vineri, decembrie 21, 2012

Urăm oficial bun venit Editurii Epica!

V-am prezentat nu cu mult timp în urmă cartea "Zece lucruri pe care le-am făcut (şi probabil n-ar fi trebuit)" de Sarah Mlynowski, şi v-am spus că va apărea la o editură nouă, editura EPICA. La  momentul respectiv se lucra la site-ul editurii, şi nu vă puteam da prea multe informaţii despre ea, dar acum a venit momentul să o fac. 
Oficial, editura EPICA va publica romane pentru tineri, Contemporany Romance şi New Adult. Deja au achiziţionat o serie de cărţi foarte frumoase si interesante, de care veţi avea ocazia să vă bucuraţi în curând! O să vă las mai jos descrierea făcută de editură chiar, unde veţi înţelege mai bine.

DESPRE EPICA

Editura EPICA a apărut din dorinţa de a le oferi tinerilor posibilitatea de a citi în limba română cărţi pe care ei deja le îndrăgesc – dar şi cărţi pe care eu, Anca Eftime, directorul editurii, le iubesc –, urmărind, în acelaşi timp, să îi conecteze la ce este mai nou şi mai valoros în domeniul literaturii Young Adult. Editura EPICA se străduieşte să publice autorii cei mai valoroşi din domeniu, bestselleruri devenite sau în devenire, cu milioane de fani în toată lumea, traduse în multe limbi şi cu filme apărute sau în producţie la mari studiouri cinematografice.
Cărţile Editurii EPICA se înscriu în genul Young Adult, dar şi New Adult, iar pentru început vor fi publicate ficţiuni contemporane cu tuşe proaspete de Love Story şi Romance, toate având la bază o scriitură de prim rang, Literary, valoroasă, plină de încărcătură emoţională, cu personaje şi situaţii în care se vor regăsi toţi cei ce le vor citi. „Poveştile” noastre sunt reflexii ale stărilor sufleteşti ale tinerilor din zilele noastre, care se confruntă cu situaţii dintre cele mai noi şi mai diverse: incertitudine, dragoste neîmpărtăşită, pasiune, dorinţă, zbuciumul definirii propriei identităţi,  dar în acelaşi timp ele descriu şi un mediu social realist – realitatea, uneori crudă, în care ei „aterizează”,  unii dintre ei fiind nepregătiţi. Însă „poveştile” EPICA  au întotdeauna happy-end sau un fel de happy-end, depinde din ce punct de vedere este el privit. Latura educativă, de formare a individului şi implicit a viitorului adult, este un aspect tot timpul luat în calcul de editor – atunci când alege cărţile spre a fi publicate. Niciodată EPICA nu va publica titluri cu valenţe morale discutabile, în care personajele dau dovadă de superficialitate, rea intenţie,  îşi fac singure rău, sau îl fac celor din jur.
Se scriu şi apar foarte multe cărţi în genul Young Adult în momentul de faţă în lume, dar voi, cititorii EPICI,  vă veţi convinge şi veţi şti, la un moment dat, că doar un anumit tip de carte va apărea sub sigla EPICA – cea fără cusur, care n-aţi fi vrut să se fi terminat vreodată şi pe care o veţi purta în suflet şi în minte mult timp după ce-aţi terminat-o de citit.
ANCA EFTIME şi-a început cariera de editor acum 10 ani, publicând cărţi pentru copii şi tineri sub siglele CORINT JUNIOR şi CORINTeens. Experienţa şi buna cunoaştere a pieţei de carte pentru copii şi tineri este rezultatul a peste 600 de titluri alese şi publicate în această perioadă. Înfiinţarea unei edituri proprii este visul devenit realitate al unui editor care nu va renunţa niciodată în a crede că tinerii şi copiii noştri trebuie să fie conectaţi în timp real la ce se întâmplă pe plan editorial în străinătate şi că o poveste care te-a marcat şi, implicit, o carte valoroasă nu te pot face decât o fiinţă mai bună şi mai înţeleaptă.
Abia aşteptăm să citim prima carte tipărită de EPICA, dar şi pe cele ce urmează, şi o să vă oferim cu mult interes activitatea! Mult succes!

3 comentarii:

  1. Bine ai venit, EPICA! Abia asteptam noile aparitii. >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt foarte entuziasmată :x Abia aştept să citesc cărţile lor. O editură dedicată genului YA e pur şi simplu awesome <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Uh! :x Sigur va fi o editura perfecta! Sunt foarte entuziasmata! Abia astept sa vad ... totul! =))

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!