Dragostea ca o fatalitate. „Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș - Recenzie

Cartea poate fi comandată de AICI  
sau citită online AICI

Cred că ceea ce înfrumusețează și acordă noblețe iubirii este simplitatea. Acea capacitate de a găsi totul în puțin, de a te oferi complet, fără a aștepta nimic la schimb. Văpaia sentimentelor poate fi ușor stinsă atunci când la mijloc intervin un interes sau anumite pretenții, așteptări. În acele momente începi să pui totul în balanță și să îți faci mii de scenarii în minte. Nemulțumirea pune stăpânire pe tine și te împinge să faci alegeri neinspirate, care îți vor amenința fericirea pentru totdeauna.

Premisa poveștii de dragoste dintre Anda Brăteanu, o orfană ce a avut șansa de a fi adoptată de directoarea liceului, și Dinu Gherghel, un tânăr de la țară care provine dintr-o familie modestă și care a cunoscut diverse lipsuri, dar care a cărui ambiție este de nemăsurat, este una frumoasă și ce părea pusă cu ingeniozitate la cale de destin. Întâlnirea lor misterioasă din tren și modul în care viața i-a adus din nou împreună, m-au făcut să visez la un scenariu aparte, fără să anticipez vreun moment furtuna care le va răscoli viitorul la un moment dat, și încercările tragice prin care vor trece.

Făcând o pasiune pentru fata de o frumusețe specială și condus fiind de obsesia de a o poseda, Dinu îi îndeplinește dorința Andei și o ia de soție, uitând pentru moment chiar și de sfaturile mamei lui de a-și alege o tânără bogată atunci când va face acest pas important. Deși căsătoria lor este întreținută de exuberanța fetei și de sentimentele lor, Gherghel se simte împovărat de greutățile și piedicile care i se pun în aşcesiunea pe scara socială, în ciuda studiilor și a muncii lui asidue. Dorința lui de a fi bogat cu orice preţ îl face să ia niște decizii eronate care vor schimba pentru totdeauna cursul vieții sale, dar și a celor din jur.

Am rămas plăcut surprinsă de romanul „Invitația la vals”, pe care l-am citit în urmă cu câțiva ani, dar și cu o dorință în suflet de a descoperi și alte cărți ale lui Drumeș. Nu s-a ivit însă această ocazie, până acum, când datorită clubului de lectură „Citește românește” am reușit să intru din nou în universul autorului. Similitudini am găsit între cele două romane. Am remarcat că Mihail Drumeș a construit tipologii de personaje principale asemănătoare. Dinu are un caracter nefericit și avariția îi urâțesc interiorul. Gândurile lui meschine și modul de a se comporta îl fac pe acesta ingrat în ochii cititorului, deoarece eu, personal, l-am disprețuit în anumite momente și am dorit ca soarta să-i ofere o lecție dură. Ca și Tudor din „Invitația la vals”, deși e inteligent și are țeluri mari, în ceea ce ține de inima lui și trăirile pe care le experimentează, e caracterizat de un adevărat haos interior, nu discerne binele de rău.

Anda, ca și Micaela, este o eroină isteață, înțepată, cu o personalitate puternică, de la care avem de învățat noi, femeile. Defectele celor două tinere au fost acelea de a se îndrăgosti de bărbații nepotriviți, măcinați de egocentrism și planuri ascunse. Am admirat stăpânirea de sine pe care Anda a dovedit-o în anumite circumstanțe și faptul că a ținut mereu capul sus și nu s-a lăsat umilită vreo clipă.

Scriitorul, prin intermediul situațiilor limită pe care le creează, a reușit mereu să trezească senzații opuse în minte, dar mereu am avut ceva de sustras, o lecție prețioasă de primit. Împărțit în trei părți, romanul urmărește personajele în mai multe etape ale vieții lor, le zugrăvește emoțiile și greșelile, transformările, până la deznodământul poveștii lor. Perspectivele jonglează de la cea a lui Dinu, la scrisorile pe care Anda le adresează unei prietene și în care își povestește întâmplările, iar astfel avem șansa de a pătrunde în mintea lor și de a-i cunoaște din mai multe unghiuri. Conținutul este unul complex, avem treceri de la monologuri la fragmente de dramaturgie.

La început lectura a fost dificilă și acțiunea nu a reușit să îmi trezească interesul, dar apoi m-am obișnuit cu naraţiunea. Nu mi-a plăcut însă nici pe departe la fel de mult ca „Invitația la vals”, cred că așteptările mele au fost prea mari și prea multe. 

Per total am rămas cu un gust predominant amărui și am regretat alegerile extrem de dramatice și definitive la care personajele lui Drumeș apelează în situaţii limită, deoarece oricât de fără scăpare ar părea ceva, mereu se poate găsi o rezolvare pentru problemele noastre.

„Scrisoare de dragoste” ne dovedește că iubirea pură, sinceră, este pângărită de tentaculele murdare ale banilor și ale interesurilor materiale, iar inima va fi imobilizată de acestea și va deveni incapabilă să ne salveze din prăpastia în care ne-am aruncat cu bună știință.

„- Dragostea pe care n-o cauţi nu vine... Mi s-a părut că a spus o gratuitate. - Cred că vine, mai degrabă, când n-o cauţi.”

”Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.”

”Dramaturgii greci, clasici şi moderni, au optat invariabil pentru tragedie, pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie despre ea mai mult de trei pagini.”

”Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. Numai trezirea din vis aş vrea s-o uit.”

“Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.”

“Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs. ”