Un joc pentru suflet. ”40 de zile” de Chris Simion - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI

De cele mai multe ori, când mințim, nu suntem noi de vină. Pentru că mințim pentru a supraviețui, pentru a conviețui, pentru a trăi. Mințim pentru că așa e cel mai bine, cel mai corect. Mințim, având cele mai bune argumente pentru care o facem. Nu vrem să rănim, nu vrem să fim răniți. Așadar mințim. Și nu suntem noi de vină. Sau măcar așa preferăm să credem.

Până când fiecare lucru rostit e altceva decât adevărul, când fiecare lucru auzit nu e decât o fantezie precoce. Și începem să uităm ce suntem, cine suntem, ce sunt, cine sunt. Începem să ne pierdem într-un abis de nepătruns. Iar într-un final, ajungem jos… atât de jos încât simțim propriul sânge plin de otravă, propria piele plină de cactuși, propriul suflet plin de nimic.

Pentru un mincinos, asta înseamnă viața. Să trăiască într-o fantezie ce pare palpabilă, interesantă și mult mai bună ca realitatea. O fantezie ce pare la fel de frumoasă ca o fată cochetă ce iasă în evidență. Până ce rujul nu  mai e așa de strident, rimelul de ochi începe să mânjească fața ca o smoală, transpirația ia loc parfumului înțepător, iar părul perfect nu mai e așa de perfect. Astfel minciuna devine… minciună. Iar la final acele micuțe minciuni încep să distrugă tot. Propria viață. Propriul suflet.

“40 de zile”, o carte scrisă de Chris Simion, este un roman despre oamenii cactuși. Oameni ce își mint persoana iubită și se mint pe ei însuși.

Mărturisesc de la început că nu am fost dezamăgită. Știam deja cât mă va afecta această carte – în cel mai pur mod - și câte porți va deschide spre sufletul meu. Simțeam că aveam nevoie de o astfel de carte tocmai acum și mă bucur nespus că așteptarea a luat sfârșit.

Am făcut cunoștință cu Floarea-Soarelui și Zmeul Albastru, două personaje ce sunt altfel de cum le-am cunoscut în cartea “Ce ne spunem când nu ne vorbim”. Deoarece e o altfel de poveste, însă e una ce te poate zdrucina și înălța, cu condiția de a citi cu sufletul.

Această carte este despre Floarea-Soarelui care se trezește singură, după ce Zmeul Albastru a părăsit-o fără să îi spună nimic. În tot acest timp, Floarea-Soarelui a suferit, a jelit, a experimentat golul și singurătatea din viața ei. Însă a conștientizat lumea pe care a construit-o alături de Zmeul Albastru, o lume ce, la început, era plină de dragoste, puritate, frumos, iar acum, este plină de urățenie, murdărie, minciuni.

În urma acestui proces, Zmeul Albastru a revenit, însă era prea târziu.

Și cu toate acestea, ce înseamnă 40 de zile? Pentru Floarea-Soarelui, sunt 40 de zile în care trebuie să se regăsească, să se curețe, să conștientizeze, să deschidă ochii și să își vadă propria realitate. 40 de zile în care cere ajutorul lui Dumnezeu, în care își dobândește propriul drum, în care își urmează propria cale. 40 de zile pentru suflet. Sufletul ei.

Ideea a pornit de la discuția pe care Floarea-Soarelui o are cu duhovnicul ei, în care i se oferă această soluție. O discuție de care cu toții avem nevoie, indiferent dacă credem sau nu în Dumnezeu, indiferent dacă avem credință sau nu.

Pentru că indiferent cât de diferiți suntem, cât de opuși suntem, cu toții experimentăm într-un moment anume acea derută existențială din care vrem să ieșim cu fruntea sus și sufletul pur. Dorim să ne regăsim și să nu ne mai pierdem din caruselul ce nu se oprește niciodată pentru a o putea lua de la capăt.
Structura poveștii este asemănătoare cu cea din cartea “Ce ne spunem când nu ne vorbim”, adică în formă de mail-uri. Fiecare capitol în parte reprezintă câte o zi din jocul celor 40 de zile pe care Floarea-Soarelui îl trăiește. Cu toate acestea, cel mai mult mi-a plăcut faptul că la fiecare în parte începutul este inițiat cu o pagină scrisă de mâna autoarei, oferindu-ne un surplus de personalitate și intimidate după care orice cititor tânjește.

Începutul cărții și sfârșitul sunt incredibile și intense. Trăiți cu adevărat tot ceea ce a experimentat Floarea-Soarelui. Simțiți oroarea pierderii sinelui, a celui iubit. Simțiți totul cu o forță ce te dobândește. Pentru că nu aveți cum să nu vă indentificați în toate mail-urile, pasajele și cuvintele pline de profunzime. Indiferent dacă ați trecut prin așa ceva sau nu, autoarea reușește într-o manieră elegantă și interesantă de a ne face părtași reali la tot ceea ce cuprinde cartea. Chiar dacă experimentăm altfel tot ceea ce povestea poate oferi, tot veți ajunge să vă deschideți sufletul și să îl purificați.

Chris Simion a scris această carte în 40 de zile, cu o dedicație precisă de ne provoca să participăm la acest joc. Un joc al evoluției și al introspecției. Ne provoacă ca în fiecare zi să smulgem câte un cactus pentru a reuși să coborâm în noi. Nu trebuie să ne fie frică de rădăcinile adânci ale cactușilor, nu trebuie să dăm înapoi. Trebuie să mergem tot înainte. Pentru a ne cunoaște și a ne regăsi în sinceritate și puritate. Doar astfel putem ajunge la finalul drumului unde sufletul ne așteaptă pentru a putea înflori.

Eu am ajuns la final. Am jucat acest joc al reflecției… și nu regret nicio secundă, minut, oră, zi. Pentru că am găsit drumul pe care trebuie să merg. Drumul meu.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.