Amor deliria nervosa: o boală fatală. ”Delirium”(Delirium #1) de Lauren Oliver - Recenzie

Cartea poate fi comandată de AICI, de pe Libris.ro

Pentru fiecare cuvânt există un sinonim, un antonim. Pentru fiecare cuvânt poate exista o definiție concretă și exactă, pentru a înțelege ceea ce auzim, ceea ce vrem să mărturisim, ceea ce trăim. De multe ori, nu știm să ne exprimăm, să spunem ceea ce simțim din cauza confuziei ce pune stăpânire pe noi, deoarece unele cuvinte nu au doar un sinonim, antonim sau o definiție logică. Există doar complexitate, o multitudine de metafore, comparații, repetiții și multe alte însușiri pe care le percepem a fi adevărate. 

Un astfel de cuvânt e dragostea. Pentru că dragostea este viața. Nu poate fi exprimată în cuvinte cu adevărat, însă ne face plăcere să ne străduim să atingem imposibilul, fiecare având propria definiție, propriile trăiri, unele asemănătoare, altele deosebite și speciale, dar reprezentând același lucru: iubirea.

Ceea ce m-a impresionat a fost ideea unei cărți distopice, precum ”Delirium” de Lauren Oliver, o carte ce are la bază conceptul de iubire, însă nu una pe care o vezi scrijelită pe pereții unei îndrăgostite, scrijelită pe pozele pline de sentiment ale unui băiat ce își privește iubita zâmbind. Este amor deliria nervosa: o boală contagioasă și fatală.

Când am citit prima dată descrierea cărții, nu mi-am putut imagina cum ar putea fi construită o astfel de lume. Ideea în sine, iubirea fiind o boală cu care întreaga societate, sau mai bine zis, întreaga omenire, încearcă să lupte și să o distrugă, este de-a dreptul șocantă pentru mine. Însă autoarea a demonstrat o iscusință extraordinară prin crearea unei lumi ce își dorește combaterea unei astfel de boli - iubirea. A pus temelie la o societate ce ia în serios fiecare simptom, fiecare consecință ce aduce la declanșarea bolii. Măsurile de prevenire sunt drastice, însă obligatorii, astfel tot sistemul pus la punct ar putea fi distrus. Patrule noaptea, arestări, închisori speciale pentru astfel de oameni contaminați, stingerea devreme, cărți și muzică de iubire interzise. Fraternizarea cu o persoană de sex opus nu este luat cu ochi buni, până la vârsta de 18 ani, când vei fi supus unei intervenții chirurgicale ce e menit să te salveze de la infectarea unei astfel de boli. Fiecare amănunt este luat în calcul, fiecare detaliu este explicat logic cu o minte rațională și  în momentul în care citești fiecare lucru privit prin ochii acelor sceptici, este imposibil să nu observi cât de mult poate fi luat ca atare toată această idee nebunească că iubirea ar putea fi o boală sumbră.

Tocmai eu, o fată ce crede că iubirea este ca aerul, importantă pentru viața noastră, a apreciat frumusețea unei astfel de argumentări.

Într-o astfel de lume, am pășit împreună cu eroina cărții, Lena. Lena este o fată timidă, de șaptesprezece ani, care respectă regulile impuse de societate și așteaptă cu ardoare să fie operată. Eu, personal, m-am regăsit foarte mult în ea deoarece sub timiditatea ei ascunde o poveste tristă, o teamă anume pe care puțini o pot înțelege.

Persecutată de un trecut în care ambii părinți au murit, mamei ei fiind o persoană ce a fost contaminată cu dragoste, o dragoste ce a împins-o să o părăsească și să își pună capăt zilelor, Lena este dispusă să facă tot posibilul să nu facă aceleași greșeli, chiar dacă mulți o privesc ca și cum nebunia mamei ei este una genetică.

Cu fiecare zi ce trece, o aduce mai aproape de ziua operației, iar nerăbdarea de a scăpa de stigmatul familiei ei pune stăpânire pe ea. Însă cu fiecare zi ce trece, unele semne îi trezesc anumite îndoieli, îndoieli ce nu ar fi crezut că o vor acapara vreodată. Totul începe cu prietena ei cea mai bună, Hana, care pune o singură întrebare, și se termină cu zâmbetul unui băiat misterios și frumos, pe nume Alex. 

Evoluția ei - din fata timidă încătușată de zidurile societății, chiar și cele impuse de ea, la o fată curajoasă, gata să lupte pentru libertatea de a simți - este una treptată și acesta este un alt aspect pe care l-am apreciat. Chiar dacă a fost împinsă indirect de la spate pentru a-și încălca propriile limite, a făcut-o din îngrijorare pentru persoanele ei dragi, și în urma acelor acțiuni a observat ceea ce se ascunde sub umbră, adevărul ce a stat într-o beznă pe care nu l-a anticipat vreodată că ar putea exista în lumea ei închisă.

Orice a crezut a fi real și constant se năruiește în fața propriilor ochi și se simte furioasă, tristă, speriată, însă pentru prima dată, va simți că dragostea nu este o boală de care trebuie să se vindece, ci e un sentiment pe care vrea să îl simtă, să îl respire, să îl trăiască. Iar pentru prima dată dorește ceva mai mult. Dorește libertate. Libertatea de a simți și de a-l iubi pe băiatul care a reușit  într-un mod direct și indirect să o scoată din minciunea pe care o considera viața ei.

Trăiește clipe de neuitat, clipe efemere, dulci, pline de iubire. Însă acele clipe o aduc rapid spre data în care e programată pentru operație și teama pune stăpânire pe sufletul și inima ei. Să se vindece? Sau să se lase iubită? Să riște și să piardă? Sau să nu riște și să se piardă pe ea însăși?

”Delirium” de Lauren Oliver este o amor deliria nervosa pentru cititori. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de esența cărții și să nu suferi când ajungi la ultima pagină. Este o boală de care te vei vindeca doar când vei citi următorul volum pentru a afla ce se va îmtâmpla cu această lume sumbră în care câteva inimi pulsează de iubire, chiar dacă majoritatea sunt reci și moarte. Recomand cartea tuturor pentru originalitatea poveștii, personajele interesante și realiste pe care le veți îndrăgi cu siguranță, și nu în ultimul rând, niște replici ce pot fi demne de niște citate impresionante.

“-Nu poți să fii fericit dacă nu cunoști nefericirea. Știi asta, nu-i așa?”

“Totul este atât de clar și de perfect încât am impresia că trăiesc deja amintire sau un vis.”

“- Vreau să fiu normală, ca toată lumea. - Ești sigură ca asta te va face fericită? mă întreabă el în șoaptă, mângâindu-mi urechea și gâtul cu răsuflarea lui caldă si dezmierdându-mi pielea cu buzele. 9...9 - Nu știu altă cale. Nu-mi dau seama când mi-au ieșit cuvintele din gură, dar iată-le plutind în întuneric. - Atunci, lasă-mă să îți arăt!”

“Dragostea: un singur cuvânt, nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit. Căci asta și este, o lamă, un tăiș ascuțit ca briciul. Îți spintecă în două centrul universului, înainte și după. Iar restul lumii se prăbușește de-o parte și de alta. Înainte și după și în răstimpul, un moment nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit.”

Carte primită pentru recenzie de la Libris.ro, cea mai mare librărie online.