Hamsterul filosof. “Edward. Jurnalul unui hamster 1990 – 1990” de Miriam Elia şi Ezra Elia - Recenzie

Primele impresii. Le avem în mod involuntar, atunci când vedem pentru prima dată o persoană, când ne uităm dimineaţa pe geam afară, pentru a ne face o idee despre cum va fi vremea, sau, cel mai frecvent, atunci când ne alegem o nouă lectură, pentru că putem judeca o carte după copertă, format, sau citindu-i descrierea. Atunci când am decis să citesc “Edward. Jurnalul unui hamster 1990 – 1990”, mă aşteptam să fie o cărticică distractivă, simplă, relaxantă, de copii, care mă va destinde şi mă va ajuta să fac trecerea de la perioada stresantă a examenelor către cea a libertăţii şi a timpului liber, o lectură pe care o voi uita repede, pe care timpul o va cerne cu uşurinţă din sertarul amintirilor. Nu m-am gândit o secundă că voi da peste o poveste surprinzătoare, cu un mesaj puternic, una care mă va înduioşa şi mi se va lipi de suflet. O carte cu fraze mai profunde decât am găsit în romane de sute de pagini şi cu subiecte apăsătoare.

Edward, un hamster posac şi negativist, decide să ţină un jurnal în care să îşi varse supărările, frământările, întrebările şi gândurile. Principalul subiect al cărţii se învârte în jurul dorinţei lui de evadare, de libertate şi a faptului că acum se simte constrâns, nefericit, aflat între gratiile unei cuşti gri, servind drept amuzament unor oameni pe care el îi vede răi pentru că nu îi înţeleg neliniştile. Micul hamster filosofează despre viaţă, banalitate, monotonie, despre nemulţumirile pe care le are faţă de intelectul unor personaje necuvântătoare pe care le cunoaşte – o pisică şi alt hamster - , este când profund, când superficial, revoltat, rău, sau resemnat şi melodramatic.

Deşi m-am putut bucura de doar 90 de pagini pentru că atâtea are cartea (dintre care multe sunt împodobite cu ilustraţii sugestive iar altele sunt alcătuite din fraze scurte) şi nu mi-a luat mai mult de un sfert de oră să o  citesc, când am terminat-o m-am confruntat cu o senzaţie de gol, amărăciune, amestecată oarecum cu un zâmbet în colţul gurii, deoarece unele fragmente sunt foarte amuzante şi cu siguranţă vă  vor face să râdeţi copios, iar altele au un ton mai sumbru şi serios.

Acţiunile şi cuvintele lui Edward m-au făcut să mă întristez, să reflectez la condiţia constrânsă a animalelor de companie şi a oamenilor mai ales, deoarece putem remarca cu uşurinţă paralele din viaţa hamsterului cu cele din ale noastre. Dacă ar fi să recomand această carte, nu aş spune că e destinată copiilor, care nu cred că ar trage mari învăţături din ea, poate acelea de a fi mai înţelegători şi atenţi cu animăluţele lor de companie. Însă un adult se poate îmbogăţi cu multe mesaje şi lecţii date de Edward.

Mi-a devenit atât de dragă cărticica şi micul hamster, încât, deşi am citit-o de câteva zile, continui să mă gândesc la ea, să recitesc anumite pasaje, să privesc ilustraţiile. Nu am reuşit nici până acum să mă desprind de ea complet şi chiar dacă am început cu greu un nou roman, parcă nu îl pot citi cu aceeaşi pasiune cu care m-am bucurat de povestea lui Edward. 

Cartea m-a făcut să meditez la condiţia umană limitată de atât de multe.. de griji, compromisuri, nemulţumirea că nu putem găsi persoane pe aceeaşi lungime de undă ca noi şi care să ne înţeleagă. Ni se arată încă o dată că atunci când faci un rău cuiva acesta se va răsfrânge cumva împotriva ta, chiar dacă te va lovi direct pe tine sau indirect, va da în cineva la care ţii. Că fericirea poate dura doar un moment, dar contează să te bucuri de el. Dar mai ales, că nu trebuie să renunţăm nicicând la luptă, la convingerile noastre, atunci când nu suntem fericiţi, trebuie să ne revoltăm, să facem tot posibilul să schimbăm ceva.

Nu credeam că o să mă atingă în vreun fel cărticica, dar mi s-a cuibărit acolo, adânc în suflet. Unii poate o vor privi superficial, o vor considera puerilă, personajul prea melodramatic şi ursuz, alţii poate doar se vor distra citind-o, şi atât, dar indiferent cu aţi privi-o după, v-o recomand cu mare drag. Chiar dacă după mă veţi considera absurdă :).

„La ce bun scrisul? Viaţa e o colivie de cuvinte goale.”

”Moartea e cuşca de pe urmă. Nu scapă nimeni.”

”Scriu, dar până la urmă cu ce te-alegi de pe urma cuvintelor? Cu nişte mâzgăleli pe o suprafaţă netedă şi albă.”

“Căci chiar dacă suntem zăvorâţi în spatele gratiilor ăstora îngrozitoare, minţile – şi sufletele – noastre sunt la fel de libere ca arta, care e fără limite.”

"Ce e adevărat? Mănânc, dar nu am gust. Gândesc, dar nu simt. Scriu, dar nu înţeleg. Visele mele sunt vii. Viaţa – mai puţin.”

P.S. Eu am citit-o în format electronic, o am în română (deşi intenţionez să mi-o cumpăr tipărită pentru că mi-a plăcut mult), dacă doriţi pdf-ul, aştept un mail la adresa krisz_fanfic@yahoo.com şi v-o  trimit cu mare, mare drag :)