Lupta pentru umanizarea unei lumi neumanizate. "Specimenul" (Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi o puteţi comanda de AICI.

Este o mândrie, o onoare și un privilegiu să scriu această recenzie. Mândrie? Să știu că Andrei, unul de-al nostru, o persoană iubitoare de literatură, un blogger din lumea noastră, a reușit ceva ce cu toții ne-am dorit mai mult sau mai puțin în adâncul sufletului să îndeplinim: să publice o carte. Și nu doar oricând, ci la vârsta de 18 ani. Onoare? Faptul că am reușit să îl cunosc virtual, să am cunoștiință de dorința de a își publica o carte, de felul lui de a-ți da o încredere anume că va reuși, el dintre toți, să își ducă la viață visul. Privilegiul? Momentul în care am auzit că a reușit, momentul în care m-a cuprins șocul, dar totodată un sentiment de atotștiutoare. Trebuia să se întâmple în cele din urmă, nu? :)

De aceea, mă bucur că blogul Walking on Letters s-a alăturat unui proiect atât de amplu și de minunat, deoarece Andrei merită să știe că încă este unul de-al nostru, iar asta nu se va schimba.

Fără să o mai lungesc, vă voi spune părerea mea despre primul volum din seria Invadatorii, de Andrei Trifănescu.

Chiar dacă nu am citit în mare parte toate recenziile la această carte, dorind să o fac după ce voi scrie eu însămi recenzia, mi-au sărit în ochi unele aspecte cum ar fi faptul că această carte are o tentă de ”Jocurile foamei”. Din această cauză, am început să o citesc cu puțin pesimism și cred că tocmai acest lucru m-a făcut să ador tot ceea ce a urmat. Într-adevăr, momentul în care te trezești împreună cu protagonistul, Specimenul 0039, într-o junglă, unde trebuie să învețe să supraviețuiască, te trimite cu gândul la cartea ”Jocurile foamei”, însă cu cât citești mai mult, realizezi că ai lăsat în urmă toată povestea ce se află într-o altă carte și cea din față te ține cu un suspans înfiorător de superb.

Am apreciat că s-a început cu un capitol scris din perspectiva lui Steve, un personaj ce iniţial te lasă într-o ceață infernală. Chiar dacă nu este personajul principal, are rolul de a-l ajuta pe Specimenul 0039 să se descurce pe insula pe care realmente se trezește, la fel de dezorientat ca noi, însă... fără amintiri.

La început, nu poți să nu apreciezi felul de a descrie al autorului, felul în care mânuiește cuvintele pentru a ne relata măiestria de a se descurca a personajului într-o junglă plină de pericole și de obstacole. După fiecare sarcină îndeplinită, următoarea este mult mai grea, pregătindu-l chiar și pe cititor de o explozie de proporție.

Întrebările încep să răsară, să își facă rădăcini adânci în inima și mintea Specimenului 0039, întrebări la care nu găsește răspunsuri, ci mai multe întrebări. Momentul de răzvrătire este momentul în care află că insula este o mică parte din lumea pe care o credea adevărată, că insula nici măcar nu este un loc unde va rămâne, va trăi. Ci doar o mică parte în care trebuie să supraviețuiască pentru a afla dacă este pregătit, dacă este antrenat, dacă este unul dintre cei care va face față la lumea reală.

Din acel moment, totul ia o întorsătură de proporții, o întorsătură pe care am adorat-o și admirat-o deopotrivă deoarece autorul a reușit cu o eleganță aparte să țină cititorul în suspans. Totul se schimbă, se dezvoltă, arătându-ți o insulă plină de viață, conducându-te spre niște laboratoare sofisticate, la o lume plină de oroare, dispreț, boală. O lume în care trebuie să învețe să viețuiască, și totodată, să o salveze.

Originalitatea poveștii se îmbină frumos cu desfășurarea acțiunii, dorindu-ți cu orice scop să afli mai mult și mai mult și mai mult. Iar acesta este un mare atu pe care scriitorul Andrei Trifănescu l-a dobândit, l-a dominat, l-a câștigat, împreună cu mulți cititori care așteaptă cu nerăbdare următoarele volume.

Totuși, trebuie să mărturisesc că unele aspecte mi-au displăcut, iar unul dintre ele ar fi iubirea impulsivă care a luat naștere atât de repede, într-un moment atât de nepotrivit, și nu pentru prima dată, ci pentru a doua oară: dragostea dintre Specimenul 0039 și Amara. Prima dragoste mi-a plăcut deoarece am considerat-o pură, plină de speranță, demonstrând faptul că deși au fost creați pentru  un scop important și letal, iubirea poate naște în sufletele oamenilor tocmai într-un loc atât de sumbru. Cea de-a doua iubire mi se pare nepotrivită, superficială și din acel moment mi-a schimbat total părerea despre Specimenul 0039, devenindu-mi chiar antipatic. Nici Amara nu se încadrează în personajele care mi-au intrat la suflet, ci pot spune că m-a enervat caracterul ei drăgălaș și gingaș. Din a doua parte a cărții, am simțit și o mare schimbare la Specimenul 0039 deoarece gândea de cele mai multe ori ciudat, ilogic, astfel nu știam de cele mai multe ori dacă să râd sau să îi dau una peste cap să se trezească la realitate.

Un alt aspect care nu mi-a plăcut, și am văzut acest lucru și la alte recenzii, a fost faptul că editarea a fost prost făcută. Unul pe care l-am sesizat și mi-a rămas întipărit în minte este că pentru fratele Amarei s-a folosit numele atât Mike, cât și Mark, iar din cauza asta am fost puțin confuză la un moment dat care e numele ales. Totuși, aceasta nu este o vină pe care autorul ar trebui să o ducă doar pe umerii lui, ci editura, deoarece ar fi trebuit să aibă mai multă grijă. Însă, tocmai că povestea în sine te captează, este puțin de înțeles că sunt mai multe greșeli, dar sper că pe viitor se vor corecta deoarece seria are un potențial enorm și chiar dacă sunt conștientă că ne va șoca cu tot ceea ce va urma, cred că ne va spulbera toate așteptările. Este doar un feeling de al meu, voi ce părere aveți? :D
”Specimenul” este începutul unei serii ce va lua amploare cu adevărat, o onoare pentru țara noastră și dovada vie că dacă îți dorești cu însuflețire ceva, poți obține chiar și imposibilul. Felicitările mele pentru acest volum, pentru suspansul nebun pe care ni l-a oferit pe tot parcursul acestei cărți și pentru câștigarea încrederii noastre că pe viitor va realiza mai mult decât putem visa noi.

“Tremur. Mă trezesc cu greu, iar urechile îmi vâjâie dureros. Simt doar frigul cum îmi pipăie corpul cu degetele alunecoase și nu văd nimic, decât o mare de întuneric.”

“Mintea mi-e mult prea încețoșată ca să înțeleg pe deplin ceea ce văd, așa că am să continui să merg, din ce în ce mai nesigur pe pașii mei. Nu mai rezist, îmi tot spun în gând, iar dinții îmi clănțănesc în gură. Imediat după ce îmi spun această frază descurajantă, repet o alta care să-mi dea putere: Trebuie să rezist.”   

“- O să fie bine! îi șoptesc. Știu că poate nu va fi așa, dar ea nu trebuie să se gândească acum la astfel de lucruri. Doar zorii zilei de mâine ne vor arăta cât de ”bine” vom fi. Simt cum mă înmoi în strânsoarea sa și mă prăbușesc pe spate. Vreau să mă ridic, însă simt corpul greu. Ea cade peste mine, lipsită de puteri. Totul se înnegrește, iar toate zgomotele pădurii încetează.”

~ La final, trebuie să îi felicit pe organizatorii acestui proiect și să le mulțumesc că a inclus și blogul Walking on Letters în el. Este unul atât de complex, încât nu am crezut că va putea fi organizat cu adevărat, însă se pare că m-am înșelat și mă bucur pentru asta. Daniela, ești o persoană deosebită și cred că voi îndrăzni să te chem să îmi organizezi chiar și nunta mea, când va veni momentul :)). Cred că aș fi cea mai calmă mireasă :D.

Totodată, acest proiect mi-a dat șansă să cunosc o persoană minunată, iubitoare de cărți, tocmai la mine în oraș. Chiar dacă nu știe, mi-a oferit mai multă încredere în mine, tocmai când aveam nevoie, și mi-a dăruit sentimentul că orașul nostru poate fi la fel de plin de viață în litere ca oricare altul la care amândouă visăm. ~