Book Tag: Autumn Melancholy Recenzie: Sentimentul unui sfârșit Recenzie: Let's pretend this never happened Recenzie: Scrisorar Recenzie: Forbidden Recenzie: Tronul de cleştar Recenzie: Jurnalul ascuns Recenzie: Încă o dorinţă Recenzie: Stolen Recenzie: Vizionare Recenzie: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul noptii Recenzie: Zi după zi Recenzie: Betibú Recenzie: Fericirea mea ești tu Recenzie: Regatul umbrelor Recenzie: Pe strada Dublin Recenzie: Alegerea

luni, 20 octombrie 2014

”Autumn melancholy” - Book Tag

Pentru că iubesc toamna și îmi place să completez tag-uri, am decis să mai creez pentru noi și pentru voi un book tag special, ”Autumn melancholy”. Aș dori să vă mulțumesc mai întâi pentru feedback-ul pozitiv primit la ultimul tag creat de mine, ”Summer in a bag of books”, mă bucur că v-a plăcut și multora dintre voi v-a făcut plăcere să o preluați. Sper să se întâmple la fel și acum, deoarece mi-am propus să creez tag-uri pentru fiecare anotimp, și de fiecare dată când am idei. 
”Autumn melancholy” e cuprins din două părți complementare, ”Quick Autumn Test” și ”Correlations” cu întrebări interesante, spun eu. Enjoy!!

Reguli:
- Atașează în postarea și bannerul tag-ului (cel din dreapta)
*dacă doriți, puteți prelua și cele două mini bannere (Quick Autumn Test și Correlations) sau puteți scrie voi cele două titluri, e alegerea fiecăruia
- Dă mai departe tag-ul și altora
4 cuvinte care îți vin în minte atunci când spui ”toamnă”: frunze,  ceai, ploaie, aniversarea noastră.

4 senzații pe care le simți în acest anotimp: liniște, reverie, melancolie, dor.

4 planuri pe care vrei să le îndeplinești în toamna asta: să fac niște poze afară, să mă plimb cât mai des prin parc, să îmi fac trandafiri din frunze, să mă bucur de fiecare secundă, până când toamna dragă îmi va fi răpită de iarnă.

Transcrie citatul tău preferat despre toamnă:
”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” (Nichita Stănescu, Emoție de toamnă)

Acum creează tu un scurt fragment/ câteva versuri dedicate acestui anotimp:
Și-mi vine
să sărut cu patimă copacii dezgoliți și
să dansez cu frunzele,
ca ielele, nebunele
să beau cu nesaț din picăturile de ploaie
să mă înec în galben și în roșu și în gri...
și-n tine.
Tânjesc
să adorm cu melancolia în brațe,
visând frumos la toamna mea
dezolantă și rece
ce-mi arde sufletul pe rugul
Emoțiilor târzii.”
Covor de frunze: Cărți citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (și ce mesaje ți-au transmis).
”Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes – mi-a demonstrat că bogăția sufletului face să pălească inteligența
”Dacă aș rămâne” de Gayle Forman – mereu se găsește un motiv pentru care merită să trăiești
”Enzo sau arta de a pilota pe ploaie” de Garth Stein – nu trebuie să ne pierdem speranța niciodată

Picături de ploaie: Ultima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi și 2-3 cuvinte despre carte.
Recunosc că nu am mai pățit până acum să plâng la o carte, deci am citit de-a lungul timpului cărți triste, dure, emoționante. Însă ”Enzo sau arta de a pilota pe ploaie”de Garth Stein a reușit imposibilul pentru mine, acela de îmi face lacrimile să curgă pe obraji nestăvilite.

Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldă: O carte care ți-a încălzit sufletul în zilele reci.
Țin minte că toamna trecută am citit ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi, iar toate descrierile mării m-au transportat în anotimpul vara.

Plimbare lungă prin parc: O carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simți cum trece timpul.
Nu a avut ea multe pagini, dar nu mi-am dat seama cum au trecut orele citind ultimul volum al trilogiei ”Jocurile foamei” de Suzanne Collins.

Pulover călduros: Cea mai drăgălașă carte pe care ai citit-o vreodată.
”Vrăjitorul din Oz” – my all time favourite.

Must (suc de struguri): O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării.
Am avut norocul să scap de astfel de lecturi în ultima vreme, deci nu îmi vine niciuna în minte momentan.

Dovleac sculptat: Lectura ideală pentru Halloween.
”Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn – thrillerul meu psihologic preferat. Nu vă va speria pe parcurs, dar finalul vă vă trimite fiori înghețați pe șira spinării.

Ceață de toamnă: O carte complicată pe care nu ai înțeles-o, pe care nu ai reușit să o deslușești integral.
Aș minți dacă aș spune că am deslușit toate enigmele din ”Misterul cărților de joc” de Jostein Gaarder, dar cu toate acestea, mi-a plăcut foarte mult.

Miros de scorțișoară: O carte tentantă, de care te-ai apuca chiar acum să o citești, dacă ar fi în posesia ta.
”Pădurea” de Tana French! Mi-e dor de un thriller bun și visez de multă vreme la cartea asta!

Castane: O carte de care dai peste tot, despre care se scrie pe toate blogurile, dar care ție nu ți-a trezit interesul până acum.
Cărțile lui Colleen Hoover. Știu că autoarea e super apreciată pe la noi, dar pe mine m-a dezamăgit ”Hopeless” (Fără speranță), finalul mi s-a părut demn de o telenovelă prost scrisă, și am evitat să mai citesc ceva de autoare.

Melancolie: Cartea pe care o recomanzi tuturor să o citească toamna aceasta.
Ultima carte citită, care, așa cum am spus și în recenzie, e perfectă pentru anotimpul toamna: ”Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes


Dau mai departe: Anddeea, Healthy Reading, Resfeber, Shattering Words, Roxtao, Oanasbooks, Rose, Cărți nemuritoare, Cuvinte vrăjite, Read with Adelina, Romances of pages, Dreams have wings, Dreams*Link, Iri, Everything and anything, Jurnalul unei cititoare, Vânzătorul de iluzii, Books or movie și tuturor celor care aveți bloguri.

”Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes - Recenzie

Cartea poate fi comandată de AICI, de pe Libris.ro

Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede.  Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trait, cu ce n-a trait și cu ce crede că a experimentat, Sentimentul unui sfârșit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.

”Meditație despre amintiri, memorie și îmbătrânire, cea mai recentă carte a lui Julian Barnes pare mai mult o colecție de gânduri și incursiuni înțelepte în propriul sine și mai puțin un roman. Merită citită cu atenție pentru multele adevăruri pe care le pune în lumină.” - Entertainment Weekly

”O carte liniștită, unul dintre romanele cele mai reușite pe care le-am citit vreodată.” - Juriul Premiului Man Booker

”Literatura lui Barnes este impresionantă grație abilității cu care scriitorul evocă haosul și vulnerabilitatea din viața omului, dar rămâne calm și lucid. Pare un stoic al epocii noastre.”- The Times

Romanul ”Sentimentul unui sfârșit” a câștigat Premiul Man Booker în 2011.
Noi, tinerii, simțindu-ne împovărați de grijile zilnice și de tumultul zilelor încărcate, a deciziilor pe care trebuie să le luăm la fiecare pas, a piedicilor care ne împiedică să ne ducem planurile la bun sfârșit, simțim un fel de gelozie ascunsă față de bătrâni,considerându-i liniștiți și împăcați. Însă ceea ce nu înțelegem noi, sau nu realizăm, este că aceștia au un bagaj mult mai greu pe suflet, pe care îl cară cu ei pretutindeni și care se cimentează cu fiecare an care mai trece: cel alcătuit din aduceri-aminte, regrete, suma ”De ce-urilor” și a întrebărilor de tipul ”Cum ar fi fost dacă?”. Având atât de mult timp la dispoziție acum, inevitabil gândul îi poartă mereu în trecut, pe căi de mult bătătorite și îndepărtate.
Ajuns la o vârstă respectabilă după ce a avut parte de un trai normal, fără ceva extraordinar în el, trecut printr-un divorț mutual și fără complicații, nimic nu pare să îi mai perturbe bătrânețea lui Tom Webster. Asta până când va primi o scrisoare derutantă de la o avocată, cu un document în care e înștiințat că urmează să primească drept moștenire cinci sute de lire și un jurnal; însă nu orice jurnal, ci chiar pe cel scris de fostul lui prieten Adrian, care a ales să se sinucidă când erau foarte tineri. Cei doi au avut o legătură strânsă până în momentul în care Adrian alege să aibă o relație cu Veronica, fosta iubită a lui Tom; din acel moment se îndepărtează unul de celălalt, drumurile lor o iau pe căi opuse, iar ruptura e una definitivă și plină de ranchiună și resentimente.
Misterul morții prietenului său a planat asupra lui Tom mulți ani, neînțelegând de ce acesta a luat o decizie atât de fatală, având în vedere cât de inteligent era, și cu un viitor luminos în față. Acum se pare că va intra în posesia cheii care îl va ajuta să intre în mintea lui Adrian și să descopere adevărul, însă e oare el pregătit pentru ce-l așteaptă? E pregătit pentru revederea cu oameni rătăciți din trecutul lui, pe care i-ar fi dorit șterși din memorie pentru totdeauna, și, mai ales, pentru lucrurile covârșitoare pe care le va afla, pentru informațiile uluitoare pe care le va desluși, care îl pot marca pentru totdeauna și îi pot zdruncina pacea?
Cred că unele gânduri aruncate pe ici pe colo de cititori, în care spuneau că ”Sentimentul unui sfârșit” e un roman deosebit, mi-au alimentat curiozitatea și interesul față de cartea lui Julian Barnes, un scriitor cu a cărui stil nu am avut ocazia să fac cunoștință până acum. Rămân etern recunoscătoare acelor persoane care fără să știe m-au ajutat să descopăr o carte parcă decupată pe sufletul meu.
Un mozaic de sentimente, întâmplări, rememorări, gânduri, senzații, meditații, e ceea ce definește această carte. Autorul ne introduce treptat în lumea a patru prieteni, a acțiunilor și întâmplărilor lor, accentul fiind pus desigur pe personajul principal. Am apreciat felul ușor direct și cinic de a-și relata adolescența a lui Tom, franchețea de care dă dovadă și puterea de a ridiculiza anumite greșeli. Ni se face un tablou destul de complex al trecutului personajului, ne facem o idee despre felul lui de a fi și reușim să ne apropiem de el.
Cartea este împărțită în două părți; una e reprezentată de adolescența lui Tom, iar cealaltă e compusă din bătrânețea lui, care e perturbată fără să vrea de trecut. Avem doar două capitole, sau nici nu știu dacă se le numesc astfel, sau părți, dar lectura decurge atât de lin, calm, te învăluie în vraja ei și devii fără să vrei prizonier în căutările și enigmele pe care personajul vrea să le rezolve. Poate uneori pare antipatic Tom, alteori ciudat, resemnat, placid, dar reușește să atragă simpatia asupra lui, indiferent de greșelile pe care le-a făcut. E inevitabil să nu reacționezi din impuls, la supărare, să nu faci ceva ce odată vei regreta, poate chiar și după zeci de ani, când nu mai credeai că are vreo importanță ceva anume.
Un om în vârstă, împăcat cât de cât cu ce a realizat, puțin, mult, poate ar fi reacționat diferit, pus în față cu posibilitatea deschiderii unor răni mai vechi; însă curiozitatea fără margini a personajului nostru, dorința de extraordinar, de ceva care să deraieze monotonia și cotidianul, l-au făcut să se bage în ceva ce îi vor tulbura pentru totdeauna limpezimea existenței. Incursiunile în întâmplările demult pierdute, adnotările mentale pe care le face, reflecțiile despre el, despre lume, despre ce a fost, ce putea fi, despre tinerețe și bătrânețe, frământările pe care le are referitoare la timp, la puterea lui incontrolabilă asupra noastră, la cât de înșelătoare ne poate fi memoria, au fost preferatele mele.
Mi-a plăcut acest roman la fel de mult cum îmi place și toamna. Îl asemăn cu ea, am regăsit aici răceala vremii, acompaniată de căldura emanată de culoarea puternică a frunzelor, am avut parte și de picăturile de ploaie prin intermediul anumitor lecții care m-au trezit din reverie, am apreciat aparenta simplitate, dar atât de bogată în detalii ascunse și cuprinzătoare. 
E lectura perfectă pentru toamnă, e o carte plină de semnificații, de o frumusețe gingașă și totodată tăioasă. Mi-a plăcut mult. Nu, nu e suficient să spun doar atât. Mi-a plăcut extrem de mult și povestea mi-a atins inima și mai ales mi-a provocat mintea.
”Asta era încă una dintre temerile noastre: că Viața nu avea să semene cu Literatura.”

Și s-ar cuveni să fie evident pentru noi toți că timpul nu funcționează ca fixativ, ci mai degrabă ca solvent.”

”Am impresia că asta ar putea fi una din diferențele dintre tinerețe și vârsta înaintată: când suntem tineri, inventăm diverse forme de viitor pentru noi înșine; când suntem bătrâni, inventăm diverse forme de trecut pentru alții.”

”Orbecăim de la o zi la alta, lăsăm viața să ni se-ntâmple, construim treptat un depozit de amintiri.”

Știam din lecturile din marea literatură că Iubirea implică Suferința și am fi făcut bucuroși practică la Suferință, dac-ar fi existat o promisiune implicită – poate chiar logica, de ce nu? – că o sa vina si iubirea.”

“Care era rostul unei situații demne de-un roman, dacă protagonistul nu se comporta cum ar fi făcut-o într-o carte?”

“.. există unele femei care nu sunt deloc misterioase, ci doar par, din cauza neputinței bărbaților de-a le înțelege.”

“Când ești tânăr (...) vrei ca emoțiile să semene cu cele despre care citești în cărți. Vrei să-ți răstoarne viața, să creeze și să definească o nouă realitate. Mai târziu, cred, vrei să facă un lucru mai cumpătat, mai practic: vrei să-ți susțină viața așa cum este și cum a devenit. Vrei să-ți spună că lucrurile sunt în regula. Și e ceva de condamnat aici?”

Cartea ”Sentimentul unui sfârșit” ne demonstrează că trecutul nu ne părăsește niciodată și uneori e doar o creatură amorțită care deschide colții cu prima ocazie care i se oferă, gata să ne înșface și să ne strivească cu potopul de adevăruri dureroase. Și da, ne oferă o adevăr mai dur, acela că viața noastră nu e obligatoriu să fie extraordinară sau minunată, că uneori poate fi banală și mediocră, dar cheia e să te resemnezi și să culegi din coșul cu merinde al ei, părțile bune. Și să înveți cu adevărat din cele rele.

- Mulțumesc, dragă librărie online Libris, pentru carte și pentru tot sprijinul acordat! - 


Libris.ro este o librărie online de unde puteţi achiziţiona o mulţime de cărţi la cele mai bune promoţii. De asemenea, puteţi cumpăra şi cărţi în engleză foarte îndrăgite şi de succes în străinătate. În plus, oferă transport gratuit prin curier la orice comandă!


Noutăți de toamnă la Editura Univers!

Vă transmit și eu cu întârziere (îmi cer scuze!) informații despre noile cărți apărute la Editura Univers în această toamnă:

Volumul cuprinde prima piesă a lui Boris Vian tradusă în românește, Ecarisajul pentru toți, urmată de seria de Cronici romanțate apărută în volumul de opere complete. Ecarisajul pentru toți este una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Vian, în care umorul negru, absurdul și jocurile de cuvinte amintesc teatrul lui Eugène Ionesco. Cât despre Cronicile romanțate, acestea fac parte dintro categorie de texte aparte scrise de Vian și apărute inițial în publicații periodice precum săptămânalul La Rue: colorate, incisive, ciudate sau sobre, Cronicile sunt un dublu portret, al epocii lui Vian și al preocupărilor autorului: viața mondenă, jazzul, automobilele, literatura, stilul de viață american.

Despre Boris Vian s-au spus tot felul de lucruri: „copil teribil al literaturii franceze“, „autor al celui mai sfâşietor roman de dragoste din literatura lumii“ (Raymond Queneau), stea căzătoare în peisajul cultural extrem de animat al Franţei anilor ’40-’50, acest inginerscriitormuzicianactor este mai întâi de toate cunoscut ca scriitor, în special datorită romanului său Spuma zilelor. Înzestrat cu o extraordinară imaginație și cu o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian a publicat mai multe romane (Spuma zilelor, Iarba roșie, Smulgătorul de inimi, Femeile nuși dau seama), nuvele, piese de teatru, poeme.

Lumea pare a se nărui în jurul lui Arvid – un divorț iminent, diagnosticarea unei maladii grave a mamei lui, situaţia politică a lumii –, amintirile sunt cele care-l ajută să găsească un sens în inexplicabil și să nu se scufunde definitiv. Un roman despre nostalgie, singurătate, despre relații de familie complicate și despre necruțătoarea trecere a timpului. „Petterson, într-un scris fără pretenții, dar cu o abilitate extraordinară, face ca statul pe marginea acestui abis personal și mut să pară eroic. Există o calitate pe care o pot numi doar farmec, sau ceva asemănător farmecului, în sensibilitatea esențialmente întunecată și singuratică a autorului. Arvid nu e un personaj special. Nu e nici fiul favorit, nici oaia neagră a familiei, ci copilul mijlociu universal, care tot timpul e trecut cu vederea. Și totuși, Arvid exercită un fel de atracție gravitațională asupra cititorului, păstrându-și echilibrul în situația plină de contradicții, lipsită de dragostea în care s-a trezit pe neașteptate. Poate că nu pare a fi mare lucru, dar e chiar foarte mult.“

Scriitorul norvegian Per Petterson (n. 1952) a debutat în 1987 cu volumul de povestiri Aske i munnen, sand i skoa (Cenușă în gură și nisip în pantofi). De atunci a publicat mai multe romane, între care Jeg nekter și Det er greit for meg (în curs de apariție la Editura Univers) și un volum de eseuri, ajungând printre cei mai traduși scriitori norvegieni. Publicat în 2003, romanul Ut og stjæle hester (La furat de cai) a ajuns imediat bestseller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste
140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți. În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. La sfârșitul anului 2007, când a fost tradusă în SUA, cartea lui Petterson a fost inclusă în topul celor mai bune zece cărți ale anului, realizat de New York Times Book Review. Romanul La furat de cai a apărut la Editura Univers în 2007 și s-a vândut în peste 30.000 de exemplare.

Un început de săptămână minunat!

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Concurs tomnatic (Herg Benet)

A venit toamna, un anotimp frumos și colorat. În timpul liber, este o plăcere să mergi în parc, să observi puzderia de frunze în mii de culori împodobit atât copacii, cât și totul din jur, castanele care se iau la întrecere cu vitejie care aterizează pe pământ mai repede, copiii care aleargă unul după altul, nestingheriți de vântul care le mângâie bujorii roșii. 
Este o plăcere să mergi la plimbare, să privești peisajul minunat pe care natura îl oferă cu dragoste.
De aceea, cu dragoste și plăcere, dorim și noi să vă oferim un concurs cu tragere la sorți, pentru a vă arăta că nu doar toamna poate fi darnică :).
Împreună cu Editura Herg Benet, suntem bucuroase că putem să realizăm acest concurs care va avea două premii pe măsură:

Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic

Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul Rafflecopter de mai jos și cel mai norocos să câștige :).
Succes tuturor și vă dorim o toamnă cât mai frumoasă!

Mulțumim mult, editura Herg Benet, pentru că ne-ați acordat șansa să organizăm acest concurs! 

duminică, 12 octombrie 2014

"Specimenul" (Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi o puteţi comanda de AICI.

”Specimenul”(Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu
Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel.
Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată.
Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească!
Prea târziu… Sunt deja printre noi.
Este o mândrie, o onoare și un privilegiu să scriu această recenzie. Mândrie? Să știu că Andrei, unul de-al nostru, o persoană iubitoare de literatură, un blogger din lumea noastră, a reușit ceva ce cu toții ne-am dorit mai mult sau mai puțin în adâncul sufletului să îndeplinim: să publice o carte. Și nu doar oricând, ci la vârsta de 18 ani. Onoare? Faptul că am reușit să îl cunosc virtual, să am cunoștiință de dorința de a își publica o carte, de felul lui de a-ți da o încredere anume că va reuși, el dintre toți, să își ducă la viață visul. Privilegiul? Momentul în care am auzit că a reușit, momentul în care m-a cuprins șocul, dar totodată un sentiment de atotștiutoare. Trebuia să se întâmple în cele din urmă, nu? :)
De aceea, mă bucur că blogul Walking on Letters s-a alăturat unui proiect atât de amplu și de minunat, deoarece Andrei merită să știe că încă este unul de-al nostru, iar asta nu se va schimba.
Fără să o mai lungesc, vă voi spune părerea mea despre primul volum din seria Invadatorii, de Andrei Trifănescu.
Chiar dacă nu am citit în mare parte toate recenziile la această carte, dorind să o fac după ce voi scrie eu însămi recenzia, mi-au sărit în ochi unele aspecte cum ar fi faptul că această carte are o tentă de ”Jocurile foamei”. Din această cauză, am început să o citesc cu puțin pesimism și cred că tocmai acest lucru m-a făcut să ador tot ceea ce a urmat. Într-adevăr, momentul în care te trezești împreună cu protagonistul, Specimenul 0039, într-o junglă, unde trebuie să învețe să supraviețuiască, te trimite cu gândul la cartea ”Jocurile foamei”, însă cu cât citești mai mult, realizezi că ai lăsat în urmă toată povestea ce se află într-o altă carte și cea din față te ține cu un suspans înfiorător de superb.
Am apreciat că s-a început cu un capitol scris din perspectiva lui Steve, un personaj ce iniţial te lasă într-o ceață infernală. Chiar dacă nu este personajul principal, are rolul de a-l ajuta pe Specimenul 0039 să se descurce pe insula pe care realmente se trezește, la fel de dezorientat ca noi, însă... fără amintiri.
La început, nu poți să nu apreciezi felul de a descrie al autorului, felul în care mânuiește cuvintele pentru a ne relata măiestria de a se descurca a personajului într-o junglă plină de pericole și de obstacole. După fiecare sarcină îndeplinită, următoarea este mult mai grea, pregătindu-l chiar și pe cititor de o explozie de proporție.
Întrebările încep să răsară, să își facă rădăcini adânci în inima și mintea Specimenului 0039, întrebări la care nu găsește răspunsuri, ci mai multe întrebări. Momentul de răzvrătire este momentul în care află că insula este o mică parte din lumea pe care o credea adevărată, că insula nici măcar nu este un loc unde va rămâne, va trăi. Ci doar o mică parte în care trebuie să supraviețuiască pentru a afla dacă este pregătit, dacă este antrenat, dacă este unul dintre cei care va face față la lumea reală.
Din acel moment, totul ia o întorsătură de proporții, o întorsătură pe care am adorat-o și admirat-o deopotrivă deoarece autorul a reușit cu o eleganță aparte să țină cititorul în suspans. Totul se schimbă, se dezvoltă, arătându-ți o insulă plină de viață, conducându-te spre niște laboratoare sofisticate, la o lume plină de oroare, dispreț, boală. O lume în care trebuie să învețe să viețuiască, și totodată, să o salveze.
Originalitatea poveștii se îmbină frumos cu desfășurarea acțiunii, dorindu-ți cu orice scop să afli mai mult și mai mult și mai mult. Iar acesta este un mare atu pe care scriitorul Andrei Trifănescu l-a dobândit, l-a dominat, l-a câștigat, împreună cu mulți cititori care așteaptă cu nerăbdare următoarele volume.
Totuși, trebuie să mărturisesc că unele aspecte mi-au displăcut, iar unul dintre ele ar fi iubirea impulsivă care a luat naștere atât de repede, într-un moment atât de nepotrivit, și nu pentru prima dată, ci pentru a doua oară: dragostea dintre Specimenul 0039 și Amara. Prima dragoste mi-a plăcut deoarece am considerat-o pură, plină de speranță, demonstrând faptul că deși au fost creați pentru  un scop important și letal, iubirea poate naște în sufletele oamenilor tocmai într-un loc atât de sumbru. Cea de-a doua iubire mi se pare nepotrivită, superficială și din acel moment mi-a schimbat total părerea despre Specimenul 0039, devenindu-mi chiar antipatic. Nici Amara nu se încadrează în personajele care mi-au intrat la suflet, ci pot spune că m-a enervat caracterul ei drăgălaș și gingaș. Din a doua parte a cărții, am simțit și o mare schimbare la Specimenul 0039 deoarece gândea de cele mai multe ori ciudat, ilogic, astfel nu știam de cele mai multe ori dacă să râd sau să îi dau una peste cap să se trezească la realitate.
Un alt aspect care nu mi-a plăcut, și am văzut acest lucru și la alte recenzii, a fost faptul că editarea a fost prost făcută. Unul pe care l-am sesizat și mi-a rămas întipărit în minte este că pentru fratele Amarei s-a folosit numele atât Mike, cât și Mark, iar din cauza asta am fost puțin confuză la un moment dat care e numele ales. Totuși, aceasta nu este o vină pe care autorul ar trebui să o ducă doar pe umerii lui, ci editura, deoarece ar fi trebuit să aibă mai multă grijă. Însă, tocmai că povestea în sine te captează, este puțin de înțeles că sunt mai multe greșeli, dar sper că pe viitor se vor corecta deoarece seria are un potențial enorm și chiar dacă sunt conștientă că ne va șoca cu tot ceea ce va urma, cred că ne va spulbera toate așteptările. Este doar un feeling de al meu, voi ce părere aveți? :D
“Tremur. Mă trezesc cu greu, iar urechile îmi vâjâie dureros. Simt doar frigul cum îmi pipăie corpul cu degetele alunecoase și nu văd nimic, decât o mare de întuneric.”

“Mintea mi-e mult prea încețoșată ca să înțeleg pe deplin ceea ce văd, așa că am să continui să merg, din ce în ce mai nesigur pe pașii mei. Nu mai rezist, îmi tot spun în gând, iar dinții îmi clănțănesc în gură. Imediat după ce îmi spun această frază descurajantă, repet o alta care să-mi dea putere: Trebuie să rezist.

“- O să fie bine! îi șoptesc.
Știu că poate nu va fi așa, dar ea nu trebuie să se gândească acum la astfel de lucruri. Doar zorii zilei de mâine ne vor arăta cât de ”bine” vom fi. Simt cum mă înmoi în strânsoarea sa și mă prăbușesc pe spate. Vreau să mă ridic, însă simt corpul greu. Ea cade peste mine, lipsită de puteri. Totul se înnegrește, iar toate zgomotele pădurii încetează.”


”Specimenul” este începutul unei serii ce va lua amploare cu adevărat, o onoare pentru țara noastră și dovada vie că dacă îți dorești cu însuflețire ceva, poți obține chiar și imposibilul. Felicitările mele pentru acest volum, pentru suspansul nebun pe care ni l-a oferit pe tot parcursul acestei cărți și pentru câștigarea încrederii noastre că pe viitor va realiza mai mult decât putem visa noi.

~ La final, trebuie să îi felicit pe organizatorii acestui proiect și să le mulțumesc că a inclus și blogul Walking on Letters în el. Este unul atât de complex, încât nu am crezut că va putea fi organizat cu adevărat, însă se pare că m-am înșelat și mă bucur pentru asta. Daniela, ești o persoană deosebită și cred că voi îndrăzni să te chem să îmi organizezi chiar și nunta mea, când va veni momentul :)). Cred că aș fi cea mai calmă mireasă :D.
Totodată, acest proiect mi-a dat șansă să cunosc o persoană minunată, iubitoare de cărți, tocmai la mine în oraș. Chiar dacă nu știe, mi-a oferit mai multă încredere în mine, tocmai când aveam nevoie, și mi-a dăruit sentimentul că orașul nostru poate fi la fel de plin de viață în litere ca oricare altul la care amândouă visăm. ~