The rest is still unwritten (11)

Ramona ne-a trimis citate din povestea ei, numită "Demonul de rubin". Dacă nu ați citit până acum povestea, cu siguranță o veți face acum; dacă ați citit-o, o să vă facă plăcere să vă amintiți pasaje memorabile din ea. Enjoy them.

“Viaţa seamãnã cu o cãlãtorie pe o corabie: suntem purtaţi printre valuri, aruncaţi dintr-o parte în alta de cãtre destin, ca o pãpuşã de cârpe în mâinile unui priceput, divin, pãpuşar ce dicteazã, aşezat în tronul sãu magic, sã fie soare sau furtunã. Astfel, corabia navigheazã, depãşeşte obstacole, merge mai departe, vegheatã cu ochi atenţi, care nu sunt vãzuţi, simţiţi, auziţi, decât în clipa cea din urmã.”

“Ȋntr-o lume uitatã de orice suflu de pãpuşar, suflete pure şi suflete nedemne se amestecã într-un ocean de incoerenţã, eleganţa, minciunã şi rãutate. Existã, totuşi, în inima de onix incandescent al oricãrui demon lugubru, o picãturã de rubin.”

“Pe scaunul din faţa mea stãtea un tip care şi-a ridicat privirea când am urcat eu. Era cam de vârsta mea, brunet cu ochii cãprui şi o privire pãtrunzãtoare care mã fãcea sã mã simt ca şi cum aş fi examinatã cu raze X. Mi-am întors privirea de la el, uitându-mã la tunelul care trecea cu vitezã prin faţa mea, în timp ce ascultam vocea monotonã de femeie care anunţã”Urmeazã staţia Universitate, cu peronul pe partea dreaptã!”

“-A fost straniu, am zis .

Bianca îşi dãdu pãrul blond-roşcat la o parte de pe faţã printr-un gest mecanic, mã privi lung, apoi clãtinã din cap.

-Şi eu care credeam cã e noul tãu iubit, spuse doar ca sã mã tachineze.

-De parcã nu suntem conştiente cã genul ãla de tipi nu or sa se uite în vecii vecilor la noi.

-Tu eşti conştientã, spuse Bianca. Eu înca mai visez. Tu trãieşti într-o realitate prea crudã pentru gustul meu.

-Viseazã, mai ai circa zece minute pânã vei fi trezitã la realitatea mea crudã, am spus.

-Şi asta pentru cã…?

-Alo, pãmântul cãtre Bianca! Ne îndreptãm spre cimitirul tinereţii noastre”

“L-am privit, în timp ce mã jucam cu paiul de la limonada mea cu mentã. Un chip atât de perfect, de parcã ar fi fost o înfãţişare modernã a unui zeu din Olimp. Fiecare trãsãturã atât de perfecta, încât mã fãcea sã mã simt mica şi neînsemnata în comparaţie cu mãreţia frumuseţii lui. Şi iarãşi aceeaşi întrebare agasantã, care nu îmi dãdea pace, ca o melodie care ţi se întipãreşte în minte şi o fredonezi obsesiv, chiar dacã nu îţi place: de ce eu? De ce m-a ales pe mine, dintre atâtea fete mult mai frumoase?”

“-Ana, am spus întinzându-i mâna. Ana Albu.

Zâmbetul bãrbatului a pierit, de parcã tot sângele I s-ar fi scurs din faţã, lãsând-o goalã, alba şi trasã. Mâna lui a zãbovit o clipã strângând-o pe a mea, devenind rigidã şi rece. Aproape cã mã aşteptam sã albeascã în faţa mea, s-ar fi potrivit reacţiei. Dar nu au apãrut şi alte fire albe pe lângã cele câteva pe care le avea rãzleţe prin pãrul şaten închis.

Mi-am smuls mâna din strânsoarea lui, iar asta a pãrut cã îl trezeşte din transã.

-Eşti…ai vreo legãturã cu Elena Albu?

-Sunt fiica ei.

Bãrbatul m-a privit fix, de parcã ar fi vãzut un ocean în deşert, o comoarã nepreţuitã sau altceva de genul ãsta.

-Aţi cunoscut-o? am întrebat.

-Da.”

“Ema îmi cumpãrase o rochiţã superbã, de un verde-închis, din lâniţã subţire, împreunã cu o pereche de cizme negre, cu toc, iar Maria, o pereche de cercei cu piatrã de jad şi o eşarfã neagrã cu dunguliţe verzi.

-Şi nici nu v-aţi vorbit între voi, glumi Damian.

-Asta e un apropos cã ar trebui sã îmi schimb ţinuta? Am întrebat amuzatã.

-Nu e apropos amiga, e un semnal de alarmã, spuse Damian.

M-am uitat urãt la el. Bãiatul ãsta avea un character dificil.

-Vai, nu pot sã cred cã am uitat, se tângui Ema.

-Ce? Am întrebat.

-Nu te-ai vãzut în nicio oglindã în seara asta.

-De ce? Am ceva pe faţã?”

“-De asta sunteţi voi toţi atât de frumoşi? Am întrebat şi am roşit imediat, realizând cã nu ar fi trebuit sã spun asta.

Damian, era, într-adevãr, foarte frumos, ca toţi membrii familiei lui, de altfel. Era un fel de şarm înnãscut.

El râse.

-Asta şi Mama Naturã, îmi rãspunse.”

“-Ce naiba i-ai pus în bãuturã? Îmi şopti Bianca în timp ce ne îndreptam spre metrou.

-Otravã de gândaci, am spus eu lejer.

-Nu eşti sãnãtoasã? Dacã murea?

-Ai mai vãzut tu drac mort? Am spus încercând sã fac o glumã, realizând mai apoi ce aproape eram de adevãr.”

“-Mi-e dor de tine. Şi de voi toţi. Şi de prãjiturile mamei tale, şi de ceaiul de vanilie al lui ‘Nea Tudor.

-Şi de baldachinul de la patul nostru, spuse ea râzând. L-am aruncat de dimineaţã.

-Ups.

-Şi mie îmi e dor de tine. Lasã, cât de greu pot trece cinci zile?

-120 de ore, 7200 de minute.

-Zece deja au trecut de când stãm de vorbã, spuse ea amuzatã. Mama zice cã poate mã meditezi vreodatã la matematicã, eventual înainte sã rãman repetentã.”

“-Bun, sã începem cu apa.E cel mai important element, dar fiind cã Pãmântul este în majoritate apã, la fel şi corpul uman. Ce îţi vine în minte când te gândeşti la apã?

-Un pahar cu apã.

-Şi apa din pahar de unde vine?

-Din sticla de apã platã.

-Şi apa din sticlã?

-Dintr-un izvor curat, sper.

-Şi izvorul?

-Mã întrebi de unde izvorãşte izvorul minciunilor?

-Ana, ai o gândire foarte limitatã.

-Ar trebui sã mã simt jignitã?

-N-ai decât dã te simţi cum vrei. Concentreazã-te.

-Izvorul se varsa în râu, râul în fluviu, fluviul în mare. Mulţumit, Einstein?

-Deci, în momentul în care te gândeşti la apã, trebuie sã încetezi sã te îneci într-un pahar cu apã şi sã vizualizezi toatã apa din lume.”

“-Nu te mai gândi la asta. Hai acasã, cred cã ai îngheţat. Ȋn plus, avem extra-lecţii de omorât demoni la cinã.

Mi-am întors capul sã îl privesc. Era foarte aproape de mine. Ȋi vedeam frumuseţea incredibilã a ochilor mai bine ca oricând şi cãldura lor. Dintr-o data, nu îmi mai era frig. De fapt, îmi era foarte cald. Şi mã simţeam bine şi în siguranţã lângã el, la fel ca în acea searã când m-a sãrutat. Ȋmi aminteam atât de clar gustul buzelor lui şi tânjeam sã simt acea aroma din nou.”

“-Ce e ãla? Întrebã Damian.

-Ȋl purta la gât şi i-a cãzut în…înfruntare.

-Ce fel de înfruntare, Ana?

Ups. Dacã tãceai, filosof rãmâneai.

-M-am enervat, bine? Când am vãzut cã Bianca e aşa slãbitã, apoi l-am vãzut cu o altã fatã, nu am mai rezistat şi înainte sã îmi dau seama ce fac, l-am atacat. Hai, acum ceartã-mã, îţi dau voie, am spus supãratã.

-M-am sãturat sã te cert, spuse el oftând. M-am sãturat sã fiu în postura de a o face. Nu vreau sã fiu responsabil pentru tine, nu vreau sã fiu profesorul tãu, nu vreau nimic din toate astea. Vreau…altceva, cu totul altceva, bine? Dar nu e posibil.”

“Am închis ochii din nou, strângând mâinile lui într-ale mele, încercând sã aduc la suprafaţã sentimentele. Aroma lui Damian se simţea peste tot în camera lui, dar acum mi se pãrea cã o simt şi mai aproape. Am vrut sã deschid ochii, dar m-am rãzgândit, savurând momentul. Buzele lui s-au lipit de ale mele şi am tresãrit, luatã prin surprindere.Mâinile lui încã le mai strângeau pe ale mele cu putere, trãgându-mã uşor spre el. M-am ridicat în genunchi, total absorbitã de valul de emoţii care mã învãluise. Aş fi vrut sã îl strâng în braţe, sã îl trag mai aproape, dar mâinile lui îmi dãdeau drumul.

Am simţit o energie caldã, vie, sub mâinile noastre împletite, iar Damian se retrase. Ȋn potir strãlucea o sferã uriaşa de energie roşie, împletitã din puterile noastre.”

“-Azi-noapte am visat ceva. O zânã bunã care mi-a spus cã tu ai trimis-o sã mã facã bine.Şi chiar m-am simţit mai bine o vreme, apoi a început din nou.

I-am zâmbit.

-Ea era, spuse arãtând spre Maria.”

“-Ana! Te rog, ai grijã…

L-am privit, în ochii lui oglindindu-se toatã grija, teama, neputinţa şi iubirea unui pãrinte. Cuprinsã de emoţie, l-am îmbrãţişat. M-a strâns tare în braţe, apoi mi-a dat drumul şi am pornit cãtre Augustin."

"Ȋntâmplãrile neplãcute şi dureroase nu se întâmplã degeaba, ele ne fac sã apreciem mai mult partea frumoasã a vieţii.

Când pierdem pe cineva drag ne dãm seama cât de valoroşi sunt ceilalţi pe care îi avem.”

“Viaţa seamãnã cu o cãlãtorie pe o corabie: suntem purtaţi printre valuri, aruncaţi dintr-o parte în alta de cãtre destin, ca o pãpuşã de cârpe în mâinile unui priceput, divin, pãpuşar ce dicteazã, aşezat în tronul sãu magic, sã fie soare sau furtunã.

Dar indiferent de vremea de afarã, noi avem vâslele şi putem naviga, dacã avem destulã putere şi dorinţã, împotriva curentului, acolo unde ne duce sufletul nostru.”