Propria față fiind o mască pentru el. "Vizionare" de Lars Saabye Christensen - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI.

Majoritatea oamenilor le este rușine cu defectele lor, de aceea de cele mai multe ori când faci cunoștință cu o persoană, îşi va scoate în evidenţă calitățile, însă misterul constă în a descoperi tu însuți toate defectele. Insă eu, când doresc ca o persoana să mă cunoască cu adevărat, îmi propun, în majoritatea cazurilor, să reușesc total opusul. Îmi place să mă mândresc cu toate defectele mele, să le pun pe tava fiecărei persoane, să le privesc în ochi și să zâmbesc drăcește, spunându-le "Îndrăzniți să mă iubiți cu tot pachetul pe care îl duc în spate grațios? Îndrăzniți să descoperiți că am și calități, nu doar defecte?".

Dar chiar și eu, am un anumit întuneric în sine pe care prefer să îl țin doar pentru mine. Deoarece ține de persoana mea, de slăbiciunea pe care o are orice om: teama. Teama de orice fel. Teama de a nu fi iubit, de a nu fi apreciat, de a nu fi respect, de a nu pierde, de a nu se pierde. Și din cauza acestor temeri, multe acțiuni au consecințe devastatoare asupra vieții, a noastre, a tuturor.

Și cred că acesta e un motiv incredibil de revelator pentru care această carte mi-a oferit o senzație bizară în momentul în care am terminat-o.

După cum puteți citi și în descriere, este vorba despre un tânăr, pe nume Will care este scenarist. Sau mai bine zis, asta își dorește să fie. De asemenea, este într-o relație de patru ani cu iubita lui, Cathrin, o fată frumoasă și interesantă, care are de asemenea o situație financiară înstărită.

Pentru moment, toate aceste lucruri îți fac o anumită idee despre situația în care se află Will.

Fiind un bărbat de la țară, și-a dorit de mic să nu aibă soarta părinților, de a rămâne în același sat, de a lucra din greu pentru mult prea puțin bani. Fiind un visător și idealist, a ales să plece de acasă și să se înscrie la școală pentru a promova și a lucra ca scenarist. Dacă am apreciat ceva cu adevărat la Will este calitatea lui de a privi în adâncul lucrurilor, de a vedea toate detaliile, toate mărunțișurile, tot ce face un cadru, o imagine, o reclamă și chiar un film, ceva adevărat și real. Pe tot parcursul cărții, este marcat de această pasiune de a arăta întregii lumi cât de mult contează detaliile într-un scenariu, încercând din răsputeri să evidențieze asta prin cele pe care încearcă să le scrie. Însă faptul că își dorește, nu înseamnă că se va și îndeplini.

Dacă pe plan profesional, descrește într-un mod lent și dureros de dezamăgitor, împreună cu toate intențiile și ideile lui interesante, pe plan sentimental nu merge mult mai bine. Faptul că stă cu prietena lui de patru ani, pe baniii ei, având aceeași prieteni, cu același statut social important, nici mândria nu este unul dintre punctele lui forte. Însă lăsând toate aceste lucruri la o parte, o iubește... în felul lui. Au avut o perioadă de început minunată în care simțeau totul împreună, însă cu timpul au lăsat plictiseala și singurătatea să păteze tot ce aveau mai curat în relația lor.

De aceea, Cathrin a venit, într-o zi, cu ideea de a păcătui împreună, lăsându-se duși de val spre erotism, cu o mica doză de primejdie. Etalându-se ca un cuplu fericit, merg la vizionări cu pretextul de a cumpăra, însă în schimb, ceea ce cumpără este o pasiune periculos de delicioasă, totul pentru a aprinde flacăra vremurilor bune. În urma acestei întâmplări seducătoare ce oferă speranța că totul va merge spre bine, este chemat pentru a încheia un contract de a scrie un scenariu, bazat pe ceea ce experimentează împreună cu iubita lui când ușile sunt închise și pasiunea se dezlănțuie.

Însă toate acestea se dărâmă în momentul în care Cathrin dispare, iar gândurile ce îl împovărează încep să îl devoreze. Îl macină faptul că simțea că se întâmplă ceva, că se va întâmpla ceva și a ales să nu facă nimic, lăsând mândria să câștige pentru prima dată, chiar dacă și-a ales un moment atât de neinspirat. Îl macină că nu știe de ce, de ce a ales această cale, de ce a plecat, de ce l-a părăsit. De ce a lăsat o lume întreagă îndurerată, o lume în care a fost iubită și adorată, o lume în care el nu poate exista fără ea. Deoarece o lume fără ea este o lume în care i se vede adevărata față: cea a parvenitului.

Ce am vrut să spun cu adevărat este că în urma acestei cărți am simțit anumite sentimente contradictorii care mi-au dat o senzație de disconfort. Deoarece m-a îndemnat să cunosc un om plin de defecte, defecte ce le am chiar eu însămi pe unele dintre ele, un om ce a avut vise, însă s-a împotmolit și s-a refugiat în acea parte din sine pe care nu ar fi trebuit să o aleagă în momentul în care a avut de a face cu persoane dragi.

M-a îndemnat să privesc la teama unui om slab de caracter care și-a format deja o imagine despre el, o imagine pe care vrea să o ascundă, să o eutanasieze, prin a fura alte măști, alte personalități. Însă la sfârșit, realizează că singura mască pe care o poartă este propria față, o față pe care toți din jur o văd, chiar dacă el e singurul pe care nu o vede.

"Vizionare" de Lars Saabye Christensen este o carte pe care am displăcut-o în momentul în care am terminat-o, doar pentru a realiza că am simțit acest lucru pentru că a atins un subiect atât de fatal omenirii. Un subiect ce ne apasă pe toți, ce revelează defectele unei persoane, defectele unui grup, defectele unei societăți. Lars Saabye Christensen a creat un personaj deplorabil, unic, plin cu imperfecțiuni, însă cu anumite merite ce îl fac interesant de cunoscut. Un personaj ce a ales scenariile din mintea lui în detrimentul realității, ce a ales tăcerea în locul comunicării, ce a ales mândria, minciunea și singurătatea... doar pentru a primi exact ce merită.

Mi-a displăcut pentru a-i admira mai târziu genialitatea cu care a fost construită. O carte șocantă și demnă de a fi citită de orice cititor.

“Și acolo, la Celsius, in toamna lui 1991, am zarit-o intaia data pe Cathrin, adica la inceput am remarcat cercelul ei, avea doar unul singur, in lobul urechii stângi, chihlimbar, în lumina care cădea pe masa ei bijuteria părea transparentă, un obiect de aramă fluidă. Apoi, încet, dar sigur, am privit-o pe ea toată.”

“M-a surprins gândul că asta era întrebarea pe care ne-o puneam cel mai adesea: Ce vrei să spui cu asta? Toți se întrebau unii pe alții: Ce vrei să spui? Era, de fapt, cea mai periculoasă întrebare pe care ne-o puteam pune. În interiorul nostru eram temători și neîncrezători. Ne aflam în epoca subtextului. Ironia înseamnă să spui un lucru care vrei să însemne altceva ca să sugerezi un al treilea lucru. Ironia este o formă de autoapărare, fie că ești în deplasare, pe teren propriu sau pe teren neutru. Dar câștigul este destul de mic. Detestam ironiile.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers.