luni, aprilie 09, 2012

"Nopți de sucub" de Richelle Mead - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI.
Știți cât urăsc taxele? În general, ești taxat la orice greșeală. De exemplu, dacă greșim un plus la matematică, se scad două puncte, chiar dacă restul exercițiului l-am făcut corect, sau dacă tot timpul am abonament pe toate liniile și când îmi expiră abonamentul, și uit să îmi fac ca temebela bilet, chiar dacă stau cu el în mână, nenorociții tot mă taxează, deși le spun clar și răspicat că sunt aiurită.
Dar acum vreau să mă refer la “taxele” gen: impozit, sau chirie, sau întreținere. Știți ce zic, nu aberez, nu? :)) Știați că demonii nu plătesc taxele? Nu știați?
Prietena mea , Georgina, pe care v-am prezentat-o în recenzia anterioară, mi-a spus în volumul al doilea “Nopți de sucub” că demonii sunt înspăimântători. Da, știam asta… dar ea a spus, cu convingere absolută, că demonii sunt înspăimântători pentru că “mint, fură și trag chiulul de la plata taxelor”. Rău demon, rău!
Acum că și ea are de plătit o taxă, mult prea scumpă pentru stilul ei de viață cu care era obișnuită, începe și ea să simtă ura mea pentru demonii aceștia ce nu-și plătesc taxele.
Totuși, îmi pare rău de ea… În volumul anterior - aici o să fac puțin spoil - , ea a salvat prețioasele amintiri ale lui Seth ( cele în care ea apărea , normal), salvând astfel o posibilă relație, cu prețul “muncii ei în plus”. Din această cauză, șeful ei drag, Jerome, o pune la muncă “pe sufletele” unor băieți buni, de treabă, cu suflet “delicios”:)), lucru pe care Georgina, cu firea ei dulce și bună, îl detestă ( în afară de momentele în care se bucură de asta :)) ).
Volumul al doilea, din seria “Georgina Kincaid”, “Nopti de sucub”, publicată la editura Leda (pentru care îi mulțumesc profund), m-a impresionat enorm. Acțiunea este foarte bună, întreaga carte fiind asemenea unei “pânze de păianjen”, căci toate indiciile se leagă și se țes, până în punctul culminant. Însă, cel mai mult mi-a plăcut evoluția personajelor.
Cum ne-am obișnuit, viața perfectă a Georginei, este pe departe de a fi perfectă. Cum ultima ei “problemă”, cea cu nemuritorii uciși în mod subit, dispare, odată cu fermecătorul Roman ( ah, Roman, unde ești tu Roman? :)) ) , este absolut necesar ca ea să fie, chinuită, la propriu, de propria sa natură, cea de sucub.
Știți că mai sus am spus că Georgina i-a salvat amintirile lui Seth? Ei bine, ei sunt într-un fel împreună, iar Seth, îș iubește zeița, pe „Thetis” exact așa cum e , o sucubiță perfectă, sexy, rea, dar cu o calitate de a fi bună, și iubitoare. Georgina, Georgina, multe mai ai tu pe cap!
Cum ea, practic, se culcă cu tot felul de muritori, este foare tentată să fie cu scriitorul ei timid, sexy, pe care-l iubește cu toată puterea ei de forță a răului. Dar asta ar însemna, chiar și dintr-un sărut mai „apăsat”, să absoarbă energie din sufletul curat și pur al bunului Seth.
Și deși adoră să-și schimbe aspectul, și iubește să își folosească calitățile drăcești ca să fie frumoasă, putem fi siguri că ar schimba eternitatea, pe o zi cu Seth. Așa cum vrea Luceafărul să renunțe la condiția de nemuritor, doar pentru „ o oră de iubire” cu fata de împărat ( ce? Îmi place mult „Luceafărul”:)) )
Pe de altă parte, până și grija iubitului ei trece pe planul doi, atunci când bunul și vechiul ei prieten-incub ( sucub la masculin :)) ) Bastien, apare în peisaj, cerându-i, într-un fel sau altul, ajutorul, într-o „conspirație sucubică”. 
Aceștia au misiunea grea de a distruge „imaginea” perfectei prezentatoare Dana Dailey, o adeptă a perfecționismului, care conduce o campanie anti-gay, fapt ce îl intrigă pe Bastien. Acesta încearcă din greu, aproape fără succes, să o „corupă” pe perfecta Dana.
Și cum prietenii sunt mereu alături, la nevoie, așa și Georgina , care nu avea destule pe cap, îi este alături și lui Doug, ( de data aceasta el este doar om, dar acest lucru nu înseamnă că el nu contează pentru Georgina ) dându-și seama că depresia gravă prin care el trece este cauzată de sevrajul în care a intrat din cauza drogurilor „livrate”de noul membru al formației sale.
Cum ziceam, Georgina nu are destule pe cap, așa că, de ce să nu-și facă un alt dușman? De ce să nu-și riște iarăși viața? Exact! Georgina își ia hăinuța simpatică de detectiv, și pornește în „investigarea” problemei acesteia, ca o prietenă bună ce e.
O ador! Și cu siguranță o să o adorați și voi, pentru că, printre scene hot, și replici amuzante și sarcastice, Georgina evoluează, și, la fel ca oricare alt personaj din cărțile lui Richelle Mead, se maturizează. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult Georgina ( nu credeam că asta este posibil :)) )… pentru că încetul cu încetul, se transformă, învață, și cum înveți? Greșind! Ce greșeli? Hm… o să vă las pe voi să aflați!
Ce mi-a plăcut cel mai mult în acest volum este evidențarea din ce în ce mai tare a personalității Georginei. Din volumul al doilea, am început să o cunosc din ce în ce mai mult, în adevăratul sens al cuvântului, mai ales din punctul de vedere al calităților. Consider că Georgina e bună la toate deoarece ea dorește să fie. Faptul că e sucub și poate să fie frumoasă tot timpul, determină ca încrederea în ea să nu răzbească atât de ușor, dar așa cum tocmai ea ne-a sfătuit este că cel mai mult conteaza atitudinea, nu aspectul. Atitudinea ei este foarte puternică și îndrăzneață, gata să sară în ajutorul oricărui prieten, gata să organizeze un Târg în cinci minute. Este cea mai bună când vine vorba de problemele altora, iar faptul că îi pasă atât de mult, denotă cât de altruistă poate fi, deși e un sucub simpatic.

Însă, atunci când vine vorba despre problemele și sentimentele ei, o dă în bară. De ce? Pentru că se implică prea mult sentimental și vrea să facă alegerea potrivită tot timpul, iar frica care o înconjuară o sufocă totalmente, ceea ce o determină să faca un pas înapoi, deoarece trecutul ei a acumulat greșeli, pe care dorește să le evite, deși acest lucru pare greu de realizat. Da, Afrodita în persoană are propriile slăbiciuni în care se scufundă fără rețineri.

Oricât de ciudat ar suna, o înțeleg perfect. De ce? Pentru că e om, și oricât de mult îi e frică să facă greșeli, le va face, iar acest volum ne arată pe deplin acest lucru.

Totodată, trecutul începe să își facă loc prin prezent, aducându-l pe unul dintre cei mai vechi prieteni la lumina, pe unicul și irevocabilul Bastien:>. Cu ajutorul lui, am ajuns să înțeleg mai mult latura sucubică a Georginei. De ce ? Bastien a acceptat cu drag ceea ce e, bucurându-se din plin cu eternitatea plină de frumusețe, pe când Georgina încearcă din răsputeri să fie doar un simplu om.  Chiar dacă e conștientă de natura ei malefică, niciodata nu a trecut peste regretul vieții ei : că și-a vândut sufletul iadului, iar acest regret o macină chiar și acum. De aceea, trebuie să mărturisesc că Bastien a picat la țanc. Faptul că Bastien îi reamintește de avantajele de a fi sucub, reușește puțin să aline durerea din sufletul ei. 
Clar! Bastien un noul personaj pe care îl îndrăgesc enorm de mult. Este un Casanova din timpuri îndepărtate, care se integrează perfect și în lumea modernă, determinat să le facă pe bietele femei să cadă în plasa lui. După ce că are un caracter de cuceritor, mai e și incub. ( mda, băieții buni ori sunt luați, ori sunt gay, ori sunt incubi:)) ).  Totuși, Bastien se dovedește  a fi un prieten adevărat, printre puținii care fac un „sacrificiu” pentru scumpa lui Fleur, nimeni alta decât Georgina.  Pe lângă asta, e amuzant, teribil de băgăcios, și are o influență destul de „păcătoasă”, ceea ce mă face doar să-l ador mai mult. Să vă spun prin câte trec cei doi best-friend împreună? Nuuu, vă las să aflați voi, dar vă spun de pe acum că sunt implicate multe replici „de oscar”:)).

Georgina este cea mai bună prietenă, cea mai bună la „sentimente sub cearșaf”, cea mai bună la organizat libraria în 5-10 minute, organizând ditamai Târgul :)), este cea mai bună… în general. Și totuși, cu glamour și grație, greșește, la fel ca orice om, și cade pradă propriilor sentimente, asta făcându-mă doar să o apreciez și mai mult. O să aflați ce zic, doar citind cartea, așa că… puneți-vă la treabă!:D  
Am găsit multe coperți de care m-am îndrăgostit pur și simplu. Pot spune că fiecare copertă se potrivește în mare parte cu subiectul cărții. E chiar hilar faptul că fiecare copertă o reprezintă pe Georgina într-un alt corp, demonstrând astfel natura ei sucubică, dar cu toții știm că oricate aspecte ar avea ea, tot unică rămâne.

Vă recomand acest volum, la fel de mult ca pe primul. Nu ai cum alege să nu afli, în continuare, povestea Georginei, pentru că stii că ai de învățat din fiecare "peripeție", fiecare relație a ei, indiferent că e sentimentală sau... profesională, că e legată de prietenii "antice", strânse și legate prin amintiri, sau de prietenii ce dureaza de câteva fire de nisip, pentru o clepsidră așa de "măreață" ca a Georginei.
Nu este o poveste despre demoni neapărat, sau despre sex, replici grele, povești amuzante, deși veți găsi din plin toate acestea. Este o poveste despre viață, oameni, sentimente, și cel mai important, depăsirea limitelor și a destinelor "scrise în pietre".

17 comentarii:

  1. Superba recenzia, Alexya! Imi place muult de tot! Sunt o mare fana a seriei asteia... si o ador pe Georgina, si incetu cu incetu, imi place si de Bastien, desi stii bine ca nu prea-l inghit...asa...cateodata :))
    Imi place mult ca te-ai axat pe evolutia personajelor :) Frumoase poze, Megan Fox este o Georgina chiar draguta :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte bine alese poze. Si pe mine ma irita taxele. Eu platesc de alea reale si usturatoare la portmoneu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur ca ai facut rencenzie si la volumul 2. Seria asta este dementiala, iar Georgina este perfecta. Imi place cum ai descris evolutia ei si faptul ca mi-ai reamintit cat de cat ce s-a intamplat(eu am citit volumele acum ceva timp). Pot spune ca si eu i-am simtit lipsa lui Roman in carte, insa Bastien l-a inlocuit pentru ceva timp. O serie superba, merita sa o cititi:D Pupici Deea:*

    RăspundețiȘtergere
  4. am citit si recenzia cealalta si asta...m-ai cucerit!
    o sa mi-o cumpar si eu in viitor..:D

    RăspundețiȘtergere
  5. imi place recenzia ta chiar m-a convins voi cumpara si eu seria cat de curand

    RăspundețiȘtergere
  6. si eu am citit primul volum:D..abia astept sa-l citesc pe al doilea acum ca am citit recenzia:D..si Megan Fox ar face o Georgina perfecta:))

    RăspundețiȘtergere
  7. ca sa fiu originala, am inceput cu singurul volum pe care il am deocamdata: cu al 5-lea! :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu m-am apucat de serie dar mi-ar placea.Pare foarte interesanta dupa aceasta recenzie.D:

    RăspundețiȘtergere
  9. Huh, ce sa-ti spun:D, imi place mult recenzia si cu siguranta vreau sa citeesc seria, spre rusinea mea nu am facut-o inca, aveam de gand dar m-am luat cu alte cele, in fine, mi-ai reamintit, ai readus suspansul si acum trebuie neaparat sa pun mana pe carti :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Va citesc recenziile si lista cu cartile pe care le voi citi se mareste.
    Aceasta recenzie este superba!

    RăspundețiȘtergere
  11. Recenzia este foarte reusita, sincer pana acum nu am citit seria asta dar voi ma convingeti sa ma apuc de ea

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar voiam sa incep o noua seria ,dar nu ma puteam decide ce sa incep :)) Am citit prima recenzie si am fost atat de prinsa incat imediam am cautat-o si pe a 2-a :)) Acum cred ca am gasit ce sa cumpar :)) Mersi mult :* Spor la citit !!

    RăspundețiȘtergere
  13. Haha,eu sunt momentan la ce-a de-a 3a carte. :) Ce sa spun,superba recezia ta,cat si cartea.Eu pe Georgina o mai vizualizez cateodata si precum Nina Dobrev,mi se pare ca e exact ce-i tebuie Georginei. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. mereu am spus ca recenziile voaste sunt speciale, atat ca si comentariu, cat si constructia postarii, atasati poze cum va imaginati personajul...si eu iubesc seria, am citit tote cele 5 volume, il astept pe ultimul, si sper sa ramana cu Seth si sa aiba fetita aceea frumoasa din visul ei

    RăspundețiȘtergere
  15. Este o serie senzationala, ce trebuie obligatoriu citita. Sunt mai multe serii aparute in ultimii ani, dar ce a realizat autoarea Richelle Mead cu aceste carti, reprezinta "coroana reginei" acestui gen de literatura.

    RăspundețiȘtergere
  16. rdohdf oakley store gso jfkauluww lskjsjg cheap oakley sunglasses rj jsehpnxkn rsre cheap oakley sunglasses errjw rhapbxtev jsiapzj [url=http://www.oakleysunglassesvta.com]discount oakley sunglasses[/url] ip blp oakley dispatch with blue lenses
    kxthfk piuyxphuo ldnknv discount oakley radars
    ign ttgrqyai discount oakley sunglasses b wozsdblfn bifzy eikroju cheap oakley sunglasses tc o [url=http://www.discount-oakleysunglass.info]discount oakley sunglasses[/url] bbpjkraf bugjwyoyk kbqgim cheap oakley sunglasses gto vloulkxpa sunglasses cheap oakley
    c cheap oakley sunglasses jjez jvyhyugni pefxtfqct qgclrcpob j oakley sunglasses ymfdexiw grqkbb oakley frogskins ekl ynodd dtwk [url=http://www.discount-oakleysunglass.info]cheap oakley sunglasses[/url] yfryp fwelruaou ho cheap oakley sunglasses nxix fake oakley yfw wxcom oakley store swkp kzhkgtrlvpolarized oakley sunglasses sale

    Related articles:

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!