duminică, ianuarie 04, 2015

O aventură emoționantă în spaţiul cosmic. ”Cioburi de stele” (Constelații #1) de Amie Kaufman și Megan Spooner

Cartea poate fi comandată de AICI, de la Editura Trei

Poate până într-un anumit moment avem impresia că ne cunoaștem, că știm ce putem realiza, dar doar atunci când ești pus în situații limită, neobișnuite, când ești rupt din liniștea și monotonia realității tale și aruncat într-un ring unde trebuie să lupți constant pentru viața ta, abia atunci poți spune cine ești cu adevărat și de ce ești în stare – atunci când judecata, ambiția ta și calmul sunt singurele tale soluții rămase. Nu ai habar cât de puternic ești, până când să fii puternic e unicul lucru care ți-a mai rămas.
Doi tineri deosebiți și aparținând unor lumi diferite se întâlnesc la o petrecere pe bordul navei spațiale Icarus. El e un erou de război meticulos, deși e un adolecent doar și nu e un om în toată firea, iar ea e nefericită deși are totul deoarece se simte prinsă în carapacea de protecție și lux a tatălui ei, cel mai bogat om din Univers. Tarver Meredsen și Lilac LaRoux ajung din cauza unei circumstanțe nefericite și tragice împreună pe o planetă necunoscută, parțial terraformată, după ce supraviețuiesc exploziei navei pe care se aflau.
Cei doi vor învăța să se tolereze și să se respecte unul pe celălalt, să se ajute și protejeze de eventualele pericole care apar, să nu își piardă pe drum speranța, aflați acum într-o situație ce pare fără ieșire. Însă mai presus de toate acestea, vor fi nevoiți să descopere misterul unor ființe bizare de pe acea planetă, deoarece ele par a fi cheia salvării lor.
Unele cărți îmi sunt predestinate și, mai devreme sau mai târziu, reușesc să le citesc și devin complet vrăjită de magia lor. Citind descrierea, mărturisesc că am fost oarecum intimidată de ea, deoarece nu citesc în general cărți SF, nu îmi plac deloc, și mă temeam că ”Cioburi de stele” nu mă va impresiona deloc, din acest motiv. Nu s-a întâmplat așa, elementele SF sunt puține și explicate, pe înțelesul celor care nu sunt inițiați în acest gen, și consider că e lectura ideală pentru oricine.
Dacă recent mă plângeam de personajele fade pe care le-am întâlnit într-o carte, aici am simțit opusul iar inima mea a fost pe deplin cucerită de atenția și grija acordată acestora. Cele două scriitoare reușesc să se completeze perfect, ca două picături ale aceleiași substanțe fermecate.. Talentul lor se împletește cu iscusință, creând un tot unitar special. Bănuiesc că fiecare s-a concentrat pe una dintre cele două perspective, s-a dedicat schițării personajelor, a umplerii lor cu viață, culoare, nuanțe și contraste, asta fără să scrijelească sau să aducă modificări asupra stilului și farmecului cadrului general al cărții.
Eroii acestei povești au două personalități foarte puternice și sunt plini de contradicții, dar asta îi face și memorabili. Fiecare are propriile regrete, fiecare își protejează inima cum știe mai bine. Niciunul nu e unidimensional, ei trec prin numeroase stări, sunt imperfecți, dar asta îi face mai palpabili, mai reali. Deși e invidiată de toată lumea, Lilac s-a ciocnit constant de puterea tatălui ei și a trebuit să facă sacrificii, să își impună limite în relațiile și sentimentele pe care le nutrește față de cei din jur. De aceea, și-a baricadat adevăratul suflet în umbra aroganței și intangibilității, conștientă fiind că inima ei, în mâinile oricui, poate fi o bombă cu ceas pentru respectivul. Tarver la rândul lui, a trecut prin dezamăgiri, durere, despărțiri, iar toate acestea l-au ajutat să se definească, să se întărească, să fie mai puternic, serios, rigid, de neînvins. Însă e de ajuns să dea peste Lilac, care după numeroasele înțepături și ciocniri dintre ei, va reuși prin încăpățânarea și dorința ei de a trăi, să îl impresioneze, să i se cuibărească în suflet.
În ”Cioburi de stele” se pune accent mare pe detalii iar descrierile sunt vii și ușor de proiectat în minte, în plus, toate senzațiile pe care le experimentezi o dată ce ai pășit pe această planetă ciudată sunt puternice și îți dau furnicături, te ating cu adevărat. Scriitura romanului este ca o dantelărie fină și complexă, de o frumusețe unică și totodată tăioasă și ușor de săgetat, de impresionat, în situațiile extreme.
O poveste impresionantă despre supraviețuire, despre păstrarea speranței chiar și în momente tragice, despre aparențe și înlăturarea acestora și, mai ales, despre cum încrederea, prietenia, dragostea pot fi cele mai importante lucruri de care te poți agăța atunci când viața ta atârnă de un fir de păr.. O lectură fascinantă, înrobitoare, pe care o recomand din tot sufletul!

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.

5 comentarii:

  1. Foarte frumoasa recenzia. Este printre primele recenzii pe care le citesc cu sufletul la gura, nu doar din cauza subiectului, cat a stilului in care este prezentat acesta. Nu ma așteptam sa fie o carte SF, dar cu siguranta o voi cumpara.
    Un an nou fericit si succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar imi doream sa citesc o recenzie buna pentru aceasta carte, ma bucur ca am gasit-o pe blogul tau.Imi place si faptul ca subliniezi anumite parti din text.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce ma bucur sa vad inca o recenzie pozitiva la cartea asta. E pe lista mea to be read de multa vreme, abia aștept sa ajung si la ea. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi s-a facut pielea de gaina dupa ce am terminat de citit recenzia. Si asta nu mi se intampla prea des, sa fiu sincera. Dar atunci cand am senzatia asta, stiu ca acea carte trebuie sa ajunga, intr-un fel sau altul la mine in mana. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Tare frumoasa recenzia ta ,am citit cartea .De fapt mai am vreo 20 de pagini, mi-ar fi placut sa abe o actiune constanta.Recunosc, au fost momente cand am vrut sa renunt la ea. Poate aveam eu prea multe asteptari

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!