Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi poate fi comandată de AICI.

Fiecare om are un model, acel cineva deosebit pe care îl admiră şi îl apreciază pentru că a reuşit să atingă o culme la care el doar tinde şi speră, acea persoană care a fost mai ambiţioasă, muncitoare, determinată, curajoasă, norocoasă şi a avut sau are parte de experienţe inedite, şi cu o viaţă la care ea mereu a visat, la fel cum acei fluturi care atunci când vine noaptea, caută şi se izbesc de sursele de lumină. Poate că zi de zi ne amăgim că suntem împăcaţi cu o existenţă mecanică, monotonă, sigură, pentru că responsabilităţile ne ţin mintea ocupată, dar uneori, când ne permitem răgazul de a medita cu adevărat la noi şi la aspiraţiile noastre, inevitabil gândurile ni se zbat în teastă şi călătoresc către un univers paralel, unde avem parte de puţină magie, un loc unde am reuşit să ne depăşim limitele şi să atingem absolutul. Pur şi simplu aşa suntem construiţi; să ne dorim inevitabil din ce în ce mai mult, oricât am avea, să nu ne găsim niciodată liniştea şi să sperăm la mai bine.

„Rockstar”, cel mai nou titlu al cunoscutei autoare române contemporane Cristina Nemerovschi, urmăreşte în principal această linie a idolilor, a oamenilor minunaţi care i-au inspirat şi i-au ajutat să se redescopere pe alţii, dar acest drum se ramifică, abordând tema morţii, a disperării, a pierderilor sfâşietoare care atrag cu sine pierderea eului şi deviază pentru totdeauna viitorul celor rămaşi în viaţă.

Cu toate că e tânăr, atractiv, faimos, un star rock adulat de mii de fani absolut înnebuniţi după spiritul lui rebel şi muzica pe care o creează, Storm, solistul trupei „Hurricane Inside”, nu mai e el însuşi de când a trecut printr-o întâmplare nedreaptă şi traumatizantă prin care şi-a pierdut fratele geamăn, pe Fire. Din exterior pare a avea o viaţă perfectă, nebună, fascinantă, dar el e de fapt bântuit acel moment şi de durerea covârşitoare care nu îi dă pace, odată cu viermii vinovăţiei, care îl distrug în interior.

Nimeni, nici mama lui Kat, nici Alice, iubita din copilărie, colegii de trupă sau terapeutul care îl consiliază, nu au reuşit să îl facă să meargă mai departe sau să umple din golul lăsat de Fire. Aşa că, după un concert, Storm decide să plece într-o călătorie în căutarea idolului său, Lola – The Punk Rock Goddess – cu ajutorul căreia nu doar îşi va cicatriza rănile, dar va învăţa lecţii preţioase despre viaţă şi moarte, despre el, scopul lui şi responsabilitatea uriaşă pe care o are faţă de cei care îl idolatrizează. Şi ce e mai important, va realiza că, chiar dacă o aripă ţi-a fost frântă cândva, încă se poate regenera, reuşind altfel să zboare cât mai sus.

Pe Cristina Nemerovschi am cunoscut-o până acum doar indirect, ca Anna Vary, presudonimul sub care a ales să publice trilogia fantasy „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, o serie din care am citit primele două volume şi care personal mi-a plăcut foarte mult, am şi scris recenzii pline de entuziasm cărţilor mai demult. De mult timp îmi doream să citesc „Păpuşile”, dar şi „Rockstar” mi-a atras atenţia de la început prin descriere, pentru mirajul care promitea zugrăvirea unui stil de viaţă excentric, diferit de al meu, poate mai sălbatic, mai antrenant. De asemenea, împletirea poveştii personajului principal cu o traumă din trecut şi a modului cum o gestionează el mi s-a părut foarte interesantă de parcurs. Romanul m-a convins că toată nebunia şi isteria din jurul scriitoarei este meritată, şi Cristina, un idol la rândul ei pentru mulţi cititori, mai ales tineri, a abordat o temă care îi este cunoscută, un subiect pe care îl stăpâneşte cu brio.

Cu toate că începutul este unul deprimant şi o stare apăsătoare planează asupra cărţii încă din primele pagini, modul cum trecutul este alternat cu prezentul face ca aceste stări mai negre ale lui Storm să fie uneori mai uşor de digerat, legate fiind de viaţa pe repede - înainte pe care el o duce, plină de evenimente care se succed cu o rapiditate fulminantă. Chiar dacă nu ai trecut printr-o astfel de pierdere, asta nu înseamnă că nu eşti atins de durerea personajului, deoarece autoarea ştie foarte bine să atingă corzile inimilor cititorilor şi să insiste, să înfingă şi să rasucească cuţite pentru ca mesajele pe care le are de transmis să fie receptate. Lectura nu e una uşoară, comodă, e tulburătoare şi te chinuie, te bântuie la fel cum Storm este bântuit de proprii demoni. Inevitabil ajungi să te frămânţi şi să simţi la un moment dat zbuciumul lui ca fiind al tău.

Am adorat stilul Cristinei. Clar e unul distinctiv, are o voce a ei, şi scrie bine de tot. Muzica, idolii, viaţa, moartea, pierderile, rătăcirile de sine, toate aceste subiecte atinse între paginile cărţii, sunt tratate pe larg, cu foarte multă iscusinţă şi cu acele cuvinte potrivite care să îţi rămână în minte şi în suflet. Se simte că autoarea a terminat filosofia şi are această aplecare spre meditaţie, spre abordarea unor teme curente, dar într-un mod mai abstract şi totodată cuprinuător, insistând destul de mult pe ideile ei, revenind adesea la ele, reformulându-le uneori în moduri similare sau diferite, accentuându-le pentru a le face memorabile.

Mi-au plăcut foarte mult toate personajele, şi mai ales m-a impresionat că au fost tratate cu respect şi interes, indiferent dacă erau principale sau secundare, mai importante pentru firul epic sau doar episodice. Toate au un background atent conturat, un trecut, o personalitate a lor, se disting de celelalte, reuşeşti să le cunoşti foarte bine şi să le înţelegi modul de a acţiona şi alegerile pe care le fac. Sunt interesante şi aparte, şi merită atenţia cititorilor, iar cele secundare, după cum tocmai am spus, nu sunt folosite doar ca instrumente pentru a ajuta la conturarea unor momente, ci au o viaţă proprie, un rost clar şi precis.

Ce m-a cucerit mai ales, este modul cum gestionează Storm relaţiile cu cei din jurul lui; are o frumuseţe interioară aparte şi o aplecare spre oameni, spre fericirea altora, cu toate că e considerat un fel de zeu pentru mulţi, el nu se vede aşa şi nu se comportă ca fiind de neatins, e uman, e adevărat, e special din toate punctele de vedere. Storm e furtună şi pasiune şi patos şi lumină şi întuneric, e un întreg univers. Totul la el e natural şi pare firesc, cu toate că multe din lucrurile pe care le face nu sunt deloc obişnuite, comune, dar ţi le însuşeşti inevitabil, reuşind să adopţi şi tu, chiar dacă pentru scurt timp, un mod de viaţă mai extravagant, mai curajos.
„Rockstar” ne învaţă că atunci când trecutul devine o haină îmbâcsită şi plină cu bolovani în buzunare, pe care o cărăm după noi gâfâind, e bine să ne dezbrăcăm de ea, pentru că altfel nu putem merge mai departe, nu putem avansa, nu ne putem găsi drumul. Nu trebuie să aruncăm această haină, ci să o închidem într-un cufăr şi să ne continuăm viaţa fără această povară care ne împiedică să fim noi însişi. Cartea e şi un stigăt disperat care îndeamnă la autonomia eului nostru, la îmbrăţişarea propriei personalităţi, a propriilor aspiraţii şi vise, conştientizarea felul nostru de a fi şi acceptarea deplină a cine suntem, cu bune şi rele, cu reuşite şi înfrângeri, cu lacrimi şi cu zâmbete. Pentru că doar o şansă avem şi trebuie să profităm la maxim de ea; să fim autentici şi naturali, să fim fideli nouă şi să trăim aşa cum considerăm de cuviinţă că e bine, fără oprelişti.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Herg Benet.

"Be true till the end.. and laugh each day". „Rockstar” de Cristina Nemerovschi – Recenzie

Krisz 1

Read More

Cartea poate fi comandată de AICI  
sau citită online AICI

Cred că ceea ce înfrumusețează și acordă noblețe iubirii este simplitatea. Acea capacitate de a găsi totul în puțin, de a te oferi complet, fără a aștepta nimic la schimb. Văpaia sentimentelor poate fi ușor stinsă atunci când la mijloc intervin un interes sau anumite pretenții, așteptări. În acele momente începi să pui totul în balanță și să îți faci mii de scenarii în minte. Nemulțumirea pune stăpânire pe tine și te împinge să faci alegeri neinspirate, care îți vor amenința fericirea pentru totdeauna.

Premisa poveștii de dragoste dintre Anda Brăteanu, o orfană ce a avut șansa de a fi adoptată de directoarea liceului, și Dinu Gherghel, un tânăr de la țară care provine dintr-o familie modestă și care a cunoscut diverse lipsuri, dar care a cărui ambiție este de nemăsurat, este una frumoasă și ce părea pusă cu ingeniozitate la cale de destin. Întâlnirea lor misterioasă din tren și modul în care viața i-a adus din nou împreună, m-au făcut să visez la un scenariu aparte, fără să anticipez vreun moment furtuna care le va răscoli viitorul la un moment dat, și încercările tragice prin care vor trece.

Făcând o pasiune pentru fata de o frumusețe specială și condus fiind de obsesia de a o poseda, Dinu îi îndeplinește dorința Andei și o ia de soție, uitând pentru moment chiar și de sfaturile mamei lui de a-și alege o tânără bogată atunci când va face acest pas important. Deși căsătoria lor este întreținută de exuberanța fetei și de sentimentele lor, Gherghel se simte împovărat de greutățile și piedicile care i se pun în aşcesiunea pe scara socială, în ciuda studiilor și a muncii lui asidue. Dorința lui de a fi bogat cu orice preţ îl face să ia niște decizii eronate care vor schimba pentru totdeauna cursul vieții sale, dar și a celor din jur.

Am rămas plăcut surprinsă de romanul „Invitația la vals”, pe care l-am citit în urmă cu câțiva ani, dar și cu o dorință în suflet de a descoperi și alte cărți ale lui Drumeș. Nu s-a ivit însă această ocazie, până acum, când datorită clubului de lectură „Citește românește” am reușit să intru din nou în universul autorului. Similitudini am găsit între cele două romane. Am remarcat că Mihail Drumeș a construit tipologii de personaje principale asemănătoare. Dinu are un caracter nefericit și avariția îi urâțesc interiorul. Gândurile lui meschine și modul de a se comporta îl fac pe acesta ingrat în ochii cititorului, deoarece eu, personal, l-am disprețuit în anumite momente și am dorit ca soarta să-i ofere o lecție dură. Ca și Tudor din „Invitația la vals”, deși e inteligent și are țeluri mari, în ceea ce ține de inima lui și trăirile pe care le experimentează, e caracterizat de un adevărat haos interior, nu discerne binele de rău.

Anda, ca și Micaela, este o eroină isteață, înțepată, cu o personalitate puternică, de la care avem de învățat noi, femeile. Defectele celor două tinere au fost acelea de a se îndrăgosti de bărbații nepotriviți, măcinați de egocentrism și planuri ascunse. Am admirat stăpânirea de sine pe care Anda a dovedit-o în anumite circumstanțe și faptul că a ținut mereu capul sus și nu s-a lăsat umilită vreo clipă.

Scriitorul, prin intermediul situațiilor limită pe care le creează, a reușit mereu să trezească senzații opuse în minte, dar mereu am avut ceva de sustras, o lecție prețioasă de primit. Împărțit în trei părți, romanul urmărește personajele în mai multe etape ale vieții lor, le zugrăvește emoțiile și greșelile, transformările, până la deznodământul poveștii lor. Perspectivele jonglează de la cea a lui Dinu, la scrisorile pe care Anda le adresează unei prietene și în care își povestește întâmplările, iar astfel avem șansa de a pătrunde în mintea lor și de a-i cunoaște din mai multe unghiuri. Conținutul este unul complex, avem treceri de la monologuri la fragmente de dramaturgie.

La început lectura a fost dificilă și acțiunea nu a reușit să îmi trezească interesul, dar apoi m-am obișnuit cu naraţiunea. Nu mi-a plăcut însă nici pe departe la fel de mult ca „Invitația la vals”, cred că așteptările mele au fost prea mari și prea multe. 

Per total am rămas cu un gust predominant amărui și am regretat alegerile extrem de dramatice și definitive la care personajele lui Drumeș apelează în situaţii limită, deoarece oricât de fără scăpare ar părea ceva, mereu se poate găsi o rezolvare pentru problemele noastre.

„Scrisoare de dragoste” ne dovedește că iubirea pură, sinceră, este pângărită de tentaculele murdare ale banilor și ale interesurilor materiale, iar inima va fi imobilizată de acestea și va deveni incapabilă să ne salveze din prăpastia în care ne-am aruncat cu bună știință.

„- Dragostea pe care n-o cauţi nu vine... Mi s-a părut că a spus o gratuitate. - Cred că vine, mai degrabă, când n-o cauţi.”

”Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.”

”Dramaturgii greci, clasici şi moderni, au optat invariabil pentru tragedie, pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie despre ea mai mult de trei pagini.”

”Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. Numai trezirea din vis aş vrea s-o uit.”

“Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.”

“Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs. ”

Dragostea ca o fatalitate. „Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș - Recenzie

Krisz 5

Read More

Cartea poate fi cumpărată de AICI

Atunci când de ziua noastră suflăm entuziasmați în lumânările de pe tort, cu cei dragi alături, cântându-ne în fundal ”La mulți ani”, ne punem o dorință. Când privim melancolici cerul, noaptea, ne strângem puternic de mână pe cel iubit când vedem o stea căzătoare, și ne punem o dorință. Iar exemplele ar tot putea continua, deoarece speranța e ca un bec care arde neîncetat în interiorul nostru, la fel ca visele care ne făuresc prezentul și ne fac să ne gândim la un viitor mai bun și frumos.

Sătulă peste cap de ritmul infernal în care și-a petrecut viața în ultimii ani, dedicată doar muncii și uitând complet de ea, de micile bucurii, Ana ia o decizie importantă care o va duce pe căi nebănuite: alege să demisioneze de la firma de PR unde lucrează și să plece singură într-o binemeritată vacanță, cea după care tânjea de atât timp. Tânăra va petrece momente de vis într-o locație paradisiacă, Bora Bora, unde va uita de toată tensiunea acumulată în ultimul timp, va râde din toată inima și își va umple sufletul de liniște. Tot aici îl va cunoaște și pe chipeșul Brian, un bărbat extrem de inteligent și carismatic, cu care va avea o aventură de scurtă durată, dar extrem de intensă și pasională.

La întoarcerea acasă, Ana va ieși din basmul frumos în care abia pășise și va fi nevoită să dea în piept cu realitatea. Ea va trebui să își organizeze viața, să o ia de la zero, însă mereu va fi cu gândul la povestea neîncheiată cu străinul superb de pe insulă, cel care a făcut-o să trăiască cu adevărat. Inevitabil, gândul îi zboară mereu la acesta, iar întrebările care încep ”Cum ar fi fost dacă..?” o chinuie, tristă fiind că drumurile lor au luat-o în direcții diferite..al lui, în America, al ei, în România. Noroc cu cele patru prietene minunate ale ei, Daria, Lisa, Giulia și Simy, care îi sunt mereu alături, și se sprijină una pe cealaltă ca niște surori.

Această carte are o poveste foarte frumoasă în spate, pe care vreau să o împărtășesc pe scurt cu voi. Ea a fost un proiect, un capitol neterminat din viața autoarei, până recent, când aceasta a decis să publice în format electronic acest roman chick lit, care a fost scris cu mulți ani în urmă (mai multe detalii despre povestea aceasta AICI). Ce e cu adevărat suprinzător și emoționant, o alegere originală și demnă de aprecierea tuturor, este că cititorul are șansa de a alege cât să plătească pentru a descărca ebook-ul, și cât din suma respectivă va fi donată automat  fundației ”Salvați copiii”. Cred că asta spune atât de multe despre sufletul frumos al scriitoarei Andres, care ne oferă tuturor nu doar șansa de a citi cartea ei, dar și de a îndeplini dorințele unor copiii care au nevoie de speranță, de ajutor.

Deși Ana este personajul principal, acțiunea nu se învârte doar în jurul ei, nu e centrată într-o singură direcție, ci urmărește și firul întâmplărilor prin care trec prietenele ei, toate atât de diferite și conturate cu grijă. Le-am diferențiat cu ușurință poveștile, personalitatea fiecăreia, și mi-am însușit de la fiecare câte o lecție. Fiecare are anumite principii, iubește cu patos, simte cu intensitate maximă totul. Legătura lor este impresionantă, ajutorul acordat în orice moment, sfaturile bune, voioșia, completată de seriozitate, toate acestea nu au cum să nu te facă gelos pe așa o prietenie. Inevitabil, oricine și-ar dori să aibă parte de asta, Ana este foarte norocoasă că le are aproape. Am apreciat felul tinerei de a fi, capacitatea de a se hrăni cu bucuria celor din jur, altruismul ei, sufletul curat. Ambiția de a merge înainte, de a se ridica atunci când lumea i se prăbușește. Parcă mi-a oferit și mie putere. Totuși, deși este matură și echilibrată în mare parte a timpului, uneori mi s-a părut copilăroasă, a ajuns la concluzia că iubește mult prea devreme și brusc. 

În ceea ce privește toate problemele și provocările pe care trebuie să le depășească personajul principal, multe dintre ele mi-au dat de gândit. Cu toate acestea, mă aşteptam să mă sensibilizeze mai mult anumite momente, să se insiste mai mult pe frământările şi trăirile interioare ale ei. Parcă durerea acesteia nu reuşeşte să treacă dincolo de cuvinte, să pătrundă şi în sufletul cititorului. În plus, mi s-a părut că la un moment dat s-a exagerat cu drama, oricât de realistă aș fi, încă tind să cred că viața nu este doar o sumă de tragedii înlănțuite, de durere peste durere, care să îți cimenteze inima.

Deși per total cartea are un ton mai simplu, nu așa complex, am fost cucerită de anumite pasaje profunde, scurte meditații pe diverse subiecte, care se potriveau ca o piesă cheie în context și ne relatau starea interioară a personajului. ”Încă o dorință” nu este un roman perfect, extraordinar, mai scârțâie pe alocuri și se poate observa că este romanul de debut al autoarei datorită stangăciei cu care abordează unele situații.  Cu toate acestea, are ceva al lui, special, care te ține lipit de el, un sentiment de familiaritate, e o carte care se citește repede și care te relaxează, lectura perfectă de vară.

Am alunecat printre paginile acestei cărți cu ușurința cu care fluturii plutesc în zbor. ”Încă o dorință” nu este doar o carte, este un proiect de suflet, unul ambițios și lăudabil. Nu reprezintă doar dorința împlinită a scriitoarei de a-și vedea cuvintele cunoscute de cât mai multă lume, ci ocazia inedită pe care ne-o oferă de a deveni mai buni și sensibili, de a ajuta la îndeplinirea dorințelor și viselor celor care au nevoie de noi.

„A te plimba singură prin viaţă e o provocare, înseamnă uneori adrenalină şi surprize la tot pasul, dar a fi cu cineva înseamnă mai mult. Şi a fi cu omul potrivit înseamnă totul.”

”Dincolo de dragoste suntem noi, femeile şi bărbaţii. O alăturare de simplu şi complicat. Dac-am fi toţi simpli, poate că s-ar pierde farmecul. Cândva, în trecut, totul era simplu şi totuşi complicat. Însă, oricum ar fi, dragostea e frumoasă. Noi o facem să fie frumoasă. Uneori, ne lipseşte şi plângem, ne întristăm, suntem ca nişte frunze moarte ce cad şi acoperă pământul. Apoi, dragostea se întoarce şi ne înseninăm odată cu ea. Primăvara iubirii ne înfloreşte în suflet. Poate că acesta este echilibrul. Simplu şi complicat. Dragoste şi suferinţă. Noi şi ei. Femeile şi bărbaţii. Femeile şi dragostea.”

“Întotdeauna va exista un el căruia să vrem a-i oferi lumea, un el al cărui zâmbet va fi antidotul pentru toate depresiile noastre. Un el care nu ne va înţelege isteriile, dar ne va îmbrăţişa cu multă iubire. Un el care ne va privi dimineaţa când dormim şi ne va săruta pleoapele fără să ştim. Un el care va şti să ne arate cât de simplă e iubirea, un el căruia îi vom da dreptate, în final. Femeile şi dragostea: o poveste fără sfârşit, o poveste în care noi suntem eroinele, iar ei sunt cei care ne salvează, la nesfârşit.”

Ebook primit de la autoare pentru recenzie.

Fluturi şi dorinţe. ”Încă o dorință” de Andres - Recenzie

Krisz 5

Read More

Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi o puteţi comanda de AICI

Dacă există ceva de care mă tem, aceea este moartea. Şi când spun asta mă refer mai ales la moartea celor pe care îi iubesc, a familiei, e o durere doar să mă gândesc că ei ar putea pleca iar eu aş rămâne a nimănui. De aceea, mi-am imaginat de multe ori situaţia în care toată lumea ar fi nemuritoare, o lume în care să nu ne facem griji pentru sănătatea noastră, să nu ne torturăm cu ideea că într-o zi vom fi constrânşi de soartă să ne luăm rămas bun de la cineva drag. Dar eternitatea are şi ea preţul ei ce trebuie plătit, iar uneori aceasta poate fi cel mai mare blestem.

Alexandra încearcă să uite totul şi să se reintegreze în viaţa de zi cu zi, să uite de vrăjitoare, contese nemuritoare şi altele ce ţin de nefiresc, de supranatural, după întâmplările incredibile şi periculoase prin care a trecut în satul V. din Transilvania. Însă trecutul pare că se ţine scai de ea, atunci când îl va reîntâlni pe Mathias, iubitul Anekei la Bucureşti, arătând mult mai tânăr şi misterios şi evident fiind interesat de ea. Treptat, mare parte din personajele dubioase pe care le-a cunoscut în Transilvania îşi fac apariţia şi îi dau liniştea peste cap, însă de această dată va fi nevoită să o înfrunte chiar pe intimidanta contesă, cea despre care sunt atâtea legende. Alexandra va fi din nou prinsă în furtuna evenimentelor neobişnuite ale celor din satul V., dar şi în planurile diabolice ale vrăjitoarei Aneke.

Reflectând la această trilogie, zilele astea mă gândeam cu mândrie că aici a fost publicată prima recenzie pentru „Contesa Aneke”(Ultima vrăjitoare din Transilvania #1) şi am reuşit atunci să trezesc interesul multora pentru carte, într-o perioadă în care majoritatea era avidă doar de traducerile romanelor din afară şi nu le dădeau credit autorilor români. Editura Herg Benet nu era foarte cunoscută de cititori în acel moment, iar noi am fost primul blog cu care ei au colaborat. Asta nu poate decât să ne bucure, pentru că acum tot mai mulţi oameni au început să le citească cărţile, să ceară copii pentru recenzii, şi, cel mai important, să îndrăgească şi să aibă încredere în scriitorii noştri.

Nu am uitat sentimentul plăcut care mi-a încercat inima atunci când am terminat primul volum din trilogie, revelaţia pe care am avut-o în acel moment datorită acestei cărţi, aceea că şi la noi se poate scrie fantasy de calitate, care să captiveze. Am citit cu aceeaşi uşurinţă şi plăcere şi continuarea trilogiei, fiind învăluită din nou în furtuna şi aerul gotic al ei. Am realizat că primul volum a fost doar o introducere, menită să familiarizeze cititorul cu cadrul fantastic, cu stilul autoarei, iar acum suntem introduşi în miezul acţiunii, care devine tot mai intensă şi apăsătoare spre final.

În „Mathias” se mai risipeşte din ceaţa ce plana în jurul personajelor şi descoperim destul de multe informaţii interesante din trecut. Linia dintre real şi fantastic se mai estompează şi acţiunile Lorenei, ale lui Mathias şi ale Anekei par să îşi găsească o explicaţie mai logică, o înrădăcinare în evenimentele care i-au marcat. Am sesizat însă şi anumite aspecte care m-au deranjat, cum ar fi comportamentul oscilant şi adesea ilogic al Alexandrei în ceea ce-i priveşte pe Mathias şi Răzvan, dar şi faptul că volumul contrazice oarecum titlul trilogiei, din momentul în care aflăm că Aneke nu este de fapt ultima vrăjitoare din Transilvania.

Finalul m-a luat complet prin surprindere, întâmplările neaşteptate şi toate răsturnările de situaţie au fost captivante, reuşind să mă ţină în alertă şi să îmi facă inima să bată mai tare. Aştept cu mare interes deznodământul seriei pentru că simt că va fi unul la înălţime, care nu mă va dezamăgi.

Volumul doi al trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” ridică ştacheta acţiunii şi duce povestea într-o direcţie neprevăzută şi ingenioasă. În ciuda adrenalinei, a secretelor dezvăluite, a personajelor noi introduse, am fost cucerită mai ales de mesajul puternic ascuns între paginile cărţii, acela că nemurirea e un chin şi nu valorează nimic fără persoana potrivită alături de care să ţi-o petreci. 

„Am iubit-o din prima clipă în care am văzut-o. (...) Nu am putut scăpa de iubirea mea pentru ea, indiferent cât de crudă, de rea şi străină de tot ce fusese cândva ar fi devenit. M-am îndrăgostit de Aneke iar şi iar şi iar, de fiecare dată când îmi apărea în faţa ochilor. Mereu mai puternic, mai mult, iar ceea ce simţeam mă ducea cu repeziciune spre un final pe care, acum sunt sigur de asta, nu l-aş fi putut schimba, orice aş fi făcut.”

”Când accepţi pe cineva lângă tine şi începi să te ataşezi de el, trebuie să îmbrăţişezi tot ce a fost vreodată fiinţa respectivă şi tot ce va fi ea de acum înainte.”

”Cred că uneori, dacă iubeşti pe cineva, e bine să-i ştergi amintirile. Viaţa poate fi mai uşoară şi mai plăcută fără ele. Fără unele din ele, cel puţin.”

“Mereu au încercat să schimbe lumea. N-au fost în stare să înţeleagă că e frumoasă exact aşa cum este ea.”

Recenzia primului volum al trilogiei:

 

Un mistery romance în tonuri întunecate. “Mathias”(Ultima vrăjitoare din Transilvania #2) de Anna Váry - Recenzie

Krisz 2

Read More

Realitatea nu e adesea cea pe care o pictăm cu cele mai puternice și frumoase culori în gândurile noastre, ea nu acceptă ca și accesorii și nu se ghidează după visele și speranțele pe care le făurim, nu avem mereu parte de povestea de dragoste pe care o vrem iar viața nu e un roman pe care îl scrii de dinainte iar apoi te transpui în el și îl trăiești. Important e să mergi mai departe demn indiferent de piedicile care ți se pun în calea fericirii și să înțelegi ceva din toate lecțiile pe care destinul ți le oferă ca un profesor când mai strict, când mai înțelegător.

Încă de la începutul romanului ”Pânza de păianjen” aflăm de prietenia dintre două tinere, dar pe care diferitele circumstanțe și drumurile separate le-au îndepărtat fizic, dar nu și sufletește. După mulți ani, prenumele Diana, al prietenei ei, apare din nou în viața Ilincăi, iar aceasta pare a fi acum un personaj la fel captivant, dar scandalos, dar care se află pe numele tuturor. Ilinca e intrigată să descopere traseul trecutului prietenei ei și întâmplările care au purtat-o până într-un anumit punct mai critic din prezent. Ea, ca și noi, își va găsi toate răspunsurile în paginile caietelor Dianei, scrise sub forma unor jurnale care au urmărit îndeaproape viața ei începând cu copilăria și până acum.

Diana Slavu, un copil sărac și obișnuit cu greutățile încă de mică, nu a fost privată de ele nici în adolescență, dar ambiția și speranța nu au părăsit-o niciodată și a pășit mai departe încrezătoare și cu capul sus pe poteca plină de șuișuri și coborâșuri care a fost destinul ei. Foarte tânără și fragilă emoțional, ea îl primește extrem de repede în inima ei pe Petre Barbu, un pictor singuratic, misterios și boem pe care îl cunoaște la Mangalia și mulți ani îi va dedica fiecare gând și vis lui. Într-un cadru feeric, la malul mării, el îi apare ca un prinț dintr-o poveste, felul lui enigmatic și melancolic o intrigă iar tristețea lui o atrage, o face să își dorească ca ea să fie cea care îi aduce culoare și fericire în existența ce pare cu tente de gri.

Însă realitatea ei a continuat să fie la fel ca marea pe care o iubește atât de mult: uneori liniștită, dar adesea zbuciumată, răvășitoare, iar vântul necruțător a purtat-o departe de dorințele ei, mereu în situații neprevăzute și alături de persoane care și-au pus amprenta în sufletul ei și au colaborat la zbuciumul ei din interior care nu i-a dat răgaz vreo clipă.

Nici nu mai țin minte de cât timp mi-am dorit să citesc cartea aceasta, uneori am senzația că dintotdeauna, dar mai ales de când am descoperit citatul "Cred că nicio carte nu rezistă dacă nu zideşti în ea o parte din sufletul tău." al Cellei Serghi, pe care l-am zidit în mintea și inima mea. Romanul este unul realist, care surprinde viața cu toate neajunsurile ei, cu bune și cu rele, are o acțiune care curge lent, treptat și se axează pe toate momentele importante din viața eroinei, iar datorită vocii ei puternice și sincere, capabile să zugrăvească povestea cu emoție și sensibilitate, scriitura este una aparte. Descrierile sunt vii și elaborate, am închis uneori ochii și am simțit sub tălpi nisipul călduț, am perceput adierea calmă a vântului, briza, și am auzit liniștea mării. Cred că e imposibil să nu te cuprindă o stare de relaxare și melancolie atunci când te adâncești printre paginile acestei povești.

Am avut și câteva lucruri care nu m-au captivat și părți mai puțin interesante pe care am simțit că s-a insistat atât de mult încât le-a oferit o tentă de plictiseală: este vorba de prima parte a cărții, cea în care se descrie copilăria ei, dar, șocant, și ultima parte. Ele au mai întunecat în ochii mei farmecul poveștii, miezul cărții a fost cel mai bun și mai complex, deși a mai avut și el parte de unele goluri de întâmplări. Nemulțumirile mele se întind și până la reacțiile și deciziile greșite pe care personajul le-a luat, sau comportamentul ei uneori prea copilăros, altădată prea realist, felul ei de a fi este contrastant, se luptă inocența cu maturitatea.

Diana a fost o adolescentă extrem de idealistă și visătoare, trăsături de care cu greu s-a îndepărtat, devenind o tânără femeie plină de contradicții, prinsă constant între trecut și prezent. Ea e genul de persoană specială, care rămâne inevitabil în mintea celor din jur, care nu trece pe nicăieri neremarcată și nici nu își dorește asta. Deși apreciată și admirată de mulți, mai nimeni nu a reușit să vadă suferința și rănile din interiorul ei. Petre Barbu, deși apare foarte puțin la început, este omniprezent în gândurile ei. El devine la un moment dat centrul existenței ei, farul călăuzitor. Prima dragoste este într-adevăr una care să te marcheze, care ți se întipărește pe inimă ca un tatuaj permanent și pe care îl vei purta mereu cu tine, dar pasiunea ei devine aproape obsedantă uneori, la fel ca tendința ei de a-l căuta în orice bărbat pe care îl cunoaște sau de a simți mereu că cei din jur nu se ridică la nivelul lui. Cel care a reușit după Petre să pătrundă cel mai mult în sufletul ei a fost Alex Dobrescu, singurul bărbat care mi s-a părut cu adevărat remarcabil, care mi-a captat interesul și a ajuns să fie personajul meu preferat.

Deși povestea ne demonstrează că iubirea nu e legată neapărat de prezența fizică a celui drag, că sufletul se poate agăța de un om fără măcar să îi simtă atingerea, doar datorită felului lui de a fi și ce îți inspiră el, cum te face să te simți, să plutești, pe de altă parte cred că e complet eronat să alergi mare parte din viață după o himeră, după o iluzie nerealizabilă, să te consumi și macini cu vise ce par departe de a se îndeplini vreodată. Trebuie să îți încui amintirile acolo în inimă și să nu le permiți să te conducă, să te manevreze cum vor. 

Fiecare persoană care apare în viața cuiva are rolul ei bine stabilit și deloc întâmplător. Că e unul secundar sau cel principal, care va juca pe scena fericirii tale, nimeni nu apare fără un rost în calea cuiva. Important e ca atunci când iubești pe cineva, devine important pentru tine, să lupți pentru acel om, să îi arăți ce simți, pentru că uneori îi poți schimba definitiv povestea cu un cuvânt sau cu o tăcere.

”Nu eram fumătoare, dar cam așa îmi închipuiam plăcerea pe care trebuie s-o aibă un fumător pentru o țigară, ca starea de euforie pe care o crea în jurul meu Alex. Cu el, fiecare părticică de timp se scurgea armonioasă, adevărată, deși nu se întâmpla nimic deosebit, mi se părea că trăiesc, că nu mai aștept altceva.”

“Mi-am spus: ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viață sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i așa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viață, o ființă unică, de neînlocuit.”

“Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?...”

“Ce trist e să nu mai poţi vibra la sunetul unei voci pentru care ţi-ai fi dat viaţa!”

“E curios, dar am citit caietele astea ca și când nu ar fi fost vorba de Diana, cu care am stat la școală alături, în aceeași bancă, patru ani, care intra aici, în salonul nostru, cu părul scăpărător de viață și toată numai zâmbet, ci de o eroină de roman, care-i seamănă leit. Era întotdeauna în prezența ei, atât de luminoasă și de optimistă, încă ceva care îmi scăpa, era sub strălucirea ei o personalitate complexă, nedeslușită, o forță care nu știam de unde vine, o melancolie foarte voalată, care nedumerea. Acum știu, Diana avea în ea toată copilăria ei sumbră, toate casele în care a trăit, tot acest destin în care se zbătea ca o gâză într-o pânză de păianjen.”

Realitatea ca și marea: uneori liniștită, alteori zbuciumată. ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi - Recenzie

Krisz 15

Read More