The magic of words (11)

Prima parte de citate din "Iniţierea", volumul 2 din "Academia Vampirilor" de Richelle Mead. (Recenzia cărţii AICI)

A doua parte va conţine citate cu Adrian :-). Sper să vă placă la fel de mult ca cele de la primul volum!

"Cu o mână, aruncă ţepuşa în aer. Aceasta se învârti de două ori şi apoi căzu. El o prinse de mâner.

— Te rog, spune-mi că o să învăţ cum să fac asta azi, am spus.

În adâncul întunecat al ochilor lui apăru un licăr de amuzament. Cred că uneori îi venea greu să rămână serios în apropierea mea.

— O să ai noroc dacă o să te las s-o ţii în mână azi, spuse el.”

"— Frate, spuse, studiindu-mi faţa. Cine te-a enervat? Am început imediat să-i spun necazul cu ţepuşa din argint şi inima.

Spre supărarea mea, el râse.

— Cum de nu ştii unde e inima? Mai ales dacă te gândeşti câte ai frânt?

L-am privit la fel de fioros cum îl privisem pe Dimitri. De data asta, a avut efect. Faţa lui Mason păli.

— Belikov e un om bolnav şi hain care ar trebui aruncat într-o groapă cu vipere turbate pentru jignirea uriaşă pe care a comis-o împotriva ta în dimineaţa asta.

— Mulţumesc, am spus cu afectare."

"— Nu mi-ai făcut niciodată impresia că ai fi genul creativ, Mase.

Stăteam la intrarea în sala de clasă pentru ora a doua. Figura lui Mason era tot senină şi glumeaţă, dar, când vorbi din nou, vocea lui avea un ton aluziv.

— Rose, când sunt în preajma ta, mă gândesc la tot felul de lucruri creative de făcut.”

"— Aşa. Văd că purtarea ta nu s-a îmbunătăţit după atâţia ani.

M-am ridicat şi am privit-o cu asprime.

— Şi mie îmi pare bine că te văd. Mă mir că m-ai recunoscut măcar. De fapt, nici măcar nu credeam că mă ţii minte, având în vedere că nici nu te-ai obosit să-mi dai de ştire că eşti în campus.

Işi luă mâinile din şolduri şi-şi încrucişa braţele la piept, devenind — dacă e posibil — chiar şi mai impasibilă."

"Când întinse deodată mâna şi îmi oferi ţepuşa, n-am înţeles la început.

— Mi-o dai mie? Ochii îi scânteiară.

— Nu-mi vine să cred că ai reţineri. Îmi închipuiam că deja o s-o iei şi să fugi până acum."

"— De ce îţi spune Dimka?

Râse încet. Auzisem din belşug râsul lui în această seară şi am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea să-l aud mai mult.

— E un diminutiv pentru Dimitri.

— Dar n-are nicio noimă. Nu seamănă deloc cu Dimitri. Ar trebui să ţi se spună, nu ştiu, Dimi sau ceva de genul ăsta.

— Nu se întâmplă aşa în ruseşte, spuse el.

— Rusa e ciudată.

L-am privit şmechereşte.

— Dacă mă înveţi să înjur în ruseşte, s-ar putea să-mi schimb părerea despre ea.

— Deja înjuri prea mult.

— Vreau doar să mă exprim."

"— Ah, Roza...

Oftă şi am simţit un fior cuprinzându-mă. „Roza" era numele meu în ruseşte. II folosea rareori.”

"Habar n-aveam cine era tatăl meu. Singura fărâmă de informaţie pe care o aveam era că e turc. Chiar dacă aveam silueta atrăgătoare şi faţa frumoasă a mamei mele — cu toate că aş putea spune cu infatuare că a mea era mult mai frumoasă decât era a ei acum —, restul trăsăturilor mele proveneau de la el. Piele uşor arămie, păr castaniu-închis şi ochi negri."

" Aveam să arăt ca un mutant de Crăciun şi în cea mai mare parte a excursiei de schi. Aveam un ochi vânăt. Un nenorocit de ochi vânăt.

Pe care mi-l făcuse maică-mea."

"Dimitri se holbă la mine, neobişnuit de surprins.

— Nu-mi pasă de tine?

— Nu.

Eram meschină — foarte, foarte meschină. Şi ştiam adevărul — că îi păsa şi era mai mult decât un simplu instructor. Cu toate astea, nu mă puteam abţine. Dădeam din gură în continuare. I-am împuns pieptul cu degetul.

— Pentru tine, sunt doar un alt elev. Tu pur şi simplu îi dai înainte iar şi iar cu lecţiile tale stupide de viaţă, ca să...

Mâna care sperasem să-mi atingă părul se întinse brusc şi mă prinse de braţul pe care îl îndreptasem spre el. Îl ţintui de perete şi am fost surprinsă să văd o fulgerare de emoţie în ochii lui. Nu era tocmai mânie... dar era o frustrare de un alt gen.

— Nu-mi spune mie ce simt, mârâi el."

"— Nu e treaba ta ce se întâmplă între ea şi mine, răspunse cu asprime.

Cuvintele între ea şi mine mă durură. Suna ca şi cum el şi Tasha erau un fapt împlinit. Şi, aşa cum se întâmpla adesea când eram jignită, temperamentul şi emoţiile mele scăpară de sub control.

— Ei bine, sunt convinsă că o să fiţi fericiţi împreună. E şi genul tău — ştiu cât de mult îţi plac femeile care nu sunt de vârsta ta. Adică, e cu cât, cu şase ani mai mare decât tine? Şapte? Şi eu sunt cu şapte ani mai tânără decât tine.

— Da, spuse el după câteva clipe de tăcere. Aşa e. Şi cu fiecare secundă care trece din discuţia asta, dovedeşti doar cât de imatură eşti în realitate.”

"— Apropo de vieţi personale... presupun că te duceai s-o vizitezi pe Tasha, nu?

Ştiam că era meschin din partea mea şi mă aşteptam la un răspuns de genul „nu e treaba ta". În schimb, el răspunse:

— De fapt, o vizitam pe mama ta.

— O să te combini şi cu ea?

Ştiam, desigur, că nu avea să facă asta, dar gluma păruse prea bună ca să o las să scape."

AICI puteți citi a doua parte cu citate.