Cartea poate fi comandată de la librăria online Books Express, de AICI

Premisa de la care romanul de debut al autoarei Victoria Aveyard a luat naștere este una cu adevărat intrigantă și de apreciat: o lume împărțită în două, o lume nefirească, construită în funcție de culoarea sângelui. Cei cu sânge roșu, Reds, sunt oamenii comuni, banali, care trăiesc în sărăcie în satele mizere, au slujbele cele mai grele, iar mare parte din ei sunt trimiși la război, la moarte sigură. De cealaltă parte avem elita, aristocrații, cei de la conducere, care au o viață minunată, se bucură de lux, extravaganță, iar aceștia sunt  cei cu sânge argintiu, The Silvers. Cei din urmă, pe lângă confortul de care se bucură, sunt și ca niște zei coborâți pe pământ, deoarece au anumite abilități supranaturale: pot controla focul, apa și celelalte elemente, mișca obiecte cu puterea minții, supune pe cei din jur după voia lor, și tot felul de alte puteri.

Mare Barrow e, aparent, o fată cu sânge roșu ca oarecare: nu dispune de vreun talent care să îi asigure o slujbă cât de cât decentă, nu a obținut rezultate bune la școală, iar singura ei îndemânare e aceea de a șterpeli cu rapiditate lucruri de la cei din jur, pentru a le aduce familiei ei înfometate și sărace. Ca și frații ei, destinul ei părea unul clar stabilit: va ajunge pe front, unde nu va supraviețui prea mult. Însă anumite circumstanțe neobișnuite o rup din realitatea ei cruntă și o aduc într-una și mai terifiantă, într-un loc în care pericolele o pândesc la orice pas, toți din jur îi vor răul, nu poate avea încredere în nimeni.. la curtea regelui. Deoarece acesta ia cunoștință de o anumită abilitate extraordinară a lui Mare de a controla electricitatea, pe care nici ea nu știa că o posedă, lucru nefiresc, deoarece ea are sânge roșu, aceasta e obligată să trăiască printre cei pe care i-a detestat din tot sufletul toată viața, cei cu sânge argintiu, să se prefacă că e unul dintre ei. Va fi prinsă între doi prinți fermecători, intrigi, dar și o revoluție care se pregătește din umbră și căreia i se alătură și ea, pentru a demola în sfârșit acest sistem nedrept și odios. Însă cei din jur nu sunt așa cum par, linia dintre loialitate și trădare e foarte fragilă, iar o mulțime de evenimente neprevăzute și întorsături de situație îi vor periclita orice urmă firavă de echilibru ar putea ea dobândi.

Observ în ultima vreme un fenomen în ceea ce mă privește: cărțile populare, pe care cei din jur le ovaționează și de care se îndrăgostesc de la primele pagini, pe mine nu mă conving deloc, din contră. Am ajuns să încep temătoare un titlu nou, dacă acesta se află pe buzele tuturor. ”Red Queen” nu e un volum aflat pe val la noi, nu deocamdată, cel puțin, pentru că urmează să fie tradus la editura Nemira, dar afară a avut parte de o promovare în masă, de o primire entuziastă din partea cititorilor și a bloggerilor, una cu floricele, aplauze, confetti și ce mai vreți voi. Ei, în ceea ce mă privește pe mine, cartea nu a reușit să aibă acces în inima mea; a rămas undeva la ușă.

Deși în ultima vreme devenisem mai cerebrală și responsabilă, de data aceasta nu m-am putut abține și am fost luată de val, de frumusețea copertei, de descrierea cărții și de cei care îmi promiteau o lectură fabuloasă. M-am fript, ce e drept, iar asta îmi va fi învățătură de minte pe viitor. Aș dori să încep prin a spune că nu știu în ce gen poate fi încadrată această carte, e greu de inclus într-o anumită categorie. Mare parte din acțiune am avut senzația că citesc un fantasy și atât, dar apoi mai sunt celelalte elemente care tind să mă ducă cu gândul la o distopie. Cu toate acestea, lumea aceasta din ”Red Queen” e foarte slab conturată, încât ajungi la finalul primului volum fără să ai mare habar despre ea: de ce a ajuns în acest mod, cum s-a petrecut asta (de unde provin puterile celor cu sânge argintiu, au avut loc niște mutații?), de la cine a pornit războiul, între cine și cine e, și care e rostul lui.. și alte întrebări se îngrămădesc pe o listă uriașă. Se fac anumite referiri la un trecut îndepărtat, așa cum se întâmplă de obicei în distopii, dar totul e foarte slab construit. Baza pe care Victoria Aveyard a pus-o pentru lumea ei e mai șubredă ca un foc de paie, e ca și casa pe care o construiesc cei trei purceluși și pe care vine lupul cel rău (în acest caz, cititorul circumspect, care totuși își pune anumite probleme, disecă anumite lucruri, nu acceptă cu lingurița tot ce îi bagă pe gât autorul) și i-o clatină imediat. Deci această incapacitate a scriitoarei de a-și clădi acțiunea pe o bază credibilă e un prim minus al cărții.

Nici la capitolul originalitate nu pot excelează această poveste, am avut constant senzația că elementele componente ale altor cărți fantasy și distopii au fost amestecate, iar apoi au fost selectate anumite piese care i-au convenit autoarei și pe care a încercat să le unească, să le omogenizeze într-un nou tablou, care a ieșit distorsionat. În afară de ideea genială a celor cu sânge roșu și a celor cu sânge argintiu, și a diferențelor dintre ei, oricât de mult s-ar fi străduit, multe similarități cu alte povești sunt vizibile, deranjante, bat la ochi fără să vrei. Ca să nu mai spun că, din nefericire, ”Red Queen” abundă de clișee, ceea ce e foarte trist și frustrant și mă face să mă frământ, să mă gândesc unde au văzut ceilalți măreție când eu m-am lovit doar de platitudine. Am observat pe net că majoritatea celor din străinătate au fost grav avariați de întorsătura de situație de la final, au rămas răvășiți, nu se așteptau. Pentru mine a fost de la început mai evident ca o gorilă dansând samba în centrul orașului cine e antagonistul și pe ce drum merge totul, care va fi deznodământul. Era clar, simplu, nu m-a surprins absolut nimic din ce s-a întâmplat, și credeți-mă că nu trebuie să fiți Sherlock Holmes sau Hercule Poirot ca să vă dați seama cu ușurință de turnura pe care evenimentele o să o ia.

Personajele nu au o personalitate a lor, nu sunt acel tip care îți rămâne în minte, nu sunt memorabile. Sunt..cum să le spun.. oameni ficționali de carton. Mare Barrow e un narator necredibil în mare parte din poveste, ceea ce nu pot spune că m-a deranjat neapărat. Am apreciat faptul că nu e perfectă, nicidecum, are și ea o parte a ei malițioasă, duplicitară, asta i-a mai dat o boare de umanitate. Însă relațiile pe care ea le construiește cu cei din jur nu sunt foarte puternice, par superficiale, nu sunt bine închegate. Nu am simțit vreo clipă că se nasc sentimente între ea și vreunul din cei doi prinți, Maven sau Cal, deși e evident că autoarea a vrut să includă neapărat și triunghiul amoros. Mi s-au părut mult mai interesante anumite personaje secundare, a căror substrat mi-aș fi dorit să fie mai exploatat.

Deși eram convinsă că voi iubi ”Red Queen” de Victoria Aveyard, și mi-am și dori din tot sufletul să fie așa, pentru mine rețeta folosită de autoare nu a funcționat iar ingredientele cărții nu m-au convins. Dar asta nu înseamnă că vă îndemn să nu îi acordați o șansă, dacă aveți ocazia să o citiți, deoarece fiecare percepe altfel fiecare poveste, o filtrează prin filtrul propriei conștiințe, propriilor așteptări.

Carte primită pentru recenzie de la librăria online Books Express.

Puterea e un joc periculos. ”Red Queen” de Victoria Aveyard - Recenzie

Krisz 4

Read More

Cartea poate fi comandată de la librăria online Books Express, de AICI

Trăim în pripă și viața trece pe lângă noi fără să simțim. Nu ne luăm decât răgazul să respirăm, în rest continuăm pe repede-înainte să ne irosim existența, să nu ne bucurăm cum trebuie de momentele care contează, de oamenii dragi, de o vorbă bună, de o lacrimă de fericire. Lăsăm probleme și anumite lipsuri emoționale să ne corodeze inima și să ne întunece judecata, iar când ne simțim răniți, singuri, neîndreptățiți, părăsiți, ne facem un țel din a răni. Îi rănim pe cei din jur, poate din impuls, poate premeditat, ne balansăm suferința proprie cu cea a celor de lângă noi. Suntem creaturi mici și egoiste, iraționale și dure.

Poate Liz Emerson nu înțelege toate formulele și teoriile fizice care o vor conduce spre moarte atunci când va plonja cu mașina în gol, însă a ajuns la concluzia că nu mai are niciun motiv să trăiască.. A făcut prea mult rău, a distrus oameni, prieteni, totul e în van pentru ea, nu o are pe mama ei alături iar viața ei din ultimii ani a fost una setată pe modurile ”distrugere” și ”auto-distrugere”.  Așa că și-a calculat cu precizie modul cum se va sinucide, când, ce va face înainte și cum își va lua adio de la o lume care nu îi mai aparține și în care nu își mai găsește locul. Însă oricât de multe planuri ți-ai face, destinul are un mod bizar de a te lua prin surprindere și de a-ți da existența peste cap, de a-ți da o lecție și poate o șansă să îți corectezi greșelile.. și acesta va fi și cazul lui Elizabeth.. Însă de ea va depinde dacă mai e dispusă să lupte sau s-a resemnat să cadă în neant, și să cadă, să cadă, să cadă o dată pentru totdeauna.

În ultima vreme nu mai aflu nici descrierile cărților pe care aleg să le citesc, prefer să mă las fără apărare în mâinile autorilor, a imaginației acestora, să fiu surprinsă, șocată, emoționată, să mă confrunt pe parcurs cu o gamă de emoții care ar putea fi alungate sau anticipate de orice informație aș deține despre o poveste, înainte de a o citi. Așa că nu știam la ce să mă aștept de la ”Falling into place” de Amy Zhang, bănuiam că e vorba de o fată care are un accident de mașină, îmi imaginam că va fi o lectură tristă și care va antrena în interiorul meu tot felul de reacții. În unele privințe am avut dreptate, în  altele nu. Nu știu dacă pot încadra cartea aceasta într-o anumită zonă, nu m-aș hazarda să vă spun cu certitudine că mi-a plăcut sau nu, deoarece reacțiile pe care le-a stârnit în mine se bat cap în cap, iar ideile îmi sunt încâlcite ca un ghem de ațe, deși acțiunea nu e chiar așa complicată ci chiar liniară.

M-am trezit în tumultul trăirilor unei fete aflate pe marginea prăpastiei, care crede că a trăit deja tot ce era necesar și care deși e în floarea vârstei și la începutul tinereții, simte că nu mai are niciun rost pe lume. Nu pot afirma că am fost de acord cu Liz vreun moment, că i-am acceptat decizia sau că am considerat că ar fi fost îndreptățită să o ia. Sub nicio formă, nu cred că ar exista ceva fără rezolvare, ceva ireparabil, care să te determine să faci așa o prostie. Problemele, ca să le spun așa, prin care ea a trecut, sunt, desigur, deprimante, tragice, te pot marca definitiv, dar nu justifică nici un moment faptul că ea a ales calea asta.. Un drum în care a făcut răutăți în mod gratuit, a reușit oarecum să îi distrugă și pe alții doar pentru că și ea se simțea așa. Însă am pus totul pe seama vârstei, a faptului că mintea ei e încă necoaptă, a acelei perioade fatidice din viața oricui, groaznica adolescență în care tindem să amplificăm orice, să dramatizăm peste măsură, să ne simțim fără vreun rost sau să avem oscilații de comportament inexplicabile.

Știu că pare ambiguu tot ce spun dar evit să dau chiar și cea mai mică informație din carte, deoarece nu se întâmplă atât de multe lucruri și chiar aș risca să stric plăcerea unui viitor cititor al ei fără ca asta să fie intenția mea vreo secundă. Ideea e că poate problemele pe care Liz le-a avut sau cele pe care le-a provocat altora nu par în unele momente chiar atât de grave, în schimb modul în care autoarea alege să le transpună pe hârtie dau o anumită greutate lor. Stilul lui Amy Zhang este unul interesant și care te prinde în mreje dar nucleul romanului mi-a lăsat impresia că e fără substanță. Simt că nu sunt logică în exprimare, dar după cum am afirmat, cartea m-a băgat în ceață, sunt confuză E un paradox însă faptul că lectura este una plăcută, liniștitoare, chiar dacă subiectul tratat este unul dramatic și dificil.

Planurile narative alternează, prezentul dansează cu trecutul dar și cu perspectiva unui narator necunoscut, intrigant, care pare să cunoască personajul principal mai bine decât o face chiar aceasta, și pe care e foarte greu să îl descoperi dinainte, să îți dai seama cine este. Alternează pasaje din viața lui Liz, atât cele îndepărtate de momentul accidentului, cu cele apropiate sau cu fragmentele care descriu situația actuală. Personajele sunt cât de cât creionate și reușești să le cunoști cu oarecare precizie, ce e bizar aici e faptul că te atașezi mai mult de cele secundare, deoarece cred că pe eroina romanului autoarea cred că a avut intenția să o facă nu foarte plăcută de cititori, sau cel puțin empatia mea, compasiunea, nu și-au făcut prezența cât am citit această carte.

”Falling into place” e o carte în a cărei conținut aluneci fără să realizezi, una care te poate răvăși sau care nu îți poate transmite foarte multe, în funcție de starea în care ești atunci când o citești. Este o carte (precum este menționat și pe copertă) în genul ”Cele 13 motive” de Jay Asher, ”O zi din șapte” de Lauren Oliver și ”Dacă aș rămâne” de Gayle Forman, sau mai bine zis un oarecare amestec al lor, nu tratează un subiect despre care nu s-a mai scris și în alte cărți, nu abundă de originalitate sau de lecții noi pe care le puteți acumula, însă dacă v-au plăcut romanele anterior menționate, sunteți impresionați ușor de acest tip de povești, cu siguranță ar trebui să acordați o șansă volumului de debut al autoarei Amy Zhang.

Carte primită pentru recenzie de la librăria online Books Express.

Nu există accidente. ”Falling into place” de Amy Zhang - Recenzie

Krisz 0

Read More

Cartea poate fi comandată de AICI, de la librăria online Books Express

Am mai spus asta și o repet, ”Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum este cartea mea preferată din copilărie, cea pe care am citit-o din tot sufletul și pe care inima a asimilat-o cu totul, bucurându-se de fiecare moment petrecut în Oz.  Când am aflat prima dată de cartea ”Dorothy must die”, am hotărât fără să clipesc că trebuie să o citesc la un moment dat. O variantă cu fetița inocentă din Kansas, devenită malefică? Cu un Oz complet schimbat? Cât de incitant putea suna asta? Însă, dacă L. Frank Baum dorea să ne arate că dacă ai încredere în tine și ești ambițios, poți obține orice vrei, Danielle Page ne face să înțelegem că dobândirea puterii sau a unui lucru mult dorit ne face să ne simțim indestructibili și ne poate schimba pentru totdeauna.. și nu în bine, din contră.

Amy Gumm, o fată din Kansas, marginalizată și cu o viață grea lângă o mamă indiferentă, ajunge tot din cauza unei tornade în Oz, dar acesta e total diferit de cel din celebra poveste.. Vom descoperi, pas cu pas, alături de ea, schimbările atroce prin care a trecut acest tărâm și vom întâlni diverse personaje care ne vor adânci și mai mult în întunericul lumii lor. Acum, Dorothy e prințesă, una complet lipsită de suflet, avidă după putere și frumusețe, gata să calce în picioare pe oricine și care găsește bucurie și o satisfacție bolnavă în durerea celor din jur. Ea a absorbit mare parte din magia din Oz, și-a făcut din locuitorii lui supuși, iar pe restul i-a abolit sau i-a distrus definitiv. Ajutată de Leu, care nu mai poate fi numit animal, transformat într-un monstru fioros, deoarece ucide fără să clipească, de un Om de Tinichea letal, folosit pe post de armă de Dorothy și de o Sperietoare de Ciori îngrozitoare, care face experimente pe oricine pentru a-și stăpâni setea de cunoaștere, ea pare că a devenit de neînvins, de necontrolat. Asta până când apare Amy.

Trebuie să clarific ceva.. descrierea cărții de pe copertă, e derutantă și dă senzația că în acest prim volum au loc mai multe evenimente importante, ceea ce nu e așa. Cred că a fost concepută în acest mod pentru a trezi curiozitatea a cât mai mulți cititori, dar acest volum nu conține tot ce pare că promite. Acesta se vrea a fi unul de stare mai mult, unul menit să ne introducă în lumea tulbure a noului Oz și să ne familiarizeze cu personajele, deoarece nu are foarte multă acțiune și, în afară de ultimele capitole care sunt antrenante și pline de adrenalină, în restul totul e destul de static. Da, cartea este foarte întunecată și atmosfera devine tot mai apăsătoare și înfiorătoare spre final.. cu toate acestea, deși avem parte de descrieri la discreție, parcă ele nu reușesc să te scoată din lumea ta și să te aducă pe cărările din Oz, să simți, să vezi ce se întâmplă acolo cu adevărat. Nu am putut nicicum să trec peste senzația că sunt un intrus, un simplu spectator care nu se poate apropia sau integra în acel loc.

Mi-aș fi dorit să spun despre Amy Gumm că este un personaj principal memorabil, dar nu e cazul aici. Nu am reușit să rezonez cu ea și nu mi s-a cuibărit în suflet. Parcă a fost lipsită de anumite caracteristici speciale care să o scoată în evidență, a fost destul de plată și cu trăsături pe care le-am regăsit în alte zeci de personaje principale feminine de prin cărțile fantasy. Din sinopsisul derutant eu înțelesesem că ea făcea deja parte deja din acel Ordin al vrăjitoarelor rele, care luptă împotriva lui Dorothy, că așa începe totul.. De aceea am fost surprinsă când am descoperit în prima parte a cărții că și aici s-a mers pe schema clasică.. fata normală, umană, banală, cu o viață urâtă, ajunge într-un loc magic, trece prin schimbări, are parte de lecții, și gata, ajunge cea mai puternică armă, gata să înfrunte răul suprem.. capabilă să rezolve ce alții mulți mai iscusiți și cu puteri nu au reușit.  De ce? Doar pentru că vine din lumea noastră? Din locul de unde a venit și Dorothy?

Tot procesul prin care Amy era menită să se transforme, să învețe să lupte și să acceseze puteri magice, deși s-a dorit a fi unul destinat observării evoluției personajului, el a fost destul de neantrenant pentru mine, nu foarte captivant. Lecțiile pe care le ia de la Nox, un vrăjitor chipeș, sentimentele pripite de dragoste care se nasc între ei, totul mi s-a părut uzat, clișeic, pe direcția aceasta s-a mers în atâtea și atâtea cărți fantasy.. Parcă mi-a lăsat un gust amar asta, ideea era una complexă, cadrul fantastic, nu erau necesare aceste artificii aici pentru a menține interesul cititorilor.

Personajele împrumutate de la L. Frank Baum însă, au fost modificate, modelate într-un mod excepțional, recreate, la mii de ani lumină îndepărtate de original. E ca și cum darurile primite s-au întors complet împotriva lor.. Leul, devenind neînfricat, acum e și lipsit de limite, Sperietoarea de Ciori e flămândă după cât mai multe informații, luptă să își păstreze statutul de cea mai deșteaptă creatură de acolo distrugând creierele altora, iar inima Omului de Tinichea nu ascultă decât de Dorothy, transformându-l în asul ei din mânecă, într-o armă puternică. Mi-a plăcut faptul că am reușit să mă detașez la un moment dat de sentimentele mele față de cartea inițială, m-am rupt de toate trăirile mele și am acceptat ca atare situația în care au ajuns în ”Dorothy must die”, având pe undeva o logică totul, fiindu-mi oferită o explicație îndestulătoare. 

Finalul și toate lucrurile tulburătoare care se petrec în ultimele pagini sunt șocante și au salvat mult cartea în ochii mei. Deși m-a nemulțumit faptul că au fost înghesuite atât de multe întâmplări mai importante și interesante doar acolo, ele parcă au amplificat tensiunea, frica, unele scene mi-au înghețat sângele în vene și au ajutat la conturarea răutății fără limite a lui Dorothy, la ura pe care reușește să o trezească în cititori.

Cred că așteptările mele au fost uriașe, deoarece la final m-am simțit oarecum nemulțumită per total de ce a reușit să creeze Danielle Page. Mi-aș fi dorit ca aceasta să fie mai inventivă, mai originală, deoarece premisa de la care a pornit a fost una genială, cel puțin din punctul meu de vedere, dar parcă modul cum a ales să îmbrace scheletul ideii ei nu a fost cel mai inspirat.. Nu am decis încă dacă voi citi volumul următor, dar cum se pare că lucrurile se complică și devin din ce în ce mai intrigante, probabil nu voi reuși să mă abțin de la a descoperi cum va evolua totul mai departe.

Carte primită pentru recenzie de la librăria online Books Express.

Bine ați revenit în Oz.. Sau poate nu. ”Dorothy must die”(Dorothy must die #1) de Danielle Page - Recenzie

Krisz 6

Read More

Cartea poate fi comandată de AICI, de la librăria Books Express

Aplaud şi consider un gest de curaj, de bravură, intenţia de a-ţi publica autobiografia, de a-ţi expune public amintiri preţioase sau mai dureroase, de a-ţi deschide cutia sacră a vieţii şi a lăsa pe orice curios să păşească în ea, să îţi descopere bucuriile şi neliniştile, zâmbetele şi provocările prin care ai trecut, modul cum ai reuşit să relaţionezi cu cei din jur şi să păşeşti prin probleme cu demnitate sau cu îndoieli. Iar când ai fost înzestrat cu aşa experienţe nemaiîntâlnite, cu situaţii inedite, din care avem atât de multe lucruri de sustras, cum e cazul lui Jenny Lawson, autoarea cărţii „Let’s pretend this never happened”, să nu împărtăşeşti cu ceilalţi aventura ta, ar fi o adevărată risipă şi pierdere pentru posibilii cititori.

Poate ar trebui întâi să spun câte ceva despre Jenny întâi.. pe scurt, bloggeriță de top (pe TheBloggers vă puteți bucura de articolele ei), mamă, excentrică, deosebită, a reușit până la 38 de ani să strângă în desaga vieții o colecție de amintiri și întâmplări demne de povestit și să scrie o autobiografie captivantă, hilară, genială. Drept urmare, ”Let’s pretend this never happened” a avut un succes răsunător, a devenit bestseller, a câștigat în 2012 premiul Goodreads pentru categoria ”Umor” și a cucerit o mulțime de lume, și pe bună dreptate!

Nu cred că poate trece o săptămână fără să ni se întâmple un lucru frumos.. fie că e vorba de un telefon neaşteptat, o reîntâlnire cu o prietenă veche, o carte bună citită, sau un cuvânt bun care ne-a înseninat ziua, acestea ar trebui contorizate în sufletul nostru, pentru că pot  fi o sursă neaşteptată de pozitivitate şi un imbold care să ne arate că suntem norocoşi. Iar despre această calitate de a putea râde din tot sufletul, de a trăi fiecare clipă cu optimism, chiar dacă nu mereu avem parte doar de fericire, e vorba aici.

Există cărţi care mă cuceresc încă de la primele pagini, care mă asigură că voi avea parte de o călătorie antrenantă şi plăcută, şi aşa s-a întâmplat aici. De la început Jenny m-a atras în nebunia ei, m-a captivat cu stilul ei special, amuzant, direct, atrăgându-mi simpatia şi curiozitatea. Născută într-un oraş mic din Texas, Wall, putem afirma că nimic din lumea autoarei nu a fost tipic: familia neobişnuită şi cu pasiuni bizare, personalitatea ei specială, modul de a se raporta la lume şi la ce e în jur. Jenny reuşeşte să dea un ton de optimism şi bună voie fiecărui moment, fiecărei fraze, deşi privită în adâncime, în ansamblu, copilăria ei a fost una plină de lipsuri, una modestă, din care a sustras doar lucrurile bune. Având ca animale de companie ratoni, curcani, capre şi alte specii bizare, un tată excentric cu o ocupaţie aparte.. (taxidermia, adică împăierea animalelor),  micuţa Jenny şi-a construit universul în jurul unor întâmplări deloc comune, care i-au alimentat un fel aparte de a fi..sardonic, special, care iese din tipare. Să vă dau câteva mici exemple.. când era mai mică s-a împiedicat și a căzut într-un cerb despicat, cârdul de curcani ai tatălui ei o urmăreau în fiecare zi până la școală, şi multe altele.

În opinia mea, calitatea de bază a acestei autobiografii e lejeritatea cu care Jenny Lawson ne prezintă fiecare părticică din ea și din trecutul ei, din gândirea și percepțiile pe care le are, și, mai ales, capacitatea extraordinară de a face haz de necaz în orice moment şi de a aduce zâmbete pe chip după fiecare pagină. Jenny a trecut și prin momente grele, în care i-au fost testate puterea, curajul, ambiția, este o femeie extraordinară și specială. Nu se sfiește să fie ca o carte deschisă, să povestească fără menajamente episoade jenante sau neplăcute, care pot șoca cu ușurință, folosește o limbaj lejer și degajat, extrem de direct, condimentat cu expresii mai dure și triviale, și nu îi pasă niciun moment dacă la încheierea lecturii autobiografiei ei lumea o va considera dusă cu capul.. din contră.

Mereu am considerat extrem de greu să scrii cărți amuzante, deoarece la un moment dat poate părea forțat limbajul, poate scăpa din mreje cititorul. Jenny are în sânge acest dar al autoironiei, iar sarcasmul e ca limba ei maternă, pe care o vorbește fluent. Cred că a spune ceva comic este pentru ea la fel cum e respirația pentru unii, iar asta dă dovadă de o inteligență fără margini, deoarece doar oamenii deștepți pot vorbi cu dublu înțeles cu așa ușurință, pot face remarci atât de geniale. 

Nu exagerez când spun că autobiografia abundă de situații amuzante sau pur și simplu de întâmplări obișnuite povestite într-un mod hilar. Am râs până la lacrimi, m-a binedispus și băgat într-o stare de dispoziție grozavă. M-a uimit, șocat pe alocuri, impresionat puternic, și nu cred că am învățat mai multe dintr-o carte ca din aceasta. 

Da, femeia are ”pitici pe creier”, poate fi ușor paranoică uneori, dar e genială. Aș plăti și acum un bilet de avion dacă aș putea avea posibilitatea să o întâlnesc. Cred că și cinci minute în prezența ai ar fi memorabile.

Jenny ne îndeamnă să ne bucurăm de momentele bizare și să ne trăim zilele cu un strop de nebunie, să ne acceptăm propriul eu – cu toate defectele lui -, să avem curajul să fim diferiți, să ne mândrim cu amintirile noastre, chiar și cu situațiile jenante, deoarece ele ne-au ajutat să devenim cine suntem astăzi. Așa cum autoarea afirmă, ”Pentru că ești definit nu de momentele imperfecte ale vieții, ci de reacția pe care ai avut-o la ele. Și pentru că este o bucurie în a îmbrățișa – mai degrabă decât de a fugi – de absurditățile vieții.” În plus, veți descoperi toate acestea prin intermediul unei lecturi exagerat de amuzante! Trebuie să o citiți, și cât mai repede!

„I can finally see that all the terrible parts of my life, the embarrassing parts, the incidents I wanted to pretend never happened, and the things that make me "weird" and "different," were actually the most important parts of my life. They were the parts that made me ME.”

”When I was in junior high I read a lot of Danielle Steele. So I always assumed that the day I got engaged I'd be naked, covered in rose petals, and sleeping with the brother of the man who'd kidnapped me. And also he'd be a duke. And possibly my stepbrother. Then one of us would get stabbed with a broken whiskey bottle and/or raped. Turns out the only part I was right about was that one of us was going to get stabbed.”
“In short? It is exhausting being me. Pretending to be normal is draining and requires amazing amounts of energy and Xanax.”

“Because you are defined not by life's imperfect moments, but by your reaction to them. And because there is joy in embracing - rather than running from - the utter absurdity of life.”

Carte primită pentru recenzie de la librăria online Books Express.

Puteţi comanda o mulţime de cărţi în engleză, franceză, germană, spaniolă, dar şi alte limbi străine de pe http://www.books-express.ro/ titluri frumoase şi la preţuri accesibile, livrarea rapidă, în câteva zile doar. 

Nebunia trăită fără menajamente. „Let’s pretend this never happened” de Jenny Lawson - Recenzie

Krisz 4

Read More

Cartea poate fi comandată de AICI.

Încă de mici, atunci când ochii noștri nu pot discerne cu precizie realitatea, iar conștiința noastră nu poate cuprinde atâtea înțelesuri, suntem învățați de cei din jur ce este bine și ce e rău. Creștem înmagazinând în sine definiții și concepte clare despre lucrurile și situațiile pe care societatea le consideră anormale și le condamnă, și facem tot posibilul să ne integrăm și să nu ieșim în evidență prin fapte imorale. Dar dacă mintea noastră este un mecanism strict și ghidat de principii, inima e doar un amalgam de emoții contradictorii, instincte, iar cele două adesea nu conlucrează împreună, împingându-ne uneori pe marginea prăpastiei.

Din momentul în care tatăl lor i-a părăsit, Lochan și Maya au devenit unul pentru celălalt sprijinul și umărul pe care pot plânge, sursele din care își trag energia și puterea de a merge mai departe pentru a reuși să aibă grijă de cei trei frați mai mici și de mama lor indiferentă, evident depășită de situație. Toate grijile și responsabilitățile lăsate pe umerii lor i-au maturizat, îndemnându-i să se bazeze necondiționat unul pe celălalt, cimentându-le relația și făcându-i cei mai buni prieteni, confidenți, frați.. Au devenit, pe scurt, totul unul pentru celălat. Însă la un moment dat linia dintre permis și interzis se va estompa, normalitatea se va surpa, iar iubirea inocentă, frățească, va fi înlocuită treptat de sentimente mult mai profunde și periculoase.

După ce am fost complet cucerită de romanul „Stolen” de Lucy Christopher, mi-am dorit să continui în aceeași direcție și să citesc despre dragostea nefirească, apărută în cele mai neașteptate situații. Am intenționat să explorez alte căi ale inimii și ale capacității acesteia de a pune stăpânire cu totul pe cineva, până în acel punct în care îi paralizează rațiunea, gândirea, conștiința. „Forbidden” de Tabitha Suzuma mi-a dat senzația din descriere că e o poveste curajoasă, care abordează o temă extrem de dificilă și pe care puțini au puterea și inspirația de a o ataca..anume incestul.

Intrigată fiind de subiect, m-am tot frământat, gândit, cum va reuși autoarea să construiască o acțiune realistă, care să se bazeze pe niște piloni logici, având în vedere situația ușor de blamat și judecat pe care o tratează. Mărturisesc că nu am simțit în niciun moment imboldul de a judeca alegerea personajelor după ce le-am înțeles, le-am cunoscut ascunzișurile, nu mi-a făcut rău, cum aș fi crezut, apropierea lor, iar iubirea pe care o dezvoltă unul pentru celălalt nu mi s-a părut una bolnavă. Da, am fost circumspectă la început, cartea e mai ciudată, dar Tabitha a reușit să dea o doză de normalitate unui context total bizar, iar fundamentul pe care a clădit dragostea nepermisă fiind solid. Pur și simplu i-am perceput pe cei doi ca pe doi tineri obișnuiți, extrem de profunzi, care au găsit alinarea unul în celălalt. Poate și faptul că eu nu am avut un frate a avut un rol important aici în percepția mea asupra cărții.

Lochan are anumite probleme emoționale și nu reușește să se exteriorizeze în fața necunoscuților, în public, nu poate vorbi decât cu membrii familiei lui. În ciuda dificultăților și umilințelor pe care le-a îndurat în acești ani, este inteligent, silitor, ambițios, descurcăreț. Doar în fața Mayei poate fi el, cu adevărat, ea îl cunoaște și îi admiră sufletul frumos, altruist, cei doi au fost inseparabili de mici, iar ajutorul pe care și-l acordă reciproc este impresionant. Legătura dintre toți frații este indestructibilă și emoționantă. Am disprețuit-o din tot sufletul pe mama lor imatură, am condamnat-o pentru lipsa de interes și geșelile de neiertat pe care le face față de proprii copii, pentru problemele pe care le cauzează, probleme pe care Lochan și Maya sunt nevoiți să le rezolve mereu în locul ei. Familia disfuncțională în care au crescut i-a făcut pe cei doi de nedespărțit, faptul că ei au devenit părinții fraților lor, au preluat toate atribuțiile din casă, treburile gospodărești, i-a schimbat pentru totdeauna.

Stilul cărții este descriptiv, intens, e ca o hartă a inimii personajelor, reușind să evidențieze cu cele mai puternice nuanțe trăirile și angoasele lor. Foarte frumos și emoționant roman, cuvintele mi-au produs mici tăieturi în suflet și m-au mișcat în cel mai intens mod posibil.

Deși veți conștientiza încă de la început anormalitatea situației, veți încerca să citiți detașați, năvala sentimentelor, trăirilor, nedreptății vă va izbi din plin. Și cu toate că veți anticipa un deznodământ fatidic pentru Lochan și Maya, vă veți implica sufletește cu fiecare fibră, dorind un final fericit pentru o poveste ce pare sortită dezastrului iminent.

„Never before have I imagined my life without him – like this house, he is my only point of reference in this difficult existence, this unstable and frightening world. The thought of him leaving home fills me with a terror so strong it takes my breath away.”

”„Being togheter, we harm nobody; being apart, we extinguish ourselves.”

”How to explain that Lochan has never felt like a brother but like something far, far closer than that – a soul mate, a best friend, part of the very fibre of my being? How to explain that this situation, the love we feel for one another – everything that to others may seem sick and twisted and disgusting – to us feels completely natural and wonderful and oh – so, so right?”

“„At what point do you give up – decide enough is enough? There is only one answer really. Never.””

Carte primită de la librăria online Books Express pentru recenzie. 

 Puteţi comanda o mulţime de cărţi în engleză, franceză, germană, spaniolă, dar şi alte limbi străine de pe http://www.books-express.ro/ titluri frumoase şi la preţuri accesibile, livrarea rapidă, în câteva zile doar.

How can something so wrong feel so right? „Forbidden” de Tabitha Suzuma - Recenzie

Krisz 6

Read More

Cartea o puteţi comanda de la librăria Books Express, de AICI

Am senzaţia că unele cărţi reuşesc cu adevărat să mă lase fără cuvinte, să mă facă neputincioasă în faţa obişnuinţei mele de a vorbi încontinuu despre lecturile mele. După ce am terminat de citit “Stolen”, m-am simţit ca şi cum mă asfixiez datorită multitudinii de emoţii şi senzaţii oferite de acest roman impresionant, ca şi cum mă înec cu nişte impresii pe care nu sunt capabilă să le materializez, să le transpun pe hârtie. Dacă cerneala vărsată pe hârtie s-ar transforma magic în tot cuvinte care să exprime ce simt acum, ar ieşi o recenzie minunată, dar cum trucurile magice nu mă pot salva, din păcate, voi încerca să storc din mintea mea efectiv blocată, trădătoare, ce pot eu mai bun. Deşi locul în care ar trebui să răscolesc mai adânc, este inima, dacă o mai am. Pentru că “Stolen” mi-a răpit-o definitiv.

Probabil din descriere cartea pare un thriller, un roman plin de suspans şi situaţii la limită, despre o fată răpită şi persoana bolnavă care a luat-o departe de tot ce cunoştea, de familie, prieteni, linişte, viitor. Povestea despre supravieţuirea ei sau pierderea luptei în faţa unui adversar atât de puternic. Am ales să citesc acest roman pentru că avea acelaşi subiect ca şi „Colecţionarul” lui John Fowles, care este una dintre lecturile mele preferate. Dar “Stolen” nu e aşa cum pare. E mult, mult mai mult. E un uragan de sentimente, e profundă, şocant de intensă şi de frumoasă. 

Am stat îndelung şi am meditat la carte, la ce m-a făcut atât de dependentă de ea. Am citit-o pas cu pas, în doze mici, şi m-am bucurat de fiecare moment. Nu e un roman care poate fi parcurs uşor, gândurile, informaţiile care ne sunt oferite sunt pline de încărcătură sentimentală, sunt apăsătoare şi uneori şocante. Scrisoarea pe care Gemma i-o adresează lui Ty, cel care nu a ales să îşi facă intrarea în viaţa ei în modul convenţional, pentru că el nu e o persoană obişnuită, e tulburătoare şi urmăreşte atent fiecare întâmplare, fiecare trăire. Mai mult decât reproşurile pentru cel care a răpit-o din aeroport şi a dus-o într-un loc complet izolat, şters de pe hartă, înconjurat de deşertul australian şi puţină vegetaţie, cartea reprezintă zugrăvirea atentă a fiecărei clipe petrecute de fată acolo, toate stările prin care a trecut, frustrarea, teama, disperarea, lupta, dar şi curiozitatea, toleranţa, capacitatea de a înţelege şi de a îţi lua puterea din ce e frumos în jurul tău, de a te alimenta cu speranţă.

Fiind scrisă la persoana a II-a, cititorul are ocazia să meargă pe urmele Gemmei, să treacă prin aceleaşi senzaţii, să se revolte o dată cu ea dar şi să empatizeze dintr-un anumit punct cu Ty. Am iubit strădania şi curajul fetei, mă temeam ca datorită vărstei ei fragede să dau peste o adolescentă neputincioasă, slabă, incapabilă să facă ceva pentru viaţa ei. Dar ea e o eroină în adevăratul sens al cuvântului, e deşteaptă, capabilă să supravieţuiască, nu s-a lăsat copleşită de disperare, de neputinţă, nu a lăsat nicio oportunitate care ar fi salvat-o să îi scape, nu s-a complăcut într-o situaţie aparent fără ieşire doar pentru că avea un adversar atât de puternic.

L-am iubit şi îl iubesc pe Ty cu tot sufletul meu. Mi s-a strecurat pe sub piele uşor, nici nu am simţit cum furia mea pentru ce a făcut s-a transformat uşor în milă, apreciere, pentru persoana care este şi pentru modul ireproşabil prin care s-a comportat. Ca şi deşertul pe care îl iubeşte, el e o persoană neînţeleasă, e plin de contradicţii, e trist, confuz, furios uneori, dar acestea pălesc în faţa bunătăţii, gentileţii, răbdării, frumuseţii interioare. Masculinitatea şi forţa lui primală, căldura şi sensibilitatea lui, dragostea pentru artă, pentru animale, pentru ce contează cu adevărat în viaţă, dorinţa lui arzătoare de a avea pe cineva alături, de a fi acceptat, plăcut, toate acestea nu au cum să te lase rece. Ştiu că sună aberant să vorbeşti asfel despre cel ce aparent e personajul negativ, dar nu puteţi înţelege decât citind cartea, e greu de exprimat în cuvinte complexitatea lui Ty, e absolut remarcabil tot ce face o dată ce pătrunzi în lumea lui, şi îi afli trecutul, nesiguranţele, durerile, şi începi să vezi prin ochii lui magia, frumuseţea din jur, modul cum reuşeşte să se bucure de micile detalii, care de fapt ele sunt cele care contează în viaţă. 

Felul cum o iubeşte pe Gemma: intens, puternic, înduioşător, fiind capabil să renunţe la tot pentru ea, să o pună mai presus de viitorul lui. Nici nu simţi cum aluneci uşor pe această pantă a înţelegerii răpitorului, a momentului în care emptizezi cu el şi îi vrei binele, dar autoarea reuşeşte în mod remarcabil să se joace cu mintea cititorului, să o modeleze după bunul plac, încât intri fără să vrei în pielea Gemmei şi simţi o dată cu ea ce înseamnă acest sindrom Stockolm pe care romanul îl abordează, această ataşare pe care victima o poate avea faţă de răpitorul ei. El nu a răpit-o, el a salvat-o. A făcut-o să conştientizeze ce e cu adevărat frumos şi ce contează în lumea asta.

Decorul cărţii, fundalul pe care au loc întâmplările este absolut fabulos şi extrem de palpabil, ai senzaţia că simţi arşiţa cum te toropeşte, că îţi scalzi picioarele în nisipul aprins, că te plimbi prin vegetaţia sălbatică, te bucuri de privelişte, de linişte. Fiecare descriere e absolut fantastică, atent creionată, menită să introducă cu atenţie cititorul în spaţiul acela unic şi să îl integreze în el, să îl facă să se bucure de fiecare clipă în care este acolo. Totul e palpabil şi intens, te vei ataşa de fiecare plantă, animal, stea care a vegheat acel loc, iar la final te vei simţi golit şi cu senzaţia că ai pierdut paradisul, întorcându-te la realitatea ta. Stilul autoarei de a scrie e captivant, cald, cu puterea aceasta de a te prinde în mrejele lui. Frumos. Frumos. Frumos. Extraordinar de frumos, şi nu mă voi sătura niciodată să spun asta. Un roman remarcabil, care mi-a mângâiat sufletul şi mi-a pansat inima suferindă prin puterea cuvintelor lui.
Dacă aş putea să cumpăr 7.000.000.00 exemplare din „Stolen” pentru a oferi fiecărei persoane de pe acest pământ unul, aş face-o cu bucurie, deoarece cred că aceasta este unul din acele cărţi unice care merită citite de absolut toată lumea. Dar ea trebuie citită cu inima, nu raţional, pentru că linia dintre bine şi rău, corect şi greşit, e estompată şi greu de delimitat când vine vorba de acest roman. 

Să decizi să citeşti astfel de cărţi e ca şi cum te-ai aventura singur prin deşert. Poţi la final să găseşti o oază de linişte, plină de frumuseţe, sau te poţi pierde în acea mare de nisp, de sentimente arzătoare, de trăiri la limită. Totodată, aceste cărţi te seacă de putere, te lasă neputincios, pierdut, cu mintea departe. Încă nu mi-am revenit după lectură, încă mai cutreier acele locuri din carte, nu m-am întors complet. Ştiu că recenzia mea e confuză, spune multe şi totodată nu spune nimic, dar în această clipă nu pot mai mult. Am intenţia să o refac într-o zi, atunci când mă voi regăsi pe mine, cea de dinainte. Deşi nu ştiu dacă voi mai deveni aceeaşi, astfel de lecturi te marchează, lasă un semn adânc ca un tatuaj în interiorul tău.

„Who says I'm not Superman?" You were looking at me with one eye closed against the sun. I shrugged. "You would have rescued me by now if you were Superman." I said quietly. "Who says I haven't?" "Anyone would say you haven't." "Anyone's just looking at it wrong then." You pushed yourself up a little, onto your elbows."Anyways, I can't steal you and rescue you. That would give me multiple personalities." "And you don't have them already?”

”And it's hard to hate someone once you understand them.”

”"People love what they're used to, I guess." "No." You shook your head. "People should love what needs loving. That way they can save it."”

"Lets face it, you did steal me. But you saved my life too. And somewhere in the middle, you showed me a place so different and beautiful, I can never get it out of my mind. And I can't get you out of there either. You're stuck in my brain like my own blood vessels.”

Carte primită pentru recenzie de la librăria Books Express. 

Puteţi comanda o mulţime de cărţi în engleză, franceză, germană, spaniolă, dar şi alte limbi străine de pe http://www.books-express.ro/ titluri frumoase şi la preţuri accesibile, livrarea rapidă, în câteva zile doar. 

O carte ce trebuie citită cu inima. “Stolen” de Lucy Christopher - Recenzie

Krisz 25

Read More