Fără amintiri, mai exişti? „Înainte să adorm” de S. J. Watson - Recenzie

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Cu ceva vreme în urmă, colega mea de blog, Alexandra, m-a întrebat dacă ar fi să aleg între familie şi amintirile mele, care ar fi decizia mea, şi am răspuns fără să stau pe gânduri că prima variantă e opţiunea câştigătoare. Am decis cu inima, bazându-mă pe faptul că pot să pierd tot ce ştiu, nu contează, atât timp cât îi am alături pe cei dragi care să mă ajute să mă regăsesc, care să îmi spună cine sunt. Citind „Înainte să adorm” de S. J. Watson, ni se demonstrează că uneori amintirile noastre ne pot fi singura salvare şi colacul care să ne ţină la suprafaţa prezentului, că ele sunt legătura cu realitatea atunci când nu mai putem avea încredere nici în cei de lângă noi.

Să trăieşti aceeaşi zi la nesfârşit, să te trezeşti cu îndoieli, goluri în minte, să te întrebi mereu îngrozit unde te afli, şi mai ales, cine eşti, sună ca un scenariu demn de filmele SF. Christine Lucas, o fostă scriitoare, are parte de această poveste dramatică de douăzeci de ani, în urma unui accident nefast. Memoria ei nu reuşeşte să înmagazineze informaţii mai mult de o zi, iar peste noapte, tot ce a învăţat despre ea, despre prezent şi lumea din jur, dispare din conştientul ei până în dimineaţa următoare ca un abur. Noaptea e un burete neiertător care şterge de pe tabla minţii Christinei toate detaliile schiţate firav şi stângaci de memoria acesteia.

Salvarea va veni de la jurnalul secret pe care ultimul doctor al ei, doctorul Nash, a sfătuit-o să îl ţină, şi de care îi aminteşte sunând-o zilnic. Însă el are o frază ciudată pe prima pagină: „Să nu ai încredere în Ben”, iar această avertizare intrigantă scrisă cu mâna ei e cu atât mai năucitoare cu cât se referă chiar la soţul ei. Ben e un necunoscut pentru ea, dar cu el împarte casa şi chiar acelaşi pat. Simte un mix de recunoştinţă faţă de acesta, pentru grija de a-i fi alături de atât timp şi răbdarea de a-i explica totul ca unui copil mic, de a-i răspunde zilnic la aceleaşi întrebări, dar şi o aversiune, o teamă, deoarece totul e nou pentru ea..chiar şi el.

Jurnalul e un adevărat prieten pentru Christine, care îi ţine ascunse cele mai tainice gânduri, frământări şi însemnări. E un ajutor care îi permite să păstreze ca pe o adevărată comoară amintirile fragile care îi revin pe parcurs. Ea va înţelege însă că există una esenţială, de bază, care le poate debloca pe toate celelalte, care ar putea-o vindeca. Amintirea despre ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea care a adus-o în starea asta.

Cu un subiect delicat dar atât de inedit, şi un stil special, cuprinzător, „Înainte să adorm” e o călătorie fascinantă pe cărările minţii umane, ale disperării, blocajului emoţional, capacităţii de a-ţi depăşi limitele şi obstacolele, de a-ţi găsi calea. Stările prin care trece personajul sunt descrise detaliat, atent, zugrăvirea momentelor de cumpănă, confuzie, sunt vii, puternice, te prind în mirajul incertitudinilor, te fac să îţi pui tot felul de întrebări, să meditezi la natura umană atât de condiţionată de ce e în jurul nostru şi de ce ştim. Personajul va păşi şovăind, temătoare, iar mai apoi tot mai îndârjită, prin tunelurile întunecate ale memoriei ei, hotărâtă să iasă la liman, să găsească ieşirea din acest ghem încâlcit care e viaţa ei, o ieşire care i-ar putea aduce salvarea..sau nimicirea.

Nu m-am simţit nici un moment într-o bulă temporală, într-un peisaj predefinit care se tot repetă, pentru că am fost umbra Christinei, am făcut fiecare pas o dată cu ea, am descoperit mereu ceva nou, informaţii uluitoare. Avem aici parte de un personaj care în condiţia ei e remarcabil, inteligent, mânat de o ambiţie teribilă, de o capacitate de autodepăşire imensă. După ce ani întregi a fost prinsă într-o ceaţă densă, apăsătoare, care nu îi permitea să recunoască nimic în jurul ei, cu ajutorul jurnalului, felinarului ei călăuzitor, începe treptat să distingă figuri din trecutul ei, care o ajută să aranjeze treptat piesele de puzzle împrăştiate ale trecutului ei, unul absolut fascinant.

Naraţiunea nu e forţată, fugărită, ni se oferă răgazul de a rumega toate chichiţele, misterele, dar asta poate nemulţumi cititorul avid după acţiune constantă. Pentru mine, romanul a fost perfect aşa cum e, l-am citit pe nerăsuflate, pe nemâncate, nici nu am simţit cum întorc cele 440 de pagini, iar deznodământul şocant m-a izbit în moalele capului şi m-a trezit la realitatea dură, de necrezut. Sincer, chiar dacă te vei număra printre acei cititori cârcotaşi care au impresia că naraţiunea e repetitivă până într-un anumit punct, sau mai greoaie, sfârşitul absolut demenţial nu are cum să nu îţi şteargă orice nemulţumire din cap şi să te lase fără grai.

După ce am terminat „Înainte să adorm” l-am pus la macerat în minte, l-am trecut prin filtrul conştiinţei mele, analizându-l pe toate părţile şi simţind de fiecare dată aceeaşi fiori reci prin oase care parcă mă paralizează, acea teamă plimbându-mi-se dezinvoltă pe şira spinării. Dacă ar fi să rezum tot romanul într-un cuvânt, acela ar fi: marcant. 

Cred că unele cărţi sunt menite să ilumineze minţi şi să atingă suflete, să ne deschidă ochiii şi să ne schimbe percepţia asupra vieţii. Citind această carte am înţeles că amintirile noastre sunt cele care ne definesc, ele sunt harta vieţii noastre, schiţa a ceea ce suntem şi a ceea ce am reuşit să dobândim. Fără ele, nu am mai fi noi înşine, ci nişte trupuri pierdute, lipsite de substanţă, conţinut, nişte frunze bătute de prezentul neiertător, nişte călători în deşertul existenţei, fără busola care să ne ghideze.

„Mâine? Dar n-am niciun mâine, mi-am zis în sinea mea. Tot aşa cum n-am niciun ieri.”

”Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar şi eu.”

”Unele lucruri e mai bine să nu ţi le aminteşti. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.”

"E ca şi când aş muri zi de zi. Iar şi iar. Trebuie să mă fac bine. Nu mă pot imagina continuând aşa multă vreme. Ştiu că la noapte o să mă culc, iar mâine-dimineaţă iarăşi o să mă trezesc fără să ştiu nimic. Şi la fel o să se întâmple poimâine şi răspoimâine, şi tot aşa… Pur şi simplu nu mă văd făcând asta. Nu pot face faţă. Asta nu e viaţă, ci o simplă existenţă, un salt de la un moment la altul fără să am habar de trecut, fără să-mi pot face vreun plan pentru viitor. Îmi închipui că aşa trebuie să fie şi animalele. Lucrul cel mai rău este că nici măcar nu ştiu ce nu ştiu. Probabil că sunt multe lucruri care aşteaptă să mă rănească. Lucruri pe care nici măcar nu mi le pot imagina.”

Filmul realizat după carte abia a apărut şi are o distribuţie de excepţie. Dacă zic Nicole Kidman şi Colin Firth în rolurile principale, cred că am spus totul cu asta. Abia aştept să îl văd!