The magic of words (87)

Deoarece mi-a plăcut foarte mult cartea "Tronul de cleştar" de Sarah J. Maas şi am selectat mai multe citate din acestea, am decis să fac o postare nouă "The magic of words", rubrică la care nu am mai postat de multă vreme. Sper să vă placă la fel de mult ca şi mie!

Toate drepturile sunt rezervate Editurii RAO. Carte apărută în septembrie 2013. Traducere de Cristina Barbu.

„Mâine, pe vremea asta, va fi închisă între zidurile acelea. Dar noaptea aceasta... noaptea aceasta era atât de liniştită, asemenea calmului dinaintea unei furtuni.

Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele-marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.”

„- De ce nu este niciunul dintre voi aici?

- Gărzile nu sunt de niciun folos în bibliotecă. O, cât de tare se înşela! Bibliotecile erau pline de idei, probabil cele mai periculoase şi mai puternice dintre toate armele.”

„- Ţine minte un lucru când te lupţi cu mine, Sadothien, gâfâi Chaol. Soarele licări în ochii săi căprui-aurii.

- Hm? gemu ea, pregătindu-se să pareze ultimul atac.

- Eu nu pierd. Rânji către Celaena, iar înainte ca ea să poată înţelege cuvintele, ceva îi lovi picioarele şi...

Avu sentimentul dezgustător al căderii. Icni când spatele i se lovi de marmură, floreta zburându-i din mână. Chaol îndreptă sabia către inima ei.

- Eu câştig, răsuflă el.”

“- Nu sunt căsătorit, a spus el încet. Pentru că eu nu pot suporta ideea de a mă căsători cu o femeie inferioară mie în minte și spirit. Aceasta ar însemna moartea sufletului meu.”

 „Lumea devenise un punct dizolvat de strălucirea aurie a lumânărilor. Dar acolo erau picioarele ei, iar aici era braţul lui şi gâtul ei, şi gura lui.”

„Celaena zări pianul. Obişnuia să cânte – adora să cânte, iubea muzica, felul în care muzica putea distruge şi vindeca şi putea face totul să pară posibil şi eroic.”

„Blând, cu o mână, cântă o melodie simplă şi lentă pe clapele notelor înalte. Ecouri – fărâme de amintiri ridicându-se din vidul minţii sale (...)

Notele izbucniră de sub degetele sale, şovăitoare la început, dar apoi mai încrezătoare în timp ce emoţia muzicii prelua controlul. Era o arie de jale, dar o transforma într-o persoană nouă şi pură. Fu surprinsă că mâinile ei nu uitaseră, că undeva în mintea ei, după un an de întuneric şi sclavie, muzica era încă vie. (...)

Pierdu noţiunea timpului călătorind printre melodii, dând grai tuturor lucrurilor nespuse, deschizând răni vechi, cântând şi cântând în timp ce sunetul o ierta şi o salva.”

“Toți purtăm cicatrici. Se întâmplă ca ale mele să fie mai vizibile decât ale celorlalți.”

“Ochii li se întâlniră, iar Chaol nu își ascunse zâmbetul în timp ce ea surâse către el. Poate că patru ani petrecuți cu ea nu vor fi suficienți.”

„Apoi, după un moment, Chaol îşi trecu braţele în jurul ei, ţinând-o aproape, atât de aproape încât, atunci când Celaena închise ochii şi inhală adânc mirosul lui, nu îşi putea da seama unde se termina el şi unde începea el.

Răsuflarea lui era caldă pe gâtul său aplecat spre ea. Îşi odihnea obrazul în părul ei. Inima Celaenei bătea atât de repede şi totuşi se simţea extrem de confortabil, de parcă ar fi putut sta astfel pentru eternitate şi nu ar fi deranjat-o, lăsând lumea să se destrame în jurul lor.”

„Se întoarse către Chaol. Vântul îi smulse câteva şuviţe de păr din codiţa sa, iar ea le dădu după ureche.

- Indiferent de ceea ce se va întâmpla, spuse ea încet, vreau să îţi mulţumesc.

Chaol înclină capul într-o parte.

- Pentru ce?

Ochii Celaenei se umeziră, dar dădu vina pe vântul năprasnic şi clipi.

- Pentru că ai făcut ca libertatea mea să însemne ceva.”