fără să fie atins de degetele cuiva, iar muzica lui ajunge până în Africa. Sau, cel puţin, astfel i se relatează publicului povestea formării unui grup muzical compus din cinci tinere femei: Solange, o studentă de nouăsprezece ani, vizitată adesea de „zeul micii poezii“; surorile Nani și Maria Luísa Alcides , soprane cu formaţie clasică; Madalena, „The African Lady“, cea mai tulburătoare voce a grupului, capabilă de extraordinare modulaţii de jazz şi blues; şi, nu în ultimul rând, ambiţioasa Gisela Batista. Dar cât de mult trebuie să sacrifice fiecare pentru a atinge faima?
După douăzeci şi unu de ani, Solange, vocea narativă a romanului, ne dezvăluie teribilul secret care a dus la destrămarea grupului.

Lídia Jorge (n. 1946) a făcut studii de literatură franceză în Lisabona. Primul său roman, O Dia dos Prodígios, apărut în 1980, e considerat o contribuţie majoră la literatura portugheză a ultimelor decenii. Următoarele două romane, O Cais das Merendas (1982) şi Notícia da Cidade Silvestre (1984), au câştigat ambele Premiul pentru Literatură al oraşului Lisabona. În 1998, O Vale da Paixão a fost distins cu numeroase premii, printre care The P.E.N. Club Fiction Prize, iar în 2000, aceeaşi carte a obţinut Premiul Jean Monnet pentru Literatură Europeană. Romanul O Vento Assobiando nas Gruas (2002) i‑a adus Lídiei Jorge Grande Prémio da Associação Portuguesa de Escritores şi Prémio Correntes d’Escritas. Seara cântăreţelor este cel mai recent roman al Lídiei Jorge (2011). Le Magazine Littéraire, într‑un număr dedicat celor mai mari zece scriitori străini traduşi în Franţa, o aşeza pe Lídia Jorge printre autori precum Zadie Smith, Mo Yan, Orhan Pamuk, Alice Munro, John Irving.


Traducere Dan Ciobanu

În secolul XXI, omenirea, devastată de ciumă, se află în pragul extincţiei. Și, pentru că nu există leac, evenimentele se precipită, iar protagoniştii, în încercarea de a‑şi salva vieţile, pleacă în căutarea unui tărâm iluzoriu, a unui nou eden care să prezerve umanitatea.
În final, rămas singur, naratorul trăieşte cu speranţa că undeva, într‑un colţ al planetei, există măcar un supravieţuitor şi porneşte în căutarea lui.
Mary Wollstonecraft Godwin (1797‑1851), cunoscută mai târziu sub numele de Mary Shelley, s‑a născut în familia lui William Godwin, jurnalist, filosof şi romancier, şi a feministei Mary Wollstonecraft. În 1814, a început o relaţie cu poetul şi filosoful Percy Bysshe Shelley, pe atunci căsătorit. După sinuciderea soţiei acestuia, cuplul, care timp de doi ani fusese nevoit să înfrunte ostracismul societăţii şi o situaţie financiară precară, s‑a căsătorit. După moartea prematură a soţului ei, Mary Shelley s‑a dedicat editării şi publicării operelor lui.
Autoare de eseuri, biografii, cărţi de călătorii, povestiri şi romane, Mary Shelley a rămas în istoria literaturii în special datorită romanului său Frankenstein sau Prometeul modern, considerat a fi un amestec de science fiction şi roman gotic cu influenţe din mişcarea romantică. Dar nu Frankenstein, care i‑a adus celebritatea, a fost romanul ei favorit, ci The Last Man (Ultimul om), publicat în 1826.

vineri, 11 iulie 2014

”Reacție în lanț”(Chimie perfectă #3) de Simone Elkeles - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda și o puteți comanda de AICI

Când Luis mi-a zâmbit şi am simţit fiorul atracţiei, am intrat în panică. Nu-mi permit să las garda jos, iar un tip ca Luis e la fel de periculos ca Marco. Îmi dau seama de asta după felul cum surâde. Arată destul de inocent, dar nu mă păcăleşte el pe mine. Poate pe alte fete, dar nu pe mine...
Teoretic, Nikki are dreptate. Dar practic…
În viaţă, ea încearcă să se conducă după trei reguli: băieţii mint ca să-şi atingă scopurile, să nu te încrezi într-un băiat care îţi spune „te iubesc” şi să nu ieşi niciodată cu un tip din cartierul de sud al orăşelului Fairfield. Chiar dacă părinţii ei s-au născut în Mexic, Nikki, în calitate de fiică de doctor, are mai multe în comun cu vecinii săi din nordul oraşului decât cu colegii de şcoală din banda Latino Blood. Dar când îl cunoaşte pe Luis, este tentată să-şi încalce toate principiile.
Sunt conştient că am în mine o anumită doză de nebunie – plăcerea de a înfrunta pericolele… simt adrenalina curgându-mi prin vene – recunoaşte Luis. Pentru el, cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată este cum să o convingă pe Nikki să-i dea o şansă unui intrus din cartierul de sud, asta până să devină, la rândul său, ţinta noului lider al bandei Latino Blood.
Vor fi oare sentimentele sale pentru Nikki suficient de puternice pentru a-l opri să intre într-o lume întunecată şi brutală şi a trăi periculos tot restul vieţii?
Acest ultim volum al seriei Chimie perfectă vă dezvăluie răspunsul la întrebare!
Atunci când avem parte de o mare dezamăgire în dragoste și suntem răniți, există mari șanse de a rămâne pentru totdeauna marcați. În încercarea uneori exagerată de a ne proteja inima de eventualele atacuri și suferințe, blocăm accesul la calea ei cu tot felul de obstacole. Putem deveni mai acizi, mai duri cu cei care se apropie de noi, avem tendința de a face mereu comparații cu fostele relații eșuate, devenim închiși în noi, cinici, negativiști. Exact așa a procedat și Nikki Cruz, personajul principal feminin din ”Reacție în lanț”.
După o poveste neplăcută cu Marco, un mexican, membru al unei bande, fata suferă foarte mult iar durerea prin care trece o face să se transforme într-o fată dură, pragmatică, ironică, care nu mai crede în prinți și povești de iubire, și e reticentă la tot ce ține de fluturași în stomac și alte..aspecte siropoase și total neadevărate, în concepția ei.
Intră în scenă Luis Fuentes, fratele mai mic al lui Alex și Carlos, pe care i-am cunoscut mai bine în celelalte volume ale seriei. El este tot ce își dorește și tot de ce fuge Nikki. E atrăgător și inteligent, sigur pe el, dar e mexican, cu potențial mare de a se înhăita într-o bandă, având în vedere antecedentele fraților săi, plus că are tendința de a considera fetele un simplu trofeu. Totul la el îi spune fetei să stea departe, că e ”pericol de inimă frântă” din nou, dar în același timp simte o curiozitate și o înclinație inexplicabilă către persoana lui, iar gândul îi alunecă fără să vrea la el. Va avea Nikki curajul să iubească din nou? Luis va reuși să nu ia același drum greșit, luat inițial de Alex și Carlos? Rămâne să aflați voi.
Eram curioasă care și cum va fi povestea ultimului Fuentes, mai ales că se tot spunea că el e cel mai deștept, rațional, silitor și cu capul pe umeri. Am întâlnit însă la el multe asemănări cu frații lui, parcă autoarea nu a mai fost atât de inspirată acum, nu a mai reușit de această dată să îi contureze personajului ei principal o personalitate aparte, să îl diferențieze cumva de ceilalți. Felul lui de a fi mi s-a părut o combinație din comportamentul lui Alex și al lui Carlos. Nu pot spune că partea feminină compensează în vreun fel. Cred că s-a încercat prin Nikki să se creeze o tipă capabilă să se apere, una puternică, care să ”pună cu botul pe labe” băieții, inclusiv pe un Fuentes, dar a ieșit un personaj destul de antipatic și isteric, enervant, cu acțiuni de-a dreptul exagerate uneori.
Nici la capitolul originalitate nu mi s-a părut că a excelat acest volum. Am citit undeva că scriitoarea l-a rescris complet la un moment dat, deoarece dorea să fie perfect, concluzia ideală a trilogiei. Parcă s-a străduit prea mult și totul e cam forțat, iar asta se simte. Întâmplările prin care trec personajele nu mai sunt atât de captivante, vechea problemă cu banda deja și-a pierdut farmecul. M-a supărat mult faptul că Luis a făcut exact aceleași greșeli ca frații mai mari, deși se presupune că el e cel mai cu capul pe umeri din casă, se pare că nu a învățat nimic din suferința și din problemele prin care a mai trecut familia lui de două ori deja. S-a lăsat condus de un orgoliu nejustificat și de așa zisa lui pasiune pentru adrenalină. Dar zău dacă am priceput; vrei să trăiești la limită? Fă bungee-jumping, parașutism, nu intra într-o bandă, pentru numele lui Dumnezeu! Plus că la final era atât de inconsecvent, se contrazicea singur în propriile acțiuni și gânduri de la un capitol la altul, încât devenise iritantă situația.
M-am bucurat însă de momentele cu Alex, Brittany, Carlos și Kiara, deși am și aici niște mici obiecții: nunta lui Alex și cererea în căsătorie a lui Carlos nu au fost pe placul meu, cred că Simone Elkeles a dorit să le facă ieșite din comun și așa au și fost, deși nu într-un sens neapărat pozitiv. Totuși, intervențiile lor de pe parcurs în încercarea de a-l ține în frâu pe rebelul Luis, au fost mai mult decât binevenite.
Din punctul meu de vedere, nu pot spune că am avut parte de cea mai strălucită încheiere a acestei serii, parcă ”Reacție în lanț” a cam scârțâit, a fost mai slab creat, atât în ceea ce privește conținutul cât și referitor la personajele principale care nu au reușit să epateze de această dată. 
Iată că am ajuns la finalul unei călătorii..interesante, să spunem. Am început cu mare entuziasm această trilogie, primul volum încă a rămas preferatul meu, dar pe parcurs interesul meu pentru ea a luat-o pe o pantă descendentă.
Știu că această serie, ”Chimie perfectă”, are foarte mulți fani, o mulțime de recenzii pozitive, entuziaste, dar pe mine nu m-a prins atât de tare în mreje. Parcă e prea copilăroasă, prea siropoasă, pentru gustul meu; poate mi-am pierdut eu capacitatea de a mă bucura de povești mai simple. Nu îi contest valoarea pe care o are în ochii altora, faptul că mulți pot iubi volumele, așa necomplicate cum sunt sau cum e stilul lor, dar nu au fost pentru mine, din păcate. Însă ar trebui să îi acordați o șansă, știți că părerile și trăirile diferă de la un om la altul, de la un cititor la altul.
”Crezusem că Marco e eroul meu, însă se dovedise că mă înșelasem. Eroii nu sunt decât niște personaje fictive din basme. Nu există cu adevărat. Cel puțin nu în universul meu. Cu toate că Luis se purtase astăzi aproape ca un erou.”

”Uneori e bine să privim în urmă pentru că trecutul ne ajută să apreciem mai bine viitorul.”

”- Bine, dar nu uita: dacă așa v-a fost scris, atunci totul va fi bine.
Mă întreb: dar dacă nu ne-a fost scris, atunci cât de rău poate fi?”

”-Ba da, răspunde și mă sărută. Odată mi-ai spus că te fac să crezi că imposibilul e posibil. Iar tu m-ai făcut să cred din nou în dragoste, atunci când îmi pierdusem orice speranță. Îți mulțumesc că m-ai convins că iubirea nu e doar un basm.”

Recomand seria ”Chimie perfectă” tinerilor, adolescenților în special, celor care citesc cu plăcere cărți despre ”fete bune și băieți răi”, care nu au un fir narativ complicat și complex și se parcurg foarte ușor, celor care sunt pasionați de poveștile de dragoste, în orice formulă ar fi ele scrise.


~ Mulțumesc Editurii Leda pentru ocazia de a citi acest volum! ~