"Be true till the end.. and laugh each day". „Rockstar” de Cristina Nemerovschi – Recenzie

Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi poate fi comandată de AICI.

Fiecare om are un model, acel cineva deosebit pe care îl admiră şi îl apreciază pentru că a reuşit să atingă o culme la care el doar tinde şi speră, acea persoană care a fost mai ambiţioasă, muncitoare, determinată, curajoasă, norocoasă şi a avut sau are parte de experienţe inedite, şi cu o viaţă la care ea mereu a visat, la fel cum acei fluturi care atunci când vine noaptea, caută şi se izbesc de sursele de lumină. Poate că zi de zi ne amăgim că suntem împăcaţi cu o existenţă mecanică, monotonă, sigură, pentru că responsabilităţile ne ţin mintea ocupată, dar uneori, când ne permitem răgazul de a medita cu adevărat la noi şi la aspiraţiile noastre, inevitabil gândurile ni se zbat în teastă şi călătoresc către un univers paralel, unde avem parte de puţină magie, un loc unde am reuşit să ne depăşim limitele şi să atingem absolutul. Pur şi simplu aşa suntem construiţi; să ne dorim inevitabil din ce în ce mai mult, oricât am avea, să nu ne găsim niciodată liniştea şi să sperăm la mai bine.

„Rockstar”, cel mai nou titlu al cunoscutei autoare române contemporane Cristina Nemerovschi, urmăreşte în principal această linie a idolilor, a oamenilor minunaţi care i-au inspirat şi i-au ajutat să se redescopere pe alţii, dar acest drum se ramifică, abordând tema morţii, a disperării, a pierderilor sfâşietoare care atrag cu sine pierderea eului şi deviază pentru totdeauna viitorul celor rămaşi în viaţă.

Cu toate că e tânăr, atractiv, faimos, un star rock adulat de mii de fani absolut înnebuniţi după spiritul lui rebel şi muzica pe care o creează, Storm, solistul trupei „Hurricane Inside”, nu mai e el însuşi de când a trecut printr-o întâmplare nedreaptă şi traumatizantă prin care şi-a pierdut fratele geamăn, pe Fire. Din exterior pare a avea o viaţă perfectă, nebună, fascinantă, dar el e de fapt bântuit acel moment şi de durerea covârşitoare care nu îi dă pace, odată cu viermii vinovăţiei, care îl distrug în interior.

Nimeni, nici mama lui Kat, nici Alice, iubita din copilărie, colegii de trupă sau terapeutul care îl consiliază, nu au reuşit să îl facă să meargă mai departe sau să umple din golul lăsat de Fire. Aşa că, după un concert, Storm decide să plece într-o călătorie în căutarea idolului său, Lola – The Punk Rock Goddess – cu ajutorul căreia nu doar îşi va cicatriza rănile, dar va învăţa lecţii preţioase despre viaţă şi moarte, despre el, scopul lui şi responsabilitatea uriaşă pe care o are faţă de cei care îl idolatrizează. Şi ce e mai important, va realiza că, chiar dacă o aripă ţi-a fost frântă cândva, încă se poate regenera, reuşind altfel să zboare cât mai sus.

Pe Cristina Nemerovschi am cunoscut-o până acum doar indirect, ca Anna Vary, presudonimul sub care a ales să publice trilogia fantasy „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, o serie din care am citit primele două volume şi care personal mi-a plăcut foarte mult, am şi scris recenzii pline de entuziasm cărţilor mai demult. De mult timp îmi doream să citesc „Păpuşile”, dar şi „Rockstar” mi-a atras atenţia de la început prin descriere, pentru mirajul care promitea zugrăvirea unui stil de viaţă excentric, diferit de al meu, poate mai sălbatic, mai antrenant. De asemenea, împletirea poveştii personajului principal cu o traumă din trecut şi a modului cum o gestionează el mi s-a părut foarte interesantă de parcurs. Romanul m-a convins că toată nebunia şi isteria din jurul scriitoarei este meritată, şi Cristina, un idol la rândul ei pentru mulţi cititori, mai ales tineri, a abordat o temă care îi este cunoscută, un subiect pe care îl stăpâneşte cu brio.

Cu toate că începutul este unul deprimant şi o stare apăsătoare planează asupra cărţii încă din primele pagini, modul cum trecutul este alternat cu prezentul face ca aceste stări mai negre ale lui Storm să fie uneori mai uşor de digerat, legate fiind de viaţa pe repede - înainte pe care el o duce, plină de evenimente care se succed cu o rapiditate fulminantă. Chiar dacă nu ai trecut printr-o astfel de pierdere, asta nu înseamnă că nu eşti atins de durerea personajului, deoarece autoarea ştie foarte bine să atingă corzile inimilor cititorilor şi să insiste, să înfingă şi să rasucească cuţite pentru ca mesajele pe care le are de transmis să fie receptate. Lectura nu e una uşoară, comodă, e tulburătoare şi te chinuie, te bântuie la fel cum Storm este bântuit de proprii demoni. Inevitabil ajungi să te frămânţi şi să simţi la un moment dat zbuciumul lui ca fiind al tău.

Am adorat stilul Cristinei. Clar e unul distinctiv, are o voce a ei, şi scrie bine de tot. Muzica, idolii, viaţa, moartea, pierderile, rătăcirile de sine, toate aceste subiecte atinse între paginile cărţii, sunt tratate pe larg, cu foarte multă iscusinţă şi cu acele cuvinte potrivite care să îţi rămână în minte şi în suflet. Se simte că autoarea a terminat filosofia şi are această aplecare spre meditaţie, spre abordarea unor teme curente, dar într-un mod mai abstract şi totodată cuprinuător, insistând destul de mult pe ideile ei, revenind adesea la ele, reformulându-le uneori în moduri similare sau diferite, accentuându-le pentru a le face memorabile.

Mi-au plăcut foarte mult toate personajele, şi mai ales m-a impresionat că au fost tratate cu respect şi interes, indiferent dacă erau principale sau secundare, mai importante pentru firul epic sau doar episodice. Toate au un background atent conturat, un trecut, o personalitate a lor, se disting de celelalte, reuşeşti să le cunoşti foarte bine şi să le înţelegi modul de a acţiona şi alegerile pe care le fac. Sunt interesante şi aparte, şi merită atenţia cititorilor, iar cele secundare, după cum tocmai am spus, nu sunt folosite doar ca instrumente pentru a ajuta la conturarea unor momente, ci au o viaţă proprie, un rost clar şi precis.

Ce m-a cucerit mai ales, este modul cum gestionează Storm relaţiile cu cei din jurul lui; are o frumuseţe interioară aparte şi o aplecare spre oameni, spre fericirea altora, cu toate că e considerat un fel de zeu pentru mulţi, el nu se vede aşa şi nu se comportă ca fiind de neatins, e uman, e adevărat, e special din toate punctele de vedere. Storm e furtună şi pasiune şi patos şi lumină şi întuneric, e un întreg univers. Totul la el e natural şi pare firesc, cu toate că multe din lucrurile pe care le face nu sunt deloc obişnuite, comune, dar ţi le însuşeşti inevitabil, reuşind să adopţi şi tu, chiar dacă pentru scurt timp, un mod de viaţă mai extravagant, mai curajos.
„Rockstar” ne învaţă că atunci când trecutul devine o haină îmbâcsită şi plină cu bolovani în buzunare, pe care o cărăm după noi gâfâind, e bine să ne dezbrăcăm de ea, pentru că altfel nu putem merge mai departe, nu putem avansa, nu ne putem găsi drumul. Nu trebuie să aruncăm această haină, ci să o închidem într-un cufăr şi să ne continuăm viaţa fără această povară care ne împiedică să fim noi însişi. Cartea e şi un stigăt disperat care îndeamnă la autonomia eului nostru, la îmbrăţişarea propriei personalităţi, a propriilor aspiraţii şi vise, conştientizarea felul nostru de a fi şi acceptarea deplină a cine suntem, cu bune şi rele, cu reuşite şi înfrângeri, cu lacrimi şi cu zâmbete. Pentru că doar o şansă avem şi trebuie să profităm la maxim de ea; să fim autentici şi naturali, să fim fideli nouă şi să trăim aşa cum considerăm de cuviinţă că e bine, fără oprelişti.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Herg Benet.