Atunci când viaţa se oglindeşte în absurd. „Misterul cărţilor de joc” de Jostein Gaarder - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI

Încă din cele mai vechi timpuri, când omul nu încerca să se dumirească ce e cu el şi doar se lupta să supravieţuiască, să se folosească de orice pentru a-şi uşura existenţa, au existat acele personalităţi deosebite, ieşite din tipar, care şi-au dedicat viaţa descifrării unor mesaje ascunse despre lume, care s-au concentrat asupra scopului şi rostului nostru pe pământ. Ei s-au intitulat, simplu, filosofi, iar înţelepciunea e cea care le-a fost hrană de zi cu zi, iar mintea, cea mai puternică armă.

Micuţul Hans Thomas, nepotul unui soldat neamţ, porneşte împreună cu tatăl lui în călătoria vieţii sale, una plină de înţelesuri ascunse şi la finalul căreia va descifra un mister captivant. Destinaţia este Grecia, iar scopul, căutarea mamei sale care a plecat de lângă ei, i-a părăsit când acesta avea doar patru ani. Băieţelul este foarte precoce şi reuşeşte să răspundă cu iscusinţă frământărilor tatălui său, care e diferit de ceilalţi oameni, colecţionează jokeri din pachete de cărţi şi se crede filosof, pasionat fiind de acest domeniu.

La un moment dat Hans îl cunoaşte în traiectoria lor pe un brutar care îi oferă în mare taină o cărticică ale cărei cuvinte le va desluşi doar prin intermediul unei lupe mici. Între paginile ei, copilul va descoperi o poveste fascinantă din trecut, care pare extrem de asemănătoare cu propria lui viaţă.

L-am descoperit pe Jostein Gaarder prin „Fata cu portocale”, un roman de scurtă dimensiune, dar multilateral şi atât de profund, care m-a răscolit; sufletul meu a fost deschis iar cuvintele lui pur şi simplu mi-au făcut vraişte prin toate sentimentele. Cărţile acestui scriitor nu doar le parcurgi şi după ce le termini le abandonezi pe un raft prăfuit, ele îţi provoacă constant mintea, te îndeamnă să îţi pui întrebări esenţiale, să îţi scoţi isteţimea şi iscusinţa la fileu. Mă simt mult mai bogată sufleteşte şi mai ales intelectual după lectura unui roman scris de acest autor.

Narată din perspectiva băieţelului în principal, având o voce puternică şi pătrunzătoare, capitolele cărţii au ca titluri denumirile cărţilor de joc, iar istorisirea din prezent se întrepătrunde cu cea din trecut, lin şi cu măiestrie, fără să fie deranjantă trecerea. Povestirea în ramă m-a ţinut pe jar şi m-a făcut tot mai curioasă să aflu povestea brutarului Hans şi aventurile sale de pe insulă, dar totodată eram intrigată şi de întâmplările prin care trecea băieţelul, îmi doream să ştiu dacă îşi va găsi mama şi ce deznodământ va avea cartea. Am apreciat referirile pe care tatăl lui le face despre Joker, faptul că el e cel neînţeles, fără seamăn şi pereche dintr-un pachet de cărţi strict organizat. Analogia pe care o face cu omul care nu îşi găseşte locul în lume, care nu doar crede totul, ci cercetează, gândeşte, se frământă, care are propriile idei şi dubii, mi s-a părut uimitoare.

Cu toate că „Misterul cărţilor de joc” a fost o carte fascinantă, unde realul şi fantasticul se îmbină armonios, unde alunecăm fără să simţim într-o lume bizară dar totodată ingenioasă, unele aspecte mi-aş fi dorit să fie atinse într-un mod diferit. De exemplu, răspunsurile pe care Hans le dădea câteodată tatălui său sau reflexiile întortocheate despre viaţă şi rostul ei erau mult prea geniale şi mature, pe care orice copil, oricât de inteligent ar fi, e greu să le aibă. Bineînţeles că am fost captivată de aceste cuvinte cu tâlc, dar ar fi trebuit ales alt narator pentru ele, cartea fiind scrisă în principal din perspectiva băieţelului. 

Încă un aspect pe care l-am observat ar fi acela că deşi sunt adepta finalurilor deschise, mă bucur atunci când autorii au încredere în cititorii lor şi le pasează această misiune importantă şi meticuloasă de a fi proprii creatori ai poveştii, aici mi s-a părut că totul a fost lăsat prea în aer şi consider că trebuiau totuşi clarificate câteva aspecte. M-am simţit spre sfârşit ca împinsă brusc din avionul în care m-am bucurat până atunci de peisaje superbe, direct în vâltoarea norilor.

Am citit doar două romane ale lui Jostein Gaarder, dar pot afirma fără să clipesc că este unul dintre cei mai buni autori descoperiţi în mica mea aventură de cititoare. Nu există ceva în scrierile sale fără sens sau scop, fără un mesaj precis de transmis. Cărţile sale sunt cu tentă filosofică, iluminatoare, revelatoare, îţi deschid ochii şi mintea, te fac să ieşi din zona ta de confort, din pătrăţica ta, şi să meditezi la lume şi la cursul ei, la viaţă, univers, pe scurt, îţi ridică mingea la fileu şi te invită să raţionezi şi să reflectezi la subiecte complexe.

Deşi are doar 224 de pagini, „Misterul cărţilor de joc” este plină de simboluri şi de semnificaţii, de revelaţii şi întrebări la care trebuie să găsim răspunsurile în sinea noastră. Autorul ne îndeamnă să nu ne complacem într-o existenţă banală şi insipidă, să nu ne supunem rigorilor şi clasificaţiilor ca nişte roboţi, să raţionăm constant, să ne îndoim de tot ce e în jurul nostru şi să găsim o explicaţie clară şi logică pentru orice. 

„El era de părere că o femeie, cu cât este mai frumoasă, cu atât are mai multe dificultăţi să se înţeleagă pe sine însăşi.”

”Din nefericire, nu e întotdeauna posibil să-i alegem pe cei de care ne îndrăgostim.”

”Viaţa este o loterie uriaşă în care doar lozurile câştigătoare devin vizibile.”

”Sunt de acord că aici e un fel de mister. Pe planeta asta locuiesc cinci miliarde de oameni. Şi se întâmplă să te îndrăgosteşti de o persoană anume. Şi atunci o vrei numai pe aceea şi nicidecum pe alta.”

“Noi îmbătrânim. Părul ne albeşte. Corpul ni se şubrezeşte. Murim. Dar cu visurile noastre nu se întâmplă asta. Ele pot trăi mai departe, în alţi oameni, timp îndelungat după moartea noastră.”

“M-am întristat deodată nespus, gândindu-mă că noi, oamenii, suntem făcuţi astfel încât ne obişnuim în mod inexplicabil cu faptul de a trăi. Suntem în viaţă şi totul vine de la sine. Ne gândim la sensul vieţii doar când se apropie ziua în care trebuie să ne luăm adio de la ea.”

“Dragostea este, de fapt, cel mai mare miracol. Timpul nu are putere asupra ei. Timpul poate devora doar amintirile.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.