joi, martie 06, 2014

Un caz uluitor şi o echipă de excepţie. "Betibú" de Claudia Piñeiro - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI

 Se întâmplă de multe ori ca persoane care fac anumite excese, duc un stil de viaţă mai aventuros, sau pur şi simplu au anumite înclinaţii, pasiuni, în momentul în care moartea lor survine datorită acestor cauze, cei din jur nu îşi pun semne de întrebare, nu li se pare ceva suspect. De multe ori nici poliţia nu dă mare importanţă acestor cazuri, consemnându-le rapid la accidente. Însă ceea ce de multe ori pare a fi „soarta nefastă”, uneori poate fi mâna unui păpuşar care îşi pune cu mare atenţie în scenă toate mişcările şi care se joacă de-a Dumnezeu.
Atunci când Nurit Iscar, o fostă scriitoare celebră de romane poliţiste este convinsă să scrie la cel mai important ziar, El Tribuno, nişte rapoarte despre aparenta sinucidere a lui Chazarreta, un bărbat care a fost suspectat în trecut că şi-ar fi omorât soţia în acelaşi mod în care el şi-a găsit sfârşitul, aceasta nu se va gândi vreo secundă în ce caz întunecat şi bulversant se va băga. Alături de Jaime Brena, un ziarist cu experienţă, care îi poartă o deosebită admiraţie autoarei, dar şi de un tânăr care se ocupă în prezent de rubrica Poliţiste, Nurit va forma o echipă compactă, genială, care se completează perfect şi reuşesc împreună să facă descoperiri uluitoare.
Totul va începe cu o fotografie care lipseşte dintr-o ramă a lui Chazarreta, a căror persoane se aflau în ea, vor afla ei la un moment dat, au murit majoritatea în accidente. Însă adevărul e unul mult mai sumbru şi periculos, se pare că toate acele persoane din fotografie au fost ţinta unui criminal iscusit care şi-a pregătit cu atenţie fiecare pas, pentru a nu da nimic de gândit poliţiei. Pas cu pas, cei trei vor culege cu atenţie informaţii, folosindu-se de orice mijloc..contacte de la poliţie, internet, fler, deghizări, hotărâţi fiind să demaşte acest asasin cu sânge rece.. însă ceea ce nu bănuiesc ei nicio clipă e că vieţile celor dragi, inclusiv a lor, sunt în mare primejdie..
De multă vreme nu am mai citit o carte care să trezească atâtea sentimente contradictorii în mine.. La început mărturisesc că m-am pliat foarte greu pe stilul autoarei, nu reuşeam deloc să mă acomodez cu firul narativ, eram bulversată, nu înţelegeam cine este cine, ce rol are. Nu ai cum să pricepi tot de la primele pagini, veţi gândi, şi aveţi mare dreptate, însă aici am avut nevoie de mai multe capitole care să rumeg informaţiile primite şi să le pun cap la cap. Poate ar trebui să spun faptul că acest roman nu are deloc linii de dialog, discuţiile sunt încorporate în paragrafe, pur şi simplu, iar iniţial am dat vina pe traducere pentru asta. Apoi, citind şi alte păreri, am realizat că aşa e cartea, poate pentru a-i da o notă de originalitate, nu ştiu. Nu mi-a fost de mare ajutor nici faptul că majoritatea personajelor din roman apar de la început şi nefiind familiarizată cu ele mi-a fost greu să le diferenţializez. 
Mă simţeam foarte frustrată pentru că înaintam atât de greu cu lectura, însă din momentul în care se disting oarecum cei mai importanţi participanţi la poveste, şi din clipa în care se conturează oarecum cazul, totul devine extrem de captivant, palpitant, nu am mai putut renunţa o secundă la carte. Am înţeles apoi că scriitoarea a vrut să implice cititorul, totul să pară că îi este povestit lui. Sau să ai senzaţia că auzi personajele discutând în preajma ta.
Drumul pe care îl au de parcurs cei trei membri ai echipei este unul complicat, dar ei reuşesc cumva să se completeze atât de bine, contribuţia fiecăruia este esenţială, importantă. Jaime Brena vine cu profesionalismul, cunoştiinţele şi curajul pe care îl are. Deşi puţin mai de modă veche, având o aversiune pentru tehnologie, el însă e tipul de om căruia îi place să se implice, să fie în mijlocul acţiunii, să rişte. Tânărul ziarist, deşi iniţial era complet dezinteresat de slujba lui şi o făcea mai mult din obligaţie, prinde gustul investigaţiei, începe să devină tot mai entuziasmat, să caute informaţii, şi cum altfel, dacă nu prin internet şi reţelele de socializare, el reprezentând partea modernă a echipei. Nuris este un personaj mai mult decât interesant, şi care treptat este conturat cu precizie. Nu mai este tânără, dar are o minte ageră şi curioasă, a fost cândva o scriitoare de besteller-uri, până ce anumite recenzii nefavorabile ale ultimului roman au făcut-o să se retragă. Viaţa ei o luase pe o pantă dreaptă, monotonă, deprimantă, a avut parte de insuccese şi pe plan personal, după un divorţ, dar toate astea până în clipa când se apelează la ea pentru a scrie aceste rapoarte. Prin intermediul ziarului i se va închiria o casă chiar în cartierul La Maravillosa, unde locuia Chazarreta, cel despre a cărui moarte trebuie să scrie, şi va fi atentă la orice detaliu, va mirosi, va simţi, se va folosi de intuiţia şi inteligenţa ei, va trage cu urechea şi va lua legătura cu diverse persoane care o pot ajuta. Rapoartele pe care le scrie sunt pasajele mele preferate, sunt atât de vii, pline de comparaţii potrivite, reuşesc să trezească curiozitatea şi admiraţia scriitorului.
Dincolo de micile aspecte care m-au deranjat la început, care recunosc că pot face lectura oricui anevoioasă până te acomodezi cu romanul, trebuie să subliniez faptul că părerea mi-a fost complet schimbată pe parcurs, făcându-mă spre final să regret că ajung la ultimele pagini. Cazul este cu adevărat uluitor, te înfioară, investigaţiile pe care le fac cei trei, deşi nu sunt poliţişti, sunt antrenante, fac o echipă perfectă, preferata mea de până acum din romanele de genul, îţi faci în minte tot felul de scenarii dar eşti complet luat prin surprindere de final. Am bănuit criminalul, şi mi s-a confirmat la un moment dat că el ar fi, dar m-am înşelat complet. 
Îmi era dor să citesc o carte care să mă ameţească atât de tare, să mă joace pe degete, să fiu ţinută în priză la final, iar întorsătura de situaţie absolut incredibilă să mă dea pe spate cu adevărat. 
Am fost mai mult decât cucerită de roman, mi s-a demonstrat că o carte care nu îţi spune nimic la început, cu care nu simţi o conexiune, te poate face să îţi schimbi complet opinia pe parcurs, să te atragă în mrejele ei, iar la sfârşit să te lase în agonie, dorind mai mult. M-a făcut să îmi pară rău că poate pe parcursul lecturilor mele poate am renunţat la unele cărţi care nu m-au atras, şi de acum înainte o să acord mai multă încredere fiecăreia, o să fiu mai ambiţioasă, exact ca eroina din „Betibú”. 
Romanul Claudiei Piñeiro ne arată că uneori nu e nevoie să fii specialist ca să poţi rezolva ceva ce nu ţine de competenţa ta, îţi trebuie doar ambiţie, curaj, perspicacitate şi inteligenţă, iar că rezultatele pe care le obţinem nu sunt de fiecare dată cele dorite, pot apărea noi piedici şi fapte care să ne forţeze să facem anumite compromisuri. Prima carte poliţistă scrisă de o autoare latino americană si citită de mine m-a dat pe spate, m-a impresionat cu realismul cu care zugrăveşte viaţa cotidiană dar şi cele mai negre şi ascunse intenţii umane, şi mai ales cu modul în care reuşeşte să unească nişte personaje atât de diferite aparent, dar care împreună fac un întreg ideal. 

„Timpul nu se mai întoarce. Nu mai poate decât să scoată în evidenţă ce trebuie scos în evidenţă şi să ascundă ce trebuie ascuns.”

”Poţi să amesteci cafeaua când azi-noapte un cadavru atârna de un copac? Poţi să-ţi pregăteşti micul dejun considerând că mortul acela poate să fie doar o parte dintr-un plan sau un proiect criminal mai amplu? Poţi să sufli în cafeaua prea fierbinte bănuind că dacă nu se ajunge la timp este cu putinţă să mai moară cineva? Da, îşi răspunde şi este exact ceea ce face ea în momentul acela: îşi pregăteşte cafeaua. Zilele sunt pline de ceşti de cafea, de lucruri mărunte şi care pot lipsi în povestire, dar nu în viaţă.”

"Ştii, Brena, uneori trebuie să ne acceptăm limitele, uneori nu putem ajunge unde am dori, dar asta nu anulează toate celelalte lucruri pe care le facem. Dacă trebuie să acceptăm un compromis o dată, înseamnă că suntem escroci? Habar n-am, spuneţi-mi dumneavoastră, dom’comisar. Nu, nu devenim escroci, devenim umani, uneori putem, alteori nu. Uneori putem să ţinem drumul drept, iar alteori trebuie să o apucăm pe alte drumuri, despre care nu ştim dacă ne vor duce sau nu unde dorim să ajungem, mă înţelegi?”
Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.

Recent am aflat că va apărea şi un film după această carte, fapt care nu putea decât să mă bucure mult!

20 de comentarii:

  1. Imi place foarte mult cum suna!! Mi-as dori sa o citesc si eu!! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. n-am mai auzit pana acum de cartea asta, dar cu siguranta o sa mi-o cumpar
    cartile politiste sunt preferatele mele

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place mult recenzia. Mi-ar placea tare mult sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. E prima data cand aud despre aceasta carte si pare foarte interesanta, dar mie nu-mi prea plac cartile politiste, cel putin cartile scrise de Agatha Christie si de scriitori nordici (care sunt destul de laudati) nu m-au prea dat pe spate, asa ca incerc sa ma tin departe de cartile politiste, dar cu toate astea imi plac cartile mai misterioase. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc frumos tuturor pentru pareri! Nici eu nu auzisem de carte pana sa o primesc spre recenzie de la Editura Univers. Initial imi alesesem alte carti pentru a le citi si recenza de la ei, dar cum cele de pe lista mea nu erau disponibile am primit altele, printre care si Betibu. Dar nu regret, pentru ca la final mi-a placut mult!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am citit nicio carte politista pana acum, stiu ca undeva prin biblioteca am o carte de Agatha Christie, dar cred ca e cu totul altceva.
    Niciodata nu renunt la carti, ma incapatanez sa le termin, uneori ma surprind, alteori raman cu aceasi frustrare de la inceput. :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am auzit de carte pana acum, dar pare interesant :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am citit carti politiste ce se axeaza pe un personaj care este scriitor, insa chiar as vrea sa vad cum este. Pare o idee atat de interesanta ca un scriitor, sau in cazul acesta o scriitoare, de romane politiste sa ia parte la povestile pe care le transpune pe hartie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cartea pare destul de interesanta, cu toate ca n-am mai citit carti politiste pana acum, cred ca o s-o citesc. M-ai facut curioasa...

    RăspundețiȘtergere
  10. Pare genul meu de carte. Lasand la o parte coperta, care arata foarte bine, subiectul romanului m-a captivat pe deplin. Cu toate ca este o carte politista, pare destul de motivationala, ceea ce ii da un mare plus. Primul citat referitor la timp este superb, pe cat de adevarat, pe atat de trist. Din ce am citit se pare ca ti-a placut cartea Krisz, ceea ce ma bucura si ma face sa imi doresc sa o citesc si eu.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Daniel, mie imi place coperta, dar nu-mi prea place cartea :))
    Nu prea stiu de ce nu-mi plac cartile politiste, pentru ca serialele si filmele de acest gen sunt preferatele mele, dar cine stie, poate o sa ajung sa le iubesc pana la urma :))

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Lupu Diana cateodata cartile politiste nu sunt atragatoare din cauza autorului, ce nu surprinde in mod corespunzator aspectele legate de cartea respectiva si se rezuma doar la o crima, pe cand regizorii de seriale mai infiltreaza si o mica drama, o glumita nevinovata, niste personaje prea sarcastice (imposibil sa nu fii fermecat de genul asta) si mai scot in relief si o poveste de iubire, de aceea filmele si serialele par mai placute. Cel putin in viziunea mea ...acum fiecare cu gusturile si parerile lui.
    Am citit cartea recent prin prisma unei prietene si mi-a placut, ca orice alta carte politista de altfel. Este un thriller reusit, cu personaje care se diferentiaza usor pe parcursul lecturii, iar misterul si suspansul ce impanzesc paginile confera un motiv in plus pentru a lectura acest volum.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt intu totul de acord cu tine si cred ca aceasta trecere superficiala a autorilor prin restul intamplarilor, axandu-se numai pe crima ma face sa nu-mi place acest gen de carti.
    Eu sunt genul de persoana destul de atenta la detalii si vreau sa stiu absolut tot (asta ar spune depre mine ca-mi plac si cartile politiste, dar na: :)) ) si prefer detalii pentru orice mic lucru. De asemeni la o carte ador personajele si modul in care ele sunt conturate, pe cand la cartile politiste (sau cel putin la cele pe care le-am citit eu) personalitatea lor e destul de usor trecuta cu vederea, totul fiind concentrat doar asupra asa zisului criminal, doar ca in final sa ni se spuna ca exista un alt criminal despre care nu stiam mai nimic pana atunci :D

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, stiu, acelasi lucru il gandesc si eu cand citesc o carte in care protagonistul nu are pic de esenta. Ii sunt scoase in relief doar caracteristicile necesare pentru rezolvarea crimei ( perspicacitate, capacitatea de a observa cu atentie detaliile, dexteritatea in ceea ce priveste domeniul in care lucreaza), dar nu ofera mai mult, sa vedem dincolo de imaginea de om pus pe gasit criminali.
    Nici criminalul nu prea este dezvoltat cum se cuvinte in unele carti, mai mult este pus pe seama cititorului de a-i construi un profil fizic si psihologic. In seriale treaba sta altfel, se exploteaza si alte idei, nu numai ideea de baza si personajele sunt conturate mult mai bine, dar toate se datoreaza faptului ca timpul nu este limitat.
    Ideea este ca unele carti se incadreaza cu excelenta in genul politist, iar Betibu este una din ele. Si nu este singura. Mai sunt carti politiste deosebite, care surprind ceva mai mult decat o crima, care pe parcurs devine din ce in ce mai complicata.

    RăspundețiȘtergere
  15. mi-am cumparat si eu cartea si imediat am inceput sa o citesc. primele 20 de pagini sunt cam plictisitoare si am trecut greu de ele, dar acum sunt la capitolul opt si lucrurile au inceput sa se schimbe, actiunea este din ce in ce mai antrenanta
    multumesc pentru recenzie, datorita vou aflu mereu de carti absolut minunate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Alexa, dupa cum am spus si in recenzie, primele capitole au mers ffft greu si la mine, pana m-am acomodat cu stilul mai greoi. Dar din clipa cand se formeaza echipa celor 3 si se contureaza cazul, devine foarte interesanta!

      Ștergere
  16. M-am gandit ca celor care le-a placut aceasta carte e posibil sa le placa si "Cianura pentru un suras" de Rodica Ojog-Brasoveanu, sau posibil orice de aceasta autoare, dar pana acum doar.pe aceasta am citit-o...

    RăspundețiȘtergere
  17. eu am citit "Cianura pentru un suras" si mi-a placut la nebunie. la inceput am fost sceptica, desi auzisem multe lucruri bune despre Rodica Ojog Brasoveanu, dar am ajuns sa cumpar multe dintre cartile ei si nu regret deloc

    RăspundețiȘtergere
  18. @alexa ioana, Rodica Ojog Brasoveanu nu e considerata "doamna literaturii politiste romanesti" degeaba. Este o autoare foarte indragita si foarte citita in Romania. Am vazut si la biblioteca din orasul meu, unde recent au adus aproape titlurile scrise de ea: abia daca reusesti sa mai gasesti pe raft vreun titlu scris de ea. Ar fi foarte frumos daca si Claudia Pineiro ar putea fi considerata la fel in tara ei

    RăspundețiȘtergere
  19. De Rodica Ojog-Brasoveanu am citit doar doua titluri, Cianura pentru un suras si Buna seara, Melania. Prima am adora-to, desi nu pot spune acelasi lucru despre a doua. Oricum, Rodica Ojog-Brasoveanu este considerata o "Agatha Christie" a literaturii politiste romane, ceea ce este o comparatie destul de impresionanta, tinand cont de cat de buna sunt cartile autoarei Agatha Christie.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!