"Furia" Jurnalele vampirilor vol. III de L.J.Smith - Recenzie trăsnită

M-am trezit brusc, respirând sacadat, lacrimile udâdu-mi faţa de teama  şi durerea acumulată în timpul somnului. Primul meu instict a fost să zbier pentru a lăsa durerea mea să curga din sufletul meu, însă reflexele mele a fost mai rapide şi mi-am afundat strigătul de disperare cu perna deja plină de lacrimile mele.

Nu ştiu cu siguranţă cât a trecut până ce m-am calmat de am ajuns la doar nişte sughiţuri şi într-un final la acea stare de neconştienţă… mă uitam în gol şi tot ceea ce îmi venea în minte era doar un singur nume care mă bantuie de nopţi întregi : Damon.

M-am ridicat din pat, direcţia picioarelor mele fiind baia pentru a spăla amărăciunea de pe chipul meu. Nu am îndrăznit să deschid lumina pentru a-mi privi chipul. Era suficient faptul că mă simţeam ca un zombi, nu trebuia să fie şi oficial acest lucru.

Mi-am spălat binele faţa cu apă rece, înviorându-mă rapid. După ce am mai stat puţin în întuneric, ascultând bătăile inimii mele cum încetinesc după furtuna cauzată de visul meu, am ieşit din baie şi m-am dus să stau pe pervazul ferestrei mele întotdeauna deschisă noaptea. Afară picura lin, făcându-mă să cred că ninge de fapt. Mirosul ploii m-a liniştit în totalitate, fapt pentru care m-am bucurat de sunetul stropilor de apă care acompaniau noaptea cu muzicalitatea lor. M-am uitat spre birou fără să vreau şi am văzut pe cel mai bun prieten al meu : jurnalul.

M-am uitat la el, imaginea lui înfigându-mi parcă un cuţit în inimă. De ceva vreme, nu am mai avut timp să îi mai scriu gândurile mele şi era pentru prima dată când trec prin aşa ceva.

M-am dus să iau jurnalul şi un stilou şi m-am cuibarit din nou pe pervaz. Am deschis la ultima filă scrisă. Era data când am fost pentru prima dată la cercul de lectura, unde ne-a dat să scriem o recenzie la cartea noastră preferată.

M-am uitat cu melancolie la ultima dată scrisă şi mi-am dat seama că era acum o săptămână. Nu-mi venea să cred că a trecut atât de mult timp.

Nu ştiam dacă are rost să scriu mii de scuze adresate jurnalului pentru faptul că nu l-am mai ţinut la curent cu viaţa mea, însă trebuia să înţeleagă că având acest coşmar în fiecare noapte, mă seca de puteri şi mă bulversa categoric. Am încercat toate lucrurile posibile care mi-au trecut prin cap pentru a scăpa de el, chiar am încercat să nu mai dorm de loc, însă fără succes. Ultimul lucru era să îmi deschid sufletul lui şi poate, vorbind despre coşmar, mă voi linişti treptat, scăpând de el pentru totdeauna.

Un zâmbet strengar mi s-a ivit pe buze, anunţând că mi-a venit o idee geniala pentru a putea împuşca doi iepuri deodată.

Am luat stiloul în mână, lăsând să curgă pe foaia pânza de cerneală, decorând astfel cu sentimentele mele pagina neatinsă de viaţă.

Dragă jurnal,

Încep prin a îmi cere scuze pentru tăcerea mea îndelungată. Sper din suflet să mă ierţi şi să mă asculţi în continuare aşa cum ai făcut-o întotdeauna. Îti voi relata tot ce s-a întâmplat de când am încetat să îţi împărtăşesc totul.

Este prima dată când recunosc că nu-mi merge bine. De ce ? Am un vis care cu siguranţă are legătură cu faptul că sunt o fată destul de leneşă şi nu mi-am făcut treaba la timp.

Probabil eşti în ceaţă, te întrebi oare dacă m-am lovit la cap şi nu am anunţat pe nimeni, însă trebuie să te liniştesc , spunându-ţi că nu are rost să creezi scenarii pentru că ştiu cu siguranţă că niciunul dintre ele nu va fi realitatea crunta prin care trec.

În timp ce îţi scriu, am multe revelaţii, una dintre ele fiind că totul a început de la acea temă care mi-a fost dată la cercul de lectură. Presupun că stresul care m-a înconjurat cu gândul că trebuie să scriu o recenzie despre cartea mea preferată, mi-a dat ca dar un coşmar pe care l-am visat timp de o săptămână. Acelaşi coşmar, cu durerea cuprizându-mă în strânsoarea ei sufocantă din ce în ce mai puternic.

Fiecare vis mă amăgeşte să mă duc tot mai adânc într-o pădure care mi se pare cunoscută la acel moment, însă întotdeauna după ce sunt trează îmi dau seamă că nu am fost niciodată în acea pădure în realitate. În timp ce înaintez aud zgomote care mă duce cu gândul la o luptă înfiorătoare. În timp ce acele sunete se lovesc de timpanele mele mult prea sensibile, inima mea începe să bată rapid deoarece simt că ceva important se întâmplă.

În momentul în care ajung în locul unde lupta a luat fiinţă, rămân încremenită de imaginea care se întipăreşte în faţa ochilor mei.

Doi băieţi, bătându-se nu pentru viaţă şi moarte, ci doar pentru moartea care după inspectarea fiecăruia, se poate întâmpla oricând. Îmi închid ochii în repetate rânduri, sperând că aşa totul se va declara că e doar imaginaţia mea care o ia razna, însă nu se întâmplă acest lucru. Mă uit cu mai multă atenţie şi îmi dau seama că pe aceşti oameni i-am mai văzut undeva…

Iar în momentul în care văd ochii negriii ca noaptea a baiatul puţin mai scund îmi dau seama că acele fiinţe din faţa mea nu sunt oameni, ci vampiri… iar cei doi sunt nimeni alţii decât Stefan şi Damon Salvatore. Acel moment este plin de adrenalină pentru mine, deoarece încep să strig numele lui Damon… fapt pentru care visul meu se termină de fiecare dată aici, lăsându-mă în neştiinţă despre situaţia lui Damon, iar acest lucru întotdeauna  mă îndurerează.

Ciudat este faptul că ştiu din surse sigure că Damon va fi bine. Cum ? Din volumul trei din “Jurnalele Vampirilor”, intitulat “Furia”.

Aşa începe volumul, cu Elena ( care presupun că eram eu în vis), trezindu-se confuză în inima pădurii, de sunetele luptei care se aud nu foarte departe de ea.

Când ajunge la locul luptei, îi vede pe cei doi fraţi care se războiesc pentru scopul simplu de a produce moarte. Acest lucru o înfurie pe Elena, impulsionând-o să între în luptă cu toată puterea de care simţea ca o deţine. Însă în loc să îi sară în ajutor lui Stefan, aşa cum se aşteaptă unii, Elena încearcă să îl omoare pe Stefan pentru a îl proteja pe Damon.

După ce amândoi conştientizează faptul că Elena este în viaţă ( deoarece lupta care se dădea între fraţi a fost cauzată de credinţa lui Stefan că Damon a ucis-o pe Elena), sunt loviţi de faptul că într-un fel sau altul, Elena într-adevăr nu e în viata, ci e vampir.

Stefan cade într-o suferinţă fără margini, în timp ce Damon( tipul raţional care întotdeauna caută rezolvări, fapt pentru care mă determină să cred că e mai puternic ca Stefan deoarece nu renunţă niciodată la a spera) o interogheaza pe Elena, punându-i întrebări cu scopul de a afla ce s-a întâmplat cu ea, dacă îşi aminteşte de ei doi şi de ce îl apără tocmai pe el.

“ - Sigur ca stiu. Esti Damon, si te iubesc.”

… acestea a fost vorbele Elenei, care cu siguranţă l-au bulversat pe Damon, deşi nu a arătat-o, iar Stefan… a simţit că moartea îl  vrea încă o dată de partea ei.

După ce Damon a avut grijă de ea câteva zile, Elena a început să îşi reamintească cine e şi pe cine iubeşte ea cu adevarat. În timpul înmormântării sale, ea deja era măcinată de faptul cum s-a comportat cu Stefan. Apariţia acestuia  lângă ea a determinat-o să se arunce în braţele lui, iar Damon a ajuns din nou pe al doilea plan ( la mine întotdeauna va fi pe primul).

Deşi amintirile Elenei i-au revenit în totalitate, ea nu ştie ce a cauzat moartea ei, de aceea niciunul dintre ei nu pot să stea liniştiţi până ce nu află adevărul, deoarece simt că ceva puternic, mult mai puternic decât ei, s-a cazat în oraş pentru o perioadă nelimitată, aducând cu ea nişte câini de companie foarte “simpatici”, care au început încetul cu încetul să terorizeze oraşul.

 Elena, simţindu-se neputincioasă, a apelat, aşa cum era obişnuită, la prietenii ei, chiar dacă ştia ca vor fi socaţi din cauza că e în viaţă.

Împreună cu ei şi cu cei doi fraţi Salvatore, au încercat să găsească soluţia enigmei care s-a aşternut pe întreg oraşul şi mai ales asupra Elenei.

Dacă vor reuşi să afle cine e până nu e prea târziu pentru salvarea oraşului… sincer, prefer să nu dezvălui acest amănunt… deocamdată, pentru că în  sfârşit m-am liniştit după o săptămână întreagă de teroare şi simt cum voi cădea de oboseală, împreună cu tine, micul meu confident.

Dacă ai fi o fiinţă umană ca mine, te-aş pune să citeşti cartea pentru a vedea continuarea, însă cum eu sunt legătura ta cu lumea reală şi fantastică în acelaşi timp, promit că urmatoarea dată când îţi voi scrie, va fi continuarea. Până atunci… noapte bună, dragul meu jurnal… “

Am închis jurnalul cu inima împăcată, zâmbind de reuşita mea. M-am uitat pentru ultima dată afară pentru a observa că şi norii şi-au curmat destul lacrimile pline de tristete şi se răspândesc, aşteptând razele soarelui. Tot ce îmi amintesc a fost că am închis ochii şi l-am văzut pe Damon zâmbindu-mi dulce înainte să mă las pradă unui somn fără vise.

Cartea a apărut la Editura Leda şi poate fi comandată AICI.

DRAGOSTEA POATE SĂ UCIDĂ

Elena a devenit vampir. Acum îi aparţine lui Damon şi lumii lui întunecate. Dar când în cele din urmă îşi aminteşte că adevărata ei iubire este Stefan, un duşman nou şi puternic apare în Fell's Church... iar cei trei vor trebui să-şi unească fortele într-o bătălie mortală.

Elena - Transformată, fata cu părul de aur a devenit ceea ce odinioară se temuse, dar şi dorise să devină.

Damon - În sfârşit, Elena este a lui. Dar oare setea sa de răzbunare împotriva lui Stefan îi va otrăvi triumful?

Stefan - Chinuit de pierderea Elenei, e hotărât să pună capăt pentru totdeauna luptei cu fratele său - indiferent cu ce preţ.

Detalii produs:

Format: 13 x 20 cm

Autor: L.J. Smith   

Traducere: Mirella Acsente

ISBN: 978-973-102-264-2

Editura: LEDA

Apariţie: 2010

Număr pagini: 288