Ne simţim mai puternici, inteligenţi şi importanţi, cu cât ştim cât mai multe lucruri, cu cât aflăm tot felul de informaţii, cu cât cunoştem mai bine trecutul şi prezentul, simţindu-ne stăpânul viitorului, asupra căruia credem că avem un fel de control. Dar, uneori, unele adevăruri e mai bine să rămână îngropate, pentru că întinarea mormântului lor poate răspândi multă tristeţe, revoltă, groaza, iar simpla dezvăluire a lor ar putea sfâşia inimi şi cutremura suflete..

Din clipa în care Juliei Jarmond, o americancă stabilită la Paris de mulţi ani, îi este desemnată scrierea unui articol despre deportarea de la Vel’ d’Hiv’, cu ocazia comemorării acestui eveniment nefast, ea va începe să pătrundă pas cu pas în adâncurile trecutului şi va desoperi lucruri îngrozitoare şi care au pus o pată neagră şi urâtă asupra poporului francez. Ea va descoperi că pe 16 şi 17 iulie 1942, 13152 de evrei au fost arestaţi la Paris şi ţinuţi la Velodrome d’Hiver în condiţii inumane, înfiorătoare, până au fost deportaţi la Auschwitz. Întreaga acţiune a fost una crudă şi oribilă, mai ales pentru că a fost dusă la îndeplinire chiar de poliţia franceză, care a trimis la moarte sigură, la gazare, proprii cetăţeni, dar ce e absolut terifiant e că şi copiii s-au numărat printre acei nefericiţi. 4115 copiii, 4115 suflete nevinovate, inocente, au fost supuse la un tratament crud şi rase apoi de pe faţa pământului, ca şi cum nu ar fi existat vreodată, ca şi cum nu meritau vreo clipă şi nu aveau dreptul să trăiască pentru că erau evrei.

Julia se ataşează tot mai tare de acest caz şi înaintează cu investigaţia despre această dovadă de inumanitate, care a fost cât mai muşamalizată posibil de guvernul francez; populaţia care nu a avut un contact direct cu ce s-a întâmplat nu ştie despre deportarea aceasta, nu s-a scris despre ea nici în manualele de istorie, iar puţinele plăcuţe puse în memoria celor ucişi sunt ignorate şi roase de rugină şi de timp, iar textul lor face referire doar la cruzimea naziştilor, vinovaţii universali.

De cealaltă parte a axei timpului suntem purtaţi în acea perioadă fatidică şi introduşi în povestea fetiţei evreice Sarah de 11 ani, care va fi ridicată împreună cu părinţii ei şi care îşi ascunde fratele în dulap, convinsă fiind că se va întoarce după el, neştiind unde merg şi ce o aşteaptă.

Cele două poveşti, ale Juliei şi ale lui Sarah, se întrepătrund la un moment dat, sunt legate de o întâmplare din trecut, iar ele se vor intersecta treptat şi în prezent. Jurnalista face o pasiune pentru această poveste, de când află de fetiţă se implică sufleteşte, emoţional, de parcă întreaga ei viaţă depinde de asta, suferă din cauza unei tragedii petrecute acum mulţi ani.

Cred că istoria e un tărâm fascinant dar şi plin de capcane, în care dacă intri, cu greu mai scapi cu mintea sănătoasă. Poate multe evenimente par fabulaţii, frânturi de amintiri cusute între ele pentru a le da o formă cât mai logică, dar tot ce ţine de Holocaust şi nazism e palpabil, real, reiese din cărţile scrise şi documentarele tranşante şi tragice, din durerea care urlă din ochii celor suferinzi, din imaginile absolut traumatizante.

Trecutul – creionat de vocea lui Sarah, se leagă de prezent prin Julia, iar cele două perspective alternează formând un întreg uimitor. Relatările fetiţei sunt directe şi totodată foarte pătrunzătoare, deoarece prezintă clar tot ce simte, vede, trăieşte. Începând cu nedumerirea şi confuzia de când e ridicată în miezul nopţii, fără să înţeleagă de ce, cu ce a greşit, continuând cu frica, deznădejdea şi toată gama de trăiri negre care i-au încărcat micul suflet în acele zile. Sarah e un copil inteligent, sensibil, puternic, care păstrează aprinsă speranţa în inima ei multă vreme, iar ceea ce conturează acest sentiment e cheiţa de la dulapul unde e ascuns fratele ei, pe care o păstrează ca pe o comoară. Puterea ei de înţelegere este impresionantă, iar momentul în care realizează ce o aşteaptă e dramatic.

Imaginile creionate de fetiţă sunt odioase: familii disperate, închise, tratate cu indiferenţă, care vor fi dezbinate la un moment dat.. copii murdari, flămânzi, plângând, smulşi din braţele mamelor lor de parcă ar fi fost nişte animale, care mai apoi au rămas singuri şi suferinzi. Mici suflete, mult prea inocente ca să înţeleagă ce se întâmplă cu ei, şi fără nimeni care să le întindă o mână de ajutor, sau măcar o privire, trataţi cu indiferenţă şi dispreţ chiar de cei care ar fi trebuit să îi apere.. Totul e de necrezut, dar totodată atât de pătrunzător, greu de digerat, de imaginat: duhoarea, foamea, urletele, le simţi, îţi taie liniştea şi te toacă bucăţele mici, te rod ca moliile. Ce m-a uimit e că şi în acele vremuri grele, nemiloase, mai sunt oameni, persoane cu un suflet cald, dispuse să ajute pe alţii, chiar cu preţul vieţii. Mi-a demonstrat că totuşi mai există o speranţă pentru umanitate.

Am văzut că unii au fost dezamăgiţi de stilul mai rece, jurnalistic, al Tatianei de Rosnay, unul nu atât de plastic, îmbrăcat în figuri de stil. Dar eu nu am simţit nici o clipă necesitatea înfloriturilor, exagerărilor, tertipurilor pentru a sensibiliza, deoarece durerea, disperarea, sunt acolo: ascuţite, tăioase, crude, reci, apăsătoare. Nu, nu cred că autoarea trebuia să apeleze la tehnicile atât de uzuale pentru a impresiona, simpla relatare a acelor întâmplări e de ajuns de înfiorătoare, impresionantă, capabilă să îţi bântuie nopţile şi să îţi trimită fiori reci pe şira spinării.
„Se numea Sarah” ne arată că monştrii nu sunt cei de sub pat, de care se tem copiii, nici cei din basme sau cărţi fantasy, monştrii putem fi chiar noi, oamenii. E de ajuns să aruncăm o simplă privire în trecut pentru a ne convinge de latura noastră nemiloasă. Un roman dur şi în acelaşi timp emoţionant, trist, o lecţie directă şi neplăcută despre omenire, speranţă, prietenie, vină, familie, curaj, viaţă, şi mai ales, moarte. 

Filmul realizat după carte, "Sarah's key" ("Elle s'appelait Sarah") a apărut în anul 2010. Nu mi-am făcut încă curaj să îl văd, doar uitându-mă la trailer mi-au dat lacrimile, cred că e sfâşietor. Şi imaginile din el o dovedesc. Puteţi vedea cast-ul complet AICI şi trailerul mai jos:

Sacrificarea propriilor suflete. „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay - Recenzie

Krisz 37

Read More

Am decis să nu vă mai ţinem mult în suspans, şi să dăm startul unui prim concurs dintre cele mai anticipate concursuri de pe blogul nostru. Da, aţi ghicit, cel realizare în colaborare cu Editura Epica! Nu am primit încă romanele, dar suntem sigure că până se termină concursul ajung şi la noi şi o să intraţi în posesia lor repede.

Ştim că mulţi vă doriţi "Iubire" de Katie Cotugno, şi nu e de mirare! E o carte foarte frumoasă şi profundă, de care vă voi vorbi mai multe zilele acestea în recenzia pe care o voi posta. Acestea fiind zise, primul concurs e gata!

Tip concurs: Cu tragere la sorţi

Premii: 

Vă dorim mult succes şi fiţi pe fază, mai urmează un concurs după ce postăm recenzia!

Mii de mulţumiri pentru colaborare şi premiile frumoase, Editura Epica!

Concursul este promovat pe Bestconcurs.ro si pe
Concursuri Online
..........................................................................................................................
Câştigători: 

După cum puteţi vedea şi pe Rafflecopter, aceştia sunt:
Diana A. (Diana Andreea)
Mihaela E. (Mihaela Elena)
Andreea P. (Andreea Puf)

Felicitări! Aveţi la dispoziţie 5 zile să îmi trimiteţi numele şi adresa completă pe adresa de mail krisz_fanfic@yahoo.com . Dacă trece acest interval, voi fi nevoită să aleg alţi câştigători în locul celor care nu au trimis datele. 

*Premiile vor fi trimise toate o dată, atât cele de la acest concurs, cât şi de la Concurs Epica(2). După ce strâng datele de la toţi cei 5 câştigători, merg la poştă cu coletele voastre :).

Dacă nu aţi avut noroc acum, nu fiţi supăraţi. Nu uitaţi că mai aveţi o şansă la Concursul Epica 2 la care mai aveţi o zi la dispoziţie ca să vă înscrieţi. Nu uitaţi, două exemplare din "Iubire" vă aşteaptă şi la acest concurs!  

 Mulţumim tuturor pentru participare şi sponsorului nostru pentru premiile frumoase!!

 Editura Epica

Câştigători Concurs Editura Epica (1)!

Krisz 48

Read More

Editura Adenium dă startul celei de-a II-a ediții a Concursului de debut

Editura Adenium lansează cea de-a doua ediție a Concursului de debut Adenium Start, pentru următoarele genuri literare și/sau grafice:

Poezie, Proză, Eseu, Teatru, Literatură pentru copii, Bandă desenată și miniatură grafică.

Noul slogan al concursului, „Rupeți rândurile!”, provoacă autorii să îndrăznească să-și afirme originalitatea. Concurenţii sunt invitați să expedieze manuscrisele până la data de 15 mai 2014 (data poştei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii septembrie.

Scopul Concursului de debut Adenium Start este să descopere și să promoveze autori valoroși, încă nedebutaţi în volum, oferindu-le acestora atât posibilitatea de a-și face debutul literar, cât și sprijinul integral în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.

Pentru regulamentul complet, accesaţi blogul editurii Adenium, sau pagina de Facebook

Mult succes!

Rupe rândurile anonimatului cu Concursul de debut Adenium Start!

Krisz 33

Read More

Aveam nevoie de un titlu intrigant care să vă atragă atenţia, pentru că vreau să vă prezint nişte cărţi foarte interesante şi cu nişte coperte atât de frumoase, apărute la Editura Univers. Personal, sunt fermecată de toate aceste titluri, dar şi de multe altele apărute la această editură, şi aş citi-o pe oricare fără să stau pe gânduri. 

„Simfonie în alb” de Adriana Lisboa

Simfonie în alb vorbeşte despre drama plină de diezuri şi bemoluri a celor două personaje centrale, surorile Maria Ines şi Clarice. Reîntâlnindu-se după mulţi ani, femeile sunt puse faţă în faţă cu anii copilăriei şi ai tinereţii, cititorul descoperind, în umbrele care au devenit în prezent, indicii ale durerilor şi ale alegerilor nefericite din trecut. Cu o eleganţă şi o muzicalitate ale frazei demne de o pasionată de flaut şi jazz, Adrianei Lisboa îi reuşesc admirabile volute printre planuri temporale, fire narative şi tablourile vivante ale personajelor. 
La povestea ratărilor Mariei Ines şi ale lui Clarice iau parte părinţii (o mamă bolnavă şi un tată alcoolic), bărbaţii cu care s-au căsătorit şi cei pe care i-au iubit, dar şi secvenţe sugestive din istoria bulversată a Braziliei, desfăşurate de-a lungul unei întregi generaţii. Cu voce sigură, Adriana Lisboa amestecă deziluzii, crime, mistere ("a cui e mâna care atinge corpul fetei goale?" e o întrebare care va bântui mintea cititorului), pasiuni tulburătoare, conflicte familiale, dar şi imagini şi simboluri de o serenitate contagioasă.

„De partea Chinei” de Ian Buruma

Povestea unei femei spusă de trei bărbaţi, romanul lui Ian Buruma pune în ficţiune viaţa spectaculoasă a actriţei de origine japoneză Shirley Yamaguchi, survolând cu o abilitate remarcantă aproximativ 50 de ani din istoria Japoniei.

Înşelare, spionaj, trădare, crimă, manipulare sunt ingredientele care dinamizează un roman care are în atenţie două universuri diferite – realitatea istorică şi cinematografia – şi trei culturi: Japonia, China şi America.

„Nu arăta nici a japoneză, nici a chinezoaică. Era ceva în [ochii] ei ce amintea de Drumul Mătăsii, de caravane şi târgurile cu mirodenii din Samarkand. Nimeni n‑ar fi bănuit că e o japoneză obişnuită, născută în Manciuria.” (De partea Chinei, Ian Buruma)

 „Culorile sentimentelor” de Kathryn Stockett

  În orăşelul Jackson din  Mississippi, în anii ’60, trei femei care în mod normal nu ar fi avut  nimic în comun se leagă printr-o prietenie incredibilă. Ceea ce le apropie este un proiect secret care le primejduieşte viaţa, o carte ce pune în discuţie convenţiile sociale considerate tabu ale vremii lor.

Culoarea sentimentelor, romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett, este ceea ce se cheamă un fenomen literar: o carte care a fost respinsă de aproape cincizeci de editori şi agenţi, publicată în cele din urmă de Penguin Group şi primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri şi critica literară.  Drepturile de traducere au  fost vândute în mai mult de 30 de ţări, iar Steven Spielberg a decis să implice studiourile DreamWorks în ecranizarea cărţii.

Definită drept „magică“, „irezistibilă“, „plină de umor“, Culoarea sentimentelor s-a menţinut în New York Times Best Sellers List timp de doi ani şi s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare doar în Statele Unite.

„Cele două personaje principale de culoare se desprind din pagini ca şi cum ar fi tridimensionale… Un roman care a câştigat lozul cel mare.“ The New York Times

„Un roman care trebuie citit neapărat.“

„Domnul Mee” de Andrew Crumey

Care este legătura între Jean-Jacques Rousseau, inventarea Internetului, Proust şi silogisme? Este oare focul o fiinţă vie, aşa cum credea vechea sectă a xanticilor? În căutarea unei cărţi dispărute, Enciclopedia lui Rosier, un savant trecut de optzeci de ani, domnul Mee, descoperă pentru prima dată în viaţă ordinatorul, paginile de web, anatomia feminină şi tehnologia modernă, într-un “roman al ideilor, în tradiţia lui Italo Calvino, Borges şi Kundera.“

Publishers Weekly

„Andrew Crumey este printre cei trei sau patru scriitori moderni pe care-i prefer – un romancier inteligent, amuzant, alert şi original care nu m-a dezamăgit niciodată.“ - Jonathan Coe, The Guardian

„Am o slăbiciune pentru cărţile lui Andrew Crumey. Spun asta deoarece, de câte ori le citesc în săli de aşteptare sau în tren, oamenii se uită dezaprobator la mine, pentru că râd singur… Ca un magician, Crumey jonglează cu tot felul de subiecte – haosul şi coincidenţele, mecanica cuantică, telepatia, psihanaliza şi multe altele.“

Care vă atrage atenţia în mod deosebit?

Cărţi frumoase la Editura Univers..

Krisz 33

Read More

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI

A fost odată ca niciodată, o frumoasă și timidă tânără, care și-a dorit mult să fie o prințesă, și a reușit prin finețea și felul ei calm de a fi să cucerească inima prințului, astfel trăind fericiți până la adânci bătrâneți, în pace și armonie. Stați puțin. Doar nu credeați asta, nu? Am încurcat cartea cu un basm perfect și exagerat de romantic. Deci, să o iau de la capăt.

Va fi o dată ca niciodată, într-un viitor distopic, o superbă și hotărâtă tânără, care nu vrea sub nicio formă să plece de acasă, ca să cucerească niciun prinț, un străin pe care deja nu îl suferă, deși nici nu îl cunoaște. La televizor, acesta pare absent, indiferent, o statuie de ceară inexpresivă și plictisitoare, și America Singer, eroina noastră, nu îl suportă și îl ironizează adesea în sinea ei. Trăind într-o lume în care monarhia conduce, iar oamenii sunt împărțiți în 8 caste, ea adesea îi judecă pe conducătorii ei, deoarece sunt interesați doar de binele lor, și nu le pasă de cei din castele inferioare, care mor de foame.

Ea e mai mult decât fericită cum e, chit că familia nu e bogată, din contră, și toți sunt niște simpli artiști. Motivul bucuriei ei este Aspen, și nu vrea să renunțe la iubirea ei cu acest tânăr modest, aparținând unei caste inferioare ei, dar muncitor și iubitor, care deși nu îi poate oferi condiția socială și viața extraordinară pe care prințul i-o poate da, o completează sufletește, se simte protejată în preajma lui și capabilă să facă orice sacrificiu pentru a fi împreună. E prințesa inimii lui și asta e tot ce are nevoie.

Împinsă de la spate de familia ei, cu o condiție materială șubredă, America acceptă să se înscrie în competiția pentru inima prințului Maxon, cu gândul că oricum nu va fi aleasă, și va face tot ce îi stă în putere ca să nu aibă nicio șansă. Evident va fi selectată să facă parte din grupul de 35 de tinere care vor fie o coroană, și sunt dispuse să facă orice ca să o obțină, fie iubirea prințului. 

Îl cunoaşte pe Maxon şi încep să aibă încredere unul în celălalt. Chimia dintre ei e evidentă, și cât de bine se completează. O frumoasă prietenie se naște între ei imediat. Prietenie care e posibil să fie încet, încet împodobită cu sentimente mai curate, mai sincere, mai frumoase.. Prințul va avea de făcut o alegere acum.. cine va fi aleasa inima lui, capabilă să conducă împreună un regat zdruncinat constant de revolte, de pericol, de atacuri? Dar și America va trebui să ia o decizie importantă: s-a răzgândit, şi acum vrea să fie Prințesa din Illéa.. dar mai ales, dacă și-a schimbat părerea în ceea ce îl privește pe Maxon, și vrea acum cu adevărat să fie alături de el pentru totdeauna..sau a rămas cu gândul la prima ei iubire, Aspen.

Ca și ”Spulberă-mă”, ”Alegerea” a fost o surpriză minunată, și deși nu au mare lucru în comun, au ajuns să fie unele dintre cele mai dragi romane distopice ale mele. Am simțit, pe măsură ce citeam, că această carte a fost scrisă pentru sufletul meu, am fost, acolo, alături de personaje, m-am luptat cu aceleași trăiri, emoții, bucurii, ca și ele, am purtat acele rochii grandioase, superbe, și am luat parte la cinele și activitățile lor interesante. Totul a fost uimitor..felul personajelor de a fi, cât de bine sunt conturate, încât pe parcurs reușești să cunoști chiar și unele fete din competiție, să le individualizezi..Fiecare sunt diferite, au personalități aparte, și văd lucrurile altfel. Dacă vă așteptați doar la niște tinere sclifosite și rele, capabile să se păruiască sau să își pună bețe în roate una alteia, vă înșelați. Există, desigur, unele nesuferite, poate puțin malefice, că nimic nu e perfect, dar în mare, sunt educate, prietenoase, se ajută între ele, ceea ce mi s-a părut uimitor..faptul că competiția nu a reușit să le fure mințile, felul de a fi, demnitatea.

Referitor la lumea aceasta distopică..e prima în care mi-aș dori cu adevărat să trăiesc. Mi se pare nedrept că nu am și eu șansa să concurez pentru dragostea lui Maxon, de care m-am îndrăgostit imediat, pentru că e incredibil de drăguț și special. Poate ideea cu castele e ușor nedreaptă, și cei din castele inferioare au o mulțime de muncă, se spetesc, iar pentru ceilalți e totul mult mai ușor și frumos, dar așa e și în zilele noastre, dacă stăm să ne gândim. Cineva cu o stea norocoasă în frunte și care se naște într-o familie bogată, mereu îi va fi mai ușor, și viața lui va fi mai ușoară, pe când cineva modest va trebui să muncească mult pentru a-i fi mai bine.

În sfârșit am ajuns la partea mea preferată, personajele! Serios, m-a impresionat foarte tare felul lor de a fi e aparte, şi îți rămân în minte mult timp după ce ai citit cartea, și, mai ales, în inimă. Cel mai mult m-au captivat interacțiunile dintre America și Maxon, sunt fermecători împreună, se potrivesc atât de bine. Așteptam cu nerăbdare întâlnirile lor, și mereu rămâneam cu un zâmbet tâmp pe față datorită lor, și cu fluturi în stomac. Totul între el a decurs așa firesc, deloc forțat, așa natural. Am simțit emoția lor, trăirile, nesiguranța, sentimentele care se schimbau progresiv. Sincer, nu am mai întâlnit până acum două personaje care să se completeze atât de bine, care să se înțeleagă din priviri, care să fie parcă meniți unul pentru celălalt. Ar fi un cuplu ideal, perfect!

Maxon e.. un prinţ în adevăratul sens al cuvântului. Nu doar că emană educaţie, rafinament, diplomaţie, dar are un suflet minunat. Comoara lui nu constă doar în tot luxul şi bunurile pe care le deţine, ci în ce are în interior. Mă așteptam, nu știu, având în vedere că are lumea la picioarele lui, să fie un plod răsfățat, arogant, care să trateze fetele cu superioritate și ironie. E uman, are calităţi şi slăbiciuni, îndoieli şi frământări. Oh, my heart goes tum-tum-tum when I speak about him. O să-l iubiţi, pe scurt. Tipul e incredibil, ca şi America.

America Singer..Prima mea impresie a fost:  ăsta da nume! Parcă e numele unei super eroine, nu? O, Doamne, ce vă pot spune eu despre America? Decât că o admir din toată inima și mi-aș dori să fiu ca ea. E sinceră, directă, neînfricată, ironică, amuzantă, capabilă să facă față la orice. E talentată și frumoasă, își ajută familia, și ar face orice pentru ei. Asta e, dragii mei, ce caut eu la un personaj principal feminin! Personalitate! Ambiţie, curaj. Să fie mereu în stare să îşi spună of-urile şi gândurile, să combată orice bărbat fără nicio problemă, chit că e un nimeni sau un Prinţ. Să se respecte la justa ei valoare, să nu se lase călcată în picioare, niciodată. Să iasă în evidenţă, să aibă un caracter puternic. Iar America are din plin de toate.

Mi-a plăcut tot la cartea aceasta, de la primul până la ultimul cuvânt. Fiecare replică, fiecare senzaţie, fiecare moment. Mi-au plăcut stilul de a scrie a scriitoarei, personajele (aproape toate!), intriga, acțiunea, descrierile, sentimentele transmise cititorului. Am fost într-o reverie totală cât am citit "Alegerea", şi absorbită de tot ce se întâmpla.  Îmi doresc deja să o recitesc, mi s-a făcut un dor incredibil de Maxon și de America.

O poveste superbă, în care nimic nu e ceea ce pare, în care competiția uneori poate fi dată la o parte, și înfrumusețată cu prietenii, în care chiar și cei mai bogați, și care au toate resursele să fie fericiți pot fi triști și descurajați, în care chiar o fată fără prea multe motive de bucurie ia ce e mai frumos din viață, e optimistă și capabilă să lupte pentru binele poporului ei.

Și acum, apelez la toți inventatorii săriți de pe fix geniali: vă rog, construiți mai repede mașina aia a timpului, pentru că am de făcut o călătorie în viitor, și de cucerit un prinț!  

 Carte primită de la Editura Leda pentru recenzie.

O distopie cu parfum de prinţi şi prinţese. "Alegerea"(Alegerea #1) de Kiera Cass - Recenzie

Krisz 42

Read More

Quote Line (211)

Krisz 26

Read More

TE AŞTEPT de Jennifer L. Armentrout, semnată J. Lynn, din 5 februarie la Editura EPICA 

EpicLove - Ficţiune pentru tineri! 

Mă bucur mult că va apărea în sfârşit cartea aceasta. Iniţial trebuia să o promovăm noi, dar cum s-a amânat apariţia ei ni s-a repartizat "Iubire" de Katie Cotugno până la urmă, ceea ce nu regret, pentru că, în final, cred că mi-a plăcut mai mult. Dar şi "Te aştept" e o poveste frumoasă, şi trebuie să vă avertizez că are cel mai dulce personaj principal masculin! Cam o să vă topească inimile aşa cum topeşte căldura o îngheţată. Cred că e un fel de iubit ideal, la care orice fată visează. 

“Te aştept” de Jennifer L. Armentrout, semnată J. Lynn

Unele lucruri merită să le aştepţi...

Să plece la mii de kilometri depărtare de casă pentru a se înscrie la colegiu e singura cale prin care tânăra de nouăsprezece ani, Avery Morgansten, poate scăpa de ceea ce i s-a întâmplat, în urmă cu cinci ani, la o petrecere de Halloween, care i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Tot ce trebuie să facă e să ajungă la timp la cursuri, să se asigure că brăţara de la încheietura mâinii stângi e la locul ei, să nu atragă deloc atenţia asupra propriei persoane şi poate — dă Doamne! — să-şi facă nişte prieteni, pentru că, fără îndoială, asta ar fi o schimbare bine-venită. Singurul lucru de care n-are nevoie şi la care nu s-a gândit este să-i trezească interesul singurului băiat care ar putea să-i zdruncine fragilul viitor pe care şi-l construieşte pentru ea însăşi.

Unele lucruri merită încercate...

Cameron Hamilton — 1,90 m de fizic pentru care poţi să leşini, completat cu o pereche de ochi şocant de albaştri. Și cu o remarcabilă abilitate de a o face pe Avery să-şi dorească lucruri despre care crezuse că-i fuseseră răpite irevocabil. Ea ştie c-ar trebui să stea departe de el, dar Cam e înnebunitor de omniprezent, cu farmecul lui, cu tachinările lui isteţe şi cu păcătoasa aceea de gropiţă în obraz, atât de... să-ţi vină s-o mănânci. Să se încurce cu el e periculos, dar când nu mai e cu putinţă să ignore tensiunea clocotitoare ce scoate scântei ori de câte ori sunt unul în preajma celuilalt, el face să iasă la lumină o latură a ei despre care ea habar n-avea că o are.

Unele lucruri n-ar trebui trecute sub tăcere niciodată...

Dar când Avery începe să primească emailuri de ameninţare şi telefoane care o silesc să-şi înfrunte un trecut pe care ea îl voia îngropat, nu mai are de ales şi trebuie să admită că există cineva care nu-i îngăduie să uite de noaptea aceea când totul s-a schimbat. Când adevărul devastator va ieşi la iveală, o să mai scape ea şi de data asta întreagă, cu doar o cicatrice? Şi va putea Cam să fie acolo, s-o ajute să iasă la liman, sau va fi târât în adâncuri odată cu ea?

Iar pentru unele lucruri merită să lupţi...

#1 New York Times Bestseller

 În portofoliul Editurii Epica a intrat o nouă carte, despre care am mai auzit dar nu am avut ocazia să o citesc. Subiectul ei pare interesant, sunt curioasă cum e, voi nu? Nu ştiu când va apărea dar important e că o să fie tradusă şi la noi. Până atunci, vă puteţi detecta cu descrierea cărţii.

“Bully” de Penelope Douglas

Numele meu este Tate. Dar el nu mă strigă așa. Nu mi s-ar adresa niciodată atât de informal, dacă mi s-ar adresa în vreun fel.

Suntem vecini și, odată, am fost cei mai buni prieteni. Dar, într-o vară, s-a întors împotriva mea și și-a creat o misiune din a-mi distruge viața de câte ori are ocazia.

Am fost umilită, exclusă și bârfită toți anii de liceu. Farsele și zvonurile au devenit din ce în ce mai sadice cu timpul și m-am îmbolnăvit încercând să îl evit. Mi-am făcut griji pentru ceea ce se afla după fiecare colț, în spatele fiecărei uși.

Așa că am plecat. Am petrecut un an învățând în străinătate și m-am bucurat de libertatea oferită de viața fără Jared. Acum m-am întors să termin liceul ca apoi să plec de aici o dată pentru totdeauna. Sper că după un an de absență, a uitat de mine.

Dar chiar daca el nu s-a schimbat, eu am făcut-o. Nu mă mai interesează să îl evit sau să întorc celălalt obraz. O să ne confruntăm, pentru că niciunul dintre noi nu vrea să renunțe.

Noutăţi editoriale la "Editura Epica"!

Krisz 35

Read More

Mi-a fost imposibil să nu împărtăşesc cu voi câteva din citatele mele preferate din "Iubire" de Katia Cotugno. Sper să vă placă la fel de mult ca şi mie şi să remarcaţi stilul special al scriitoarei.

Toate drepturile sunt rezervate Editurii EPICA. Carte apărută în decembrie 2013. Traducere de Adrian Deliu.

"Am închis ochii şi m-am tras mai aproape de geam, atât cât îmi permitea centura de siguranţă. Nu-mi dădeam seama ce era în neregulă cu mine, ce anume, dar dacă mai stăteam să-l privesc, mă temeam că m-aş pierde cu totul, în faţa băiatului ăstuia pe care-l doream, şi-l doream, şi-l doream de atâta vreme, încât dorinţa asta ajunsese parte integrantă din mine, ca o componentă chimică a machiajului meu, parte din oasele mele (...)"

„Eram iubiţi. Aşa a fost să fie. Acum s-a terminat. Nu-i nimic.”

„- Eşti aici, îmi zice după un minut, cu palmele de-o parte şi de cealaltă a feţei mele, ca şi cum ar vrea să se asigure că nu am de gând să plec undeva; zâmbeşte intens şi sclipitor, cu buzele lipite de ale mele.

- Bună, îi răspund.

Sărutându-l, am o senzaţie familiară, dar în acelaşi timp şi nouă, ca atunci când auzi la radio un cântec care nu s-a mai difuzat de mult.”

„Închid ochii şi mă întreb de ce fac una ca asta; de ce stau de vorbă cu el exact la fel ca altădată. Briza îmi aduce mirosul oceanului, apropiat şi nesfârşit, şi pulsul îmi ticăie în gât ca o bombă cu ceas. Mârâi un pic spre el, nevrând să mă implic în vreun fel.

- În New Mexico, adaugă el, ca într-o litanie, şi, în clipa imediat următoare, mâna lui îmi atinge călcâiul. În Austin.

Încercă să nu dau atenţie – cred în întâmplare – însă apoi palma lui îmi lunecă în sus pe partea din spate a gambei, peste muşchii care s-au stabilit acolo după ce-a plecat el.

- Hei, domnu’, îl atenţionez, deşi sunt nevoită să-mi dreg glasul pentru asta.

- Reena, zice, iar felul în care îmi sună numele, rostit de el, îl simt ca un freamăt pe şira spinării, răspândindu-se ca o palmă desfăcută.

Îşi apasă degetul arătător de şănţuleţul din spatele genunchiului meu.

- Eu nu fac nimic, se apără el.

- Şi totuşi, faci!

Dumnezeule, cât ar fi de uşor! Cum e posibil ca încă să poată fi atât de uşor? Trag o gură zdravănă de aer şi alunec mai încolo pe treaptă, departe de el.”

„Să fiu acolo într-un moment atât de neobişnuit mi se părea ca o vacanţă, ca şi cum am fi fost mult mai departe de casă, nu doar la cincisprezece minute distanţă: era de parcă am fi făcut cine ştie ce ispravă grozavă împreună, eu şi cu el, împotriva lumii întregi. „

„Îmi vine în minte, nu pentru prima oară, că lucrurile se schimbă, fie că eşti prin preajmă ca să observi asta, fie că nu.”

„Partea cea mai oribilă asta e: eu chiar sunt dornică să-l iert. Chiar şi după toate acestea, sunt. Cu un copil născut înainte de a împlini şaptesprezece ani şi cu un viitor la fel de singuratic ca suprafaţa lunii, şi tot mi se pare ca o întoarcere acasă simpla lui vedere, ca un cântec pe care l-am ştiut demult, dar l-am uitat, cumva.”

"Nu sunt surprinsă că-l găsesc aici, ăsta e adevărul: ca şi cum ar fi ceva inevitabil, în curgerea firească a lucrurilor. Poate că el o fi un porumbel călător. Poate că eu sunt casa lui."

„-Fii serioasă, Reena, insistă Sawyer, balansându-se înapoi pe călcâie de parcă l-aş fi îmbrâncit. Nu fii rea.

- Să nu fiu rea cu tine? ripostez.

Se aude mai tare decât aş fi avut intenţia, şi mă detest pe mine însămi pentru că i-am permis să-şi dea seama ce părere am încă despre el, şi că-l port cu mine, pe sub piele.”

The magic of words (83)

Krisz 44

Read More

Cartea a apărut la Editura Epica şi o puteţi comanda de AICI

ÎNAINTE

Există iubiri care se nasc subit, la fel de fireşti cum e respiraţia, şi persoane care iubesc pe cineva dintotdeauna. Se îndrăgostesc de farmecul lor, de modul cum zâmbesc, de tăcerea şi misterul care îi înconjoară. Reena Montero este una dintre acele fete care visează de mică la un singur băiat, chiar dacă asta sună a clişeu. Sawyer LeGrande, copilul prietenilor de familie ai părinţilor ei, a fost dintotdeauna în centrul atenţiei ei, l-a urmărit mereu şi admirat în tăcere, i-a dedicat vise şi speranţe, deşi el nu a dat vreodată semne că ar fi remarcat-o.

Până într-o zi, când un eveniment tragic îi uneşte şi îi atrage într-o relaţie furtunoasă, intensă, dar şi distructivă, cu multe lacrimi, zâmbete, euforie şi dezamăgire, şi din care va rezulta plecarea neaşteptată a lui Sawyer, inima frântă a Rennei, şi o copil, o fetiţă..Hannah.

După aproape trei ani, el se întoarce brusc şi îi ia prin surprindere pe toţi cei care îl credeau dispărut pentru totdeauna. Însă Sawyer a lăsat o mulţime de dezordine şi de lucruri nerezolvate după ce a decis să plece, iar acum va trebui să înfrunte trecutul tulbure şi să încerce să vindece rănile cauzate, să îşi găsească un loc acolo unde nu mai are unul.. Dar va mai putea el oare să facă asta?

DUPĂ

Am închis cartea uşor, cu melancolie, deoarece s-a terminat, dar şi cu un zâmbet în colţul gurii, cu mulţumirea sufletească de a fi primit o lecţie atât de curată de viaţă. Nu, nu a fost aşa cum mă aşteptam să fie, ci mult mai mult. Nu este doar povestea unei prime iubiri înflăcărate, dar eşuate, a unei relaţii care decurge prost, şi a doi tineri pe care îi ia valul şi fac o greşeală, ci o concluzie cuprinzătoare despre acceptare, înţelegere, maturizarea bruscă, adaptare, şi nu în ultimul rând.. iubire. 

Aceasta e genul de carte cu două fire narative care se îmbină, cel al trecutului cu cel al prezentului şi cu un stil special, captivant, cu care te delectezi pe parcursul lecturii. Nu sunt mulţi autorii care reuşesc să aibă ceva al lor, ca o semnătură proprie. Cum se întâmplă şi cu muzica: mulţi pot să cânte, au voci uimitoare, dar doar puţini au un timbru special, recognoscibil, unul pe care atunci când îl auzi îţi vine în minte imediat artistul. Katie Cotugno are o scriitură deosebită, care îţi atinge sufletul şi îţi rămâne în minte mult timp după ce ai păşit din lumea creionată de ea.

Modalitatea cum este structurată acţiunea, cu capitole de "După" şi "Înainte" alternând, e foarte interesantă, ingenioasă, aş spune, pentru că nu am mai dat de niciun roman care să fie astfel. Oferă cititorului bucuria de a avea o porţie dublă de trăiri, sentimente, aveţi norocul de a fi părtaşi la apropierea Reenei şi a lui Sawyer de două ori, de a le simţi emoţiile, stângăcia, regretele, drama. Veţi trăi astfel totul la intensitate maximă. Însă mă simt obligată să spun că acest mod original al autoarei de a împărţi cartea poate fi obositor sau greu de digerat de unii, pentru că trebuie să ai mintea limpede, să acorzi atenţie maximă fiecărei fraze, dacă gândurile îţi zboară în alte locuri în timp ce o citeşti e foarte uşor să te trezeşti într-o încâlceală apoi, să te simţi confuz. Da, „Iubire” te obligă cumva să fii acolo, trup şi suflet.

Reena este un personaj remarcabil; e puternică, ambiţioasă, determinată şi inteligentă. O aşteaptă în faţă o viaţă frumoasă, plină de succese, deoarece se pregăteşte să termine liceul cu un an mai devreme şi să ajungă la colegiul visat. Deşi e o fire mai retrasă, rece, are o slăbiciune, Sawyer, care cumva a reuşit, chiar dacă e aiurit şi indiferent să topească stratul de gheaţă din jurul inimii ei, însă alături de care va trece de la extaz la agonie. De ce? Pentru că el e oricum, numai potrivit pentru ea nu: e pierdut, iresponsabil, îi place să trăiască doar clipa, răneşte fără să-şi dea seama, greşeşte fără să conştientizeze, într-un cuvânt e un băiat rău, care îi aduce multe complicaţii fetei. Şi numai de ele nu avea nevoie acum, în această perioadă decisivă a vieţii ei.

Hotărârea ei şi puterea i-au rămas şi din clipa în care lumea începe să i se clatine. Ea a trebuit să treacă prin nişte clipe deloc uşoare: conştientizarea că e însărcinată la doar şaisprezece ani, că tatăl copilului ei a dispărut, că şi-a ratat şansa de a merge la un colegiu de top, şi în plus, părinţii şi aproape toată lumea i-au întors spatele, dar toate astea nu au împiedicat-o să meargă mai departe, când multe fete ar fi clacat, dacă erau în locul ei. Indiferent de toate dezamăgirile, Reena a străbătut cu voinţă prin furtuna problemelor ei, a luptat pentru fetiţa ei minunată, cu care are o legătură puternică, magică, e imposibil să nu simţi iubirea dintre ele, să nu te emoţioneze profund. Da, nu ai cum să nu o admiri şi pe Reena din prezent, poate mult mai mult, să îi admiri evoluţia. 

Dacă e ceva ce am apreciat mult la acest roman e că autoarea nu s-a sfiit să le ştirbească din perfecţiune personajelor ei. Nu, fiecare are defecte, fiecare exagerează, sunt irascibili, dramatizează, amândoi au problemele lor de comportament, nu sunt nicidecum perfecţi. Dar asta i-a făcut şi mai realişti, mai palpabili. În ciuda tuturor părţilor lor urâte, nu ai cum să nu empatizezi cu greutăţile pe care le au de depăşit, şi piedicile care şi le pun unul altuia, în special. Ce îi uneşte e chiar această luptă a lor de a-şi urma în viaţă drumul dorit, de a face ce le place, de a fi ei înşişi şi de a-şi trăi viaţa aşa cum vor. 

Am iubit personajele şi le-am urât. Apoi le-am iubit iar. Relaţia lor a fost ca un uragan menit să distrugă tot în calea lor, sau unul pe celălalt, şi chiar pe cititor. I-am judecat, însă nu aspru. Pentru că am stat şi am reflectat: da, ambii greşesc, mult, duc totul la extrem, dar nu e oare adolescenţa vârsta emoţiilor puternice, a sentimentelor arzătoare care te consumă, te macină? În plus, asta mai spulberă tinerelor din percepţia că relaţiile sunt perfecte, băieţii nişte prinţi, iar în jurul lor va curge lapte şi miere. Nu, viaţa reală nu e aşa, şi nici poveştile de iubire. Dar cu cât sunt mai expuse la durere şi dezamăgire acestea, cu atât devin mai solidificate, mai puternice.

Din ce am observat şi din părerile altora, această carte ori o iubeşti, ori nu, şi te legi de toate chichiţele. Un exemplu ar fi faptul că Sawyer nu îţi cere iertare pentru greşelile lui dar eu cred că mai important e faptul că vrea să le repare, şi face asta, scuzele oricum nu ar mai fi schimbat nimic.. De aceea nu ştii exact cui să o recomanzi, deoarece aprecierea ei ţine foarte mult de mentalitatea şi capacitatea de înţelegere a fiecăruia. Depinde cum e cititorul care o descoperă: un profesor sever sau unul mai cald, indulgent. 

 „Iubire” de Katie Cotugno ne arată că uneori sentimentele ne pot face să credem că suntem stăpânii lumii, ne căţărăm tot mai sus pe emoţiile şi aşteptările noastre, şi când începem să cădem în derivă, vom cunoaşte agonia, deoarece alegerile ambilor au un impact determinant, îi schimbă pe amândoi atunci când lucrurile scapă din control. Dar despre asta e prima iubire: despre tinereţe şi alegeri proaste, despre a deveni adult şi responsabil; despre îndârjire şi despre renunţare, despre durere şi speranţă.. despre fericire şi a doua şansă.

O poveste care are suişuri şi coborâşuri, exact ca în viaţa reală, dar tocmai asta o face mai frumoasă şi sinceră, mai fidelă inimii; pentru că o carte bună nu trebuie să fie întotdeauna drăguţă, sau perfectă, trebuie doar să te facă să simţi ceva. 

Carte primită de la Editura Epica pentru recenzie. 

Doi tineri care se îndrăgostesc unul de celălalt..de două ori. „Iubire” de Katie Cotugno - Recenzie

Krisz 41

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Cu ceva vreme în urmă, colega mea de blog, Alexandra, m-a întrebat dacă ar fi să aleg între familie şi amintirile mele, care ar fi decizia mea, şi am răspuns fără să stau pe gânduri că prima variantă e opţiunea câştigătoare. Am decis cu inima, bazându-mă pe faptul că pot să pierd tot ce ştiu, nu contează, atât timp cât îi am alături pe cei dragi care să mă ajute să mă regăsesc, care să îmi spună cine sunt. Citind „Înainte să adorm” de S. J. Watson, ni se demonstrează că uneori amintirile noastre ne pot fi singura salvare şi colacul care să ne ţină la suprafaţa prezentului, că ele sunt legătura cu realitatea atunci când nu mai putem avea încredere nici în cei de lângă noi.

Să trăieşti aceeaşi zi la nesfârşit, să te trezeşti cu îndoieli, goluri în minte, să te întrebi mereu îngrozit unde te afli, şi mai ales, cine eşti, sună ca un scenariu demn de filmele SF. Christine Lucas, o fostă scriitoare, are parte de această poveste dramatică de douăzeci de ani, în urma unui accident nefast. Memoria ei nu reuşeşte să înmagazineze informaţii mai mult de o zi, iar peste noapte, tot ce a învăţat despre ea, despre prezent şi lumea din jur, dispare din conştientul ei până în dimineaţa următoare ca un abur. Noaptea e un burete neiertător care şterge de pe tabla minţii Christinei toate detaliile schiţate firav şi stângaci de memoria acesteia.

Salvarea va veni de la jurnalul secret pe care ultimul doctor al ei, doctorul Nash, a sfătuit-o să îl ţină, şi de care îi aminteşte sunând-o zilnic. Însă el are o frază ciudată pe prima pagină: „Să nu ai încredere în Ben”, iar această avertizare intrigantă scrisă cu mâna ei e cu atât mai năucitoare cu cât se referă chiar la soţul ei. Ben e un necunoscut pentru ea, dar cu el împarte casa şi chiar acelaşi pat. Simte un mix de recunoştinţă faţă de acesta, pentru grija de a-i fi alături de atât timp şi răbdarea de a-i explica totul ca unui copil mic, de a-i răspunde zilnic la aceleaşi întrebări, dar şi o aversiune, o teamă, deoarece totul e nou pentru ea..chiar şi el.

Jurnalul e un adevărat prieten pentru Christine, care îi ţine ascunse cele mai tainice gânduri, frământări şi însemnări. E un ajutor care îi permite să păstreze ca pe o adevărată comoară amintirile fragile care îi revin pe parcurs. Ea va înţelege însă că există una esenţială, de bază, care le poate debloca pe toate celelalte, care ar putea-o vindeca. Amintirea despre ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea care a adus-o în starea asta.

Cu un subiect delicat dar atât de inedit, şi un stil special, cuprinzător, „Înainte să adorm” e o călătorie fascinantă pe cărările minţii umane, ale disperării, blocajului emoţional, capacităţii de a-ţi depăşi limitele şi obstacolele, de a-ţi găsi calea. Stările prin care trece personajul sunt descrise detaliat, atent, zugrăvirea momentelor de cumpănă, confuzie, sunt vii, puternice, te prind în mirajul incertitudinilor, te fac să îţi pui tot felul de întrebări, să meditezi la natura umană atât de condiţionată de ce e în jurul nostru şi de ce ştim. Personajul va păşi şovăind, temătoare, iar mai apoi tot mai îndârjită, prin tunelurile întunecate ale memoriei ei, hotărâtă să iasă la liman, să găsească ieşirea din acest ghem încâlcit care e viaţa ei, o ieşire care i-ar putea aduce salvarea..sau nimicirea.

Nu m-am simţit nici un moment într-o bulă temporală, într-un peisaj predefinit care se tot repetă, pentru că am fost umbra Christinei, am făcut fiecare pas o dată cu ea, am descoperit mereu ceva nou, informaţii uluitoare. Avem aici parte de un personaj care în condiţia ei e remarcabil, inteligent, mânat de o ambiţie teribilă, de o capacitate de autodepăşire imensă. După ce ani întregi a fost prinsă într-o ceaţă densă, apăsătoare, care nu îi permitea să recunoască nimic în jurul ei, cu ajutorul jurnalului, felinarului ei călăuzitor, începe treptat să distingă figuri din trecutul ei, care o ajută să aranjeze treptat piesele de puzzle împrăştiate ale trecutului ei, unul absolut fascinant.

Naraţiunea nu e forţată, fugărită, ni se oferă răgazul de a rumega toate chichiţele, misterele, dar asta poate nemulţumi cititorul avid după acţiune constantă. Pentru mine, romanul a fost perfect aşa cum e, l-am citit pe nerăsuflate, pe nemâncate, nici nu am simţit cum întorc cele 440 de pagini, iar deznodământul şocant m-a izbit în moalele capului şi m-a trezit la realitatea dură, de necrezut. Sincer, chiar dacă te vei număra printre acei cititori cârcotaşi care au impresia că naraţiunea e repetitivă până într-un anumit punct, sau mai greoaie, sfârşitul absolut demenţial nu are cum să nu îţi şteargă orice nemulţumire din cap şi să te lase fără grai.

După ce am terminat „Înainte să adorm” l-am pus la macerat în minte, l-am trecut prin filtrul conştiinţei mele, analizându-l pe toate părţile şi simţind de fiecare dată aceeaşi fiori reci prin oase care parcă mă paralizează, acea teamă plimbându-mi-se dezinvoltă pe şira spinării. Dacă ar fi să rezum tot romanul într-un cuvânt, acela ar fi: marcant. 

Cred că unele cărţi sunt menite să ilumineze minţi şi să atingă suflete, să ne deschidă ochiii şi să ne schimbe percepţia asupra vieţii. Citind această carte am înţeles că amintirile noastre sunt cele care ne definesc, ele sunt harta vieţii noastre, schiţa a ceea ce suntem şi a ceea ce am reuşit să dobândim. Fără ele, nu am mai fi noi înşine, ci nişte trupuri pierdute, lipsite de substanţă, conţinut, nişte frunze bătute de prezentul neiertător, nişte călători în deşertul existenţei, fără busola care să ne ghideze.

„Mâine? Dar n-am niciun mâine, mi-am zis în sinea mea. Tot aşa cum n-am niciun ieri.”

”Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar şi eu.”

”Unele lucruri e mai bine să nu ţi le aminteşti. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.”

"E ca şi când aş muri zi de zi. Iar şi iar. Trebuie să mă fac bine. Nu mă pot imagina continuând aşa multă vreme. Ştiu că la noapte o să mă culc, iar mâine-dimineaţă iarăşi o să mă trezesc fără să ştiu nimic. Şi la fel o să se întâmple poimâine şi răspoimâine, şi tot aşa… Pur şi simplu nu mă văd făcând asta. Nu pot face faţă. Asta nu e viaţă, ci o simplă existenţă, un salt de la un moment la altul fără să am habar de trecut, fără să-mi pot face vreun plan pentru viitor. Îmi închipui că aşa trebuie să fie şi animalele. Lucrul cel mai rău este că nici măcar nu ştiu ce nu ştiu. Probabil că sunt multe lucruri care aşteaptă să mă rănească. Lucruri pe care nici măcar nu mi le pot imagina.”

Filmul realizat după carte abia a apărut şi are o distribuţie de excepţie. Dacă zic Nicole Kidman şi Colin Firth în rolurile principale, cred că am spus totul cu asta. Abia aştept să îl văd! 

Fără amintiri, mai exişti? „Înainte să adorm” de S. J. Watson - Recenzie

Krisz 37

Read More

În seara aceasta, de la 20:00, pe Euforia, aveţi întâlnire cu Sira Quiroga şi aventurile ei :) Să nu lipsiţi.

Mai multe detalii AICI. 

El tiempo entre costuras :)

Krisz 29

Read More

Cu toții ne dorim să petrecem sărbătorile cu cele mai importante persoane din viața noastră. Dacă nu facem asta, nu simțim cu adevărat spiritul Crăciunului. Eu mi-am petrecut Crăciunul cu familia mea, însă mi-aș fi dorit ca unele persoane să fie alături de mine, pentru a întregi toată iubirea pe care o port în sufletul meu pentru ei.

Cu această ideea în minte, vă propunem să dăm startul la un concurs cu tragere la sorți. 

Premiu:

Ce aveţi de făcut?

a Rafflecopter giveaway 

Vă urăm succes tuturor participanţilor!

Mulțumim sponsorului nostru, editura Adenium, pentru premiul foarte frumos! 

__________________________________________________________
După cum puteţi vedea şi pe Rafflecopter, câştigătoarea este:
Teodora N. (Teodora Nemţanu)

Felicitări! Ai la dispoziţie 4 zile să trimiţi un mail la alexya_fanfics@yahoo.com cu numele şi adresa unde trebuie să fie trimis premiul. Dacă se depăşeşte această dată limită alegem pe alcineva în loc. 

Vă mulțumim mult tuturor participanților că ați fost alături de noi dar şi sponsorului nostru! 

Câştigător Concurs de Crăciun (2)

Alexya 32

Read More

Am citit cam 475 de pagini din cartea "Iubirile croitoresei" şi pot spune că sunt fascinată complet! E minunată cartea, complexă, interesantă, frumoasă. Sper să o termin până apare primul episod din serial. Oricum garantat veţi găsi o recenzie a ei pe blog!

“Iubirile croitoresei” de Maria Duenas

Bestsellerul spaniol al anului 2010, cu peste un milion de exemplare vândute!

Romanul se află în curs de traducere în peste 25 de limbi şi urmează să fie adaptat pentru TV, într-o mini-serie de 13 episoade care se vor difuza la începutul acestui an.

În lunile premergătoare insurecţiei franchiste, tânăra croitoreasă Sira Quiroga părăseşte Madridul, mânata de nemărginita iubire pentru un bărbat aproape necunoscut. Se stabileste împreuna cu acesta în Tanger, oraş monden, exotic şi vibrant, unde i se întâmplă ceva ce nici nu-şi poate imagina. Căci aici va fi Sira şi trădată, şi părăsită.

Singură, copleşită de datoriile lăsate de fostul iubit, pleacă la Tetuan, capitala Protectoratului spaniol al Marocului. Prin manevre nu tocmai ortodoxe şi ajutată de prieteni de o reputaţie îndoielnica, Sira îşi făureşte o noua identitate şi deschide un elegant salon de croitorie, pentru cliente venite de departe si al căror prezent e greu de ghicit.

La sfârsitul războiului civil din Spania, când în Europa stă să izbucnească al doilea război mondial, Sira îşi împleteşte soarta cu aceea a câtorva personaje istorice, printre care Juan Luis Beigbeder (enigmaticul şi prea putin cunoscutul ministru de Externe din primii ani ai franchismului), amanta lui, excentrica Rosalinda Fox, şi ataşatul naval Alan Hillgarth, pe atunci şeful spionajului britanic din Spania.
Cu toţii o vor face să ia o hotărire riscantă, în care stofele, cusăturile şi tiparele de croitorie vor fi faţa vizibilă a unei existenţe zbuciumate şi primejdioase.

Splendida proză din romanul Iubirile croitoresei reuneşte amintiri, doruri şi hărţi din legendarele enclave coloniale situate în nordul Africii pâna în Madridul filogerman, în imediata posteritate a războiului civil, şi în Lisabona cosmopolită, forfotind de spioni, oportunişti şi refugiaţi în derivă.

Iubirile croitoresei este o aventură pasionantă, traită în saloane haute-couture şi mari hoteluri luxoase, unde conspiraţiile politice şi neştiutele misiuni ale serviciilor secrete se împletesc cu loialitatea faţă de cei iubiţi şi forţa de neînfrânt a dragostei.

De fapt e serial, dar nu am mai apucat să fac alt banner. O ecranizare a cărţii cu acelaşi nume, scrisă de Maria Duenas, bestseller în 30 de ţări, serialul a înregistrat audienţe record în Spania, fiecare episod difuzat fiind lider detaşat, cu peste cinci milioane de telespectatori, devansând de fiecare dată  talent show-ul Vocea Spaniei.

“Iubirile Croitoresei” este  o emoţionată poveste de dragoste şi trădare, un cocktail de aventuri, spionaj, glamour, haute- couture, agenţi dubli, toate petrecându-se pe fondul Războului Civil din Spania, dintre anii 1936-1939.

Povestea o aduce în prim plan pe Sira Quiroga, o tânără croitoreasă, care decide să îşi asculte inima şi pleacă împreună cu bărbatul pe care îl iubeşte în Maroc. Însă, odată ajunsă în Tanger, povestea de iubire se termină brusc, Sira fiind părăsită de cel căruia îi oferise totul, inclusiv averea primită de la tatăl ei.

Singură şi îndatorată, îşi deschide în Tanger un salon de croitorie. Aici, intră în cercurile exclusiviste ale unor oameni influenţi, în special oficiali englezi, care o conving, în pragul celui de-al doilea Război Mondial, să devină spion pentru britanici, având datoria de a le oferi acestora informaţii despre inamicii nazişti.

“Iubirile croitoresei” are o distribuiţie strălucită, formată din cei mai buni actori spanioli  ai vremii, dar şi o echipă de producţie premiată şi nominalizată la Premiile Goya, unele dintre cele mai importante premii  din industria cinematografică din Europa.

Sursa

Mai multe imagini din serial:

Trebuie să vă uitaţi la serial pentru că romanul e genial, iar imaginile din el la fel! De luni până joi la ora 20:00 pe Euforia TV, începând cu 15 ianuarie!

Serialul realizat după cartea "Iubirile croitoresei" - din 15 ianuarie pe Euforia TV!

Krisz 41

Read More

Pentru că nu am primit datele de la câştigătoarea anterioară (sad face, pentru că premiul e atât de drăguţ), şi pentru că ne-am plictisit de tragerile la sorţi, dăm startul la un concurs fulger pentru a alege alt norocos.

Pentru a participa la concursul fulger trebuie să îndepliniţi simultan două condiţii:

1. Să vă fi înscris la concursul de Crăciun #1 (care oferea acest premiu) atunci când acesta era activ.

2. Doar fetele, iubitoare de lectură neapărat, pot comenta - doar un singur comentariu, nu trişaţi. (ştim că suntem sexiste în seara asta, însă dorim să ne asigurăm că acest lanţişor special va fi purtat cu mândrie)

Comentatorul cu numărul 7 (cel mai puternic număr magic :D) va câştiga colierul în formă de cărticică! Nu contează ce spuneţi în comentariu, atât timp cât e decent. 
A, am pus privat comentariile, cu moderarea lor, ca să menţinem suspansul puţin. Baftă!

Câştigătoare:

În mod normal BuburuziaBia era fericita de pe locul 7, dar cum ea nu s-a înscris la Concursul de Crăciun #1 (am verificat de 3 ori) şi nu respectă una din cele două condiţii, premiul va merge la următoarea persoană, numărul 8, iar aceasta este:

Roxy. 

Felicitări! Te rugăm să trimiţi cât mai repede datele de livrare la alexya_fanfics@yahoo.com! Mulţumim tuturor pentru participare!

Concurs fulger! - Câştigătoare!

Krisz 41

Read More