Monştrii numiţi oameni. „Locuri întunecate” de Gillian Flynn - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI.

Când anumite amintiri dureroase ne fac rău, ne chinuie mintea şi ne corodează sufletul ca rugina, avem tendinţa să le blocăm cu un perete invizibil de uitare, să le închidem într-un cufăr cu lacăt, pe care apoi îl vom arunca în străfundurile memoriei noastre. Le îngropăm acolo, pentru a le evita, pentru a păstra la distanţă sursa torturii noastre.

Exact aşa a procedat şi Libby Day, personajul din „Locuri întunecate”, şi-a suprimat aducerile de aminte şi orice imagine, detaliu, legat de noaptea fatidică în care şi-a pierdut mama şi două surori într-un mod barbar şi sângeros. Era o fetiţă de doar câţiva ani atunci, iar acea noapte traumatizantă a marcat-o şi schimbat-o pentru totdeauna; cu fratele mai mare în închisoare, acuzat de aceste crime, rămasă practic orfană, plasată de la o rudă îndepărtată la alta ca o cârpă, soarta ei a fost pecetluită. Tragedia prin care a trecut i-a afectat personalitatea şi modul de a vedea viaţa, evoluând de la o copilă sărăcăcioasă şi apatică la o tânără cinică şi cu o gândire morbidă, ciudată. Nici spiritul responsabilităţii nu a poposit în sinele lui Libby, care s-a complăcut într-o lâncezeală, o monotonie cruntă, s-a mulţumit cu o viaţă trăită din fondurile celor care au donat pentru ea din compasiune. Însă acum se trezeşte la 32 de ani, ajunsă la fundul sacului, fără nimeni care să facă gesturi de mărinimie pentru ea. Cum opţiunea de a-şi căuta o un loc de muncă e sumbră, şi deloc pe placul ei, soluţia va veni de la Lyle şi Killer Club, o organizaţie de maniaci, fani ai crimelor bizare. Pentru că ei sunt convinşi să Ben, fratele ei, e nevinovat, se oferă să o plătească substanţial pentru informaţiile pe care le poate obţine în cazul măcelului familiei ei.

Libby acceptă această alternativă, dar pentru asta va fi nevoită să dezgroape amintiri putrezite de mult, pline de amar, pe care s-a străduit în toţi aceşti ani să le şteargă din minte. Însă ceea ce la început e doar o activitate acceptată din disperare pentru bani, o va duce pe căi nebănuite şi periculoase, care vor ameninţa să îi distrugă pentru totdeauna liniştea mentală şi aşa fragilă şi toate concepţiile despre ce s-a întâmplat cu adevărat atunci.

Am vânat această carte luni bune, aşa cum un şoim îşi urmăreşte prada înainte de a o ataca. Nu mai ţin minte ultima dată când mi-am dorit cu fervoare să citesc o anumită carte, până la obsesie chiar. Însă asta reuşeşte să facă Gillian Flynn cu cititorii ei: să îi aducă pe culmele disperării, o dată cu personajele ei.

Subiectul tratat este unul dur, neobişnuit, iar tensiunea e mereu prezentă, chinuitoare, îţi apasă pe umeri cu o intensitate mare. Avalanşa de descoperiri pe care le faci simultan cu Libby este şocantă şi greu de digerat, dar incredibil de fascinantă. Te prinde în mrejele ei ca în plasa unui păianjen otrăvitor. Tipic romanelor acestei scriitoare, şi de data aceasta ne provoacă mintea, aruncându-ne la fileu nişte situaţii alambicate, labirintice. Un lucru interesant este modul cum este alternat planul prezentului, prin intermediul vocii lui Libby, cu cel al trecutului, conturat prin perspectivele succesive ale  mamei şi fratelui acesteia, unele care parcă aduc şi mai multă confuzie în mintea cititorului.

Şi aici se explorează trăsăturile neplăcute şi urâte ale caracterului şi obiceiurilor personajelor, augmentându-se defectele lor, comportamentul anormal, şocant. De la satanismul cu practicile macabre, la pedofilie şi alte apucături, acţiunea patinează cu uşurinţă prin toate. 

Însăşi Libby Day, eroina noastră, dacă o putem numi aşa, fiind mai mult o antieroină, e o combinaţie de „aşa nu”: sarcastică şi delăsătoare, profitoare, dură, nu e deloc un exemplu pentru nimeni. Nu a lucrat niciodată, nu şi-a terminat studiile, iar în majoritatea zilelor îi este cu neputinţă de a se urni chiar din pat. A ales să se scalde în drama ei şi să beneficieze de pe urma acesteia. Cu toate acestea, e imposibil de învinovăţit, deoarece să asculţi cum în camera de alături se petrec o serie de crime îngrozitoare, la o vârstă atât de fragedă, cu siguranţă asta îşi pune amprenta pentru totdeauna asupra psihicului tău şi e foarte probabil să ajungi o persoană iresponsabilă şi delăsătoare. Modul în care vorbeşte de tragedia trăită e unul direct, tranşant, neimplicat, dar asta e doar o faţadă, în interiorul ei e un ghem de durere, disperare, iar mintea ei e un loc negru pe care îi e teamă să îl scormonească. Însă cu toate părţile ei urâte, intră uşor în inima cititorului. 

Cred că asta e şi puterea absolută a lui Gillian în ceea ce priveşte romanele ei: personajele, extrem de vii, bine conturate, care plac cititorului, în ciuda nenumăratelor defecte. 

În ceea ce priveşte deznodământul romanului, avem, desigur, parte de acel impact de necrezut de la final, dar parcă groaza şi zguduiala pe care mi-am luat-o la „Obiecte ascuţite” aici a lipsit, sau nu a fost aşa de impresionantă. Totodată, mi s-a părut că unele aspecte nu au fost clarificate, cum ar fi interesul poliţiei de a fi închis atât de uşor cazul, deşi mai erau o mulţime de piste de verificat. Cu toate acestea, am avut parte de o lectură remarcabilă, neobişnuită, plină de mister şi bătăi accelerate de inimă. Şi cutremurul a fost la final, chiar dacă a avut mai puţine grade Richter. 

Dacă ar fi să mă gândesc la o scriitoare remarcabilă, cu o minte extrem de agilă, ciudată, şi cu un mod nemaiîntâlnit de a se juca cu personajele ei, aceea este Gillian Flynn. Este capabilă să trimită emoţii puternice - ca nişte cuţite - în sufletul cititorilor, chiar în cele mai urâte situaţii, scăpate de sub control. Nu este nimic frumos şi paşnic în poveştile ei, sunt toate dure şi bizare. Ea nu îşi îmbracă cuvintele într-o formă plăcută, sunt toate ascuţite. Însă o dată ce ai pătruns în lumea romanelor ei, nu mai ai scăpare, eşti condamnat să rămâi acolo cât mai mult, eşti sustras în gaura neagră, întunecată, a imaginaţiei ei bolnave. Şi te bucuri de fiecare moment în care eşti acolo. 

„Nu am fost deloc un copil simpatic şi am devenit un adult teribil de antipatic. Desenează un portret al sufletului meu şi va fi o mâzgălitură cu colţi ascuţiţi.”

”Cred că sunt deprimată de vreo douăzeci şi patru de ani. Simt că undeva, adânc în mine, există o variantă mai bună a eului meu – ascunsă, poate, în spatele ficatului sau prinsă de o parte a splinei din corpul meu nedezvoltat şi imatur – o Libby care mă îndeamnă să mă ridic, să fac ceva util, să cresc şi să trec mai departe în viaţa mea. Însă răutatea din mine învinge întotdeauna.”

”Nu m-am putut lăsa niciodată pradă acestor imagini. Am etichetat amintirile ca reprezentând o zonă periculoasă: Locul întunecat.”

"Dacă dorinţele şi scuzele ar fi dulciuri sau nuci, toţi am avea un Crăciun extrem de fericit, auzeam în minte vocea mătuşii Diane. Aceste cuvinte fuseseră crezul copilăriei mele, amintindu-mi în permanenţă că nimic nu iese aşa cum trebuie, nu numai în cazul meu, ci în cazul oricui, şi de-asta cineva inventase această zicală. Ca să ştim cu toţii că niciodată nu puteam avea întocmai ce ne doream.”

Recenziile celorlalte romane ale scriitoarei:

    

Pe 1 septembrie 2014 va apărea şi filmul "Dark Places" realizat după această carte, şi are un cast pe măsură! Cred că va fi genial şi abia aştept să apară. Mai jos puteţi vedea o parte din cast, pe IMDB îl găsiţi complet. Unele personaje apar şi în trecut şi în prezent, de aceea au fost aleşi şi câte doi actori pentru un personaj.