sâmbătă, martie 23, 2013
"Casa de sticlă", "Balul fetelor moarte", "Aleea întunericului","Banchetul nebunilor" (Vampirii din Morganville #1, #2, #3, #4) de Rachel Caine - Recenzie!
Însă am dorit de mult să fac recenzie la această
serie deoarece am recomandat-o la multe persoane cărora le place seriile
fantasy și, mai ales, cele cu vampiri. Pe unii, chiar am reușit să îi determin să o cumpere și părerea lor despre serie a fost una pozitivă. Așa că, sper din
suflet să reușesc să vă conving pe cât mai mulți să dați o șansă acestei serii
minunate, care se numește ”Vampirii din Morganville” de Rachel Caine, serie ce
merită toate laudele.
Voi începe cu începutul. Am pornit să îmi procur
fiecare volum din serie din momentul în care a început să apară precomenzile.
De ce am decis să mi-o cumpăr? Simplu. Era vremea în care eram cu toții
înnebuniți după seriile cu vampiri și, în special, cele publicate de editura
Leda. Cu riscul de a îmi speria părinții în legătură cu toate cărțile pe care
le achiziționam, majoritatea cu vampiri și monștri înfiorători, am luat primul
volum, dornică să aflu mai multe despre această minunată serie. Și pot spune cu
mâna pe inimă, după primele patru volume apărute și citite pe nerăsuflate, că
este o serie genială și dacă ar fi apărut doar după invazia vampirilor, care a
făcut ravagii în inimile noastre, tot aș fi cumpărat-o.
Uitați argumentele. Seria are tot ce e nevoie pentru
a vă atrage atenția, de a vă stimula curiozitatea, de a vă fura inima.
După cum și titlul seriei o spune, monștri mistici
care apar în ea sunt vampirii. Poate sunteți obișnuiți cu alte rase de vampiri,
din alte serii frumoase la rândul lor, dar nimeni nu cunoaște vampirii din
Morganville, până ce nu intră în lumea magică și periculoasă a acestei serii. Dacă
alte autoare ne-au demonstrat că vampirii pot fi buni, Rachel Caine ne aduce cu
picioarele pe pământ și ne arată cealaltă latură a lor. În concluzie, vampirii
din Morganville conduc orașul, nu oamenii. Ei dețin totul și toată puterea e în
mâinile lor. Oamenii care locuiesc în oraș sunt doar hrană pentru ei, hrană ce
o țin bine sub ghearele lor, pentru a avea și în următoare zi o gustare.
Oamenii sunt de fațadă, sunt normalitatea ce o conferă orașului pentru noi
vizitatori, vizitatori ce pleacă mult prea repede, sau care rămân pentru
totdeauna pradă colților. Fiind atât de mulți vampiri, există reguli ce trebuie
respectate, legi peste care nu se pot trece, motivul fiind să nu te pui niciodată rău
cu Amelie, regina vampirilor. Fiecare vampir în parte poate să încheie contracte
cu oameni, contracte de pe urma cărora dispun fiecare: oamenii primesc
protecție, în schimbul de a primi zilnic suc roșu din venele lor. În acest mod,
o persoană poate avea un singur vampir ca protector și, de asemenea, se menține
ordinea în oraș. Acest lucru nu înseamnă că poți ieși noaptea, simțindu-te în
siguranță doar pentru că ai o anume brățară pe mână, o brățară specială, un fel
de semn pentru a știi ceilalți vampiri a cui aparții. E vorba de niște vampiri
malefici până la urmă, nu?
Totuși, asta nu e tot. Chiar dacă majoritatea sunt
supușii vampirilor, mai sunt câțiva, mai trăsniți și curajoși, care preferă să
fie singurul lor stăpân, indiferent de riscurile ce le oferă acest oraș.
Astfel, facem cunoștință cu Claire, personajul principal din această serie,
fata ce ne conduce spre meleagurile terorii. Claire, fiind o tânără de doar 16
ani, dar cu o inteligență de remarcat, ajunge la universitatea din Morganville.
Fiind genul care are ca hobby învățatul și cititul de manualele dinainte, nu
este privită cu ochii buni de ceilalți, astfel ajungând să fie amenințată și
chiar bătută. De aceea, ia inițiativa de a se muta în Casa de sticlă, o casă
magică, o casă cu viață proprie, în care trăiesc cei mai adorabili și simpatici
oameni, persoane cu niște personalități diferite, dar care vor prezenta adevărata
prietenie și iubire pentru Claire. Este vorba despre Michael Glass,
proprietarul casei, împreună cu prietenii lui, Eve și Shane. Din momentul în
care acea casă o primește călduros înăuntrul ei, la focul dragostei, presărat
cu siguranță pură, poveștile de groază încep să apară încetul cu încetul. Cu
ajutorul noilor ei prieteni, Claire realizează cât de puține știa despre acest
oraș și cât de periculos este cu adevărat. Însă asta nu i-a oprit pe năzdrăvani
să se opună cu toată puterea lor umană împotriva intrușilor cu colți care le
dădeau târcoale în miez de noapte pentru o gustărică proaspătă. Viața ei începe
să fie din ce în ce mai palpitantă din momentul în care problemele încep să apară
repejor, una după alta, lăsându-te fără suflu.
Acțiunea acestei serii este
minunat de delicioasă, nelăsându-te să te saturi de ea. În momentul în care
crezi că au scăpat de probleme, apar altele și mai grave și te gândești serios
dacă de data asta vor mai putea să iasă cu adevărat din necaz. Însă toate
aceste obstacole ce apar în fața lor la fiecare pas, nu îi determină să nu se
distreze; să nu se certe în joacă, aruncându-și niște fraze atât de amuzante,
încât pot deveni cu ușurință niște replici la modă; să nu își facă griji unul
pentru altul și, cel mai important, să nu se iubească. Este absolut fascinant
cum autoarea te ține în priză din momentul în care ai început un volum, până în
momentul în care o termini, fără să realizezi acel moment decât după ce
electroșocurile încep să nu mai fie atât de intense pe parcursul serii. Însă cu
dispariția energiei ce ți-o oferă cu satisfacție seria, urmează durerea de a nu
știi continuarea. Este agonizant când observi că deja ai terminat un volum și
nu știi cum să te apuci de următorul ca să afli cât mai rapid ce se întâmplă cu
cei patru prieteni, prin ce pericole trec, ce întuneric amenință să îi înghită,
ce iubire palpitează în inimile lor.
Chiar nu ai cum sa nu te îndrăgostești de serie. Eu
am citit doar patru volume și le voi citi pe următoare în curând. Asta e o
promisiune!
Nu știu cât de mult v-am
convins în legătură cu impresii mele, dar încă sunt optimistă că voi reuși până
la sfârșitul seriei să fiți convinși de minunăția seriei pentru că acum voi scoate
afară din mânecă cel mai bun atu: personajele.
În opinia mea, personajele
sunt foarte importante deoarece cu ajutorul lor, cunoști acțiunea seriei,
secretele ce bântuie la fiecare colt, gata să fie descoperite de persoanele ce
merită să le cunoască. Totodată, felul în care au fost construite, într-un mod
unic și minunat, te faci să îi îndrăgești și să îi consideri prietenii tăi de
suflet.
Totuși, aici cunoaște și
prietenia adevărată, pericolul iminent, distracție din plin, iubirea
nemărginită. Pe tot parcursul seriei, Claire se schimbă, se dezvoltă, ajunge
din fata timidă, prea ocupată să stea cu ochii în cărți, la o fată curajoasă,
dispusă să lupte cu toate puterea minții inteligenței pentru ceea ce contează,
să îi protejeze pe cei la care ține, să iubească și să fie o bună prietenă, să
pună pe primul loc pe prietenii ei, și ei la rândul lor să o considere o
persoană importantă. Cu ușurință te poți vedea în sufletul ei pentru că dintr-o
fată obișnuită, ajunge o persoană de încredere, cu ajutorul celor mai buni
prieteni. O să adorați fiecare schimbare, fiecare calitate pe care o va dobândi
în urma vieții ei tumultoase și nebune, o viață ce continuă să o trăiască din
plin, pentru că are cele mai bune motive pentru a o face: prietenia și iubirea.
Michael este…
personajul meu preferat al acestei serii. Alții îl preferă pe Shane, dar mie
îmi place mult mai mult de Michael. Asta nu înseamnă că Shane nu ocupă un loc
special în sufletul meu. Michael este… misterios. În momentul în care spui
asta, toată curiozitatea explodează în tine, neastâmpărul își face loc în
mintea ta. Este o persoană caldă, un prieten adevărat, ce știe să se adapteze
la fiecare situație: de la fericire și năzdrăvănie când vine vorba de niște
certuri jucăușe cu Shane, dragoste și gingășie pentru Eve, calm, dar totuși
îngrijorat pentru micuța Claire. De asemenea, cântă la chitară și iubesc
persoanele care chiar dacă dispun de mister, își arată adevărată față în momentul
în care își descarc toate trăirile prin artă. Dar asta nu înseamnă că
atrăgătorul Michael își lasă identitatea ușor descoperită. Ceea ce afli în urma
acestor patru volume te va cutremura categoric. Am fost uimită, tristă,
îndurerată, după ce am aflat prin câte a trecut și trece în continuare. Dar cu
timpul va realiza că oricât de mult ține pentru el secretele lui, cu atât de
mult își va da seama că nu o va putea face la infinit, chiar dacă poate risca
să piardă ceea ce are cel mai de preț: prietenia și iubirea prietenilor.
Sper că nu. Deoarece exteriorul dur pe care îl afişează cu
mândrie şi curaj, ascunde un suflet bun. Chiar dacă fiecare replică de a ei
este parcă aruncată cu praştia , replicile dure, rele, amuzante, debordând de
încredere şi putere, nu sunt singurele care o caracterizează pe Eve. Grija constantă
pe care o are faţă de prietenii ei, indiferent dacă sunt în pericol să se
scufunde în trecut, să îşi blesteme sufletele, închizându-le în ei, să moară în
prezent, este ceea ce admir la ea. Oricât de greu ar fi, ea luptă pentru că ei
reprezintă familia ei adevărată, familia ce şi-a dorit-o tot timpul. Ei sunt
motivul pentru care ea este puternică.
Aceasta este adevărata Eve. Prietena miştocară a lui Shane;
Eve, cea mai bună prietenă a lui Claire; Eve, iubirea lui Michael. Eve, o
persoană ce contează foarte mult pentru cei trei.
În concluzie, vreau să vă pun o singură întrebare: aşa-i că
deja cei patru prieteni au un loc
rezervat în sufletele voastre?
O serie genială, asemănătoare cu un trenuleţ din parcul de
distracţii ce vă ameţeşte cu diversitatea acţiunii, cu pericolele ce sunt la
ordinea zilei, cu secretele şi misterele ce răsar nestingherite. Dar staţi
liniştiţi, în meniu veţi găsi bună dispoziţie alături de cei mai buni ghizi
imposibili de nebuni, pe nume Claire, Shane, Eve şi Michael.
Ne vor ţine tutoriale despre cum să te protejezi de vampirii
nemernici, despre ce înseamnă prietenia din punctul lor de vedere si despre
modul în care trebuie să îţi trăieşti viaţa: trăind fiecare clipă de parcă ar
fi ultima. Urcaţi la bord şi nu uitaţi să vă puneţi centurile. E periculos de
incitant cât de mult o să vă placă călătoria în Morganville.
~ Mulţumesc Editurii Leda pentru şansa de a citi această serie! ~
Tags: Editura Leda Recenzii cărţi Seria Vampirii din Morganville
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
Mai întâi spun ceva de poze :)) Shane din mintea mea e muuult mai hot decât timpul care îl joacă pe sam în supernatural. Şi Michael din poză arată uau ...
RăspundețiȘtergerePersonal nici nu mai şiu pe unde se opreşte povestea din volumul 4:-? Am citit până la 11 şi o parte din 12.
Nu spun că povestea e rea, e chiar ok şi ceva mai originală decât majoritatea poveştilor cu vampiri pe care le-am citit şi pot săs pun cu mâna pe inimă că am foate multe citite, de la Aacdemia vampirilor care e uau şi până la Twilight care la momentul ei a fost ceva interesant. Ideea e că autoarea se lungeşte muuult cu povestea, adică 15 volume? hai să fim serioşi dar la un moment dat, o să vezi chiar tu, e deja o poveste puţin lălăită. Sunt încă prezente câteva elemente super originale, dar mă deranjează că s-a lungit aşa mult. Oricum am senzaţia că până la volumul 15 se vor schimba multe lucruri.
Btw, legat de poza chiar de la început :)) "Nu vei mai putea pleca niciodată!" e mult mai potrivit :))
Eu cred ca pozele alese de tine sunt perfecte.VM este pentru mine seria mea de suflet,desi din pacate am putut sa citesc numai primele patru volume,sper sa fac rost curand si de celelalte.O recomand si eu tuturor.
RăspundețiȘtergereMie imi plac si felul asta de recenzii <3
RăspundețiȘtergereDespre serie ce sa-ti zic... Am cele 7 volume aparute la noi, si l-am precomandat pe al optulea... La fel ca tine, le-am comandat cand era perioada aia de nebunie cu vampiri si a meritat din plin... Personajele le ador din plin, fiecare avand ceva special...
Aceasta serie este categoric fascninanta! Am primele 2 volume, si celelalte 2 apar la Bravo. Am devorat primele doua volume,iar curiozitatea despre ce se intampla mai departe ma roade. Ma distruge incetul cu incetul. Recenzia ta a fost mai lunga ca de obicei, ceea ce m-a bucurat enorm! atat de multe sentimente, si atat de greu de scris! Te admir, pentru ca tu ai reusit sa le exprimi. Claire- este geniala. Sa vezi cum evolueaza de la fata timida si inteligenta la una curajoasa car eisi apara prietenii e fantastic. N-am mai vazut dmeult asa o evolutie la un personaj .
RăspundețiȘtergereShane- il ador pe baiatul asta. E imposibil sa nu-l iubesti. Replicile lui,curajul, loialitatea fata de prieteni... Plus ca e si fermecator. Ah,si sarcasmul. Cat pot sa ador sarcasmul!
Michael- il inteleg. Chiar il inteleg. Fiind o fire mai razbunatoare, car enu poate sta locului (de aceea ador seriile in care exista actiune) chiar il inteleg pe Michael. sa fie prins de casa, sa nu poata iesi, fiind material numai noaptea, trebuie sa fie agonizant. (Bine, asta pana la volumul 2) Mai ales cand stii ca prietenii tai sunt in preicol si tu nu poti fac enimic sa ii salvezi.Nici nu mai spun de cat de draguti sunt el si Eve. <3
Eve- Stiu ca sub tot machiajul ala, replicile usturatoare si amuzante in acelasi timp, atitudinea dura se ascunde defapt un suflet mare, loial , dispus sa faca orice pentru a-i ajuta pe toti locuitorii casei Glass. Geniala tipa! Mi-ar placea s-o am ca prietena.
In concluzie, abia astept sa citesc si restul volumelor! Sunt sigura ca ma vor cuceri.
In vacanta de primavara mi-am promis ca voi citi si eu seria. Mi se pare pur si simplu foarte buna, mai ales dupa ce am citit o gramada de recenzii si pareri pozitive :) Foarte frumoasa recenzia, si daca nu eram convinsa ca o sa-mi placa seria, acum sunt :)
RăspundețiȘtergereRecenzia e frumoasa, ai punctat ce era mai important si ti-ai ales super bine pozele :))
RăspundețiȘtergerePersonajele acestea sunt unice, si le-ai caracterizat super bine.
Eu am citit volumele 1-7 intr-o saptamana, asta vara. Mi-au placut atat de mult incat nu le raspundeam la telefon prietenilor si nu ieseam afara cu ei doar pentru ca voiam sa aflu continuarea cartii :))
Este o serie frumoasa, nici nu iti dai seama cand termini un volum si te apuci si de celalalt, ca un magnet. Am suferit cand nu mai aveam ce sa citesc :))
Mi-am luat si 8 acum, insa imi e greu sa ma apuc stiind ca iar nu voi avea continuarea :)
Personajele sunt lipicioase, actiunea povestii si povestea in sine e lipicioasa. Nu pot spune ca este cea mai buna serie scrisa vreodata, as mintii. Insa are ceva aparte.
Si recenzia ta chiar arata asta :)