O obsesie maladivă. "Apartamentul" de Hakan Biçakçi - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI.

Se spune că orice sfârșit este un nou început. După orice ușă închisă, se deschide o fereastră în schimb. În orice groapă de gunoi, poate răsări o plantă minunată. În orice relație de ură, se poate naște una de iubire. În orice fată lipsită de dragostea maternității, se poate naște un copil plin de puritate.

Iar în orice gaură neagră, va apărea în cele din urmă o rază de lumină.

Însă dacă în acea gaură neagră începe să clocotească întunericul, un întuneric îngrozitor, care începe să te ademenească spre o nebunie obsesivă, maladivă și totuși... atrăgătoare. O gaură ce se naște și trăiește cu ajutorul slăbiciunilor tale, demonilor tăi interiori și, cel mai important, al singurătății tale.

O astfel de experiență fatală și halucinată este relatată în cartea "Apartamentul" de Hakan Biçakçi.

Trebuie să mărturisesc că m-a distrus de la începutul cărții. Mă consider o persoană destul de răbdătoare, însă de data asta, răbdarea mea a fost întinsă și ruptă de multe ori doar pentru a înnoda-o și a reîncepe să o întind din nou. Poate se datorează și faptului că sunt într-o perioadă mai stresantă - sesiune, practică -, însă am trecut cu greu de primele o sută de pagini în care am aflat fiecare detaliu banal, dar important pentru Arif, personajul principal.

În urma demisii de la lucru, despărțirii de iubita lui, a ajuns să trăiască într-o singurătate insuportabilă, dar dorită de personaj. Toate evenimentele prin care a pierdut o parte din viața lui, sunt din cauză că a vrut să le piardă, fiind tocmai el cel care a pus punctul final.

Motivul? Dorința de a aprinde o flacără a propriei tinereți, o flamă ce încă pâlpâie înăuntrul lui, însă dorește mai mult cărbune negru, mai multă obscuritate, mai multă… voință.

De aceea, Arif și-a propus să se mute într-un apartament nou, departe de vecinii lui gălăgioși, de lumea din jurul lui care pare atât de străină, însă de o familiaritate pe care nu o dorește aproape, departe de tot ce a fost un echilibru, un sens, pentru a reîncepe să dea viață unui vis pe care l-a dorit real cu toată ființa lui: de a compune muzică rock pentru trupa lui cu care a cântat până acum doar cover-e în cluburi dicsite de oameni ce nu îi oferă nicio emoție, nicio tresărire, nicio atracție pentru a continua o astfel de carieră.

La începutul cărții ne este descris cu multe detalii lumea banală în care trăiește personajul, o lume pe care și-a însușit-o, pe care a dorit-o fiind a lui, pentru a se putea axa pe prioritățile decisive.

Felul în care autorul ne relatează fiecare acțiune pe care Arif o face este un mod insuportabil, prin care singurătatea preia frâiele, astfel făcând ca fiecare amănunt pe care oricine nu l-ar băga în seamă, având de data asta o importanță reală.

Încetul cu încetul, ne scufundăm într-o monotonie pe care o acceptăm, pe care ne-o dobândim, doar pentru a vedea cât de mult poate să decadă un om.

În momentul în care se mută cu totul în noul apartament, începe adevărata nebunie. Apartamentul este situat într-o clădire în care liniștea începe a deveni insuportabilă, dându-i senzația că este singurul care trăiește în acea construcție fantomatică.

De asemenea, ceea ce apartamentul deține, și îl face atât de unic, este o gaură prin care Arif începe să audă sunete, sunete bizare ce se transformă în voci, voci ce se transformă în cântece, cântece ce parcă vin din alte lumi. Singurătatea îl îmbrățișează cu o demență cruntă, iar singurul lucru ce îi oferă alinare sunt zgomotele din gaură ce îl bulversează, dar il obsedează.

Cu fiecare pagină pe care o veți citi, veți simți o decădere a propriei persoane, veți simți o pierdere a sinelui și tot ce aveți este speranța de a găsi acea nenorocită de lumină despre care se spune că apare de fiecare dată într-o gaură neagră.

Va apărea? Vă va aduce la realitate? Sau veți experimenta cu adevărat oroarea pe care a trezit-o Arif cu propria lui persoana?

Veți afla, cu siguranță, citind cartea... dacă veți avea curajul.

Cartea "Apartamentul" de Hakan Biçakçi este un thriller psihologic ce vă va intriga cu suspansul pe care îl acumulează, ce vă va termina cu felul de a scrie al naratorului, ce vă va distruge cu demența cu tentă maladivă ce va pune stăpânire pe voi, conducându-vă spre o rătăcire plină de o singurătate marcantă. Tot ce veți experimenta, va merita în momentul în care veți termina de citit cartea.

“Aceasta este ușa lui Arif de la intrare, din exterior... Și este aceeași ușă văzută din interior... Nu este nici o diferență între ele. O clanță lungă și subțire pe o parte și un mâner rotund pe partea cealaltă... Dacă aceste două părți ar fi desfăcute cu o șurubelniță și asamblate invers, interiorul și exteriorul și-ar schimba locul între ele. Exteriorul ar fi îngrămădit între ziduri, iar interiorul s-ar desfășura în spațiile deschise ale lumii din afară. Acesta este sunetul pe care-l face cheia întoarsă în broască de Arif... O dată, de două ori, de trei ori și jumatate... Iar acesta este Arif...”

“Ploaia cădea tot mai tare. Cădea din cer în siroaie continue, ca în filmele de desene animate japoneze. În băltoace se formau cercuri concentrice care se extindeau și se amestecau unul într-altul. Râuri în miniatură se vărsau în canalurile orașului prin grătarele de fier. Din cer pe pământ, de pe pământ, sub pământ...”