Alegerile care ne definesc. „Galben ca şofranul” de Inci Aral - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI

Consider că nemulţumirea e o caracteristică generală a oamenilor. Indiferent ce, cât şi pe cine am avea alături, întotdeauna va exista ceva ce am dori să schimbăm la noi sau la viaţa noastră. Compromisurile pe care suntem nevoiţi să le facem, ideile pe care nu reuşim să le îndeplinim, visele sfârtecate de realitatea neplăcută care adesea are alte planuri pentru noi.. toate acestea se pot sedimenta la baza unui suflet, făcându-l trist.

Are mulţi bani, o casă luxoasă, o carieră de succes în domeniul bursier, ocazia de a se perinda la petreceri din înalta societate şi de a avea aventuri cu domnişoare tinere şi atractive, dar cu toate acestea e nefericit. Tânăr fiind şi cu toate că a reuşit să obţină atât de multe prin forţele proprii, se simte apatic, deprimat, sufocat de toate responsabilităţile care îi atârnă pe umeri ca nişte stânci masive, obosit deoarece e mereu presat de timp. Însă ce îl deznădăjduieşte în primul rând este faptul că e neîmplinit din punct de vedere afectiv.

Lucrurile vor lua o turnură nouă pentru Volkan din momentul în care se va intersecta cu două femei foarte captivante şi diferite ca personalitate, care îşi vor face apariţia în viaţa lui în moduri neobişnuite. Prima dată intră în scenă Melike, atunci când bagajele lor se încurcă la aeroport. Ea face afaceri mai puţin legale cu antichităţi, împreună cu unchiul ei. Deoarece a avut parte de dezamăgiri în viaţă şi chiar a pierdut iubirea vieţii, care a decis să îşi curme viaţa, aceasta e atrasă de provocări, de bărbaţii dominatori care să o pună pe jar şi să o surprindă din punct de vedere sexual. Volkan fiind genul mai calm şi retras, lucrurile nu vor decurge prea bine între ei, clipă în care în viaţa bărbatului îşi va face simţită prezenţa Eylem.

Iniţial cunoscând-o sub nickname-ul Pata Galbenă, cu care fata scrie articole pe internet despre diverse subiecte şi în care îşi varsă frustrările despre lume, în general, bărbatul se va regăsi în cuvintele ei, care îl vor impulsiona să aibă curaj, să facă o schimbare în existenţa lui, de care nu e mulţumit. O conexiune indirectă se va lega între ei. Ca şi el, Eylem şi-a terminat studiile în domeniul economic şi acum încearcă să îşi facă un rost. Însă având o fire sensibilă şi artistică, aceasta visează să fie poetă, dar destinul va avea grijă să o ducă pe căi nebănuite, să o forţeze să ia decizii imorale şi eronate care îi vor modifica viitorul pentru totdeauna.

Aveam impresia că turcii sunt în general persoane mai reci, dure, aşa că nu m-am aşteptat ca această carte scrisă de o autoare de această naţionalitate să cuprindă o mulţime de citate profunde, trăiri, filosofări asupra vieţii şi a condiţiei umane. Romanul urmăreşte firul vieţii celor trei personaje principale, se învârte în jurul sentimentelor, dezamăgirilor, schimbărilor şi frământărilor acestora şi se axează mai puţin pe acţiune, care nu este aşa prezentă. Cititorii care preferă un ritm alert în cărţi e posibil să fie dezamăgiţi la final de această carte.

M-am acomodat greu cu stilul scriitoarei şi am parcurs lent primele pagini. Parcă aşteptam constant acea intrigă care să declanşeze adevăratele evenimente, îmi făceam anumite scenarii mai antrenante în minte despre ce urmează să se petreacă, dar am realizat la un moment dat că aici nu se găseşte un fir narativ precis, ci pur şi simplu este redată viaţa lui Volkan, Melike şi Eylem, cu bune şi cu rele.. cu scene mai aparte sau mai banale. Nici faptul că trei sferturi din carte e compusă din descriere şi dialogul e mai rar nu m-a ajutat foarte mult.

Capitolele alternează între cei trei şi avem ocazia să îi descoperim, să îi cunoaştem ca şi cum ar fi persoane reale. De mult nu am mai întâlnit o carte care să pună atât de mult accent pe interiorul personajelor. Volkan, Melike şi Eylem sunt cu adevărat deosebiţi, contextul în care aceştia se învârt, modul în care au reuştit să treacă peste lucrurile mai puţin plăcute cu care s-au confruntat de-a lungul timpului, tentaţiile de care se lasă atraşi sunt uneori neobişnuite. Fiecare dintre ei, oricât ar încerca să se integreze în normalitate, în multe ocazii nu reuşesc asta.

Descrierile din roman sunt foarte plastice şi vizuale, uşor de reconstituit în minte de cititori. Au reuşit să mă acomodeze cu atmosfera cărţii şi să mă integreze în această lume ce la prima vedere nu pare diferită de a noastră, dar analizată în detaliu, pătrunzând în ascunzişurile ei, putem sesiza diferenţele majore.

„Galben ca şofranul” este o lectură deosebită, exotică, având ca decor viaţa unor personaje aflate mereu în căutare: în căutarea împlinirii, a liniştii. Zugrăveşte lupta pe care o duc cu cei din jur şi cu ei însişi pe drumul spre căutarea sinelui.

„Pentru frumuseţea nemiloasă a acestei lumi, pentru mine, sunt gata să înfrunt orice dificultăţi, sunt pregătită pentru orice posibilităţi, pentru poezii, pentru viaţă şi moarte.”

”Existau, cu siguranţă, şi alte lucruri de aflat, de văzut, de înţeles. Lucruri mai mari, mai semnificative, mai grele, mai triste, încă negustate. Pentru asta continua să citească. Nopţile, după o anumită oră, literele începeau să-i danseze în faţa ochilor, iar cuvintele i se agăţau de pleoape. Citea cu tot trupul, cu toată fiinţa ei, reproducând din nou ceea ce citea, întorcând pe toate părţile fiecare cuvânt din mintea ei. Cărţile erau lucruri foarte frumoase, care foşneau în mâna omului. În scrieri erau prezentate, prin nenumărate întrebări, lupta omului, marea sa dramă, căutarea sa sfântă, căderea şi efortul său de a exista. Erau fertile, nobile şi eterne.”

”Trăise aventuri, legături superficiale. Avusese şi zile de abandon, refuz, impetinenţă şi nepăsare. Se legase la ochi cu propriile-i mâini, căzuse într-un timp între munţii fără cărări şi mai rămăsese puţin să se prăbuşească în gol. Avusese parte de despărţiri grele, mari şi dureroase, dar fiecare dintre acestea a făcut-o să-şi dea seama că viaţa nu este aşa cum credea şi astfel dădea un înţeles durerii ei. Puterea de a înţelege lucrurile o proteja să nu înnebunească de-a binelea şi îi menţinea cumva echilibrul.” „Nu era nevoie să fie pesimist. Pământul nu era un loc atât de întunecat. Avea stele, răsărituri de soare, dimineţi, începuturi, femei. Avea, de asemenea, cântece, poezii, mirosuri, fluturi, flori şi mări. Da, existau şi dezordine, confuzie, ipocrizie, ambiţie şi răutate, nu trebuia să uite asta, dar existau şi lacrimi, inocenţă, a face dragoste.”

"Nu sunt atât de curajoasă precum crezi. E foarte greu să te simţi neajutorat atunci când timpul curge schimbându-se în permanenţă, continentele alunecă şi stelele se nasc şi mor. Sunt fără speranţă pentru că în lumea asta necruţătoare, în care milioane de obiecte şi oameni sunt încontinuu scoşi pe piaţă, s-ar putea să nu pot face altceva decât să încetez să exist.”

Carte primită de la Editura Univers pentru recenzie.