The magic of words (85)

După cum v-am promis, aceasta este a doua postare cu citate din "Zi după zi" de David Levithan. Enjoy them!

“Unii cred că bolile mintale sunt o chestiune de dispoziție, o chestiune de personalitate. Ei cred că depresia e doar o formă de tristețe, că tulburarea compulsiv-obsesivă e o formă de mare încordare. Ei cred că sufletul e bolnav, nu corpul. În viziunea lor, e ceva în privința căruia poți alege.

Știu că nu e deloc așa.”

“Una dintre pancartele protestatarilor îmi atrage atenția. Homosexualitatea este lucrarea diavolului, scrie pe ea. Și din nou mă gândesc că oamenii recurg la diavol când vor să rezume lucrurile de care se tem. Cauza și efectul sunt inversate. Diavolul nu obligă pe nimei să facă ceva. Oamenii fac anumite lucruri și pe urmă dau vina pe diavol.”

“- Cum te cheamă astăzi?

- A, îi spun. Pentru tine, întotdeauna A.”

“Asta face iubirea: te face să vrei să rescrii lumea. Te face să vrei să alegi personaje, să construiești scenariul, să conduci intriga. Persoana pe care o iubești stă în fața ta, iar tu vrei să faci tot ce-ți stă în puteri ca iubirea să fie posibilă, să fie la nesfârșit posibilă. Iar când sunteți doar voi doi, singuri într-o cameră, poți să pretinzi că așa este, că așa va fi.”

“Alerg. Sunt făcut să alerg. Pentru că atunci când alergi, ai putea să fii oricine. Te perfecționezi fizic, nici mai mult, nici mai puțin decât fizic. Răspunzi în mod fizic corpului. Dacă alergi să câștigi, n-ai niciun gând decât gândurile corpului, niciun țel decât țelurile corpului. Uiți de tine în numele vitezei. Te negi ca să reușești să treci de linia de sosire.”

“- Ăsta nu-i un răspuns. E o speranță.

- Speranța ne-a adus până aici. Nu răspunsurile.”

“Nu mă lasă inima să-i spun că ăsta-i modul greșit de a judeca lumea. Întotdeauna vor mai fi întrebări. Fiecare răspuns conduce la mai multe întrebări.

Singurul mod de a supraviețui e să renunți la unele dintre ele.”

“Chiar și atunci când între noi sunt ziduri. Chiar și atunci când între noi sunt kilometri întregi. Mă tot întorc. Mă tot întorc în direcția ei.”

“Este îngrozitor să fii trădat de corpul tău. Și te izolează de lume, pentru că simți că nu poți să vorbești despre asta. Simți că este ceva între tine și corp, o bătălie pe care n-ai s-o câștigi niciodată… și totuși o duci zi de zi, și asta te obosește. Chiar dacă încerci s-o ignori, consumul de energie necesara pentru a o ignora te va epuiza.”

“Lacrimile îmi șiroiesc pe față. La început nu înțeleg asta, pentru că nici nu-l cunosc pe omul despre care se vorbește – nu cunosc pe nimeni din încăperea asta. Nu fac parte din asta… și de aceea plâng. Pentru că nu fac parte din asta și nu voi face parte niciodată din ceva de genul ăsta. Știu de ceva timp treaba asta, dar poți să știi ceva de multi ani fără să te afecteze cu adevărat. Nu voi avea niciodată familie care să mă jelească. Niciodată oamenii nu vor avea inima grea din cauza morții mele, cum o au din cauza morții bunicului lui Marc. N-am să las dâra de amintiri pe care a lăsat-o el. Nimeni nu mă va fi cunoscut vreodată și nici nu va ști ce am făcut. Dacă mor, nimeni nu va remarca, nu se va ține niciun priveghi, nu va fi nicio înmormântare. Dacă mor, nimeni în afară de Rhiannon nu va ști vreodată că am fost aici.

Plâng pentru că sunt invidios pe bunicul lui Marc, pentru că sunt invidios pe oricine îi poate face pe alții să le pese atât.”

“Am vrut ca iubirea să învingă tot. Dar iubirea nu poate să învingă nimic. Ea nu poate să facă nimic de una singură.

Se bazează pe noi. Să învingem în numele ei.”

“Dacă te uiți în centrul universului, vezi acolo o răceală. O indiferență. În definitiv, universului nu-i pasă de noi. Timpului nu-i pasă de noi.

De asta trebuie să ne pese unul de celălalt.”