marți, martie 05, 2013
The magic of words (71)
Sunt convinsă că o să vă placă la nebunie următoarele citate din ”La jumătatea drumului spre mormânt” (Vânătoare nocturnă #1) de Jeanine Frost pentru că sunt de-a dreptul geniale!
”El îmi aruncă o privire peste umăr cu un surâs amuzat pe buze, pentru că îmi întorsese spatele după ce mă refuzase de două ori. Ochii lui întunecaţi mă cântăriră apreciativ:
- Ţi-ai ales prost momentul, scumpi. Fii o păsărică de treabă şi ia-ţi acum zborul. Te găsesc eu mai târziu.
Cu o fluturare a mâinii, mă concedie. Năucită, m-am ridicat de pe scaun şi m-am îndepărtat, clătinând din cap la întorsătura pe care o luaseră evenimentele. Cum să-l mai omor acum?”
„ - Eu nu dorm cu tine în pat, am declarat pe un ton plin
de indignare.
Se foi puţin prin pat, apoi un cearşaf mă izbi direct în
faţă.
- Dormi pe podea, atunci. Şi aşa îmi iei toată pătura.”
„ - Dacă stăm bine să ne gândim, puiule, eşti o
mincinoasă, o deţinătoare de acte de identitate false, şi o criminală.
- Şi tu ce vrei? l-am repezit.
- Ca să nu mai spunem că eşti o pisăloagă, continuă el,
de parcă nici nu m-ar fi auzit. Şi mai ai şi o gură spurcată. Mda, tu şi cu
mine o să ajungem un cuplu faimos.
- Aberaţii, i-am tăiat-o scurt.”
„ - Crezi că sunt drăguţă? m-am trezit întrebându-l.
O expresie pe care n-o puteam desluşi îi trecu ca un
fulger pe faţă.
- Nu, nu cred că eşti drăguţă, spuse. Cred că eşti cea
mai frumoasă fată pe care am cunoscut-o vreodată.”
„ Ceva tare era lipit de stomacul meu. (...).
- Asta-i o ţepuşă, Bones, sau doar te bucuri de noua mea
rochie?
Îmi oferi un surâs mai plin de subînţelesuri porcoase decât
o oră de conversaţie.
- În cazul ăsta-i o ţepuşă. Dar poţi oricând pipăi prin
jur, poate găseşti ceva mai bun. Vezi ce-ţi iese-n cale.”
„ - Dumnezeule! Avem aproape aceeaşi vârstă!
Îndată ce-am rostit cuvintele, mi-am dat seama de
absurditatea lor. El pufni:
- Sigur, plus sau minus vreo două sute şaptesprezece
ani.”
„ - Ştii, puiule, ăsta-i un obicei de-al tău tare
enervant, să-mi tot spui tu mie ce simt şi ce nu. După ce-am trăit mai bine de
două sute patruzeci şi unu de ani, cred că-mi cunosc sufletul.”
„ - Ne apărăm teritoriul, absolut toţi, de-asta am
reacţionat atât de dur când l-am văzut pe Timmie cum se zgâia la tine cu ochii
ăia ai lui de viţel îndrăgostit.”
„ El se aplecă şi-mi luă faţa între mâini. Aceleaşi
degete care zdrobiseră şi schilodiseră cu puţin timp în urmă alunecau acum pe
maxilarul meu cu delicateţe, de parcă ar fi fost făcut din cristalul cel mai
fin.”
Tags: The magic of words We Love
Acest articol a fost scris de: Cristina Scutaru (Krisz)
Sunt absolventă a Facultăţii de Economie, actualmente studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, blogger literar, dar, mai presus de toate acestea, dependentă de cărţi. Sunt o cititoare împătimită, a cărei viaţă se învârte în jurul lumilor ficţionale. Jonglez între clasicii literaturii engleze şi române din bibliografia obligatorie, şi scriitorii contemporani pe care îi strecor de fiecare dată când am ocazia pe lista mea de lecturi. Îmi fac cunoscute impresiile şi trăirile despre cărţi pe acest blog, pe care scriu cu drag de 6 ani, un loc care m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc şi alţi oameni vrăjiţi de magia cărţilor, ca şi mine.
Frumoase citate. Dar eu nu am 18, deci nu mă ating de cartea asta. Oricum am destule pe lista To-read.
RăspundețiȘtergereO recenzie superbă ca deobicei.
RăspundețiȘtergereMinunată selecţie! Am râs copios la aceste citate. :))
RăspundețiȘtergereDeci e la persoana I . Perfect. Mereu am adorat tipul asta de carti. Citatele sunt minunate, ceea ce ma face sa cred ca aceasta carte merita citita! Si ca bonus, eroina e roscata! In toate povestile mele, eroinele sunt roscate.
RăspundețiȘtergereAm zambit la fel de larg recitind pasajele acestea ca atunci cand am citit cartea :D Multumesc pentru ca mi le-ai reamintit!
RăspundețiȘtergere