Recenzie: Regatul furtunilor Recenzie: Suflete pereche Recenzie: S.E.C.R.E.T. Recenzie: Dorothy must die Recenzie: Delirium Recenzie: Diamantul de la miezul nopții Recenzie: Sentimentul unui sfârșit Recenzie: Forbidden Recenzie: Încă o dorinţă Recenzie: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul noptii Recenzie: Zi după zi Recenzie: Betibú Recenzie: Fericirea mea ești tu Recenzie: Regatul umbrelor Recenzie: Pe strada Dublin Recenzie: Alegerea


vineri, februarie 27, 2015

Ştiu, ştiu, încă nu e Martie, dar mai e atât de puţin şi sper că odată cu această lună va veni şi mult aşteptata primăvară! Editura Trei ne răsfaţă, ca de obicei, cu cele mai frumoase şi "pe val" titluri din străinătate, şi cum nu am mai reuşit să postez noutăţile editoriale din cauza examenelor, acum a venit momentul să mă revanşez către voi şi faţă de editură: 

"Cineva o apucă de subsuori şi o răsuci pe spate. În faţa ochilor îi jucau pete negre. Rana din grumaz i se deschise şi mai mult şi începu să-i pulseze cu sânge cald. Picioarele îi căzură fiecare într-o parte, nervii i se treziră la viaţă şi o lovi o durere nemaivăzută, de parcă gamba i-ar fi fost străpunsă deodată de nenumărate cioburi. Deasupra ei apăru un chip de culoarea morţii, cu două găuri negre, impenetrabile. În loc de ochi şi cu gura pătată de sânge. Kelsea nu putu să-şi oprească un ţipăt, până să-şi dea seama că nu era decât o mască."

Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supravieţuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ţinut sărăcit, prădat de propriii săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie.
Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere.
Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri şi îşi descoperă darul clarviziunii.
O lume fantastică şi înfricoşătoare, ce aminteşte de Jocurile Foamei!

"O lectură epică! Johansen construieşte un roman fabulos, cu răsturnări de situaţie la tot pasul şi personaje memorabile." – New York Post

"Johansen inserează cu o mână de expert coliere magice, coduri de onoare, intrigă politică şi un grăunte de mister într-o poveste ce străbate spaţiul şi timpul." – Booklist

„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul.
Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui."

Când iubirile secrete ies la iveală...

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei... în acelaşi timp?
Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă... nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă.
Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

“Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale.” – Publishers Weekly

“O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine.” – Kirkus Reviews

"Lumikki privea acum strălucirea soarelui şi albul norilor, gândindu-se că, deşi călătoria nu-i dăduse vreun răspuns la întrebările trecutului, găsise indicii. Era mai sigură ca niciodată că Zelenka se apropiase surprinzător de adevăr. Visele şi amintirile lui Lumikki erau adevărate. Zelenka i le trezise, prin minciuna ei. Lumikki ştia că nu îşi imaginase jocul de-a Albă-ca-Zăpada şi Roşie-ca-Trandafirul. Totul se întâmplase cu adevărat.
Cândva, avusese o soră."

Fanii primului volum din trilogia Albă-ca-zăpada au motive de bucurie: Lumikki Andersson, adolescenta ciudată şi rebelă, vine cu o nouă poveste!

Lumikki călătoreşte la Praga, unde o cunoaşte pe Zelenka. Aceasta îi dezvăluie că este sora ei, iar povestea i se pare veridică lui Lumikki.
În scenă apare şi Jiri, reporter la canalul de ştiri Super8. Împreună cu el, Lumikki încearcă să afle adevărul legat de secta numită Familia Albă, din care face parte şi Zelenka. Liderul sectei, Adam, pune la cale sinuciderea în masă a membrilor acesteia.
Lucrurile se precipită, iar finalul aduce dezvăluiri surprinzătoare şi încă o lecţie de viaţă pentru Lumikki: fiecare om are o latură ascunsă şi inocenţa nu e neîntinată ca zăpada.

„Lumea pe care o creează Salla Simukka are un farmec exotic aparte. Finlanda, cu peisajele şi locuitorii ei, rămâne un ţinut misterios, încărcat de legendă.” - Publishers Weekly

Când scriitorul Owen Quine dispare, soţia lui apelează la detectivul particular Cormoran Strike. La început, femeia crede că soţul ei a plecat pentru că a vrut pur şi simplu să fie singur câteva zile - aşa cum a mai făcut înainte - şi îi cere lui Strike să-l găsească şi să-l aducă acasă.
Dar, pe măsură ce ancheta lui Strike înaintează, devine limpede că dispariţia lui Quine implică mai multe decât şi-ar fi imaginat soţia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris în care face câte un portret necruţător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaşte. Dacă romanul ar fi publicat, ar distruge vieţi -- aşadar, sunt mulţi care ar vrea să-l reducă la tăcere pe Quine.
Iar când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate în împrejurări stranii, pentru Strike devine o cursă contracronometru să înţeleagă ce l-a împins pe ucigaşul nemilos să comită acea crimă atroce...
Oferind o poveste ce se citeşte pe nerăsuflate, cu răsturnări de situaţie la tot pasul, Viermele de mătase este al doilea roman din mult apreciata serie care îi are drept protagonişti pe detectivul Cormoran Strike şi pe tânăra şi curajoasa lui asistentă, Robin Ellacott.

„O poveste despre ranchiună şi crimă într-o lume literară toxică. Pur şi simplu, nu te poţi opri din citit." - Sunday Times

„Viermele de mătase este un roman captivant în care personajele memorabile nu sunt ucigaşul sau victima, ci detectivul însărcinat cu rezolvarea cazului şi asistenta sa." - New York Times

"Condimentat cu un umor subtil şi replici savuroase, Viermele de mătase e o lectură extrem de agreabilă." - The Times

„Mâinile lui se mişcau calm şi stăpânit; mă tachina. Ceea ce începuse să creeze sub pielea mea era un foc mocnit. El mă săruta peste tot, provocându-mi plăcere cu mâinile, cu gura şi cuvintele; întrebându-mă ce îmi plăcea, de parcă nu făcuserăm asta de atâtea ori înainte."

Al doilea volum al seriei Beautiful Bastard ne propune un nou joc al atracţiei şi fanteziilor erotice!

Sara Dillon, o tânără din Chicago, geniu al finanţelor, se mută la New York, unde îl întâlneşte într-un club de noapte pe fermecătorul playboy irlandez Max Stella, un maestru al investiţiilor de risc, mereu în lumina reflectoarelor. Felul în care Max o ajută să scape de inhibiţii transformă aventura lor de o noapte într-o experienţă deosebit de incitantă. La iniţiativa Sarei, fac înţelegerea de a se vedea o singură dată pe săptămână şi, pentru parcursul lor erotic, aleg locuri inedite, unde gustă cele mai condimentate plăceri carnale. Adevăratul pariu ţine de cum îşi vor gestiona emoţiile, dar şi de găsirea unui echilibru între nevoia lor de exhibiţionism erotic şi teama de a-şi expune viaţa privată.

„Ştiu că o să-ţi sune ciudat, dar te-ar deranja să fii prietena mea în următoarele cinci minute?”

Ce zici de o noapte cu Nick şi Norah la New York?
Pe locuri, fiţi gata, start:
Norah şi Nick sunt pregătiţi să-şi asume riscurile unui salt în necunoscut.

O poveste lungă cât o noapte newyorkeză despre un băiat şi o fată care ajung, prin forţa destinului şi a muzicii, parteneri într-o sumedenie de aventuri amuzante. Cei doi se descoperă unul pe altul după ce Nick o roagă pe Norah, la finalul unui concert dintr-un club, să fie prietena lui... pentru doar cinci minute.
O întâlnire între două lumi aparent diferite, cu excepţia pasiunii pentru muzică: Norah e fiica rebelă a unui mare producător muzical, Nick e basist şi compozitor într-o trupă underground de queercore. Întâmplarea face ca amândoi să aibă inima frântă după eşecuri în dragoste.
Un volum proaspăt, inteligent, amuzant şi, în ciuda limbajului licenţios pe alocuri, deloc lipsit de duioşie. O carte pentru tinerii şi neliniştiţii de toate vârstele.
Playlist pentru Nick şi Norah a stat la baza comediei romantice omonime, avându-i pe Michael Cera şi Kat Dennings în rolurile principale (2008).

O iubire neîmpărtăşită, o suferinţă ascunsă şi o vindecare prin lectura şi explorare interioară.
Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze pentru un semestru în America. Din păcate, relaţia lor este curmată brusc, iar Jam nu-şi mai poate reveni şi ajunge la o şcoală cu internat pentru adolescenţi "fragili emoţional şi foarte inteligenţi".
Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath şi le dăruieşte câte un jurnal, în care să îşi noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut şi totul este bine.
Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi.

"Belzhar este un roman original, care te marchează." - Publishers Weekly

"O explorare a minţii umane care te ţine cu sufletul la gură – personajele adolescente ale lui Meg Wolitzer sunt pline de viaţă, cu emoţii reale şi poveşti interesante." - Kirkus review

De asemenea, în lunile următoare vor apărea la Editura Trei următoarele titluri:

Martie cu ..noutăţi editoriale.

Read More

marți, februarie 24, 2015

Suntem convinși că o carte frumoasă face cât trei declarații de iubire, astfel că pe www.edituraunivers.ro, poveștile de iubire sunt disponibile cu 40% reducere. Promoția este valabilă între 24 și 27 februarie, iar pentru a vă găsi cartea potrivită, vi se propune un quiz: Ce iubire literară ți se potrivește? 


Powered by Interact
Inițiativa celor de la Univers mi s-a părut foarte drăguță, drept urmare nu am ezitat niciun moment și am făcut și eu testul pentru a-mi afla iubirea literară, și mi-a ieșit: ”Sfârșitul poveștii” de Lydia Davis. Desigur, am și trecut cartea pe lista de viitoare lecturi!

Vouă, ce iubire literară v-a fost predestinată de quiz?

Ce iubire literară ți se potrivește?

Read More

40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii!

În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile.

Acum, Chris Simion îşi provoacă şi cititorii. Noul său roman "40 de zile", publicat de Editura TREI, se lansează printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii.

Periplul autoarei începe la 1 martie la Bucureşti şi se va încheia pe 9 aprilie.
În această perioadă, Chris Simion se va întâlni cu cititorii din Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Deva, Reşiţa, Turnu Severin, Ploieşti, Constanţa, Braşov, Tg. Mureş, Turda, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Sibiu, Rm. Vâlcea, Brăila, Galaţi, Tulcea, Călăraşi, Piteşti, Mangalia, Giurgiu, Făgăraş, Buşteni, Craiova, Alexandria, Buzău, Slobozia, Câmpina, Predeal, Sinaia, Târgovişte.
Primul eveniment are loc duminică, 1 martie, ora 15.00, la Cărtureşti-Verona.

După bestseller-ul "Ce ne spunem când nu ne vorbim", Chris Simion ne propune "40 de zile", un roman-basm care îţi dă poftă de trăit în adevăr şi frumos.
Cea de-a noua carte, scrisă în 40 de zile, este un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: “încotro?”. Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare…simţi exact pe unde s-o iei.

Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ – Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000, şi secţia regie teatru în 2005.
Prima carte, Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, i-a fost publicată în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră“. La 17 ani i se publică Dogmatica fericirii, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pittiş scrie: „Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. «Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte!» Chris Simion… nu eşti cumva o reîncarnare a mea?“. Alte titluri publicate: Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002), Ce ne spunem când nu ne vorbim (Editura Trei, 2010).
Din 2009, Chris Simion este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Turneu unic în România: 40 de zile de poveste cu Chris Simion!

Read More

luni, februarie 16, 2015

Cartea a apărut la Editura TREI și poate fi comandată de AICI

Orice destin măreț sau misiune importantă vine întotdeauna cu un preț. Iar când soarta unui întreg Regat e pe umerii tăi, iar un popor se bazează pe tine, își pune toate speranțele fragile în reușita ta, trebuie să renunți la trecut, la ce ar fi fost dacă erai cineva normal, fără abilități speciale, să îți cauți curajul, forța interioară și să iei în mâini soarta furtunoasă, încercând să îți depășești limitele.
După evenimentele din Falie, eroina a încercat să redevină banala Alina Starkov, fata uscățivă și normală, fugind alături de Mal, prietenul ei din copilărie față de care a recunoscut că are anumite sentimente de dragoste. Melancolia vremurilor când se simțea specială o apasă, însă e mulțumită și așa, trăind la limită, mereu pe ascuns. Însă va veni vremea când Alina va înțelege că ea nu e o oarecare, că nu va mai putea evita multă vreme puterea care zace în ea, destinul, atunci când va realiza că Întunecatul nu numai că a supraviețuit acelei bătălii, dar în urma ei și-a amplificat magia, poate crea monștri din întuneric și acum e de neînvins. Mai mult decât atât, el e pe urmele ei iar scopul lui final e acela de a-și duce planurile la bun sfrârșit, acelea de a domni peste Ravka, regat pe care intenționează să îl înece în întuneric pentru totdeauna.
Atunci când toată lumea ridica în slăvi primul volum al seriei, eu am avut rezervele mele, pe care le-am și menționat în recenzie, la acel moment. Apoi m-am simțit puțin vinovată și m-am gândit că sunt eu prea cârcotașă, prea perfecționistă și atentă la detalii, și nu pot să mă las purtată de val ca ceilalți și să mă bucur doar de imaginea de ansamblu a cărții și de rezultatul final. Regatul furtunilor, continuarea trilogiei, avea să îmi dea un fel de verdict: am fost eu prea critică prima dată? M-am înșelat? Iar răspunsul, cel puțin din punctul meu de vedere, e ”nu”; deși Leigh Bardugă merită aplauze puternice pentru lumea fascinantă creată, pentru ordinea ierarhiilor și a categoriilor de personaje, harta imaginară cu toate regatele și zonele create de ea cu precizie, are anumite lipsuri în a construi acțiunea și dinamismul ei.
Nemulțumirile mele în trecut au pornit de la personajul principal feminin, care nu reușise să mă convingă nicicum, mi se părea că e cu mintea și inima împrăștiate în mai multe zări. Alina a început să îmi câștige respectul din clipa în care a ales să îl înfunte pe Întunecat, iar încet încet mi-a captivat tot mai mult atenția și m-a făcut să o plac cu adevărat. În sfârșit aceasta are inițiativă, nu mai este doar o unealtă, o păpușă în mâinile celor mai puternici și cu minți iscuțite. Începe să se focuseze într-o singură direcție, să aibă o intenție clară, să își asume responsabilități fără ca cineva să îi ceară în mod expres asta. Alina s-a obișnuit în acum cu statutul ei înălțător de Invocatoarea Luminii, a înțeles că acesta nu e un simplu titlu și odată cu el vine și o responsabilitate uriașă, pe care ea singură și-o asumă. Alege să fie Conducătoarea Armatei a Doua, una dezorientată și ruptă în două în clipa în care o parte din Grisha au ales să rămână loiali Regatului, iar alții l-au urmat pe fostul lor conducător, Întunecatul. Misiunea ei nu e ușoară deloc, i se pun bețe în roată, dar e hotărâtă, nu se dă la o parte de la nimic, reușește să pară mai sigură pe ea, sau cel puțin să impună respect soldaților ei. În sinea ei e o furtună, adevărata luptă se duce în interior, înțelegem prin intermediul introspecției adevăratele ei gânduri și frământări, o cunoaștem și o apreciem tot mai mult.
Am întâmpinat cu bucurie noile personaje pe care Leigh Bardugo le introduce, mai ales că reușește să creeze anumite tipologii interesante. Corsarul Sturmhond  e o prezență interesantă și misterioasă cel puțin în prima parte a cărții, și reușește să țină cititorii pe jar în ceea ce privește adevărata lui identitate. Ceea ce apreciez e că nu au fost neglijate anumite personaje mai vechi care cu siguranță au trezit simpatii, și astfel reușim să descoperim cum a decurs viața lor, cât de blândă sau aspră a fost soarta cu ele, după evenimentele din trecutul nu foarte îndepărtat. De asemenea, mi-a plăcut faptul că majoritatea se schimbă, intervin modificări evidente în modul de a gestiona situațiile în cazul unora dintre ele. Se simte însă absența Întunecatului, m-am convins că mare parte din farmecul și elementul cheie care a scos această serie din anonimat și a făcut-o apreciată, ține de el. El e acolo, cumva, în umbră mai mult, parcă suflă în ceafă tuturor, ca un animal feroce ce stă la pândă gata să atace și să devoreze, dar nu mai avem parte de acele interacțiuni dese și memorabile cu Alina. Dezamăgirea mea e că nu s-a exploatat mai mult acest personaj în acest volum, că nu am descoperit mai multe despre el și despre acțiunile lui, ce le-a declanșat în definitiv, și s-a încercat înlocuirea lipsită de succes a lui cu altă persoană, sau măcar distragerea temporară a atenției de la el.
Acest volum secundar mi s-a părut ca o punte de legătură între primul și ultimul, a fost mult mai static și nu atât de plin de adrenalină, de întâmplări care să îți taie respirația. Avem pe la început o întorsătură sau două de situații, la fel și la sfârșit, însă miezul e destul de molcom și nu așa de simplu de parcurs datorită strategiilor politice, e ca o așteptare dureroasă și stânjenitoare a personajelor, ceea ce e și firesc oarecum, deoarece ele acționează în defensivă și nu știu în nicio clipă la ce să se aștepte de la viclenia Întunecatului.
Cu o doză substanțială de întuneric, răutate, monștri înfiorători și animale mitice care par să se desprindă din legende, Regatul furtunilor” cu siguranță va fi pe placul fanilor trilogiei și ai genului fantasy. Nu știu sincer cum va evolua povestea din acest punct, deoarece turnura și cursul pe care le iau acțiunea sunt neașteptate cu adevărat. Finalul cărții e extrem de nedrept și frustrant, parcă îți taie complet aripile și ultima boare de speranță, și îți lasă neplăcuta senzație că oricât te-ai strădui și ai lupta, e fără rost.. plus că  autoarea nu se dă în lături de la a măcelări pe capete, și pe oricine, lăsându-te în șoc, groază, și disperare. Ultimul volum însă va fi decisiv: va avea cititori împăcați, sau în agonie?

Carte primită pentru recenzie de la Editura TREI.

Recenzia primului volum:
Image and video hosting by TinyPic

Întunericul nu moare niciodată. ”Regatul furtunilor”(Regatul umbrelor #2) de Leigh Bardugo - Recenzie

Read More

duminică, februarie 15, 2015

Chiar dacă mă așteptam să îmi placă mai mult cartea ”Suflete pereche” de Cecelia Ahern, cum probabil v-ați dat seama din recenzia mea, asta nu înseamnă că nu e o poveste frumoasă. De aceea, am extras câteva citate pentru voi. Sper să vă placă!

”Am râs foarte mult. Apoi râsul a încetat și s-a făcut tăcere. O tăcere ciudat de liniștitoare. Ce naiba era? Era ca și cum lumea s-ar fi oprit din mers în clipa aceea. Ca și cum în jurul nostru nu mai era nimeni. Uitasem tot ce era acasă. Era ca și cum acele câteva minute din această lume au fost create doar pentru noi și tot ce puteam noi face era să ne privim unul e celălalt. Era ca și cum el m-ar fi privit pentru prima dată.

”Viața noastră e făurită din timp. Zilele noastre se măsoară în ore, salariul e în funcție de acele ore, cunoașterea se măsoară în ani. Rupem câteva minute din zilele noastre aglomerate pentru o pauză de cafea. Ne întoarcem grăbiți la birou, ne uităm la ceas, programăm întâlniri de afaceri. Iar în cele din urmă, timpul se scurge și te întrebi în adâncul sufletului dacă ai petrecut acele secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani cât se putea mai bine.”

”S-ar putea să exprime mult prea multe gânduri egoiste, să spună lucruri nepotrivite la momente nepotrivite, dar în spatele ușilor închise este cel mai bun prieten. Înțeleg că are răutăți și totuși îl iubesc. S-ar putea să nu fie persoana lângă care ți-ar plăcea să stai la masă la o petrecere, dar pentru mine e cineva cu care îmi place să-mi împart viața.”

”Orice lucru mic crește dacă-l hrănești, Rosie. Dragostea nu face excepție.”

Nu, nu, e o regulă nescrisă. El vindecă inimile celorlalți, nu pe a mea. Înțeleg că așa trebuie să fie acum.”

”Se pare că la fiecare câțiva ani adun cu mătura piesele separate ale vieții mele și o iau de la zero. Indiferent ce fac sau cât de mult, se pare că nu pot atinge culmile amețitoare de fericire, succes și siguranță, așa cum reușesc atât de mulți oameni. Și nu e vorba aici să fii milionar și să trăiești fericit până la adânci bătrâneți. Vorbesc de a atinge un punct în viață în care să mă pot opri din ceea ce fac, să privesc în jur, să oftez ușurată și să gândesc: Acum sunt acolo unde mi-am dorit.”

”Am învățat că acasă nu e un loc, ci un sentiment.”

”Alex, tu ești doctor de inimi. Cunoști inima pe de-a-ntregul, pe dinăuntru și pe dinafară – ce poți face când cineva are inima zdrobită? Ai vreun tratament pentru asta?”

The magic of words (89)

Read More

sâmbătă, februarie 14, 2015

Poate exista sau nu prietenie între o fată și un băiat? Eu tindeam să spun că da, plus că o prezență masculină în viața ta, detașată (adică nici rudă, nici iubit), poate fi destul de sinceră și critică, te poate îndruma în situații neprevăzute sau îți poate oferi anumite ponturi cheie pe care nu ai avea de la cine să le obții, în altfel de situație. Însă datorită obișnuinței, momentelor dese petrecute împreună, e oarecum firesc ca afecțiunea inocentă, între prieteni, să se transforme în anumite momente în sentimente mai puternice. Iar dacă de faptul că prietenia adevărată între doi membri de sex opus poate exista, nu sunt convinsă, de cel că o relație sau dorința de mai mult între aceștia va duce adesea la mii de complicații și de multe ori și la un final nefericit.
Prieteni de mici, având o legătură indestructibilă, condimentată cu mici tachinări, Rosie și Alex erau convinși că vor fi inseparabili toată viața. Însă drumurile lor par a lua în direcții diferite din clipa în care Alex pleacă la Boston pentru a studia medicina și a deveni chirurg de inimi, iar Rosie trebuie să renunțe la visul ei de a studia Managementul Hotelier și de a pleca din Dublin, deoarece se trezește la doar optsprezece ani cu o sarcină neprevăzută, care îi dă peste cap complet viața. Deși reușitele pe care cei doi le au sunt la polul opus, Alex are mult mai mult succes decât Rosie și un viitor luminos, deciziile eronate și alegerile unor persoane nepotrivite îi fac să fie mai asemănători decât se așteptau. Însă ce e important, ambii vor fi o constantă în viața celuilalt, o ancoră, pe care nici distanța, nici timpul, nu o pot face să ruginească.
Iată că după lungi așteptări am reușit să pun mâna în sfârșit pe prima mea carte a Ceceliei Ahern, o autoare extrem de îndrăgită la noi. Recunosc că acest fapt m-a ținut la distanță până acum, pentru că asta e treaba cu popularitatea cărților: îți creează așteptări uriașe sau, din contră, te poate face mai circumspect decât e cazul. Cam așa a fost și la mine.. mi-am făcut, cred, speranțe prea mari în ceea ce privește romanul ”Suflete pereche”, descrierea și părerile generale îmi garantau o lectură deosebită, grozavă, emoționantă, însă impresiile mele sunt mixte.. au fost aspecte care mi-au plăcut, dar per total am fost dezamăgită de poveste.
Romanul e ca o uriașă cutie poștală, care păstrează gândurile, emoțiile, cuvintele personajelor de-a lungul anilor. E genul de contor pe care oricare ni l-am dori, pentru a ne aminti cine am fost, cine suntem, a ne perinda prin trecut oricând îi ducem dorul. Faptul că narațiunea e construită strict din scrisori, e-mailuri, mesaje de pe chat, uneori și din articole din ziare, are atât plusuri, cât și minusuri. Avantajul principal vine din faptul că asta face lectura foarte agreabilă, galopezi prin cele peste 400 de pagini fără să simți, chiar și cititorii mai lenți vor fi cuceriți de stilul acestei cărți. Organizarea aleasă de Cecelia Ahern în ”Suflete pereche” mie, personal, nu mi s-a părut cea mai strălucită. Este, desigur, captivant și e plăcut să citești scrisori (mai ales într-o epocă în care acestea sunt pe cale de dispariție) dar ce e prea mult, strică. Mi-aș fi dorit să se alterneze aceste dovezi scrise din viața personajelor cu capitole sau părți normale. S-a simțit extrem de mult detașarea naratorului în acest roman, iar neimplicarea lui a dat poveștii un aer rece, impersonal.
Mi-a plăcut faptul că se urmăresc mai multe fire narative al căror punct de intersecție era reprezentat de Rosie și Alex, personajele principale. Nu doar ele sunt în prim plan, ci avem parte de doze semnificative de informații despre familiile lor, prietenii, oameni care i-au ajutat sau i-au încurcat, cei care i-au susținut sau i-au dezamăgit de-a lungul anilor. Unii au rămas, mereu gata să le dea un sfat bun sau o încurajare, alții au dispărut la fel de repede cum au apărut alături de ei. E plăcut faptul că am reușit să cunosc destul de bine personajele secundare, să le știu felul de a fi, să mă amuz de modul de a vorbi al unelor sau să îmi doresc să le pot eu șterge, cu mâna mea, pe altele din poveste.
Nu am reușit din nefericire să intru foarte adânc în interiorul personajelor principale, Rosie și Alex, să mă atașez de ele, deși aveau parte și de eșecuri sau treceau uneori prin evenimente mai triste, nefericite, sau, din contră, mai hilare, însă expunerea acestor situații mi s-a părut destul de seacă. De la un anumit punct nu am mai citit cu aceeași plăcere și curiozitate, acțiunea mi s-a părut lungită fără sens, aș fi apreciat dacă scriitoarea mai comprima din numărul destul de mare al paginilor. De ce? Deoarece s-a insistat pe întâmplări sau lucruri banale care nu aveau vreun scop precis, iar totul a devenit previzibil de la un moment dat, era evident că de fiecare dată când apărea că soarele apare pe strada celor două personaje, trebuia să intervină vreun nor, vreun obstacol în calea fericirii lor. Mă simțeam ca într-o buclă temporală, o roată care se tot întorcea în același punct, fapt ce mi s-a părut obositor și plictisitor. Cartea ar fi putut fi complet salvată în ochii mei de final, dar calea pe care a ales-o autoarea (la fel, anticipată de multă vreme de mine) a știrbit complet din credibilitate. Dar apreciez doza de prospețime din filele cărții, că nu  fost siropoasă, cum mă așteptam, ci amuzantă în mare parte.. cu doze egale de optimism și pesimism. Că a dezbătut anumite subiecte importante și mi-a trezit semne de reflecție asupra lor.
Poate veți fi tentați că credeți că ”Suflete pereche” vorbește doar despre prietenia dintre o fată și un băiat, însă eu aș merge mai în profunzimea ei, și aș spune că atrage atenția asupra responsabilităților care apar de-a lungul timpului, a faptului că trebuie să ne acceptăm prezentul și să încercăm să îl facem mai plăcut, chiar dacă lucrurile nu ies de obicei așa cum ne-am dori noi. Dar mai ales, pledează pentru curajul de a ne exprima sentimentele și a înfrânge tăcerea, de a ne lua în mâini frâiele vieții și de a ne crea noi momentele potrivite, de a nu le mai aștepta de la soarta implacabilă, ce de multe ori ne e potrivnică. 

P.S. 1 Nicio carte nu a fost rănită în procesul realizării primei fotografii,  cea cu cartea (inimioarele de hârtie au fost decupate din ziare).

P.S. 2 Cu siguranţă ştiţi că a apărut şi filmul realizat după carte, "Love, Rosie", puteţi vedea trailerul mai jos:

Cu dragoste, Rosie.”Suflete pereche” de Cecelia Ahern - Recenzie

Read More

vineri, februarie 13, 2015

Cartea poate fi comandată de pe Libris, de AICI

Diriginta mea din liceu a fost unică, incredibilă. Avea un mod special de a ne certa, de a ne îndruma, de a râde alături de noi, de a suferi din cauza noastră... și de a ne arăta lumea exact așa cum e ea. De aceea, am fost surprinși și curioși când ne-a propus, într-o zi, să aducă doi foști dependenți de heroină la o oră de dirigenție. Chiar dacă ne-a avertizat în legătură cu aspectul fizic aproape pătat de trecutul lor, am fost șocați de ceea ce am văzut. Șocați de tot. Și mai ales de voința de necontestat pe care au avut-o în lupta pe care și-au propus s-o ducă până la final.
Dependențele sunt multiple. Poți fi dependent de un film, de o ciocolată, de iubitul sau prietena ta. Și totuși, dependența ia o amploare spre decădere, ușor și fatal.
”Recviem pentru un vis” de Hubert Selby Jr. este o carte aparte. O carte pe care nu o recomand oricui. Poate dacă aș fi știut cu adevărat despre ce e vorba, nici măcar eu nu m-aș fi atins de ea, chiar dacă curiozitatea m-a împins de la început să îi dau o șansă. Deoarece este o carte în care facem cunoștință cu patru personaje, dependente de propriile vicii ce îi distrug și le fură viața fără să își dea seama.
Sara Goldfrab este o femeie care și-a pierdut soțul cu mult timp, dar care are un fiu, pe nume Harry. Dependența ei este televizorul și mâncarea, o dependență ce se schimbă radical atunci când primește un telefon în care e invitată să participe la emisiunea ei favorită curând, fapt care o determină să apeleze la pastile de slăbit pentru a putea încăpea din nou în rochia ei roșie pe care o adoră.
Harry este fiul risipitor al Sarei care vine acasă doar ca să îi ia televizorul și să îl vândă pentru a primi bani pentru propria lui dependență: heroina. Tyrone este prietenul cel mai bun a lui Harry și Marion este iubita lui Harry, amândoi având același viciu ca el. 
Nu pot spune ca m-am atașat de vreunul dintre ei, nu am simțit nevoia să îi înțeleg și să accept felul în care își trăiesc viață. Poate pentru că felul de a scrie al autorului este foarte confuz, neavând linii de dialog. De asemenea, este folosit des limbajul de cartier, cu multe înjurături cu care cu toții suntem obișnuiți într-o mică/mare măsură, dar parcă tot pare puțin ciudat să le citești realmente într-o carte. Totul este o învălmășeală de cuvinte și atât de haotice, că aproape guști din viața lor de drogați. Am fost atât dezgustată de felul în care se îndopau cu orice fel de drog, de nevoia acută pe care o aveau pentru acea obsesie, încât am ajuns într-un punct în care reușeam cu ușurință să mă amuz de glumele de prost gust pe care le făceau pe seama lor.
Dacă ar fi să fi compătimit totuși pe cineva cu adevărat, este mama lui Harry, Sara. Pentru că este o mamă ce nu poate accepta felul degradant în care fiul ei își duce viața, o mamă ce își iubește atât de mult fiul încât preferă iluzia ce i-o oferă televizorul: aceea că viața e minunată și are un fiu extraordinar cu care se poate mândri, o iubire necondiționată pe care doar o mamă și un fiu o poate simți. Mi-a fost foarte milă de ea, chiar dacă reușea în fiecare zi să se trezească pentru a continua o viață atât de falsă.
Pe celelalte trei personaje nu le-am avut la inimă. Și cred că pentru dependența pe care și-au asumat-o.
Felul în care povestea continuă este greu de urmărit pentru că îți dorești să se trezească la o realitate de care ei fug în fiecare secundă.
Mi-a fost foarte greu să termin această carte. Pentru că este una teribilă. Atât de teribilă că tocmai din această cauză te duce cu gândul la realitatea în care trăim.
Iar tocmai acesta consider cel mai bun atuu al cărții. Autorul nu a dorit să ne înfățișeze viața unor oameni care ajung în cele din urmă să se ridice și să strălucească în ciuda obsesiilor cu care trăiesc. Ne-a arătat o realitate ce e atât de comună în zilele noastre, încât preferăm să o ascundem sub preș pentru a nu fi părtași la propria damnare. Felul de a scrie, limbajul, tot ceea ce simt și nu simt, iluziile cu care se hrănesc, lucrurile nesemnificate cărora le dau o importanță majoră, doar pentru a nu se conecta la propriile vieți, propriile eșecuri, toate acestea fac o carte interesantă și aparte într-un mod special.
Sfârșitul cărții este unul trist, cu un mesaj puternic pe care sper că orice cititor să îl ia în considerare pentru ca tot ce au trăit personajele să nu se transforme în ceva negativ vieților noastre.
”Recviem pentru un vis” de Hubert Selby Jr. este o carte ce trebuie citită doar de cei care sunt dispuși să se lase duși spre o decădere obsesivă, ce au o inimă de fier și care își asumă acest risc deoarece după ce vor termina de citit, vor avea o altă viziune, vor simți poate pe pielea lor o asemenea viață, și poate în ciuda puterii de voință de care dau dovadă, vor rămâne puțin traumatizați într-un mod ușor și absurd, însă cel mai important: nu vor dori niciodată ca o asemenea experiență să fie propria lor poveste de viață.

Carte primită pentru recenzie de la Libris.ro, cea mai mare librărie online.
Există și film la această carte, Requiem for a Dream ,  pe care nu l-am văzut, însă am înțeles că este unul foarte bun ce merită multe laude :).

Dependențe fatale. ”Recviem pentru un vis” de Hubert Selby Jr. - Recenzie

Read More