A trăi pentru a-ţi povesti viaţa. ”Jurnalul ascuns” de Sebastian Barry - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers și o puteți comanda de AICI

Oamenii nu mor niciodată, ei trăiesc prin intermediul amintirilor pe care le păstrează în suflet cei dragi despre ei. Zâmbetele sau emoțiile pe care le-am zugrăvit de-a lungul timpului în cei din jur, gândurile și faptele noastre, lucrurile memorabile pe care le-am făcut, legăturile puternice pe care le-am legat cu familia sau prietenii, toate acestea sunt grăitoare, nu ne permit să dispărem vreodată cu adevărat. Rămân acolo, ca reprezentanții noștri de seamă, atunci când timpul va încerca nemilos să șteargă orice urmă a trecerii noastre prin această lume.

Așadar, este de la sine înțeleasă dorința bătrânei Roseanne McNulty, o centenară din spitalul de boli mintale Roscommon, de a lăsa ceva în urma ei. Și având în vedere că nu mai are nimic și pe nimeni, doar pe sine și toate amintirile care îi țin de cald, ce lucru ar fi mai potrivit de făcut, decât să își scrie povestea? Să își aștearnă cu stângăcie pe niște foi îngălbenite viața, meditațiile, durerile, cu speranța că cineva le va găsi într-o bună zi și se va gândi la ea, pare singura alternativă. Ultima speranță de a nu ajunge doar un nume necunoscut, părăsit pe o criptă împăienjenită.

Scrisă din două perspective, cartea alternează aducerile aminte ale bătrânei cu însemnările pe care le face în caietul lui doctorul Green, cel care a supravegheat starea ei și a celorlalți pacienți atâția ani. Cu toate acestea, istoria bătrânei a fost ca un teritoriu sacru pe care nu a îndrăznit vreodată să calce, din respect. Doamna McNulty pare că se află acolo dintotdeauna, iar cauzele sunt necunoscute, iar orice fel de alte date are despre ea sunt fel de fragile ca și pacienta. Dar constrâns fiind să refacă fișele tuturor din spital, pentru a stabili care se va putea muta în noua clădire care se construiește, și care își poate recăpăta libertatea, doctorul începe să caute informații, să sape în trecuturile tuturor. Ceea ce nu va bănui el e faptul că în trecutul lui Roseanne va desluși un mister șocant, păstrat de negurile vremii de ani de zile.

Cu toții am trecut prin momentul în care o persoană în vârstă, un bunic sau un bătrân începe să vorbească despre anii din urmă iar noi să ne dăm ochii peste cap plictisiți, fără să acordăm mare atenție cuvintelor lui și lecțiilor pe care indirect ni le oferă. Însă fiecare trebuie să își spună povestea, și merită ca cineva să fie acolo cu mintea și sufletul deschise, pregătite să discearnă informațiile primite, uneori atât de valoroase.

Povestea bătrânei este complexă și zugrăvită într-un mod special. Deși aflată la o vârstă înaintată, la care majoritatea sunt neputincioși, Roseanne și-a păstrat demnitatea și verticalitatea din vremurile ei de glorie. Memoria ei este încă un instrument puternic, aproape precis, care o ajută să retrăiască copilăria, tinerețea, să tragă concluzii asupra faptelor și greșelilor ei, a deciziilor pe care le-a luat de-a lungul timpului, care i-au schimbat cursul existenței și au adus-o în acest punct. Pe traiectoria destinului ei o pată neagră a suferinței încă o chinuie, o neîmplinire, un eșec ascuțit și care a torturat-o atâția ani. Un mare regret. Am admirat-o pe Roseanne în multe cazuri, dar au fost și situații în care mi-aș fi dorit să fie mai categorică, să pună piciorul în prag. Totuși, deși a trăit în timpuri tumultuase, și au fost întâmplări sau dezamăgiri care i-au marcat copilăria și tinerețea, a reușit să treacă cu demnitate prin destinul ei plin de piedici.

Trecutul se îmbină cu prezentul ca nodurile unei frânghii, trecerile de la unul la altul fiind line și nu bruște. Am descoperit în roman un stil bogat,  când poetic, când tranșant, direct, și o istorisire precisă care ajută cititorul să se integreze în subiect. Am înțeles multe despre contextul social din acea vreme, relațiile și interdependențele dintre oameni, deloc obișnuite, mentalitățile lor, rolul bisericii atunci. 

Nu am mai citit până acum nimic scris de un autor irlandez, de aceea eram foarte intrigată. Au existat în carte momente sau capitole mai monotone în care mintea mi-a zburat în alte locuri, dar și pasaje extrem de antrenante. Tensiunea însă încearcă cote alarmante spre final, când am realizat că o anumită descoperire ar fi putut schimba totul..  Cu siguranța mi-ar fi plăcut mult mai mult romanul dacă nu aș fi aflat finalul dinainte, din recenzia unui blog ”binevoitor” (asta m-a făcut să îmi promit solemn că nu mai citesc părerile altora înainte de a termina eu o carte), dar per total m-am bucurat de lectură, care a fost una mulțumitoare pentru mine. M-a făcut să realizez cât de important e să asculți, să cunoști toată viața unui om.

”Jurnalul ascuns” ne arată că timpul e neiertător și merge mai departe, chiar dacă noi rămânem suspendați în el și blocați în problemele şi dezamăgirile din existența noastră. Totodată, e important de subliniat faptul că orice om are o întreagă istorie în spate, o poveste pe care are dreptul să o spună, mai ales că putem învăța atât de multe din greșelile, luptele și zâmbetele fiecărei persoane.

„Dar oare nu poate omul să fie fericit cât îl țin puterile în întinderile ciudate și nesfârșite ale vieții? Eu cred că e îndreptățit. La urma urmei, lumea este cu adevărat frumoasă și, de-am fi orice altă creatură în afară de om, am putea trăi o fericire veșnică.”

”Dar soarta este probabil un strateg desăvârșit și e în stare să potrivească lucrurile în chip miraculos ca să ne ajute să ne distrugem.”

”Memoria, presupun, dacă este neglijată, ajunge ca o debara, sau ca magazia unei case vechi, talmeș-balmeș, poate nu numai pentru că a fost neglijată, ci și din cauza scotocitului aiurea, și, pe deasupra, a lucrurilor aruncate acolo unde nu le e locul.”

”E foarte dificil să fii erou fără spectatori, deși, într-un sens, e fiecare dintre noi eroul unui film aparte, pe jumătate distrus, numit viața noastră.”

“Se spune că bătrânii au cel puțin amintirile. Nu sunt sigură că asta le e întotdeauna de folos. Încerc să rămân credincioasă gândurilor mele. Nădăjduiesc că asta înseamnă că îmi rămân mie credincioasă.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.

După ce am terminat de citit  ”Jurnalul ascuns” am descoperit că va apărea și un film după carte, la anul. Se va numi ”The Secret Scripture” iar o parte din actorii aleși să dea viață personajelor sunt: