sâmbătă, octombrie 15, 2011

”Fata cu picioare de sticlă” de Ali Shaw

O recenzie superbă, plină de citate, realizată de criticul literar Lucia Grigorescu. SURSA

“Fata cu picioare de sticlă” este un roman hibrid, un melanj de mituri nord-europene, realism psihologic și fantasy, și a fost foarte bine primit atât de public, cât și de critică.  În toamna anului 2010 a obținut premiul Desmont Elliot, după ce fost nominalizat pe listele multor premii britanice prestigioase: Costa First Novel Award, Guardian First Book Award, Dylan Thomas Prize, William L.Crawford Fantasy Award.

 „ Privirea îi reveni asupra cizmelor ei. Nu erau doar mari. Erau ENORME pentru o fată atât de slabă. Aproape că îi ajungeau până la genuchi.
 -Dumnezeule,arăt oribil! Atât de încețoșată.
Oftă și lasă aparatul să cadă. Midas se îndreptă și făcu ușurat un pas înapoi, holbându-se în continuare la cizmele ei.
-Au fost ale tatălui meu. Era polițist. Au fost făcute special pentru munci grele.
-Aa! Ahaa!
-Uite! Își deschise geantă și scoase din portofel o fotografie cu colțurile îndoite care o înfățișa în pantaloni scurți de blugi, tricou galben și ochelari de soare. Stătea pe o plajă pe care Midas o recunoscu.
-Asta-i Golful Shalhem, spuse el, lângă Gurmton.
-De vară trecută, ultima dată când am venit pe St.Hauda’s Land.
 Îi întinse poză ca să se uite mai atent. În fotografie ,pielea ei era bronzată, iar părul de-un blond rumen. Purta o pereche de șlapi, iar picioarele îi erau mici și zglobii.
-Ești bolnavă?
Ridica din umeri. O picătură de ploaie se lovi cu zgomot de piatră. O altă picătură căzu pe una dintre cizmele de piele, creând , deasupra degetelor de la picioare, un punct în care te puteai oglindi.
-Nu știu,oftă ea.

 În arhipelagul St.Hauda’s Land se petrec lucruri neobișnuite. Ceața dezintegrează orizontul în straturi nemișcate de aer, stânci amenințătoare îți întorc privirea, în mlaștini nesfârșite zboară vite cu aripi de fluture, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri, iar Ida Maclaird se transformă treptat într-o statuie de sticlă:

  “Inventase un anume fel de a merge care să slujească bolii de care suferea. Pas, repaos, pas, în loc de pas, pas și iar pas. Avea nevoie de pauza aceea de o clipă pentru a fi sigură că avea să-și miște piciorul așa cum trebuia. Asemenea pașilor de deschidere ai unui dans. Avea cizme groase, cu talpa striată însă, dacă din întâmplare ar fi căzut sau dacă din neatenție s-ar fi impedicat chiar și o singură dată, atunci, presupunea ea, totul s-ar fi sfârșit. Pentu totdeauna.
 Dar cum era oare să calci pe oase și pe mușchi, pe călcâie și pe tălpi? Nu-și putea aminti. Acum când mergea, se simțea de parcă ar fi levitat, intotdeuna la doi centimetri deasupra pămîntului.”

  Căutare unui leac pentru această boală neobișnuită îi oferă Idei întâlnirea cu bărbatul pe care îl va iubi până la moarte: Midias Crook, un singuratic, un inadaptat care căuta să fotografieze raza de lumină perfectă.

„- Atunci,ce ai fotografiat?
- Midias ridică din umeri.
- Ai putea spune că lumina.
- Pot să mă uit mai atent?”

Romanul scriitorului britanic Ali Shaw –despre dragoste și puterea ei, despre limitele și consecintele ei…despre destin și resemnare.

„Midias incepu să tremure și tipă.
-Ajutor!
Dar în zadar. Era încă prins în îmbrățișarea ei înghețată. Chipul ei de sticlă, încremenit într-un sărut era ca o mască trasă peste… nimic. Se apropie, simțind cum barca  se leagănă, iar apa bolborosește sub ea. Putea vedea prin ochii ei goi sticla solidificată.
-Unde te-ai dus? întreba el, întinzându-se cu disperare spre ea și atingând din nou suprafața lucioasă a obrazului ei.
 În acest bloc de sticlă rece sălășluiseră cândva gândurile și voința unei persoane. O voință care o scosese pe a lui din inerție și îl transformase în mai mult decât fusese vreodată…Nu erau în trupul ei…Apucă marginea puloverului ei și o ridică pentru a dezveli talia de sticlă. Albastrul tricoului pe care îl purtase se reflecta prin stomacul și spatele ei. Burta era la fel de goală precum capul… Se aplecă și o sarută pentru ultima dată…”

Cartea, o fabulă magică, o combinație emoționantă de mituri nord-europene:

„Pe cărările năpădite de buruieni, călătorii singuratici zăreau o lumină cu aspect omenesc, cutreerând între copaci  sau înotând în lucruri liniștite. Apoi ceva anume ,un impuls lăuntric îl făcea pe călător să se năpustească în pădurea labirintică sau în apa adancă, în cautarea fasciculului de lumină. Când reușea să-l înhațe prindea formă. Cateodată devenea o floare cu petale fosforescente. Alteori se transforma într-o pasăre scanteitoare ,,ale cărei pene de la coadă aruncau tăciuni aprinși”…CÂTEODATĂ…
- Ai pierdut ceva?
- Lumina.”

O poveste magică în Ajun de Crăciun!

Roman publicat în 16 țări.

3 comentarii:

  1. As recitii si recitii cartea asta incontinuu. O ador, pur si simplu! <3

    Criss

    RăspundețiȘtergere
  2. Inca nu am citit-o , dar pare trista ....
    Nu stiti ? Se termina cu Happy-end ?

    RăspundețiȘtergere
  3. interesant... dar n-am bani!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!