Cartea a apărut la Editura Trei și poate fi comandată de AICI

Atunci când ne este pusă la îndoială iubirea pentru cei dragi sau ne sunt chestionate sentimentele, ne batem hotărâți cu pumnii în piept, afirmând sus și tare că suntem capabili de orice pentru ei, suntem dispuși să facem cele mai mari și dureroase sacrificii, totul ca lor să le fie bine. Am fi în stare să ne dăm peste cap ca să demonstrăm cât de devotați și capabili de propria jertfire suntem pentru ei. Însă există ceva din noi, de care depindem, anume o mare cantitate de autoconservare, acea forță care e mai presus de noi și care ne împiedică să ne facem singuri rău. Iar scriitorul M. J. Arldrige dezvoltă în romanul ”Ghici cine moare primul” tocmai pe baza acestei ipoteze șocante, groaznice, ne pune să ne întrebăm dacă singura noastră șansă de a trăi ar fi să ucidem un alt om, cum am reacționa în această situație? Și, mai ales, dacă trebuie să îi răpești viața celui pe care îl iubești, în schimbul vieții tale, ce ai face?

Acesta e scenariu pe care un criminal feroce și machiavelic îl pregătește pentru victimele sale. Le închide într-un spațiu izolat, de unde nu pot evada, fără mâncare, fără apă, le lasă să se înfometeze ca animalele, să înnebunească de oroare, de frică, foame, savurând măcelărirea conștiinței lor și degradarea lor treptată, de la oameni cu anumite principii până la statutul de animale. În plus, bucuria nu încetează pentru monstru în clipa în care unul din prizonieri ajunge până în acel punct de a-l omorî pe celălalt; din contră, satisfacția lui atingele cotele maxime atunci când în vede total distrus pe supraviețuitor, incapabil să mai fie același vreodată, incapabil să trăiască cu adevărat, doborât de vină, remușcare, oroare..

Însă cum astfel de specimene nu ar trebui să existe pe Pământ, dar dacă ei totuși ei își întind tentaculele pentru a-i răni pe cei din jur, cineva trebuie să îi oprească, să le stârpească pentru totdeauna faptele oribile. În acest caz, greutatea cade pe umerii lui Helen Grace, o inspectoare foarte perspicace din Southampton Central, care alături de Mark Fuller și Charlene (Charlie) Brooks, echipa ei pe care se bazează mereu, trebuie să stopeze răul. Deși tânără, Helen a reușit în toți acești ani să își facă un renume, să fie respectată și apreciată datorită profesionalismului de care dă dovadă. Inspectorul pare să nu aibă viață personală, fiind dedicată total cauzei ei de a face dreptate și de a încerca să aducă un echilibru în lume când e cazul – nimeni nu știe că ea e bântuită de proprii demoni, are slăbiciuni și o durere adânc crestată pe suflet. Însă chiar cu toată experiența acumulată pe parcursul anilor, acest caz o tulbură și o bulversează complet. Iar cu cât se adâncește mai mult în această poveste, cu atât mai mult riscă să fie și ea, la rândul ei, în pericol..

M-am făcut un obicei să nu mai citesc descrierile de pe spate ale cărților. Însă cumva, aici am citit. Și am devenit pe loc intrigată de subiectul cărții, premisa de la care pornește mi s-a părut genială, mi-am spus că ”trebuie să o citesc urgent, acum, cât mai repede”. Sinopsis-ul m-a dus cu gândul la o carte care explorează mai mult psihicul uman, stările prin care trece un suflet chinuit aflat într-o situație de viață și de moarte. M-am gândit că e vorba de iubire, de loialitate, că voi descoperi doar povestea lui Amy și a logodnicului ei, dar nu, aici e mult mai mult de atât, cartea explorează căi pe care nu le-aș fi gândit vreodată, merge atât de departe că am rămas total luată prin surprindere. Că cei doi îndrăgostiți nu sunt singura țintă, că acțiunea nu se centrează strict în jurul lor, nu e un spoiler, veți descoperi asta încă de la primele pagini. Așa că, dacă motivul pentru care ați ezitat să vă cumpărați ”Ghici cine moare primul” e că poate credeați că urmează să citiți o carte de 400 de pagini despre doi ostatici, că va deveni monotonă la un moment dat, nu e cazul. E fascinant cum sunt alese victime din diverse categorii, clase sociale și economice, cum putem observa comportamentul lor, putem compara reacțiile și gândurile acestora, modul cum reacționează, puși în același scenariu macabru.

Personajele principale ale acestei cărți sunt complexe, relațiile și raporturile dintre ele bine legate, sunt multifațetate, construite cu dibăcie, le afli o mică parte din temeri, ascunzișuri, dar misterul planează în jurul lor și le fac extrem de intrigante..”Ghici cine moare primul” duduie și de personaje secundare. Și când vă spun asta, nu exagerez cu nimic, apar o sumedenie de persoane, mai adânc sau nu implicate în jurul acestei povești odioase, a criminalului în serie. Să nu vă intimideze asta, pentru că M.J. Arlidge e un geniu, reușește să contureze adânc fiecare personaj, să îi ofere diferite nuanțe, să te facă să îl cunoști, să îi afli povestea, să îl reții. Fiecare e memorabil în felul lui, am dat peste o diversitate de personalități, concepții, oameni, m-am atașat de majoritatea, alții mi-au ridicat semne de întrebare, dar absolut niciunul nu m-a lăsat indiferent.

Cartea se citește extrem de ușor, te prinde în mreje și nu îți mai dă drumul. Nu am simțit cum respir, tot ce îmi doream e să aflu cum se va termina povestea, deși, pe de altă parte, nu voiam să mă despart de personaje și de universul ficțional creat cu măiestrie. Capitolele sunt scurte, sar de la un plan la altul, de la un personaj la altul, te țin în priză constant prin introducerea de noi fire narative, noi legături cu cazul principal, noi piste. Finalul a fost mindblow-ing, mi-a confirmat că structura romanului a fost gândită până la cele mai mici detalii, totul a dus în mod perfect către acest deznodământ, către acest punct, a fost credibil, a avut o logică totul, a fost genial. Genial.

O carte care explodează de acțiune, adrenalină, suspans, care pătrunde în cotloanele ascunse ale minții umane, ale uneia diabolice prin desăvârșire. Un roman scris de un autor care a lucrat ani întregi ca scenarist al serialelor thriller/polițiste, iar experiența lui și cantitatea de documentare, răsuflă prin fiecare pagină și ne convinge de talentul, imaginația și măreția muncii sale. Cred că aș putea turui luni întregi despre cartea aceasta și nu m-aș plictisi în a vorbi despre ea, în a o recomanda, în a încerca să conving pe cât mai mulți oameni să o citească. Lăsați tot, intrați și comandați-o, pentru că nu știți ce ratați!

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei

Unul trăiește, celălalt moare. E singura soluție. ”Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge - Recenzie

Krisz 34

Read More

Cartea poate fi comandată de AICI, de la editura Univers.

Întotdeauna am considerat că familia este sfântă. Poate din cauză că fac parte din acei oameni care au trăit o tragedie ce i-au marcat până în adâncul sufletul și i-au determinat să privească altfel anumite aspecte ale vieții. Tot ce pot spune că mă număr printre acei fericiți care a extras din acea dureroară cicatrice din inimă, un sens, o valoare, o anumită putere, aparte, ce m-a făcut să apreciez și respect ceea ce am: o familie. Însă nu pot să nu simpatizez cu acei nefericiți care în urma acelui moment de răscruce, au primit, în schimb, doar durere, suferință și o altfel de putere mai aprigă și mai distrugătoare ca altele.

Însă cu toate acestea, această carte m-a uimit prin metoda îndrăzneață pe care autoare a abordat-o.

Trebuie să precizez de la bun început că de la primul volum al acestei serii, am rămas impresionată de felul autoarei de a te induce în eroare și modul minunat de a reflecta o poveste ucigător de teribilă, dar într-un fel sensibilă, în viețile problematice și nicidecum molcome, a unor personaje, care în ciuda tuturor frustrărilor de zi cu zi, fac tot posibilul să rezolve puzzle-ul ce povestea îl oferă piesă cu piesă.

În acest volum, cartea este conturată pe o altă poveste, o altă enigmă, însă într-un mod ce mă face să îi ofer prezumția de originalitate, din mai multe motive.

În primul rând, povestea este total diferită față de ceea ce am experimentat în primul volum. În acest volum, facem cunoștință cu întâmplarea tragică a unui preot care este găsit mort împreună cu soția lui. În urma cercetărilor, pare sinucidere, chiar dacă multe goluri rămân pe poziții, așteptate să fie umplute. Ceea ce e interesant și mi-a plăcut  este că acest preot nu este un simplu credincios, ci a avut o cauză aparte cât timp a trăit. A luptat pentru drepturile imigraților și a făcut-o cu un devotament aparte ce se ilustrează pe parcusul cărții. Pare un caz simplu, dar tocmai din cauza acestor activități extracurriculare, ancheta poliției ia amploare, făcându-te să înțelegi cu adevărat ceea ce înseamnă această lume a imigraților, cum sunt metodele prin care se parcurg aceste călătorii, consecințele pe care le suportă  acești oameni și nu în ultimul rând, și de o reală importanță, drepturile ce par să nu le aibă cu adevărat.
Iar asta nu e tot. Pentru a complica lucrurile, autoarea ne ofera un al caz în peisaj: un străin pare să fi murit într-un banal accident. Însă după o investigație făcută tocmai de Fredrika, se descoperă că nu a fost niciun accident, și nicidecum banal.
Totul se amplifică cu fiecare pagină, într-un mod alert, dar atât de încet pentru cititor. Îți dorești cu ardoare să afli, să descoperi dacă propriile teorii sunt adevărate sau false, dar încerci să încetinești tumultul din mintea ta, doar pentru a fi părtaș la viețile personajelor.
În recenzia de la primul volum, nu am povestit despre viețile lor, nu pentru că nu le-am îndrăgit, nu pentru că nu sunt importante, ci pentru că mi-am dorit să îi cunoașteți în timp ce ați fi citit cartea. Dar de data asta, voi spune câteva cuvinte despre ei.
Toți trei - Fredrika, Alex si Peder - sunt niște personaje construite realist, însă observi cu ușurință complexitatea fiecăruia. 
În urma unei tragedii, Fredrika ajunge să lucreze în echipa lui Alex de la Departamentul de Anchete Penale. Nu a crezut că își va dori vreodată să rămână acolo, dar a făcut-o, începând să îi placă, motivele fiind adrenalina, instinctele ce o urmăresc și sclipirea pe care o are la fiecare caz, ajutând enorm, chiar dacă pentru început pare că oferă mai multă amploare unor detalii decât ar fi necesar. Iar asta e doar pe plan profesional. Pe plan sentimental, are o relație interzisă cu un bărbat a cărui copil îl poartă în pântece. Și cu toate astea, veți fi surprinși de faptul că este o femeie puternică și demnă de apreciat.
Peder este acel gen de bărbat atrăgător, care odată cu atracția, aduce și multe necazuri. Necazuri ce îl fac să își piardă soția, amanta și respectul anumitor colegi. Chiar dacă este un excelent detectiv, e foarte perspicace, are multe de suferit din cauza comportamentului ce lasă de dorit. Însă veți observa, că îl veți adora cu ușurință, tocmai pentru felul lui de a fi.
Alex este dedicat. Dedicat meseriei, dedicat familiei. Este ca o ancoră de care te atașezi pentru a rămâne într-un echilibru perfect. Însă ca orice persoană, Alex începe să se clatine în momentul în care anumite schimbări în comportamentul soției se observă. 
La fiecare în parte veți aprecia, veți judeca anumite calități și defecte, dar cu toate astea,  vă veți lăsa trași în viețile lor fără să vă dați seama.
Așadar, acest volum are de toate. Pentru că ce veți citi, vă va uimi și vă va încerca inteligența, deducția, instinctele și priciperea de a descoperi adevărul în urma enigmelor. Veți dori să fiți primi care va descoperi totul, dar veți ajunge la final și ceea ce ați dorit pentru început se va schimba radical: veți vrea să nu se fi terminat. Veți încerca să vă comportați ca niște detectivi profesioniști, dar latura umană va ieși la iveală alături de Fredrika, Alex, Peder. Deoarece îi veți compătimi, veți suferi alături cu ei, pentru ei. Însă cu toate acestea, îi veți simpatiza enorm și veți parcurge această anchetele cu sufletul la gură și cu speranța că vor descoperi adevărul la timp.
Se va rezolva totul? Vor mai muri oameni? Se va descoperi ucigașul? Cei trei își vor rezolva problemele sau soarta va fi împotriva lor?
Luați-vă lupa de detectiv și începeți să citiți.

Recenzia primului volum:

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.

Simbolul margaretei: puterea destinului. ”Reduși la tăcere”(Fredrika B. și Alex R. #2) de Kristina Ohlsson - Recenzie

Alexya 0

Read More

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI.

Întotdeauna am avut o slăbiciune aparte pentru copii. Întotdeauna zâmbetul îmi înflorește pe buze de fiecare dată când văd mulți copii în parc, când le aud râsul lor cristalin și unic, când le văd euforia de pe chipul lor angelic. Te aduce aproape de divinitate momentul în care te delectezi cu compania unui copil. Deoarece te face să te gândești la ce reprezintă ei cu adevărat, atât în aparență, cât și în esență: puritate, inocență, bunătate, un nou început, o nouă perspectivă a vieții.

De aceea, copiii sunt cei mai doriți pe această lume plină de orori și întuneric. Tocmai pentru a aduce lumină și căldură.

Însă acest lucru se poate schimba. La fiecare pas, un copil poate fi distrus cu usurință din cauza unei pete mici de otravă, o otravă confecționată de însăși viața. Unii sunt uciși pe loc, luându-le dreptul de a trăi... dar câteodată este mult mai rău să faci exact opusul. Să îl lași într-o lume în care îi e consumat sufletul bucățică cu bucățică, până ce rămâne un infinit gol, ce poate fi umplut doar cu o nebunie dezlănțuită ce așteaptă momentul oportun.

Acesta ar fi primul motiv pentru care mi-am dorit să citesc cartea "Nedoriți" de Kristina Ohlsson.

Pot spune că e prima carte polițistă pe care am citit-o până acum. Chiar dacă atât descrierea, cât și coperta enigmatică, m-au atras, încă aveam câteva rețineri în legătură cu ea. Dar acestea mi-au fost spulberate cu ușurință deoarece felul de a scrie al autoarei este frumos, reușind astfel să structureze minunat o poveste ce te induce în eroare de la începutul cărții, până la finalul ei. Am admirat metoda scriitoarei de a capta cititorul în lumea ei, adăugând toate elementele necesare pentru a fi o carte extraordinară, ce merită citită.

Cazul dispariției din tren a unei fetițe pe nume Lilian, care se desfășoară pe tot parcursul cărții, încinge mințile polițiștilor care lucrează la el, făcându-i într-un mod sau altul să se gândească la propriile vieți, ajungând să se implice atât profesional, cât și sentimental. Astfel reușim să cunoaștem personajele: Fredrika, Alex, Pieder și chiar și secretara lor, Ellen. Împreună cu alți câțiva oameni, formează echipa cu care ne vom împrieteni, îi vom acompania, îi vom judeca, îi vom aprecia... dar le vom oferi toată atenția și susținerea de care au nevoie pentru a desluși misterul care acaparează întreaga anchetă.

Mi-a făcut plăcere să cunosc personajele, chiar dacă eram foarte emoționată să aflu cine e făptașul, dacă vor reuși să îl prindă înainte să mai omoare un alt copil, având scris "nedorit" pe fruntea lui.

Deseori, m-am întrebat ce gândesc polițiștii cu adevărat în asemenea inoportuni. Dacă se gândesc la gogoașa ce îi așteaptă în torpedoul mașinii sau simt cu adevărat tragedia ce se abate în sufletele părinților când află că copilul lui a fost dat răpit sau chiar mai rău. La fel ca orice om, am avut de multe ori tendința să judec pe cei care lucrează în poliție pentru că de multe ori aflu despre cazuri ce ar fi putut fi rezolvate altfel, cât mai în beneficiul tuturor, dar din cauza mai multor motive... de nepăsare, neatenție, sau poate doar din cauza unui ghinion morbid, totul a decurs exact spre opusul pe care nu ni-l dorim niciodată. Dar de multe ori, uităm că polițiștii sunt oameni, la fel ca noi. Sunt condamnați să aibă imperfecțiunea pe care o avem cu toții.

De aceea, ideea de a cunoaște viețile acestor personaje, m-a făcut să-i văd atât din prisma polițistului care se dedică cu tot ce poate, cât și din prisma unui om ce poate fi cu ușurință cel ce trebuie ajutat.

De asemenea, enigma și indiciile, atât false, cât și adevărate te determină să le afli poveștile lor de viață, gândurile lor ce persistă pe întreaga carte și frustrările ce le macină sufletul sunt printre primele atuuri ale acestei cărți.

Chiar dacă la început, cazul pare simplu, el se amplifică și se dezvoltă cu fiecare minut. Oricât de mult au crezut că o va găsi pe fetiță în viață, pe atât de șocantă a fost moartea ei, făcându-i să mediteze și să realizeze că la fiecare pas sunt la fel de departe și, în același timp, aproape să descopere oroarea ce stă în spatele acestei nedreptăți meschine. Simbolurile și înțelesurile lor, misterul și necunoscutul... toate acestea par de nepătruns, tocmai pentru a te îndemna, într-un mod  foarte interesant, să explorezi. Să explorezi, până la finalul acestei cărți, pentru a afla dacă moartea acelei fete a fost în zadar.

Cartea "Nedoriți" de Kristina Ohlsson este cât se poate de dorită. Pentru că orice lucru nedorit te atrage spre o dorință ce te mistuie. Și tocmai pentru că atinge un subiect delicat precum copiii și pătrunzi într-un labirint plin de capcane, îți oferă ceea ce ai nevoie de a ieși învingător: speranța.

"Mai târziu, Alex se va întreba când anume se transformase acest caz într-un animal sălbatic care, prin faptul că îşi schimba mereu direcţia, cu încăpăţânare, îi paraliza întreaga echipă. Cazul părea că evoluează după reguli numai de el ştiute, având drept unic scop derutarea echipei, împingerea ei pe o pistă falsă. Nu încerca să mă controlezi, şopti ceva în interiorul lui Alex. Nu încerca să-mi spui încotro să merg."

“Bărbatul urlă din nou la ea să tacă din gură şi o amuţi cu un alt pumn în faţă. Doi pumni. Un genunchi în stomac. Un şut în şold când căzuse pe podea. Coastele îi trosniră, scoţând acelaşi zgomot precum crengile îngheţate în pădure.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers. 

Otravirea unui suflet pur. "Nedoriți"(Fredrika Bergman și Alex Recht #1) de Kristina Ohlsson - Recenzie

Alexya 29

Read More

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI

 Se întâmplă de multe ori ca persoane care fac anumite excese, duc un stil de viaţă mai aventuros, sau pur şi simplu au anumite înclinaţii, pasiuni, în momentul în care moartea lor survine datorită acestor cauze, cei din jur nu îşi pun semne de întrebare, nu li se pare ceva suspect. De multe ori nici poliţia nu dă mare importanţă acestor cazuri, consemnându-le rapid la accidente. Însă ceea ce de multe ori pare a fi „soarta nefastă”, uneori poate fi mâna unui păpuşar care îşi pune cu mare atenţie în scenă toate mişcările şi care se joacă de-a Dumnezeu.
Atunci când Nurit Iscar, o fostă scriitoare celebră de romane poliţiste este convinsă să scrie la cel mai important ziar, El Tribuno, nişte rapoarte despre aparenta sinucidere a lui Chazarreta, un bărbat care a fost suspectat în trecut că şi-ar fi omorât soţia în acelaşi mod în care el şi-a găsit sfârşitul, aceasta nu se va gândi vreo secundă în ce caz întunecat şi bulversant se va băga. Alături de Jaime Brena, un ziarist cu experienţă, care îi poartă o deosebită admiraţie autoarei, dar şi de un tânăr care se ocupă în prezent de rubrica Poliţiste, Nurit va forma o echipă compactă, genială, care se completează perfect şi reuşesc împreună să facă descoperiri uluitoare.
Totul va începe cu o fotografie care lipseşte dintr-o ramă a lui Chazarreta, a căror persoane se aflau în ea, vor afla ei la un moment dat, au murit majoritatea în accidente. Însă adevărul e unul mult mai sumbru şi periculos, se pare că toate acele persoane din fotografie au fost ţinta unui criminal iscusit care şi-a pregătit cu atenţie fiecare pas, pentru a nu da nimic de gândit poliţiei. Pas cu pas, cei trei vor culege cu atenţie informaţii, folosindu-se de orice mijloc..contacte de la poliţie, internet, fler, deghizări, hotărâţi fiind să demaşte acest asasin cu sânge rece.. însă ceea ce nu bănuiesc ei nicio clipă e că vieţile celor dragi, inclusiv a lor, sunt în mare primejdie..

De multă vreme nu am mai citit o carte care să trezească atâtea sentimente contradictorii în mine.. La început mărturisesc că m-am pliat foarte greu pe stilul autoarei, nu reuşeam deloc să mă acomodez cu firul narativ, eram bulversată, nu înţelegeam cine este cine, ce rol are. Nu ai cum să pricepi tot de la primele pagini, veţi gândi, şi aveţi mare dreptate, însă aici am avut nevoie de mai multe capitole care să rumeg informaţiile primite şi să le pun cap la cap. Poate ar trebui să spun faptul că acest roman nu are deloc linii de dialog, discuţiile sunt încorporate în paragrafe, pur şi simplu, iar iniţial am dat vina pe traducere pentru asta. Apoi, citind şi alte păreri, am realizat că aşa e cartea, poate pentru a-i da o notă de originalitate, nu ştiu. Nu mi-a fost de mare ajutor nici faptul că majoritatea personajelor din roman apar de la început şi nefiind familiarizată cu ele mi-a fost greu să le diferenţializez. 

Mă simţeam foarte frustrată pentru că înaintam atât de greu cu lectura, însă din momentul în care se disting oarecum cei mai importanţi participanţi la poveste, şi din clipa în care se conturează oarecum cazul, totul devine extrem de captivant, palpitant, nu am mai putut renunţa o secundă la carte. Am înţeles apoi că scriitoarea a vrut să implice cititorul, totul să pară că îi este povestit lui. Sau să ai senzaţia că auzi personajele discutând în preajma ta.

Drumul pe care îl au de parcurs cei trei membri ai echipei este unul complicat, dar ei reuşesc cumva să se completeze atât de bine, contribuţia fiecăruia este esenţială, importantă. Jaime Brena vine cu profesionalismul, cunoştiinţele şi curajul pe care îl are. Deşi puţin mai de modă veche, având o aversiune pentru tehnologie, el însă e tipul de om căruia îi place să se implice, să fie în mijlocul acţiunii, să rişte. Tânărul ziarist, deşi iniţial era complet dezinteresat de slujba lui şi o făcea mai mult din obligaţie, prinde gustul investigaţiei, începe să devină tot mai entuziasmat, să caute informaţii, şi cum altfel, dacă nu prin internet şi reţelele de socializare, el reprezentând partea modernă a echipei. Nuris este un personaj mai mult decât interesant, şi care treptat este conturat cu precizie. Nu mai este tânără, dar are o minte ageră şi curioasă, a fost cândva o scriitoare de besteller-uri, până ce anumite recenzii nefavorabile ale ultimului roman au făcut-o să se retragă. Viaţa ei o luase pe o pantă dreaptă, monotonă, deprimantă, a avut parte de insuccese şi pe plan personal, după un divorţ, dar toate astea până în clipa când se apelează la ea pentru a scrie aceste rapoarte. Prin intermediul ziarului i se va închiria o casă chiar în cartierul La Maravillosa, unde locuia Chazarreta, cel despre a cărui moarte trebuie să scrie, şi va fi atentă la orice detaliu, va mirosi, va simţi, se va folosi de intuiţia şi inteligenţa ei, va trage cu urechea şi va lua legătura cu diverse persoane care o pot ajuta. Rapoartele pe care le scrie sunt pasajele mele preferate, sunt atât de vii, pline de comparaţii potrivite, reuşesc să trezească curiozitatea şi admiraţia scriitorului.

Dincolo de micile aspecte care m-au deranjat la început, care recunosc că pot face lectura oricui anevoioasă până te acomodezi cu romanul, trebuie să subliniez faptul că părerea mi-a fost complet schimbată pe parcurs, făcându-mă spre final să regret că ajung la ultimele pagini. Cazul este cu adevărat uluitor, te înfioară, investigaţiile pe care le fac cei trei, deşi nu sunt poliţişti, sunt antrenante, fac o echipă perfectă, preferata mea de până acum din romanele de genul, îţi faci în minte tot felul de scenarii dar eşti complet luat prin surprindere de final. Am bănuit criminalul, şi mi s-a confirmat la un moment dat că el ar fi, dar m-am înşelat complet. 

Îmi era dor să citesc o carte care să mă ameţească atât de tare, să mă joace pe degete, să fiu ţinută în priză la final, iar întorsătura de situaţie absolut incredibilă să mă dea pe spate cu adevărat. 

Am fost mai mult decât cucerită de roman, mi s-a demonstrat că o carte care nu îţi spune nimic la început, cu care nu simţi o conexiune, te poate face să îţi schimbi complet opinia pe parcurs, să te atragă în mrejele ei, iar la sfârşit să te lase în agonie, dorind mai mult. M-a făcut să îmi pară rău că poate pe parcursul lecturilor mele poate am renunţat la unele cărţi care nu m-au atras, şi de acum înainte o să acord mai multă încredere fiecăreia, o să fiu mai ambiţioasă, exact ca eroina din „Betibú”. 

Romanul Claudiei Piñeiro ne arată că uneori nu e nevoie să fii specialist ca să poţi rezolva ceva ce nu ţine de competenţa ta, îţi trebuie doar ambiţie, curaj, perspicacitate şi inteligenţă, iar că rezultatele pe care le obţinem nu sunt de fiecare dată cele dorite, pot apărea noi piedici şi fapte care să ne forţeze să facem anumite compromisuri. Prima carte poliţistă scrisă de o autoare latino americană si citită de mine m-a dat pe spate, m-a impresionat cu realismul cu care zugrăveşte viaţa cotidiană dar şi cele mai negre şi ascunse intenţii umane, şi mai ales cu modul în care reuşeşte să unească nişte personaje atât de diferite aparent, dar care împreună fac un întreg ideal. 

„Timpul nu se mai întoarce. Nu mai poate decât să scoată în evidenţă ce trebuie scos în evidenţă şi să ascundă ce trebuie ascuns.”

”Poţi să amesteci cafeaua când azi-noapte un cadavru atârna de un copac? Poţi să-ţi pregăteşti micul dejun considerând că mortul acela poate să fie doar o parte dintr-un plan sau un proiect criminal mai amplu? Poţi să sufli în cafeaua prea fierbinte bănuind că dacă nu se ajunge la timp este cu putinţă să mai moară cineva? Da, îşi răspunde şi este exact ceea ce face ea în momentul acela: îşi pregăteşte cafeaua. Zilele sunt pline de ceşti de cafea, de lucruri mărunte şi care pot lipsi în povestire, dar nu în viaţă.”

"Ştii, Brena, uneori trebuie să ne acceptăm limitele, uneori nu putem ajunge unde am dori, dar asta nu anulează toate celelalte lucruri pe care le facem. Dacă trebuie să acceptăm un compromis o dată, înseamnă că suntem escroci? Habar n-am, spuneţi-mi dumneavoastră, dom’comisar. Nu, nu devenim escroci, devenim umani, uneori putem, alteori nu. Uneori putem să ţinem drumul drept, iar alteori trebuie să o apucăm pe alte drumuri, despre care nu ştim dacă ne vor duce sau nu unde dorim să ajungem, mă înţelegi?”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.

Recent am aflat că va apărea şi un film după această carte, fapt care nu putea decât să mă bucure mult!

Un caz uluitor şi o echipă de excepţie. "Betibú" de Claudia Piñeiro - Recenzie

Krisz 20

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Dacă cineva moare, asta trebuie să aibă un impact asupra cuiva. Cineva trebuie să ştie. Să sufere. Să îşi acorde o clipe să se gândească la cel pierdut. Moartea nimănui nu ar trebui să treacă fără să conteze cu adevărat, fară să aibă un ecou, oricât de singură era persoana respectivă..

După ce Lula Landry, un celebru manechin din Londra, îşi va găsi sfârşitul după o căzătură de la balconul apartamentului ei, verdictul pus de poliţie va fi cel de sinucidere. Se cunoştea deja că fata a avut anumite probleme emoţionale şi cu drogurile, că presiunea paparazzilor era covărşitoare, aşa că investigaţia s-a încheiat destul de repede. Însă John Bristow este convins că sora sa vitregă a fost omorâtă, aşa că îl angajează pe Cormoran Strike, un fost soldat în Afghanistan, actualmente având un birou de investigaţii particular, să afle cum s-au petrecut lucrurile de fapt în acea noapte fatidică.

Deşi circumspect la început, problemele financiare îl împing de la spate pe Strike să accepte acest caz. Ajutat de mintea lui ageră, de răbdarea cu care culege fiecare informaţie, o analizează şi întoarce pe toate părţile, dar şi de noua asistentă, Robin, acesta se va aventura treptat în misterele acestei morţi şi va descoperi adevărul.. unul care vă va cutremura.

De când am fost la un târg de carte şi am văzut cartea în engleză, am simţit instantaneu o atracţie inexplicabilă pentru ea, iar de atunci am aşteptat cu nerăbdare să apară şi la noi ca să o citesc. Nu am fost atrasă de celebritatea autoarei, fiind prima carte de J.K. Rowling citită, şi nefiind dinainte familiarizată cu stilul ei. Recunosc că m-am acomodat destul de greu cu scriitura acesteia, care a fost destul de zgârcită în a oferi mici ponturi cititorilor ei pe parcursul acţiunii. Ştiu că scopul unui roman poliţist e acela de a crea suspans, de a nu avea scăpări care să dea de gol criminalul înainte de vreme, dar în acest caz indiciile au fost extrem de fragile şi aproape inexistente până într-un anumit punct, iar datorită acestui fapt lectura a fost una dificilă, anevoioasă, pentru mine.

După cum am spus, munca lui Cormoran este una complicată dar pe care o îndeplineşte cu multă meticulozitate, acordând atenţie maximă fiecăror detalii, care pentru cititor sunt în mare parte invizibile, neglijate. El urmăreşte mai multe piste, investighează şi interoghează treptat fiecare persoană care ar putea oferi informaţii preţioase, ştiind să pună întrebările potrivite şi să se plieze în funcţie de felul de a fi al fiecărei persoane, pentru a-l descoase. E fascinant cum un om care are propria traumă de dus în spate, şi proprii demoni care să îl macine, o viaţă răvăşită şi dificilă în prezent reuşeşte să fie atât de ordonat, de organizat şi dedicat în ceea ce priveşte munca lui.

Mă bucur că autoarea nu s-a focusat doar pe rezolvarea cazului şi că a avut răgazul să se oprească asupra vieţii personajelor, a trăsăturilor lor definitorii şi ale propriilor lor probleme şi îndoieli. Nu doar Strike şi Robin sunt excelent caracterizaţi - el, detectivul coştiincios şi calculat, autoironic şi realist, ea, ambiţioasă şi descurcăreaţă, cu o minte ageră, şi atrasă de adrenalină - dar avem ocazia să cunoaştem şi alte persoane cheie din roman..fie ei membri ai familiei, modele, designeri de modă sau simpli şoferi. Chiar dacă am terminat de câteva zile cartea, ştiu cu precizie felul de a fi al fiecăruia şi rolul pe care l-a avut în poveste.

Suntem purtaţi pe străzile Londrei şi introduşi în mijlocul dramelor familiale, a destinelor care se intersectează între ele în mod ingenios, în lumea luxului, glamour-ului, dar şi a vieţilor distruse de dependenţe, hăituite de paparazzi, lipsite de intimitate şi pace. Vom afla că deşi Lula Landry părea a avea toate motivele pentru a fi împlinită, era celebră, bogată, frumoasă, râvnită, înconjurată permanent de o mulţime de oameni, de fapt era destul de singură în ceea ce privea propriile frământări şi puţini îi cunoşteau suferinţele. Cu toate acestea, era o persoană fascinantă, nu superficială şi prostuţă cum am tinde să credem, iar dispariţia ei exercită o influenţă puternică asupra celor care au cunoscut-o şi îndrăgit-o, nimeni nu spune nimic de rău de ea.. A devenit cu adevărat plăcută de mine când am descoperit tot adevărul, şi voi regreta la rândul meu modul tragic în care a sfârşit.

Deznodământul cărţii este unul genial, care te lasă stană de piatră, e absolut fantastică turnura pe care întâmplările o iau, modul în care noi, cititorii, suntem induşi în eroare şi jucaţi pe degete cu măiestrie. Convinsă fiind că vinovatul e cu totul altul, am fost spulberată de adevăr, pe care nu l-am bănuit o secundă. Jos pălăria pentru modul în care ni se răspund în final la toate întrebările şi fiecare detaliu este clarificat cu precizie, deoarece Strike găseşte o explicaţie logică pentru tot, e incredibil modul cum reuşeşte să pună totul cap la cap.
Citind „Chemarea cucului” ai senzaţia că autoarea a lucrat cu migală şi atenţie maximă la crearea unei bombe, pe care Cormoran Strike va încerca să o dezamorseze înainte să explodeze şi să pună în pericol şi viaţa altor personaje. 

„Timpul nu se mai întoarce. Nu mai poate decât să scoată în evidenţă ce trebuie scos în evidenţă şi să ascundă ce trebuie ascuns.”

”Să nu-ndrăzneşti să mă investighezi, că dai de dracu’! Să nu-ndrăzneşti să mă tratezi ca pe un soldăţoi drogat. Nu sunt un caz care trebuie rezolvat. Tu zici că mă iubeşti şi nu vrei să crezi ce-ţi spun nici măcar în privinţa asta..” Dar minciunile pe care le spunea erau împletite în ţesătura fiinţei, a vieţii ei. Aşa că a trăi cu ea şi a o iubi a însemnat să se lase prins încet în plasa lor, să se lupte cu ea pentru adevăr, să se chinuie să menţină un punct de sprijin în realitate. Cum a fost posibil ca el, care din cea mai fragedă copilărie simţise nevoia să cerceteze, să ştie sigur, să afle adevărul din cele mai mici enigme, să se îndrăgostească atât de tare şi pentru atât de mult timp de o fată care spunea minciuni cu uşurinţa cu care alte femei respirau?”

"“Infinitate”, gândi Strike, pentru o secundă distras. Dormise prost. În infinitate. acolo se dusese Lula Landry și către acolo se îndreptau toți, inclusiv el și Rochelle. Uneori, infirmitatea se transforma lent în infinitate, așa cum se întâmpla cu mama lui Bristow…uneori, infinitatea se înălța ca să-ți iasă în cale de nicăieri, ca un drum de beton care-ți sfărâmă țeasta.”

Carte primită de la Editura Trei pentru recenzie.

Chemarea morţii. “Chemarea cucului” de Robert Galbraith (J.K. Rowling) - Recenzie

Krisz 17

Read More