vineri, septembrie 23, 2011

The magic of words (18)

Dacă tot am făcut recenzie la cartea "Altfel de îngeri" de Lili St. Crow, m-am gândit să vă ofer şi nişte citate, dar am păţit şi eu la fel ca Krisz: am scos prea multe. Chiar de aceia voi face două postări. Enjoy and comm!

“Noaptea este perioada când majoritatea creaturilor din Lumea Reală ies la joacă – şi prin joacă se poate înţelege “să te distrezi puţin”, “să mergi la cumpărături, căci pe timpul zilei nu poţi fiindcă lumina soarelui te arde ca flăcările iadului” sau “să le faci de petrecanie oamenilor imprudenţi, mm-mm”. Alege ce vrei.”

“Casa era goală. Începuse să vorbească, gemea şi scârtâia pe măsură ce vântul de-afară se înteţea. Uneori e dulce şi domol, sau şuiera cât să te facă să fii fericit că eşti înăuntru, ghemuit la căldură. Când urmează însă să se întâmple ceva rău, e altfel. Se aude un geamăt care pare slobozit de-o gură cu dinţi mari de sticlă.”

“Ce înţelege un copil de cinci ani despre moarte? Sau când aude “pentru totdeauna”? Sau chiar şi când îi spui “o să mă întorc curând”?”

Bună ziua, domnule poliţist. Mă puteţi ajuta? Tata s-a transformat într-un zombi. Stiţi, noi mergem din loc în loc şi omorâm fiinţe care nu sunt reale şi care de data asta au ripostat. Am mare nevoie de un loc unde să stau – dar puteţi să vă asiguraţi că am apă sfinţită sau ceva de genul ăsta acolo unde mă duceţi? Şi nişte gloanţe suflate cu argint. Ar fi drăguţ din partea dumneavoastră. Da, ar fi mişto. Mersi. Şi dacă tot sunteţi aşa drăguţ, le puteţi spune tipilor cu cămăşile de forţă că sunt sănătoasă la cap? Mi-ar fi de mare ajutor.

“Cine m-ar crede? Doar din cauza asta e diferenţa dintre Lumea Reală, lumea întunericului, şi cea normală. Oamenii nu vor să ştie – iar creaturile care mănâncă oamenii, cărora le creşte blană sau care prezic viitorul nu vor ca oamenii să ştie. E un mariaj perfect, plin de minciuni.”

“-[...] Uite ce e, chiar nu poţi să te duci acasă? Ce s-a întâmplat?
L-am împuşcat pe tata. Dar nu-i nimic, era una dintre creaturile moarte şi readuse la viaţă.

“Băgă mâna în rucsac, scuturându-şi iar apa din păr. Se vedea gheaţa topindu-se lipită de suviţele de păr negru. Era fleaşcă.
- Iisue! Am traversat camera şi am încercat să-i iau rucsacul. Dă-ţi haina jos, ai buzele vinete. Ai face bine să-ţi pui nişte haine uscate.
- Uitaţi-vă la ea, deja încearcă să mă convingă să mă dezbrac!”

“- Acum am chiulit prima dată, cu tine. Schiţă un zâmbet seducător, cu un colţ al gurii ridicat, pe care îl curmă îndesându-şi din nou cartofi prăjiţi în gură. Ai o influenţă proastă, Dru.
Habar n-ai tu, băiete.

“Bunica nu mă învăţase prea multe despre vise; eram prea ocupate în timpul zilei. Nu mi-a spus decât că: Visele sunt prieteni mincinoşi, scumpa mea Dru. Ele nu-ţi arată ce ai tu nevoie sau ceva sigur, ci în mare parte nimic concret în care să te poţi încrede. Doar scenarii posibile, atâta tot.

“Am lăsat capul în jos, aproape fără să-mi dau seama că ţipam ca o afurisită de majoretă dintr-un film de groază, şi am fugit să-mi salvez viaţa.”

“- Ce se întâmplă? întrebă Graves în şoaptă. Parcă era un copil de trei ani care se temea de întuneric. Dumnezeule, ce se întâmplă?
- Ce se întâmplă n-are nimic de-a face cu Dumnezeu, i-am răspuns eu în şoaptă, verificând pistolul pentru a cincizecea oară.”

“-Va trebui să faci ce-ţi zic eu.
Surprinzător, Graves îmi zâmbi.
- Ce-ţi mai place să dai ordine.
Avea pupilele încă foarte dilatate, dar culoara începuse să-i revină încet în obraji, mai ales în pomeţi.
- Îmi plac gagicile care o fac pe şefele.
Iisuse! Cel putin unul dintre noi se simţea mai bine.
- Taci din gura. Va trebui să faci exact ce-ţi spun eu. Ai băgat la cap?
[...]- Sigur. Aşa le faci tuturor tipilor cu care ieşi?”    

“Cureaua de la geantă îmi pătrundea în carnea dintre umăr şi gât, şi cu braţul celălalt al lui Graves care se sprijinea pe umărul meu mă simţeam ca Atlas ţinând pe umeri lumea.”

Pentru imaginile cu personajele m-am inspirat din cast-ul următor:

A doua parte cu citate o puteți citi AICI.
Click AICI pentru și mai multe citate.

5 comentarii:

  1. Superbe citatele . Cat despre cast , cel mai mult imi place baiatul coreean . De fapt am o obsesie pt coreeni ( ssss....sa nu afle nimeni :D )

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-au placut mult citatele. Pare a fi o carte interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit cartea, atat primul cat si al doilea volum.
    Sunt...foarte bune. Nu pot spune geniale, pentru ca m-a lasat cu batu in balta in volumul 2( in sensul ca e maaare suspans, si chiar vreau volumul trei, si intr-un fel sunt suparata din cauza asta, pentru ca sunt o rasfatata si am prins drag de personaje si de intriga in sine, si de povestea in sine)
    Citatele sunt printre preferatele mele!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!