Joi, 27 noiembrie, Editura Litera lansează colecția Clasici moderni, împreună cu ziarul Libertatea. Primele patru volume ale colecției, Prea multă fericire de Alice Munro , Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde și Olive Kitteridge de Elizabeth Shouth, vor apărea săptămânal la toate chioșcurile de ziare, la prețul de 11,99 lei.

Colecția Clasici moderni adună laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice, dar și autori contemporani a căror valoare literară le prefigurează statutul de „clasici.“  Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.

Prea multă fericire de Alice Munro, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, este prima carte din colecție. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior. Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă.

Despre capodopera lui Mihail Bulgakov, a doua carte din colecție, Serghei Ermolinski afirma: „Diabolică păpuşă rusească, cu numeroase faţete care se îmbină perfect, Maestrul şi Margareta nu încetează să-i sfideze şi să-i încânte pe critici. […] Scoateţi primul capac al păpuşii şi vă veţi trezi cu 2 000 de ani în urmă, din Moscova la Ierusalim.“

Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde este cea de-a treia carte din colecție. „Firește, o mare operă de artă răspunde multor întrebări, dar ridică în mod inevitabil tot atât de multe. De aceea [Portretul lui Dorian Gray] rămâne o operă clasică, o carte la care se întoarce fiecare generaţie.“ Washington Post

Olive Kitteridge de Elisabeth Strout este o carte despre pierdere, despre neputinţa de a stabili sau a reînnoda legăturile sufleteşti cu cei apropiaţi, dar şi despre speranţă şi reînnoire. Ceea ce înseninează existenţa dureros de confuză, uneori lipsită de sens a personajelor sunt clipele fugare în care aceştia înţeleg că viaţa vibrează totuşi de frumuseţe şi că  merită a fi trăită. Cartea a obţinut Premiul Pulitzer pentru ficţiune în 2009.

Sursă text/Sursă coperte

Colecţia "Clasici moderni" cu ziarul Libertatea

Krisz 2

Read More

Am ales să scriu despre aceste două proiecte într-un singur articol, pentru că ambele sunt legate de cărţi, şi reprezintă o provocare pentru cei care se înscriu la ele.

I. Summer read-a-thon

Ştiu  că a fost şi vara trecută ceva de genul, un reading challenge, si nu m-am înscris, iar apoi mi-a părut rău. Aşa că de când am auzit de Summer Read-a-thon-ul propus de blogul Anddeea mi-am dorit să particip şi eu. Pentru cei ce nu ştiu, este vorba de un fel de provocare, de a citi cât mai multe cărţi într-un interval de timp dat (de data aceasta este vorba de 28 iulie – 2 august 2014).

Pentru a îngreuna puţin misiunea noastră şi a o face totodată mai interesantă, creatoarea a decis să facă şi nişte obiective pe care participanţii să le atingă. Acestea sunt:

   - să citeşti o carte scurtă (sub 200 de pagini)

   - să citeşti o carte lungă (peste 400 de pagini)

   - să citeşti o carte scrisă de un autor român/să citeşti un clasic român

   - să citeşti o carte pe care ai vrut să o citesţi de mult, dar de care nu te-ai apucat niciodată

Se pot combina obiectivele. Spre exemplu puteţi citi o carte românească care are peste 400 de pagini, sau o carte pe care ai vrut să o citeşti de mult, sub 200 de pagini.

Acestea fiind stabilite, o să vă prezint în câteva cuvinte cărţile alese de mine, conforme cu obiectivele:

1. o carte scurtă (sub 200 de pagini)

Am ales “Şapte poveşti de dragoste” apărută la Nemira în colecţia Damen Tango. Aşa cum titlul spune, sunt mici nuvele scrise de autori cunoscuţi ca F.M. Dostoievski, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde, Guy de Maupassant, Stefan Zweig și alții, având ca temă central iubirea.

2. o carte lungă (peste 400 de pagini)

Primită recent de la editura Univers pentru recenzie, “Galben ca şofranul” mi s-a părut că se încadrează perfect în al doilea obiectiv. E o noutate editorială cu o descriere captivantă, are o copertă superbă (păcat că nu o puteţi vedea în poză) iar autorul e de origine turcă! Cât de tare poate fi asta?

3. o carte scrisă de un autor român/să citeşti un clasic român

Nu aveam cum să aleg alt titlu, având în vedere că mama mi-a spus de ani buni că “Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu este una dintre cărţile ei româneşti preferate. Bineînţeles că m-a făcut curioasă şi cu prima ocazia când a apărut cu Jurnalul Naţional, mi-am şi luat-o.

4. să citeşti o carte pe care ai vrut să o citesti de mult, dar de care nu te-ai apucat niciodată

Ştiu, e ciudat să citesc abia acum al treilea volum al seriei “Jocurile Foamei”, anume “Revolta”, având în vedere că e apărută de atât timp, deja au fost scoase vreo 3 ediţii după ea, dar motivul e simplu. Am evitat să o citesc, am tras de timp cât am putut, pentru că am auzit că în final o să moară anumite personaje şi nu eram pregătită să mă despart de nimeni. Dar se apropie şi filmul, deja nu mai am de ales, trebuie să o citesc.

În cazul în care termin aceste cărţi mai repede de 2 august, mi-am ales şi două rezerve: “Sunt aiurită şi se ia” pentru că pare să mă descrie perfect şi “Fata cu cercel de perlă”, am auzit că este minunată!

Cam atât, dacă doriţi să vă înscrieţi şi voi grăbiţi-vă pentru că astăzi este ultima zi! Trebuie să faceţi o postare de genul pe blogul vostru.

Pentru mai multe informaţii despre înscriere şi nu numai, click AICI. Iar pentru a intra în grupul de facebook al Read-a-thon-ului, click AICI. Succes!!

II. Clubul de lectură “Citeşte româneşte!”

Iniţiat de Sayuri, scopul lui este de a promova literature autohtonă, literatura românească. Pe scurt, se fac anumite poll-uri, iar cartea cea mai votată va urma să fie citită de participant într-o lună, o lună şi jumătate, iar apoi aceştia o vor promova pe blog-urile lor prin recenzii, citate etc.

Deja a ajuns la a doua ediţie, la prima eram ocupată cu sesiunea şi nu am putut participa. Iar în aceasta cea mai votată carte a ieşit:

“Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeş, care trebuie citită până pe 31 august. 
Mi-am propus ca până atunci să fi postat deja şi recenzia ei. Fiindcă nu deţin volumul, o să îl citesc în format electronic. 
Mă bucur mult că e o carte a lui Drumeş, am mai citit “Invitaţie la vals” care mi-a plăcut extraordinar de mult. 

Informaţii mai multe despre a doua ediţie găsiţi AICI. Detalii despre tot proiectul "Citeşte româneşte!" puteţi afla din postările de AICI. 

După cum puteţi vedea, perioada următoare va fi pentru mine una înfloritoare din punct de vedere al lecturilor. Îmi doresc să fie aşa şi să nu intervină alte lucruri care să îmi pună beţe în roate. Sper să vă înscrieţi cât mai mulţi la ele pentru că e vară, sunt interesante, şi mai ales sunt legate de cărţi. Ah, Alexya, provocarea e şi pentru tine! Sper să te bagi :D.

Ce părere aveţi de cele două proiecte? Dar de lista mea de cărţi? O să vă înscrieţi la vreunul dintre ele, şi dacă da, la care?

 Happy reading!

Summer read-a-thon (maraton de lectură) + Ediţia a II-a "Citeşte româneşte"!

Krisz 6

Read More

Iar postare cu noutăţi editoriale? veţi gândi. Ştiu, şi aveţi perfectă dreptate, dar cum eu nu am avut timp să mai citesc nimic, e clar că nici recenzii nu am reuşit să mai scriu la cărţile citite şi nerecenzate. Şi sunt foarte tristă din cauza aceasta, dar va trece şi această perioadă şi apoi voi devora jumătate din bibliotecă.. Bine, poate nu chiar jumătate, dar măcar un sfert :)

Când aflu de noutăţile editoriale simt un gust dulce - amărui.. pe de o parte e bucuria că noi titluri minunate apar şi la noi, pe de alta se tooot lungeşte lista de cărţi pe care le vreau (care şi aşa e imensă). La voi cum e?

“Patimă întunecată” de Toni Anderson

Colecţia 100% IUBIRE te răsfaţă cu o nouă poveste de dragoste!

În locuinţa sa izolată de pe coasta vestică a insulei Vancouver, pictorul Brent Carver nu primeşte prea mulţi oaspeţi. Iar fiica prietenului său este ultima persoană la care s-ar fi aşteptat vreodată să-i calce pragul.

Tânăra are însă necazuri şi el nu poate refuza s-o apere… tot aşa cum nu-şi poate stăpâni atracţia faţă de frumuseţea ei nesupusă. În vreme ce pasiunea dintre ei izbucneşte năvalnic, pe insulă îşi face apariţia un ucigaş neîndurător, care o vânează pe Anna şi secretele descoperite de ea.

„Ritmul acestei cărţi te ţine cu sufletul la gură. Tensiunea rămâne în permanenţă la cote maxime... Patimă întunecată ar fi putut fi o poveste de iubire dintre doi oameni cu sufletul distrus, cu un trecut comun. Ar fi putut fi şi un thriller alert. În schimb, este şi una, şi alta, ceea ce pune romanul lui Toni Anderson pe lista mea de cumpărături obligatorii.”  – Smart Bitches, Trashy Books

„O poveste de iubire plină de suspans, captivantă şi emoţionantă.” – Fresh Fiction

“Ia uite cine s-a întors" de Timur Vermes

E grotesc. E revoltător! Este romanul despre care discută toată lumea!  Primăvara anului 2011. Adolf Hitler se trezeşte pe un teren viran din Berlin. Nu mai e război, partidul său naţional-socialist nu mai există, Goebbels cu atât mai puţin. E pace, iar Gröfaz (Grösster Führer aller Zeiten - cel mai mare conducător din toate timpurile) se trezeşte înconjurat de mii de străini şi guvernat de Angela Merkel. La 66 de ani de la moartea sa, Hitler ajunge în zilele noastre şi începe o nouă carieră, la care nu s-ar fi gândit nimeni nici într-o mie de ani. O carieră de televiziune. Acest nou Hitler nu e un personaj amuzant şi tocmai de asta reuşeşte să dezvăluie laturile întunecate şi absurde ale universului media. Un univers absolut realist: cinic, fixat pe ratinguri şi fără nici o urmă de speranţă dinaintea unui demagog atât de experimentat, nici măcar după ani de educaţie democratică. Persiflaj? Satiră? Comedie politică? Toate astea şi încă multe altele: romanul de debut al lui Timur Vermes este o capodoperă literară.   Ce roman uimitor! Satiric. Amuzant. Si după ce te distrezi bine, te ia cu frig pe şira spinării! - Christoph Maria Herbst

“Am vrut să arăt că Hitler ar fi avut astăzi în societatea noastră democratică aceleaşi şanse de succes ca pe vremuri, doar că în alt fel”, Timur Vermes

“Delirium” de Lauren Oliver

Nouăzeci și cinci de zile, și apoi voi fi în siguranță. Mă întreb dacă procedura va fi dureroasă. Vreau să termin cu asta. Este greu să fiu răbdătoare. Este greu să nu-mi fie frică cât timp sunt nevindecată, deși până acum nu m-a atins delirul. Totuși, mă îngrijorează. Ei spun că în zilele de demult iubirea îi conducea pe oameni la nebunie. Cel mai mortal dintre toate lucrurile mortale: vă ucide pe amândoi când o ai și când nu.

Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.

Și întotdeauna am crezut asta.

Până acum.

Acum totul s-a schimbat.

Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fractiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciuna.

„O poveste care aleargă cu viteză și o ia în altă direcție la fiecare pagină, cu personaje care mă duc de la afecțiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“

Jay Asher

“Ură. Prietenie. Dragoste.Căsătorie” de Alice Munro

Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.

„O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ Alice Munro

Ce cărţi vă fac cu ochiul? "Ia uite cine s-a întors" e deja pe lista mea, am devenit puţin obsedată de ea deşi nici nu a apărut încă (apare pe 30 mai). Cred că o să profit că la Libris se poate precomanda cu 51% reducere şi mi-o iau. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre "Delirium", dar aştept să apară la Libris să o iau cu transport gratuit :). Şi pentru că am dat de imaginea asta şi mi s-a părut prea tare, nu mă pot abţine să nu o postez:

P.S: Pentru informaţii suplimentare despre cărţi, click pe titlurile lor. Pupici!

Nou pe plaiul editurilor noastre :)

Krisz 1

Read More

Ne simţim mai puternici, inteligenţi şi importanţi, cu cât ştim cât mai multe lucruri, cu cât aflăm tot felul de informaţii, cu cât cunoştem mai bine trecutul şi prezentul, simţindu-ne stăpânul viitorului, asupra căruia credem că avem un fel de control. Dar, uneori, unele adevăruri e mai bine să rămână îngropate, pentru că întinarea mormântului lor poate răspândi multă tristeţe, revoltă, groaza, iar simpla dezvăluire a lor ar putea sfâşia inimi şi cutremura suflete..

Din clipa în care Juliei Jarmond, o americancă stabilită la Paris de mulţi ani, îi este desemnată scrierea unui articol despre deportarea de la Vel’ d’Hiv’, cu ocazia comemorării acestui eveniment nefast, ea va începe să pătrundă pas cu pas în adâncurile trecutului şi va desoperi lucruri îngrozitoare şi care au pus o pată neagră şi urâtă asupra poporului francez. Ea va descoperi că pe 16 şi 17 iulie 1942, 13152 de evrei au fost arestaţi la Paris şi ţinuţi la Velodrome d’Hiver în condiţii inumane, înfiorătoare, până au fost deportaţi la Auschwitz. Întreaga acţiune a fost una crudă şi oribilă, mai ales pentru că a fost dusă la îndeplinire chiar de poliţia franceză, care a trimis la moarte sigură, la gazare, proprii cetăţeni, dar ce e absolut terifiant e că şi copiii s-au numărat printre acei nefericiţi. 4115 copiii, 4115 suflete nevinovate, inocente, au fost supuse la un tratament crud şi rase apoi de pe faţa pământului, ca şi cum nu ar fi existat vreodată, ca şi cum nu meritau vreo clipă şi nu aveau dreptul să trăiască pentru că erau evrei.

Julia se ataşează tot mai tare de acest caz şi înaintează cu investigaţia despre această dovadă de inumanitate, care a fost cât mai muşamalizată posibil de guvernul francez; populaţia care nu a avut un contact direct cu ce s-a întâmplat nu ştie despre deportarea aceasta, nu s-a scris despre ea nici în manualele de istorie, iar puţinele plăcuţe puse în memoria celor ucişi sunt ignorate şi roase de rugină şi de timp, iar textul lor face referire doar la cruzimea naziştilor, vinovaţii universali.

De cealaltă parte a axei timpului suntem purtaţi în acea perioadă fatidică şi introduşi în povestea fetiţei evreice Sarah de 11 ani, care va fi ridicată împreună cu părinţii ei şi care îşi ascunde fratele în dulap, convinsă fiind că se va întoarce după el, neştiind unde merg şi ce o aşteaptă.

Cele două poveşti, ale Juliei şi ale lui Sarah, se întrepătrund la un moment dat, sunt legate de o întâmplare din trecut, iar ele se vor intersecta treptat şi în prezent. Jurnalista face o pasiune pentru această poveste, de când află de fetiţă se implică sufleteşte, emoţional, de parcă întreaga ei viaţă depinde de asta, suferă din cauza unei tragedii petrecute acum mulţi ani.

Cred că istoria e un tărâm fascinant dar şi plin de capcane, în care dacă intri, cu greu mai scapi cu mintea sănătoasă. Poate multe evenimente par fabulaţii, frânturi de amintiri cusute între ele pentru a le da o formă cât mai logică, dar tot ce ţine de Holocaust şi nazism e palpabil, real, reiese din cărţile scrise şi documentarele tranşante şi tragice, din durerea care urlă din ochii celor suferinzi, din imaginile absolut traumatizante.

Trecutul – creionat de vocea lui Sarah, se leagă de prezent prin Julia, iar cele două perspective alternează formând un întreg uimitor. Relatările fetiţei sunt directe şi totodată foarte pătrunzătoare, deoarece prezintă clar tot ce simte, vede, trăieşte. Începând cu nedumerirea şi confuzia de când e ridicată în miezul nopţii, fără să înţeleagă de ce, cu ce a greşit, continuând cu frica, deznădejdea şi toată gama de trăiri negre care i-au încărcat micul suflet în acele zile. Sarah e un copil inteligent, sensibil, puternic, care păstrează aprinsă speranţa în inima ei multă vreme, iar ceea ce conturează acest sentiment e cheiţa de la dulapul unde e ascuns fratele ei, pe care o păstrează ca pe o comoară. Puterea ei de înţelegere este impresionantă, iar momentul în care realizează ce o aşteaptă e dramatic.

Imaginile creionate de fetiţă sunt odioase: familii disperate, închise, tratate cu indiferenţă, care vor fi dezbinate la un moment dat.. copii murdari, flămânzi, plângând, smulşi din braţele mamelor lor de parcă ar fi fost nişte animale, care mai apoi au rămas singuri şi suferinzi. Mici suflete, mult prea inocente ca să înţeleagă ce se întâmplă cu ei, şi fără nimeni care să le întindă o mână de ajutor, sau măcar o privire, trataţi cu indiferenţă şi dispreţ chiar de cei care ar fi trebuit să îi apere.. Totul e de necrezut, dar totodată atât de pătrunzător, greu de digerat, de imaginat: duhoarea, foamea, urletele, le simţi, îţi taie liniştea şi te toacă bucăţele mici, te rod ca moliile. Ce m-a uimit e că şi în acele vremuri grele, nemiloase, mai sunt oameni, persoane cu un suflet cald, dispuse să ajute pe alţii, chiar cu preţul vieţii. Mi-a demonstrat că totuşi mai există o speranţă pentru umanitate.

Am văzut că unii au fost dezamăgiţi de stilul mai rece, jurnalistic, al Tatianei de Rosnay, unul nu atât de plastic, îmbrăcat în figuri de stil. Dar eu nu am simţit nici o clipă necesitatea înfloriturilor, exagerărilor, tertipurilor pentru a sensibiliza, deoarece durerea, disperarea, sunt acolo: ascuţite, tăioase, crude, reci, apăsătoare. Nu, nu cred că autoarea trebuia să apeleze la tehnicile atât de uzuale pentru a impresiona, simpla relatare a acelor întâmplări e de ajuns de înfiorătoare, impresionantă, capabilă să îţi bântuie nopţile şi să îţi trimită fiori reci pe şira spinării.
„Se numea Sarah” ne arată că monştrii nu sunt cei de sub pat, de care se tem copiii, nici cei din basme sau cărţi fantasy, monştrii putem fi chiar noi, oamenii. E de ajuns să aruncăm o simplă privire în trecut pentru a ne convinge de latura noastră nemiloasă. Un roman dur şi în acelaşi timp emoţionant, trist, o lecţie directă şi neplăcută despre omenire, speranţă, prietenie, vină, familie, curaj, viaţă, şi mai ales, moarte. 

Filmul realizat după carte, "Sarah's key" ("Elle s'appelait Sarah") a apărut în anul 2010. Nu mi-am făcut încă curaj să îl văd, doar uitându-mă la trailer mi-au dat lacrimile, cred că e sfâşietor. Şi imaginile din el o dovedesc. Puteţi vedea cast-ul complet AICI şi trailerul mai jos:

Sacrificarea propriilor suflete. „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay - Recenzie

Krisz 37

Read More

Cartea o puteţi comanda de AICI

“Trandafiri” de Leila Meacham

La începutul secolului XX, într-o vreme în care onoarea şi sacrificiul sunt încă principii călăuzitoare, micuţul oraş Howbutker, din zona estică a Texasului, este guvernat de două familii cu origini străvechi: Toliver, stăpâna celei mai mari plantaţii de bumbac din zonă, şi Warwick, care are în proprietate hectare întregi de păduri cu lemn pentru cherestea. Copiii celor două familii, frumoasa şi încăpăţânata Mary Toliver, şi delicatul, dar puternicul Percy Warwick, sunt eroii unei poveşti de dragoste dramatice. Percy o iubeşte pe Mary de când se ştie şi îşi doreşte cu ardoare să o ia în căsătorie, dar în inima lui Mary nimic nu este mai presus decât plantaţia de bumbac lăsată moştenire de tatăl ei. Atracţia dintre ei este însă de neevitat, iar consecinţele despărţirii lor se resimt de-a lungul anilor, dând naştere unui şir nesfârşit de minciuni, dezamăgiri, secrete şi tragedii. O saga ce se întinde pe mai multe generaţii (1914-1985), o iubire dincolo de limite şi un blestem al pământului care umbreşte dintotdeauna destinul familiei Toliver.

Leila Meacham oferă cititorilor un splendid buchet de sentimente de familie, în care se împletesc pasiunea, răzbunarea şi o mulţime de “ce-ar fi fost dacă”.

„O saga minunată şi captivantă, cu ecouri din Pe aripile vântului.” – Publishers Weekly

Sunt cărţi care îmi fac inima să bată mai tare şi altele care o fac să sară peste o bătaie. Nu doar îmi iau suflul, dar când le citesc, nu mai sunt eu, simt la fel ca personajele, intru complet în pielea lor, trec prin aceleaşi dileme, fac aceleaşi gesturi, port aceleaşi haine. Percep atingerea iuitului lor, care mă furnică şi declanşează o situaţie minunată ce mi se plimbă prin vene, şi îmi pătrund în suflet diferite trăiri care rămân acolo, la fel cum se imprimă cerneala pe hârtie. Aceste cărţi le consider scrise pentru mine, iar „Trandafiri” de Leila Meacham este una dintre ele.

Cred că iubirile adevărate sunt cele care rezistă în timp, care sunt mai presus de distanţă, de despărţire, cele care continuă să ardă în sufletele protagoniştilor chiar dacă ei nu sunt împreună pentru a alimenta acel foc al pasiunii. Un exemplu de astfel de dragoste este cel dintre Mary Toliver şi Percy Warwick. Provenind ambii din familii puternice, de renume în Howbutker, dar şi din acelaşi cerc restrâns de prieteni, relaţia lor a trecut prin toate stadiile care să o solidifice, anii ce au trecut punându-şi amprenta ca o ştampilă în interiorul lor. De la joaca din copilărie la tachinările din adolescenţă, până la iubire a mai fost nevoie doar de un pas. Ea, fata mai simplă dar muncitoare, dar cu o frumuseţe aparte, el, şarmant şi sigur pe el, capabil să topească inimi doar prin simpla apariţie – pe scurt, cuplul perfect, menit să fie împreună.

Dar ceva li s-a pus împotrivă ameninţând să îi despartă: plantaţia de bumbac a lui Mary, lăsată moştenire ei prin testament, de către tatăl ei. Aceasta va fi cauza multor bucurii dar mai ales nefericiri: din cauza acestui pământ şi a obsesiei ei pentru el va pierde afecţiunea mamei şi a fratelui ei, familia lor se va distruge, şi va pune în pericol şi povestea de dragoste ideală cu Percy. Alături de el ar fi putut avea parte de tot ce îşi dorea, mai puţin de plantaţie: pentru că tânărul îşi dorea o soţie iubitoare, devotată, care să fie mereu acolo pentru familia lor, nu una mai mereu plecată de acasă, spetindu-se pe câmp. Percy nu ar fi acceptat să o împartă pe aceasta cu o bucată de pământ.

Am admirat uneori ambiţia lui Mary şi felul devotat de a fi, dar sacrificiile făcute de ea mi s-au părut mult prea mari, dureroase şi neechitabile.  Nu doar şi-a irosit tinereţea, frumuseţea, muncind ca o sclavă la acea plantaţie care i-a adus atâtea dezamăgiri, dar i-a pierdut şi pe cei din jur.. şi-a fragmentat sufletul, a îngropat bucăţi din el în acel pământ blestemat. L-am iubit pe Percy şi mi s-a părut unul dintre cele mai fascinante personaje despre care am citit în ultima vreme: am fost cucerită de puterea iubirii lui, de capacitatea de a face adesea compromisuri, de a lăsa de la el pentru a avea parte de fericire împreună cu Mary. Şi-a călcat de multe ori peste orgoliu, lucru care nu l-am văzut la ea, din păcate, la care încăpăţânarea era adesea exagerată.

Cartea e complexă, fiind o saga, şi ilustrează mai multe perioade din viaţa personajelor, începând cu copilăria, maturitatea şi bătrâneţea, urmărind mai multe fire narative care se împletesc între ele aşa frumos, ca o coroniţă din trandafiri. Nu avem parte doar de povestea lui Mary, a lui Percy, de viaţa lor, dar există o legătură şi cu prezentul, reprezentată de Rachel, strănepoata lui Mary care pare a fi o reîncarnare a acesteia şi e pe cale să comită aceleaşi greşeli, să calce pe aceleaşi urme care o vor condamna la nefericire. Totodată, veţi găsi aici o multitudine de personaje secundare, toate caracterizate nemaipomenit, cu personalităţi deosebite şi cu roluri cheie în poveste.

Am fost învăluită de parfumul din jurul acestui roman care m-a ţinut aproape, m-a cucerit de la primele capitole şi nu mi-a mai dat linişte până nu i-am aflat deznodământul. Pentru mine a fost o plăcere amestecată cu tortură să îi parcurg povestea, o băutură dulce-amăruie, deoarece simţeam că o dată cu o nouă pagină întoarsă se mai pierde o fărâmă din mine. Iubeam să citesc despre Mary şi despre Percy mai ales, personajul meu preferat, să mă bucur tot mai mult de ei, dar totodată ardeam de curiozitate să descopăr pe ce căi îi va mai purta viaţa, dacă vor avea parte până la urmă de un final fericit.

Sunt conştientă că acest roman nu e pentru toată lumea, ci mai ales pentru aceea cărora le plac poveştile de iubire şi familie de mai demult, care sunt pasionaţi de trecut. Nu vreau să vă faceţi o idee greşită, nu e o carte siropoasă, nicidecum, ci una plină de sensibilitate, cu un fit narativ destul de alambicat, cu tot felul de momente care îţi iau graiul dar şi scene emoţionante, profunde, însă nu bag mâna în foc că oricine îi va simţi farmecul.

Cu siguranţă e cartea cea mai frumoasă citită vara aceasta, am adorat fiecare pagină, doar spre final poate aş fi vrut mai mult de atât să se întâmple, dar când am terminat „Trandafiri” m-am simţit ca întorcându-mă într-o gaură neagră şi monotonă numită realitate. 

Cartea aceasta e un parfum fin, delicat, plin de esenţe puternice şi pătrunzătoare, care îţi va rămâne în minte şi îţi va mângâia inima cu aroma specială, iar unul dintre ingredientele lui cele mai preţioase este esenţa de trandafiri roşii şi albi, care sunt un simbol extrem de important al romanului. O ploaie intensă de cuvinte, care mi-a răcorit sufletul însetat de poveşti frumoase.

Love,

Krisz

“Trandafiri” de Leila Meacham - Recenzie

Krisz 16

Read More

“Night School” de C.J.Daugherty

Când toată lumea minte, în cine să mai ai încredere?

Lumea lui Allie Sheridan este la pământ: fratele ei mai mare a dispărut, ea a fost dată iar afară din școală pentru indisciplină, ba chiar și arestată. Din nou. Trimisă de părinți la o școală-internat extrem de strictă, Allie se așteaptă să găsească acolo o închisoare. În schimb, descoperă că Cimmeria este un liceu de elită foarte diferit, o şcoală de modă veche, a cărei clădire, aflată în mijlocul naturii, datează de câteva sute de ani și este complet lipsită de orice cale de acces la tehnologia modernă. Elevii săi sunt un straniu amestec de tineri supradotați și de fii de milionari, deși Allie este sigură că ea nu face parte din nici una dintre aceste categorii. Regulile școlii sunt cvasimilitare, iar anumiți elevi sunt recrutați într-un grup de elită foarte discret, o organizație misterioasă autointitulată Night School.

Curând, Allie constată că, mai ales în timpul nopții, Cimmeria este plină de secrete, că toată lumea minte. Pe măsură ce școala începe să devină un loc foarte periculos, adolescenta trebuie să decidă în cine poate avea încredere și, mai ales, pe cine poate să iubească...

În Night School, C.J. Daugherty creează o lume tulburătoare, plină de mister, de primejdii și de emoție.

„O eroină inteligentă, atrăgătoare și o intrigă palpitantă, plină de suspans.“  (Kirkus Reviews)

Roman publicat în peste 20 de țări

“Night School” de C.J.Daugherty la Editura Litera!

Krisz 30

Read More

Cartea o puteţi comanda de AICI.

După ce conştientizezi nişte lucruri esenţiale, descoperi nişte adevăruri care îţi dărâmă toate lucrurile în care ai crezut până atunci, inevitabil îşi va face loc în inima ta, dezamăgirea, frustrarea, care vor duce la revoltă, la dorinţa de a schimba minciuna în care ai trăit. Aşa şi Cassia, personajul principal din trilogia distopică a lui Ally Condie, punând cap la cap toate indiciile oferite de bunicul ei, dar şi de Ky, băiatul chinuit şi cu un trecut trist, care a trezit în sufletul ei sentimente puternice, a conştientizat cât de nedreaptă e lumea aparent perfectă în care trăieşte şi doreşte să evadeze din colivia poleită cu bune intenţii - false - şi plină de fisuri, care o ţine captivă, adică societatea.

Romanul nu se dezice de structura tipică seriilor distopice, adică lume ideală – concepţiile despre ea se clatină – urmează revolta, dar ce o diferenţiază de ele este stilul special, liric, sensibil. Cartea nu are o acţiune complicată, nu este foarte antrenantă, nu o veţi citit cu inima cât un purice, dar cu siguranţă vă va surprinde datorită pasajelor încărcate de emoţii şi a deselor momente în care se pune accentul pe trăirile şi frământările personajelor.  

„Legăminte”, primul volum, mi-a trezit o curiozitate aparte în ceea ce privea trecutul lui Ky. Ni s-au oferit mici indicii, câteva pastiluţe care au dat de înţeles cât a suferit el, şi toate nedreptăţile care i s-au făcut, dar acum autoarea a fost mai darnică cu noi, cititorii ei, şi ne-a oferit povestea lui, una care cu siguranţă vă va impresiona şi înduioşa. Abia acum am văzut toată angoasa şi şocurile prin care el a trecut.

Ce a fost neaşteptat pentru mine, e că deşi Xander nu este prezent mai deloc în carte, în mare parte este menţionat în discuţii de restul personajelor, aflăm câteva adevăruri interesante despre el, care ne vor arăta că, contrar a ceea ce eu credeam, rolul lui nu s-a terminat, nici în ceea ce priveşte acţiunea, dar nici în viaţa şi inima Cassiei. Uneori aceasta oscilează între cei doi, rememorează momente frumoase cu cel care cel care îi era destinat ca pereche de către Societate, şi prietenul bun din copilărie, deci ne putem aştepta la un triunghi amoros tot mai bine conturat. Mai ales că uneori Ky o dezamăgeşte atât prin lucrurile pe care le ascunde de ea, cât mai ales prin poziţia pe care o are el în ceea ce priveşte revolta. Un lucru care m-a surprins plăcut la Cassia, şi m-a făcut să o admir, e că dacă iniţial am crezut că aceasta va fi doar o carte siropoasă în care eroina îl urmează orbeşte pe cel de care este îndrăgostită, că acesta este singurul ei gând, m-am înşelat. Ea, în afară de apropierea de Ky, îşi doreşte să facă parte din cei care vor să schimbe societatea, vrea să contribuie, să aibă un rol important, e o luptătoare.

Am uitat să menţionez că în „Răspântii” vor apărea câteva personaje noi, unele foarte misterioase şi care vă vor trezi constant suspiciuni, altele plăcute şi de care vă veţi ataşa. Însă fiecare are istoria lui, un background trist, dar sunt puternici şi speră la mai bine.

Volumul doi este mai mult unul de legătură, din punctul meu de vedere, are rolul de a ne dezvălui anumite informaţii esenţiale şi care ne sugerează ce se va întâmpla mai departe, dar e şi mai sărac în răsturnări de situaţii şi acţiune. Însă e o lectură plăcută şi liniştitoare, parcă simţi calmul curgându-ţi prin vene în timp ce parcurgi paginile lui.
Recunosc că această distopie nu m-a prins foarte tare, faţă de altele, dar nu ştiu să explic şi de ce. Pentru că eu nu sunt disperată pentru adrenalina dintre rânduri, inima mea e mulţumită şi când citesc ceva poetic, în stilul ei. Cred că nu am simţit o chimie aparte cu personajele masculine, care nu m-au prea convins, cum am păţit cu alte distopii. Cu toate acestea, aştept cu mare interes să citesc deznodământul poveştii, deoarece am înţeles că e unul foarte captivant. Sper ca ultimul volum să îmi schimbe părerea complet şi să adaug „Legăminte” în sertăraşul seriilor mele de suflet.

“A trecut atâta timp de când mi-am permis să mă înfurii, încât nu doar simt furia. Îmi umple gura şi o înghit; are un gust înţepător şi metalic, de parcă aş mesteca folie de aluminiu.„

„Societatea nu vrea să ne fie frică de moarte. Însă mie nu-mi este. Mi-e frică doar să nu mor cum trebuie.”

„Eu şi Cassia stăm cât de aproape putem unul de altul. Se sprijină de mine şi o cuprind cu braţele. Nu mă amăgesc cu ideea că îi dau putere – asta face şi singură -, dar faptul că o ţin mă împiedică pe mine să mă destram.”

„Toţi au ceva frumos. La început i-am remarcat lui Ky ochii – şi încă îi mai iubesc. Dar iubirea îți permite să priveşti, să priveşti şi iar să priveşti. Observi pielea de pe spatele mâinii, o răsucire a capului, un mers anume. Când iubeşti pentru prima oară, te uiţi ca un orb şi vezi totul ca pe un întreg minunat, mult iubit, sau ca pe o frumoasă sumă a unor părţi frumoase. Dar când îl vezi pe cel pe care-l iubeşti alcătuit din bucăţi, din „de ce: –uri – „de ce merge aşa, de ce închide ochii aşa” -, nu poţi iubi şi acele părţi şi e o dragoste mai complicată, dar şi mai completă.„

Recenzia primului volum:

O distopie cu iz poetic. “Răspântii” (Legăminte #2) de Ally Condie - Recenzie

Krisz 19

Read More

S-au adunat o serie de informaţii despre filmele realizate după cărţile noastre dragi şi abia aşteptam să le împărtăşesc cu voi, să vă aflu impresiile. 

1. Filmul realizat după primul volum din seria "Academia Vampirilor" de Richelle Mead - Blood Sisters

Data lansării: 14 februarie 2014

Tot am aşteptat de când am aflat cine le va da viaţă lui Dimitri, Rose şi Lucy să se posteze noutăţi şi despre restul actorilor. Şi zilele acestea ni s-a îndeplinit visul zecilor de fani şi am aflat cine s-a mai alăturat cast-ului. Mai jos îi vedeţi pe toţi:

Nu o să mai scriu numele actorilor, îi găsiţi şi pe net, dacă doriţi să vedeţi mai multe poze cu ei. Acum, pe scurt, cum mi se par actorii? În mare parte frumoşi! Singurele mele îndoieli ar fi la:

- Mason.. tipul mi se pare un puşti de 15 ani, dar poate nu sunt poze mai recente cu el pe net şi a mai crescut între timp;

- Mia..tipa eu o vedeam ca Hazel din "Sub aceeaşi stea" (The Fault in Our Stars) nicidecum ca Mia. Dacă vă uitaţi pe net la alte poze cu ea, veţi vedea cât de inocentă şi drăguţă, angelică pare, deci nu ştiu cât de bine se va plia pe rol;

- Directoarea Kirova e hot! Eu o vedeam ca pe o hoaşcă urâtă şi rea, nicidecum o bombă sexy :)) Dar îmi place oricum. 

A! Am văzut multe nemulţumiri ale fanilor legate de alegerea pentru Christian Ozera, mie mi se pare ok tipul, important e să joace bine. Are o alură de mister, aşa, se potriveşte. 

2. Filmul realizat după primul volum din seria "Captiv în Labirint" de James Dashner - The Maze Runner

Data lansării: 14 februarie 2014

Am mai făcut o postare mai demult anunţându-vă că se va realiza un film după această carte şi v-am arătat atunci şi câţiva actori. Între timp au mai fost aleşi câţiva şi a venit vremea să îi vedeţi şi voi:

Nu pot să spun dacă sunt potriviţi sau nu pentru că nu am citit încă romanul, deşi e pe lista mea de lecturi. E o carte distopică care are mulţi fani şi din ce am citit despre ea pare foarte interesant subiectul. 

3. Filmul realizat după romanul "Sub aceeaşi stea" de John Green - The Fault in Our Stars

Data lansării: Nu se ştie încă

Că tot am amintit mai sus de Hazel, s-a decis cine va fi până la urmă Augustus, şi nu, nu e tipul de care v-am spus eu într-o postare anterioară, ci:

Dacă actorul care îl va interpreta pe Augustus, Ansel Elgort, vi se pare cunoscut, aşa şi este. El va fi în "Divergent" Caleb,  fratele lui Tris, pe care o va interpreta tot Shailene Woodley. Deci, în "Divergent" îi vom vedea ca fraţi, iar în "The Fault in Our Stars" ca iubiţi (nu am citit încă romanul, dar presupun că asta sunt în el.). Weard!!

4. Filmul realizat după primul roman al trilogiei "Divergent" de Veronica Roth - Divergent

Data lansării: 24 martie 2014

Au mai fost aleşi nişte actori pe care nu vi i-am arătat, puteţi vedea mai jos tot castul filmului (nu ştiu dacă mai trebuie să aleagă pe cineva):

Au fost aleşi recent actorii pentru părinţii lui Tris, Marcus Eaton, Will (nu îmi place deloc), Al, Edward (drăguţ :D) şi Max (cine o mai fi şi Max, că eu nu îmi amintesc?). A! Şi au apărut şi două imagini oficiale din film:

Ce părere aveţi de actori..filme?

Noutăţi despre filmele realizate după romane! (Academia Vampirilor, Captiv în Labirint, Divergent etc.) !

Krisz 8

Read More