The magic of words (83)

Mi-a fost imposibil să nu împărtăşesc cu voi câteva din citatele mele preferate din "Iubire" de Katia Cotugno. Sper să vă placă la fel de mult ca şi mie şi să remarcaţi stilul special al scriitoarei.

Toate drepturile sunt rezervate Editurii EPICA. Carte apărută în decembrie 2013. Traducere de Adrian Deliu.

"Am închis ochii şi m-am tras mai aproape de geam, atât cât îmi permitea centura de siguranţă. Nu-mi dădeam seama ce era în neregulă cu mine, ce anume, dar dacă mai stăteam să-l privesc, mă temeam că m-aş pierde cu totul, în faţa băiatului ăstuia pe care-l doream, şi-l doream, şi-l doream de atâta vreme, încât dorinţa asta ajunsese parte integrantă din mine, ca o componentă chimică a machiajului meu, parte din oasele mele (...)"

„Eram iubiţi. Aşa a fost să fie. Acum s-a terminat. Nu-i nimic.”

„- Eşti aici, îmi zice după un minut, cu palmele de-o parte şi de cealaltă a feţei mele, ca şi cum ar vrea să se asigure că nu am de gând să plec undeva; zâmbeşte intens şi sclipitor, cu buzele lipite de ale mele.

- Bună, îi răspund.

Sărutându-l, am o senzaţie familiară, dar în acelaşi timp şi nouă, ca atunci când auzi la radio un cântec care nu s-a mai difuzat de mult.”

„Închid ochii şi mă întreb de ce fac una ca asta; de ce stau de vorbă cu el exact la fel ca altădată. Briza îmi aduce mirosul oceanului, apropiat şi nesfârşit, şi pulsul îmi ticăie în gât ca o bombă cu ceas. Mârâi un pic spre el, nevrând să mă implic în vreun fel.

- În New Mexico, adaugă el, ca într-o litanie, şi, în clipa imediat următoare, mâna lui îmi atinge călcâiul. În Austin.

Încercă să nu dau atenţie – cred în întâmplare – însă apoi palma lui îmi lunecă în sus pe partea din spate a gambei, peste muşchii care s-au stabilit acolo după ce-a plecat el.

- Hei, domnu’, îl atenţionez, deşi sunt nevoită să-mi dreg glasul pentru asta.

- Reena, zice, iar felul în care îmi sună numele, rostit de el, îl simt ca un freamăt pe şira spinării, răspândindu-se ca o palmă desfăcută.

Îşi apasă degetul arătător de şănţuleţul din spatele genunchiului meu.

- Eu nu fac nimic, se apără el.

- Şi totuşi, faci!

Dumnezeule, cât ar fi de uşor! Cum e posibil ca încă să poată fi atât de uşor? Trag o gură zdravănă de aer şi alunec mai încolo pe treaptă, departe de el.”

„Să fiu acolo într-un moment atât de neobişnuit mi se părea ca o vacanţă, ca şi cum am fi fost mult mai departe de casă, nu doar la cincisprezece minute distanţă: era de parcă am fi făcut cine ştie ce ispravă grozavă împreună, eu şi cu el, împotriva lumii întregi. „

„Îmi vine în minte, nu pentru prima oară, că lucrurile se schimbă, fie că eşti prin preajmă ca să observi asta, fie că nu.”

„Partea cea mai oribilă asta e: eu chiar sunt dornică să-l iert. Chiar şi după toate acestea, sunt. Cu un copil născut înainte de a împlini şaptesprezece ani şi cu un viitor la fel de singuratic ca suprafaţa lunii, şi tot mi se pare ca o întoarcere acasă simpla lui vedere, ca un cântec pe care l-am ştiut demult, dar l-am uitat, cumva.”

"Nu sunt surprinsă că-l găsesc aici, ăsta e adevărul: ca şi cum ar fi ceva inevitabil, în curgerea firească a lucrurilor. Poate că el o fi un porumbel călător. Poate că eu sunt casa lui."

„-Fii serioasă, Reena, insistă Sawyer, balansându-se înapoi pe călcâie de parcă l-aş fi îmbrâncit. Nu fii rea.

- Să nu fiu rea cu tine? ripostez.

Se aude mai tare decât aş fi avut intenţia, şi mă detest pe mine însămi pentru că i-am permis să-şi dea seama ce părere am încă despre el, şi că-l port cu mine, pe sub piele.”