The magic of words... by you (76)

Oanaaa. ne-a trimis citate din "M-am hotărât să devin prost" de Martin Page. Am auzit că e o carte foarte bună, iar citatele sunt dovada. Mulțumim, Oanaaa. 

“Lui Antoine i se păruse dintotdeauna că are vîrsta câinilor. Cînd avea şapte ani, se simţea obosit ca un om de patruzeci şi nouă; la unsprezece, avea deziluziile unui bătrîn de şaptezeci şi şapte. Acum, la douăzeci şi cinci de ani, sperînd într-o viaţă ceva mai blînda, Antoine a luat hotărîrea să aştearnă peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase de prea multe ori că inteligenţa este cuvîntul care desemnează prostii bine ticluite şi frumos pronunţate, că este atît de pervertită, încît de multe ori eşti mai avantajat fiind prost, decît intelectual consacrat.”

“Avea puţini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranţă şi înţelegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formează pe baza dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia duşmănoasă a mulţimilor, iar curiozitatea şi pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, făceau din el un apatrid în propria lui ţară. Într-o lume în care opinia publică este îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu şi fără opinie, Antoine nu voia să bifeze nici o rubrică.”

“Constatînd cît de vagă şi desprinsă de orice preocupare pentru realitate era gîndirea persoanelor băute, cît de incoerente puteau fi frazele lor și, ca să încununeze totul, cum aveau ele iluzia de a debita adevăruri remarcabile, Antoine s-a decis să adere la

această filozofie promiţătoare.”

“Inteligenţa este un rateu al evoluţiei, îmi imaginez perfect, pe vremea primilor oameni preistorici, în sînul unui mic trib, toţi copiii alergînd prin hăţişuri, fugărind şopîrle, culegînd fructe pentru cină; treptat, în contact cu adulţii, învăţând să devină bărbaţi şi femei desăvîrşiţi: vînători, culegători, pescari, tăbăcari... Dar, privind mai atent viaţa acestui trib, observ că unii copii nu participă la activităţile grupului: rămîn aşezaţi lîngă foc, la adăpost, în interiorul peşterii.”

“De multe ori, ucizi ceea ce vrei să înţelegi, căci, asemeni medicului ucenic, nu există cunoaştere adevărată fără disecţie: descoperi venele şi circulaţia sîngelui, organizarea scheletului, nervii, funcţionarea intimă a corpului. Şi, într-o noapte de groază, te trezeşti într-o criptă umedă şi întunecoasă, cu un scalpel în mînă, mînjit de sînge, suferind de greţuri permanente, cu un cadavru rece şi inform pe o masă de metal.”

“Pe obrajii lui Antoine se prelinseră lacrimi. Edgar îl strînse în braţe şi îl bătu uşor pe umăr, ceea ce îi provocă o criză lungă de tuse. Edgar scoase dintr-un sertar nişte

sirop; îi dădu două linguriţe, apoi îi propuse un Twix. Antoine muşcă cu lăcomie din batonul îmbrăcat în ciocolată, cu ochii acum uscaţi, recăpătîndu-şi puţin cîte

puţin calmul.”

“A treia etapă. Garsoniera fiind goală, Antoine se întreba cum putuse să depoziteze atîtea într-un spaţiu aşa mic. Trebuia acum să-l umple cu lucruri inofensive, care să-i lase spiritul în pace. După vizite din interes la cîţiva vecini ale căror protecţii imunitare împotriva inteligenţei le considera excelente, a constatat care ar fi decorul perfect pentru noua lui viaţă. Un cuplu de vecini format dintr-un profesor, Alain, şi o jurnalistă, Isabelle, i se părea exemplul cel mai elocvent pentru o viaţă întreagă dedicată renunţării la inteligenţă, îi studia de multă vreme şi, în adîncul sufletului său, îi admira: erau atît de ancoraţi în viaţă, posedau atît de complet toate nuanţele unei prostii sclipitoare, ale unei stupidităţi pure, pline de inocenţă, fericite şi împlinite, o stupiditate plăcută pentru ei şi anturajul lor, cîtuşi de puţin răutăcioasă sau primejdioasă. Alain şi Isabelle, cu o seriozitate grijulie, de un ridicol absolut fermecător, l-au sfătuit cum să-şi umple garsoniera.”