The magic of words (12)

Am revenit cu ultima parte de citate din "Iniţierea", volumul 2 din Academia Vampirilor. Citate cu Adrian Ivashkov, moroiul de viţă nobilă carismatic şi amuzant. Pune-i pe Adrian şi pe Rose împreună într-o cameră şi nu te vei plictisi în veci de replicile lor :)) Sunt foarte tari. Îl iubesc pe omul ăsta (pe Adrian), e personajul meu masculin preferat din serie. 

"Un rânjet uriaş îi apăru pe faţă.

— Am ştiut că eşti tare de cum te-am văzut. Eşti fiica lui Janine Hathaway.

— Sunt Rose Hathaway, l-am corectat, nevrând să fiu caracterizată prin referire la mama mea.

— Îmi pare bine să te cunosc, Rose Hathaway.

Îmi întinse o mână înmănuşată pe care am strâns-o cu ezitare.

— Adrian Ivashkov.

— Şi tu crezi că eu sunt tare, am bombănit. 

Ivashkovii erau o familie regală, una dintre cele mai avute şi mai puternice. Erau genul de oameni care credeau că pot obţine tot ce doresc şi care-i călcau pe cei ce le stăteau în cale. Nu era de mirare că era atât de arogant. Râse. Avea un râs plăcut, puternic şi aproape melodios. Mă făcea să mă gândesc la caramel cald, prelingându-se dintr-o lingură."

”— Am un prieten.

— E ciudat că nu ai menţionat asta imediat, remarcă Adrian gânditor. Nu el ţi-a făcut ochiul vânăt, nu-i aşa? ”

”— Asta e foarte tare, spuse el.

Dădu drumul celei de-a doua ţigări pe jos şi o stinse cu piciorul.

— Că am fost pocnită în ochi?

— Ei, nu. Bineînţeles că nu. Am vrut să zic că ideea de a fi dură cu tine e tare. Sunt un mare admirator al sporturilor full-contact.

— Sunt convinsă că eşti, am spus sec.

Era arogant şi obraznic, totuşi nu mă puteam încă hotărî pe deplin să plec."

"— Bună, Mia.

Ne privi pe amândoi.

— Încă un tip? întrebă ea, şi din tonul ei ai fi crezut că aveam propriul meu harem de bărbaţi.

Adrian îmi aruncă o privire întrebătoare, amuzată."

"— E întotdeauna o plăcere să întâlnesc o prietenă de-a lui Rose, mai ales una atât de drăguţă.

Vorbea ca şi cum el şi cu mine ne cunoşteam din copilărie.

— Nu suntem prietene, am spus. Gata cu politeţea.

— Rose umblă doar cu băieţi şi psihopaţi, spuse Mia. Vocea ei era încărcată de acelaşi dispreţ obişnuit pe care îl nutrea pentru mine, dar expresia de pe faţa ei arăta limpede că Adrian îi captase interesul.

— Păi, spuse el vesel, de vreme ce eu sunt atât psihopat, cât şi băiat, asta ar explica de ce suntem atât de buni prieteni.

— Nici noi doi nu suntem prieteni, i-am spus. El râse."

"— E târziu, sunt obosită şi ţigările tale îmi dau durere de cap, am mormăit eu.

— Mi se pare corect. Trase din ţigară şi suflă fumul. Unele femei cred că mă fac să arăt sexy.

— Cred că le fumezi ca să ai ceva de făcut în timp ce-ţi ticluieşti următoarea replică spirituală.

Se înecă din cauză că izbucnise în râs în timp ce inhala fumul."

"Am ridicat privirea înapoi la Adrian, studiind felul în care soarele strălucea în părul lui castaniu. Aici, în plină lumină a zilei, vedeam că ochii lui erau într-adevăr verzi — un smarald intens, spre deosebire de jadul pal al Lissei."

"Ochii întunecaţi ai lui Dimitri ne urmăriră împietriţi. Apoi m-am întors şi nu m-am mai uitat în spate.

— Nu te interesează tipii mai în vârstă, ei? întrebă Adrian de îndată ce-am fost singuri.

— Ţi se pare, am spus. E clar că frumuseţea mea uluitoare ţi-a întunecat mintea.

Râse pe un ton plăcut.

— Se prea poate."

"Simţeam că mirosea a alcool şi mai era şi mirosul permanent de ţigări cu aromă de cuişoare. Mă întrebam dacă era beat acum.  Aveam impresia că probabil nu era mare diferenţă între comportamentul lui când era beat sau treaz."

"[..] era mai mult decât voiam să-i arăt lui Adrian. Sau nu? Era ceva ciudat la el. Felul lui arogant de a fi mă irita... dar tot îmi plăcea să fiu în apropierea lui. Poate că încrezuta de mine recunoştea un suflet-pereche. [...]

— N-ai mai fumat nicio ţigară de, nu ştiu, zece minute, am observat, vrând să schimb subiectul.

Se strâmbă.

— Nu se fumează aici.

— Sunt convinsă că ai compensat cu punci."

"Adrian mă prinse de braţ în acest timp şi mă ajută să mă ridic. Îi zâmbi Lissei.

— Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Mie îmi şopti foarte încet: Stai liniştită. Ţi-am spus, nu sunt interesat de ea în acel sens. Nu arată aşa de bine în costum de baie. Probabil că nu arată bine nici fără.

Mi-am tras braţul.

— Ei bine, n-o să afli niciodată.

— E în regulă, spuse el. Am o imaginaţie bogată."

"— Rose, tu eşti?

Am privit pe lângă el. Lissa.

— Ce faci aici?

— Tu ce cauţi aici? întrebă ea.

— Doamnelor, doamnelor, spuse Adrian ironic. Nu e nevoie să vă certaţi pentru mine.

L-am privit fioros."

"— N-ar fi trebuit să le laşi să intre, îl mustră Dimitri. Sunt convins că ştii regulile de la Academia Sf. Vladimir.

Adrian ridică din umeri.

— Da, dar nu sunt obligat să mă supun vreuneia.

— Poate că nu, spuse Dimitri cu răceală. Dar m-aş fi aşteptat ca totuşi să le respecţi.

Adrian îşi dădu ochii peste cap şi spuse:

— Sunt oarecum surprins să te văd pe tine făcând morală pe tema legăturilor cu fete minore.

Ochii lui Dimitri scăpărară de mânie şi, pentru o clipă, am crezut că s-ar putea să-l văd pierzându-şi controlul pe seama căruia îl necăjisem adesea. Dar rămase calm şi doar pumnii lui încleştaţi arătau cât de furios era."

"— Ce faci aici, micuţule dhampir? Mă urmăreşti?

— Bineînţeles că nu, am râs eu; avea o ţinută perfectă, ca întotdeauna.  [...]

— Nu ştiu ce să zic, mă tachină el.

Acum părea perfect întreg la minte, fără nicio urmă din comportamentul ciudat la care asistasem în camera lui. Şi da, arăta mult mai bine într-un smoching decât orice alt tip pe care-l văzusem până atunci în încăpere.

— A câta oară ne vedem? Asta e a câta — a cincea oară? începe să pară suspect. Însă nu-ţi face griji. N-o să-i spun prietenului tău. Niciunuia dintre ei."

"— Aşadar. Se pare că Vasilisa noastră 

l-a pus la punct pe tatăl meu.

—Tatăl...

Am aruncat o privire înapoi la grupul pe care tocmai îl părăsisem. Păr Argintiu stătea acolo, gesticulând frenetic.

— Tipul ăla e tatăl tău?

— Asta zice maică-mea."


Ei, ce părere aveţi de Adrian? :D