Doi tineri care se îndrăgostesc unul de celălalt..de două ori. „Iubire” de Katie Cotugno - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Epica şi o puteţi comanda de AICI

ÎNAINTE

Există iubiri care se nasc subit, la fel de fireşti cum e respiraţia, şi persoane care iubesc pe cineva dintotdeauna. Se îndrăgostesc de farmecul lor, de modul cum zâmbesc, de tăcerea şi misterul care îi înconjoară. Reena Montero este una dintre acele fete care visează de mică la un singur băiat, chiar dacă asta sună a clişeu. Sawyer LeGrande, copilul prietenilor de familie ai părinţilor ei, a fost dintotdeauna în centrul atenţiei ei, l-a urmărit mereu şi admirat în tăcere, i-a dedicat vise şi speranţe, deşi el nu a dat vreodată semne că ar fi remarcat-o.

Până într-o zi, când un eveniment tragic îi uneşte şi îi atrage într-o relaţie furtunoasă, intensă, dar şi distructivă, cu multe lacrimi, zâmbete, euforie şi dezamăgire, şi din care va rezulta plecarea neaşteptată a lui Sawyer, inima frântă a Rennei, şi o copil, o fetiţă..Hannah.

După aproape trei ani, el se întoarce brusc şi îi ia prin surprindere pe toţi cei care îl credeau dispărut pentru totdeauna. Însă Sawyer a lăsat o mulţime de dezordine şi de lucruri nerezolvate după ce a decis să plece, iar acum va trebui să înfrunte trecutul tulbure şi să încerce să vindece rănile cauzate, să îşi găsească un loc acolo unde nu mai are unul.. Dar va mai putea el oare să facă asta?

DUPĂ

Am închis cartea uşor, cu melancolie, deoarece s-a terminat, dar şi cu un zâmbet în colţul gurii, cu mulţumirea sufletească de a fi primit o lecţie atât de curată de viaţă. Nu, nu a fost aşa cum mă aşteptam să fie, ci mult mai mult. Nu este doar povestea unei prime iubiri înflăcărate, dar eşuate, a unei relaţii care decurge prost, şi a doi tineri pe care îi ia valul şi fac o greşeală, ci o concluzie cuprinzătoare despre acceptare, înţelegere, maturizarea bruscă, adaptare, şi nu în ultimul rând.. iubire. 

Aceasta e genul de carte cu două fire narative care se îmbină, cel al trecutului cu cel al prezentului şi cu un stil special, captivant, cu care te delectezi pe parcursul lecturii. Nu sunt mulţi autorii care reuşesc să aibă ceva al lor, ca o semnătură proprie. Cum se întâmplă şi cu muzica: mulţi pot să cânte, au voci uimitoare, dar doar puţini au un timbru special, recognoscibil, unul pe care atunci când îl auzi îţi vine în minte imediat artistul. Katie Cotugno are o scriitură deosebită, care îţi atinge sufletul şi îţi rămâne în minte mult timp după ce ai păşit din lumea creionată de ea.

Modalitatea cum este structurată acţiunea, cu capitole de "După" şi "Înainte" alternând, e foarte interesantă, ingenioasă, aş spune, pentru că nu am mai dat de niciun roman care să fie astfel. Oferă cititorului bucuria de a avea o porţie dublă de trăiri, sentimente, aveţi norocul de a fi părtaşi la apropierea Reenei şi a lui Sawyer de două ori, de a le simţi emoţiile, stângăcia, regretele, drama. Veţi trăi astfel totul la intensitate maximă. Însă mă simt obligată să spun că acest mod original al autoarei de a împărţi cartea poate fi obositor sau greu de digerat de unii, pentru că trebuie să ai mintea limpede, să acorzi atenţie maximă fiecărei fraze, dacă gândurile îţi zboară în alte locuri în timp ce o citeşti e foarte uşor să te trezeşti într-o încâlceală apoi, să te simţi confuz. Da, „Iubire” te obligă cumva să fii acolo, trup şi suflet.

Reena este un personaj remarcabil; e puternică, ambiţioasă, determinată şi inteligentă. O aşteaptă în faţă o viaţă frumoasă, plină de succese, deoarece se pregăteşte să termine liceul cu un an mai devreme şi să ajungă la colegiul visat. Deşi e o fire mai retrasă, rece, are o slăbiciune, Sawyer, care cumva a reuşit, chiar dacă e aiurit şi indiferent să topească stratul de gheaţă din jurul inimii ei, însă alături de care va trece de la extaz la agonie. De ce? Pentru că el e oricum, numai potrivit pentru ea nu: e pierdut, iresponsabil, îi place să trăiască doar clipa, răneşte fără să-şi dea seama, greşeşte fără să conştientizeze, într-un cuvânt e un băiat rău, care îi aduce multe complicaţii fetei. Şi numai de ele nu avea nevoie acum, în această perioadă decisivă a vieţii ei.

Hotărârea ei şi puterea i-au rămas şi din clipa în care lumea începe să i se clatine. Ea a trebuit să treacă prin nişte clipe deloc uşoare: conştientizarea că e însărcinată la doar şaisprezece ani, că tatăl copilului ei a dispărut, că şi-a ratat şansa de a merge la un colegiu de top, şi în plus, părinţii şi aproape toată lumea i-au întors spatele, dar toate astea nu au împiedicat-o să meargă mai departe, când multe fete ar fi clacat, dacă erau în locul ei. Indiferent de toate dezamăgirile, Reena a străbătut cu voinţă prin furtuna problemelor ei, a luptat pentru fetiţa ei minunată, cu care are o legătură puternică, magică, e imposibil să nu simţi iubirea dintre ele, să nu te emoţioneze profund. Da, nu ai cum să nu o admiri şi pe Reena din prezent, poate mult mai mult, să îi admiri evoluţia. 

Dacă e ceva ce am apreciat mult la acest roman e că autoarea nu s-a sfiit să le ştirbească din perfecţiune personajelor ei. Nu, fiecare are defecte, fiecare exagerează, sunt irascibili, dramatizează, amândoi au problemele lor de comportament, nu sunt nicidecum perfecţi. Dar asta i-a făcut şi mai realişti, mai palpabili. În ciuda tuturor părţilor lor urâte, nu ai cum să nu empatizezi cu greutăţile pe care le au de depăşit, şi piedicile care şi le pun unul altuia, în special. Ce îi uneşte e chiar această luptă a lor de a-şi urma în viaţă drumul dorit, de a face ce le place, de a fi ei înşişi şi de a-şi trăi viaţa aşa cum vor. 

Am iubit personajele şi le-am urât. Apoi le-am iubit iar. Relaţia lor a fost ca un uragan menit să distrugă tot în calea lor, sau unul pe celălalt, şi chiar pe cititor. I-am judecat, însă nu aspru. Pentru că am stat şi am reflectat: da, ambii greşesc, mult, duc totul la extrem, dar nu e oare adolescenţa vârsta emoţiilor puternice, a sentimentelor arzătoare care te consumă, te macină? În plus, asta mai spulberă tinerelor din percepţia că relaţiile sunt perfecte, băieţii nişte prinţi, iar în jurul lor va curge lapte şi miere. Nu, viaţa reală nu e aşa, şi nici poveştile de iubire. Dar cu cât sunt mai expuse la durere şi dezamăgire acestea, cu atât devin mai solidificate, mai puternice.

Din ce am observat şi din părerile altora, această carte ori o iubeşti, ori nu, şi te legi de toate chichiţele. Un exemplu ar fi faptul că Sawyer nu îţi cere iertare pentru greşelile lui dar eu cred că mai important e faptul că vrea să le repare, şi face asta, scuzele oricum nu ar mai fi schimbat nimic.. De aceea nu ştii exact cui să o recomanzi, deoarece aprecierea ei ţine foarte mult de mentalitatea şi capacitatea de înţelegere a fiecăruia. Depinde cum e cititorul care o descoperă: un profesor sever sau unul mai cald, indulgent. 

 „Iubire” de Katie Cotugno ne arată că uneori sentimentele ne pot face să credem că suntem stăpânii lumii, ne căţărăm tot mai sus pe emoţiile şi aşteptările noastre, şi când începem să cădem în derivă, vom cunoaşte agonia, deoarece alegerile ambilor au un impact determinant, îi schimbă pe amândoi atunci când lucrurile scapă din control. Dar despre asta e prima iubire: despre tinereţe şi alegeri proaste, despre a deveni adult şi responsabil; despre îndârjire şi despre renunţare, despre durere şi speranţă.. despre fericire şi a doua şansă.

O poveste care are suişuri şi coborâşuri, exact ca în viaţa reală, dar tocmai asta o face mai frumoasă şi sinceră, mai fidelă inimii; pentru că o carte bună nu trebuie să fie întotdeauna drăguţă, sau perfectă, trebuie doar să te facă să simţi ceva. 

Carte primită de la Editura Epica pentru recenzie.