The magic of words (8)

   Pentru că a scris Alexya recenzia cărţii AICI , cuvintele magice de data aceasta sunt din "Furia", volumul 3 din "Jurnalele Vampirilor"de J.L.Smith. Cartea o găsiţi AICI.   Sincer de data aceasta am găsit mai multe citate faine ca în volumul precedent, şi mi-a fost greu să mai renunţ la câteva din ele, aşa că am decis să le las pe toate. Enjoy them!

“O mână cuprinse bărbia Elenei, ridicându-i faţa. Privirea ei întâlni ochii îngustaţi ai lui Damon. Apoi degete lungi, subţiri, îi atinseră buzele, pipăind între ele. Instinctiv, Elena încercă să muşte, dar nu prea tare. Degetul lui Damon găsi vârful ascuţit al unui canin, şi Elena muşcă de data asta, o muşcătură mică, asemenea unui pisoi. “

„-Îmi pare rău pentru cum m-am purtat cu tine în pădure. Nu ştiu de ce am făcut toate lucrurile alea. Îmi aduc aminte că le-am făcut, dar nu şi de ce. 

- Ţie  îţi pare  rău? exclamă el, cu vocea tremurândă. Elena, după tot ce ţi-am făcut, după tot ce ţi s-a întâmplat din cauza mea...

Nu reuşi să încheie ce avea de spus, şi se strânseră mai tare în braţe.

- Foarte emoţionant, spuse o voce de pe scări. Vreţi să imit o vioară?

Liniştea Elenei se sparse în mii de cioburi şi simţi cum teama îi pulsează în sânge. Uitase de forţa hipnotică a lui Damon şi de ochii lui negri arzători.”

„Elena îşi dădea seama că Damon era cu adevărat supărat. Nu doar iritat sau deranjat de ceva, ci furibund, plin de mânie şi ostilitate.

Dar se purtase frumos cu ea când fusese confuză şi iraţională. O dusese la adăpost, în siguranţă. Şi nu o sărutase cât fusese în starea aceea îngrozitor de vulnerabilă. Fusese... bun cu ea.”

„- Mă duc jos, spuse Elena încet şi se întoarse.

 - Nu.

 - Au nevoie de ajutor.

 - Bine, atunci, naiba să te ia.

Elena nu-l mai auzise niciodată pe Damon vorbind atât de încet, atât de furios.

 - O să... Damon se întrerupse şi Elena, întorcându-se repede spre el, îl văzu lovind cu pumnul în pervaz, făcând geamul să zăngănească. Dar atenţia lui se îndreptă afară şi vocea lui era din nou perfect calmă atunci când spuse sec:

 - A sosit ajutorul.”

“Ceva o smulse pe Elena din copac şi, protestând zgomotos, ea căzu şi ateriza în picioare, ca o pisică. O clipă mai târziu genunchii ei loviră pământul şi se juliră. Se dădu înapoi, cu degetele îndoite ca nişte gheare pentru  a-l ataca pe cel care făcuse asta. Damon o plesni peste mână.

-De ce m-ai tras de-acolo? îl întrebă supărată.

-De ce n-ai rămas unde ţi-am zis să stai? se răsti el.

Se uitară unul la celălalt, furioşi.”

„Damon avea pe chip cea mai impenetrabilă mască a sa, acea expresie politicoasă şi uşor întrebătoare pe care o avusese atunci când se invitase la ea acasă la masă. Dar Elena ştia că sub masca aceea el era furios, furios că o găsise împreună cu Ştefan. O enerva dinadins şi cu o plăcere sălbatică.”

„- Dar ea i-a ales pe  amândoi, continuă Elena. A schimbat sânge cu amândoi, şi le-a spus că vor putea toţi trei să fie împreună pentru o eternitate.

- Sună pervers, murmură Bonnie.

- Sună prostesc, spuse Meredith.”

 „Dar mintea lui Bonnie mergea acum pe o altă direcţie.

- Aşadar, Damon nu a făcut  neapărat  toate lucrurile alea groaznice de care l-ai învinuit tu, spuse ea pe un ton viclean.[..]. Ţi-am spus eu că cineva atât de superb nu poate să fie un criminal psihopat.

- Eu cred, spuse Meredith [..], că ai face mai bine să nu te mai gândeşti la Damon cu interes erotic.”

„Tocmai hotărâse că s-ar putea să fie nevoită să se descurce fără ei când perdeaua, umflată de o adiere de vânt, o lovi peste faţă. Bonnie ţâşni în sus, cu un icnet, răsturnând veioza de pe noptieră şi cufundând camera în întuneric. Înjurând, Meredith se chinui să o ridice. Perdeaua flutură nebuneşte în lumina pâlpâitoare, în vreme ce Bonnie părea că se pregăteşte să ţipe.

Când becul fu în cele din urmă fixat bine, lumina lui căzu pe Damon, aşezat nonşalant dar destul de incomod pe pervazul ferestrei deschise, cu un genunchi ridicat. Zâmbea, cu unul dintre cele mai largi zâmbete ale lui.

-Dacă nu vă supăraţi..., spuse. Aici nu e deloc comod.

Elena se uită la Bonnie şi Meredith, care erau lipite de dulap, părând îngrozite şi totodată hipnotizate. Scutură din cap, exasperată.

- Şi eu, care credeam că mie îmi plac apariţiile dramatice! spuse ea. Foarte nostim, Damon.”

  „- Credeam că mergem să vânăm, spuse Damon.

Elena se întoarse zâmbind către el, fără să-şi desprindă mâna din a lui Ştefan.

- Mergem, spuse. Unde mergem?

- Orice casă de pe strada asta, sugeră Damon.

- Pădurea, spuse Ştefan.

- Pădurea, hotărî Elena. Nu ne atingem de oameni şi nu omoram. Nu aşa trebuie, Ştefan?

Îl strânse de mână şi el îi răspunse la fel.

- Aşa trebuie, spuse calm.

Buzele lui Damon se arcuiră dispreţuitor.

-Şi ce căutăm în pădure, sau nu trebuie să întreb? Şobolani de apă? Sconcşi? Termite?”