"Ramiro Arribas avea treizeci şi patru de ani, un trecut de plecări şi veniri şi o forţă de seducţie atât de mare, încât nici măcar un zid din beton nu-i putea rezista. Atracţie, îndoială şi teamă mai întâi. Abis şi pasiune mai apoi. Beam aerul pe care îl respira şi pluteam lângă el la două palme mai sus de pavele. Puteau să se reverse râuri, să se dărâme edificii şi să dispară străzi de pe hărţi; putea să se unească pământul cu cerul şi întregul univers să mi se prăbuşească la picioare, că eu tot le-aş fi făcut faţă cu Ramiro alături."
"Trebuia să încep cât mai iute. Nici lacrimi, nici văicăreli. Nici priviri condescendente în urmă. Totul trebuia să aparţină prezentului, zilei de azi. De aceea, mi-am ales o nouă faţă şi am scos-o din mânecă aidoma unui prestidigitator care extrage un şir de baticuri sau asul de cupă. Hotărând să mă schimb, am optat pentru imaginea unei femei hotărâte, solvabile şi vioaie. Trebuia să mă străduiesc ca ignoranţa să-mi fie luată drept trufie, iar nesiguranţa drept dulce lenevie. Iar pentru ca temerile să nu-mi fie nici măcar bănuite, să mi le ascund în pasul decis cu care înainta o pereche de tocuri înalte şi în aerul serios şi ferm. Nimeni nu trebuia să intuiască imensul efort cotidian de a-mi depăşi tristeţea puţin câte puţin."
"În cursul anilor, multe au fost clipele în care soarta mi-a menit schimbări nebănuite, surprize şi cotituri neprevăzute, pe care a trebuit să le înfrunt în graba mare aşa cum veneau. Uneori eram pregătită pentru ele; de multe alte ori, nu. Dar niciodată nu am fost mai conştientă că începeam un nou ciclu decât în acea amiază de octombrie când am îndrăznit, în sfârşit, să trec pragul, făcând câţiva paşi răsunători în pustietatealocuinţei fără mobilier. Lăsam în urmă un trecut complicat şi, ca într-o premoniţie, în faţă mi se deschidea un magnific spaţiu gol, pe care timpul avea să-şi asume misiunea de a-l umple. Cu ce? Cu lucruri şi sentimente. Cu clipe, senzaţii şi persoane; într- un cuvânt, cu viaţă.
"- Dacă vei dori să comanzi o rochie pentru vreo prietenă, ştii unde sunt.
- Când o să-mi doresc o prietenă, am să te caut, a zis, întinzând o mână spre faţa mea."
"Nu ne-am spus nimic, nu mai era de spus nimic. Câteva clipe mai târziu, din prezenţa lui reală şi apropiată nu au mai rămas decât urma unui sărut uşor pe păr, imaginea spatelui său şi zgomotul dureros al uşii închise după el."
"Am vrut să-l îmbrăţişez, să-i spun „da, Marcus, eu sunt". Am vrut să-l rog iar „ia-mă de aici", am vrut să fug cu el de mână, cum făcusem cândva (...). Dar n-am făcut nimic din toate astea, fiindcă luciditatea m-a atenţionat, cu un strigăt de alarmă mai puternic decât voinţa mea, că trebuia să mă prefac că nu-l cunosc. Şi i-am dat ascultare. Am ignorat numele meu, nici nu l-am privit. De parcă uram surdă şi oarbă, de parcă omul acela n-ar fi însemnat nimic în viaţa mea, de parcă nu i-aş fi udat reverul cu lacrimi, rugându-l să nu plece de lângă mine. De parcă iubirea profundă care ne unise mi s-ar fi topit în memorie."
"În apropiere, am zărit, un castel şi un promontoriu cu vile maiestuoase; în faţă, oceanul, aproape la fel de mare ca strângerea mea de inimă. M-am aşezat pe nisip şi, privindu-le, odată cu spuma apei, care se ducea şi venea, am pierdut noţiunea timpului şi m-am lăsat purtată de gânduri."
"S-a depărtat de fotoliu, făcând câţiva paşi spre mine. Avea acelaşi chip, aceiaşi ochi. Aceleaşi erau şi trupul elastic, părul, culoarea pielii, linia maxilarului. Umerii, braţele de care mă agăţasem de atâtea ori, mâinile care îmi ţinuseră degetele, glasul. Brusc, totul îmi era atât de cunoscut, atât de aproape. Şi totuşi, atât de departe."
0 gânduri:
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!