sâmbătă, ianuarie 10, 2015
Descoperirea feminității. "S.E.C.R.E.T."(Secret #1) de L.Marie Adeline - Recenzie
”Ce îți dorești în secret?”
Este o întrebare simplă, banală, ar spune unii, dar cu siguranță dacă ar fi adresată femeilor, ar simți cum inimile le bat mai tare, mai repede, pe un ritm doar de ele știute, un ritm secret și senzual. Unele femei s-ar fâstâci, s-ar rușina, s-ar simți expuse și vulnerabile, ba chiar nu ar știi ce să răspundă pentru că niciodată nu s-au gândit că ar putea să își descătușeze cu adevărat fanteziile ce zac undeva adânc, atât de adânc încât cu greu îți faci curaj să treci prin acea beznă să le descoperi, să te descoperi. Însă unele femei sunt exact opusul. Așteaptă doar. Așteaptă să fie întrebate, așteaptă să se deschidă necunoscutul care le ispitesc într-o dulce eliberare.
”Ce îmi doresc?”
Îmi doresc să citiți această carte, chiar dacă nu vă plac cărțile erotice. Pentru că aceasta nu este o simplă carte cu scene pline de pasiune, ci e vorba despre descoperirea feminității și senzualității ce zac în orice femeie, dar puține fac cunoștință cu ele.
În acest prim volum, facem cunoștință cu Cassie Robichaud, o tânără văduvă, ce pare că își trăiește împăcată viața ce i-a mai rămas, după un mariaj dezastruos ce a secătuit totul din ea. A suferit după soțul ei alcoolic, chiar dacă nu îndeajuns de mult încât să nu continue să se bucure de mica ei rutină pe care și-a format-o după ce el a murit și a lăsat-o singură: restaurantul Café Rose, unde lucrează, „Hotelul Fetelor Bătrâne“, unde locuieşte. Singura ei companie este singurătatea ce o acaparează încetul cu încetul, lăsându-și amprenta peste corpul și sufletul ei.
Conștientă că nu a mai fost atinsă de cinci ani de niciun bărbat, că s-a închis într-o colivie de nepătruns - încât nu l-a lăsat nici pe șeful ei, Will, să o invite în oraș, deși îl place -, își continuă viața de zi cu zi, conștiincioasă, harnică, însă atât de obosită de banalitatea ce o înconjoară, ce o lasă să o strivească spre o uitare sumbră.
Însă într-o zi, o fată misterioasă și atât de feminină, își uită din greșeală jurnalul ei plin de însemnări senzuale, pasionale, pline de un erotism pe care Cassie niciodată nu l-a cunoscut, dar în momentul în care a citit o mică părticică din el, și l-a dorit cu ardoare și patimă.
Ceea ce nu știe Cassie e că vorba ”ai grija ceea ce îți dorești” cu siguranță merge în cazul ei, astfel ajunge să cunoască sursa acelui jurnal plin de fantezii ce a făcut totul posibil.
Acceptă, cu teamă, să facă cunoștință cu un club secret de femei, menit să ajute femeile, ca în cazul ei, să își trăiască propriile fantezii, să se descopere pe ele și pe femeie ce zace undeva adânc, adormită, dar cu o dorință avidă să fie trezită la viață pentru a simți cu intensitate fiecare clipă.
Cassie, fiind o femeie pudică, neîncrezătoare în ea, în femeia ce crede că nu există cu adevărat, ce se consideră bătrână, neatrăgătoare, umilă, o astfel de propunere atât de ispititoare și îndrăzneață o lasă fără cuvinte, dar cu atâtea sentimente contradictorii: mintea în război cu inima și trupul ei. O minte plină de reproșuri asupra propriei persoane împotriva unei inimi însetată după afecțiune și unui trup flămând după niște atingeri ce nu le-a experimentat niciodată.
Pe Cassie o cuprind toate aceste temeri în urma propunerii făcută de acel club, însă impulsul vine rapid, un impuls ce o determină să aibă încredere în acele femei și spune da, cu frică și cu un neastâmpăr necaracteristic ei.
Ceea ce urmează este o experiență inedită atât pentru Cassie, cât și pentru cititori. Nouă pași are de parcurs, noua pași plin de pasiune, erotism, dar atât de diferiți și speciali, fiecare dintre ei având datoria de a trezi o anumita valoare, calitate aparte unei femei conștientă de ea însăși.
Dacă nu v-ați dat seama până acum, atunci vă spun răspicat pentru că ar fi păcat să existe confuzii: mi-a plăcut enorm cartea. Pentru călătoria pe care Cassie și-o asumă și destinația la care ajunge. Pentru clipele de erotism, ce poate vor părea ciudate în ochii altor femei și fete - tocmai din cauza că suntem diferite, cu fantezii la fel de diferite -, dar care mesajul lor nu poate fi mai clar decât este deja. Pentru acei pași, simpli pași, pași apetisanți, dar la care îți trebuie o îndrăzneală doar de o femeie cunoscută pentru a-i putea face pe toți până la capăt.
Vă invit să faceți primul pas. Citiți cartea, lăsați-vă conduse spre erotism alături de Cassie și poate veți descoperi că în urmă parcurgeri acestor pași, nu descoperiți doar o nouă Cassie, plină de pasiune, plină de ea însăși, ci vă veți descoperi pe voi, femeia din voi.
Intrați cu mintea larg deschisă spre o lume care are deviza ”Nu judecăm. Nu ne limităm. Nu ne rușinăm:”. Doar voi aveți puterea de a accepta această călătorie, de a vedea dacă Cassie a reușit ceea ce și-a dorit, și, într-un final, de a vă accepta pe voi, așa cum sunteți.
Carte primită pentru recenzie de la Cărți Anticariat.
Tags: Cassie Robichaud Erotism Feminitate L.Marie Adeline Recenzii cărţi S.E.C.R.E.T. We Love
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
e interesant subiectul abordat de aceasta carte, pana la urma fiecare femeie are dorintele ei ascunse care o fac sa inroseasca, cred ca e ceva normal daca stam sa ne gandim. imi place foarte mult cum ati schimbat acum designul la blog, superb. este simplu si dragut, se incarca usor pagina si imi place ca la fiecare postare ati pus acea mica sectiune articol scris de.. :).
RăspundețiȘtergereO recenzie tare interesanta, sa vad daca fac loc pe lista de lecturi pentru aceasta carte.
RăspundețiȘtergereFrumoasa recenzie! :D
RăspundețiȘtergereAm citit si eu cateva paragrafe din aceasta carte (tre' sa-mi fac timp sa o citesc pe toata) si chiar te invata multe chestii si faptul ca unele femei n-au habar ca dispun de asemenea simtamante.
Nu stiam ca face parte dintr-o serie. Este bine de stiut! :)
Nu am auzit pana acu de aceasta carte ,desi imi plac cartile ce contin erotism la asta parca am cateva reticente
RăspundețiȘtergereNu stiu daca ti-am spus vreodata, dar nu am intalnit pe nimeni care sa scrie recenzii atat de frumoase ca ale tale. Ai un stil deosebit, cred ca ai putea face si cea mai nereusita carte sa para faina.
RăspundețiȘtergereInteresant subiect, mai auzisem de cartea asta dar nu ma interesasem despre subiect :) Nu stiam ca e o serie, insa pare destul de interesanta, sper ca voi ajunge sa o citesc
RăspundețiȘtergere