miercuri, noiembrie 28, 2012

Can you keep a secret?

Ok..deci am primit leapșa celor 7 secrete de la Rose..și dacă mai e și altcineva, și am uitat, mii de scuze. Ce am înțeles eu că trebuie să facem, e să dezvăluim 7 secrete despre noi pe care nu le știe blogosfera, sau, mai bine zis, vizitatorii blogului, pentru că ei ne sunt mai aproape. Mărturisesc că am tot evitat-o pentru că nu știam ce să scriu. Nu e faza că aș fi o persoană cu multe secrete, deși discretă sunt, dar nici nu pot spune că am așa niște lucruri extraordinare de spus, pentru că..nu am :)). So..let’s get it started.

1. Nu am fumat niciodată
Nu am încercat, nu am fost tentată, nici nu țin minte să fi ținut vreo țigară între degete vreodată, chiar dacă nu era a mea. Fumul de țigară îmi dă dureri de cap..la propriu. Nu am nimic însă cu cei care fac asta, din contră. Gestul de a-ți duce țigara către buze mi se pare foarte sexy, tipii care arată bine și mai și fumează mi se par și mai atractivi, îmi dau senzația că ar fi misterioși, interesanți, iar fetele hotărâte și senzuale. Acesta este și unul dintre motivele pentru care mare parte din personajele mele fumau.. (ma rog, atunci când scriam).

2. Adesea am senzația că ”I dont fit in this world” (sună mai bine în engleză).
 În sensul că nu mă pot adapta în societatea de astăzi, nu pot înțelege oamenii, sunt altfel decât restul fetelor (și nu într-un sens bun). Prea tăcută (excepție făcând momentele când sunt cu prietenii, familia sau prietenul meu, când îmi turuie gura încontinuu), prea analizatoare, prea visătoare, sensibilă. Și mereu mi-am dorit să fiu mai veselă, mai gălăgioasă, mai plină de viață, mai amuzantă, pusă doar pe distracție, pasionată de aceleași lucruri ca tinerii din jurul meu. Să fiu la fel, nu diferită. 
Cred că cel mai bine ați înțelege ce vreau să spun din următorul citat din ”Poveștile unei inimi” de Diana-Florina Cosmin, cartea mea de suflet, în paginile căreia m-am regăsit la tot pasul:

”Eu, una, nu mi-am dorit niciodată să fiu ”altfel”. Niciodată. Dimpotrivă, mi-am dorit din tot sufletul să fiu la fel ca toate celelalte. Să mă potrivesc în peisaj, să dovedesc aceeași lejeritate în relații, emoții și scopuri, ca și cum toată viața asta ar fi o amplă repetiție, în care orice ai face ”nu se pune”, ca la jocul de-a v-ați ascunselea. O viață de probă, în care nimic nu e definitiv, așa că poți să tropăi în voie pe coridoare, prin vieți sau relații, fără să te gândești la consecințe. 
Oricât am încercat însă, am rămas mereu în ”altfel-ul meu”: fata cu bucle printre fetele cu păr drept, fata care ascultă oldies în loc de rock, care se duce la trupa de teatru în loc de club și se bucură mai mult de un articol în revista liceului decât de selecția pentru Miss Boboc.
Fata complicată care preferă cărțile în defavoarea oamenilor din simplul motiv că aceștia din urmă nu se prea pricep s-o înțeleagă la fel de bine cum reușesc, fără niciun efort, personajele de roman.”

Da..complicată e cuvântul care mă caracterizează cel mai bine. Firea mea nu are un lacăt pe care oricine o poate deschide ușor, fie că e vorba de prieteni, oamenii cu care mă intersectez, sau o persoană care își dorește dragostea mea. E un cifru bizar și greoi, și marea majoritate a celor din jur, cei care nu mă cunosc, nu au răbdarea și nu reușesc să îl descifreze.


3. Prin clasa a 7-a era să ajung la faza națională la olimpiada de română. 
Deși s-a oscilat între teza mea și a altcuiva, nu au selectat până la urmă lucrarea mea, pentru că deși conținutul era foarte bun, la compunerea respectivă nu lăsasem acea dungă albă, de două degete înainte de text, care dă un aspect frumos și îngrijit paginii. De aceea au ales cealaltă teză. Dacă vă întrebați de unde am aflat asta, una dintre persoanele din comisie era o doamnă profesoară colegă cu mama, și de la dumneaei știu. De atunci, am mereu grijă de aspectul ăsta, las acel loc nenorocit de două degete înainte de orice eseu sau lucrare, dar nici nu am mai călcat vreodată la vreo olimpiadă, de ciudă.

4. Am moștenit iubirea mea pentru cărți, pentru frumos, și latura artistică de la mama. 

Mama, ale cărei rafturi din bibliotecă sunt îngrămădite de romane vechi, de care încă îmi vorbește cu pasiune și cu o sclipire în ochi. Mama, care a făcut balet o perioadă și a avut o expoziție de picturi, și unele tablouri încă le mai are. 
Îi datorez totul ei, dar mai ales talentul, sensibilitatea, creativitatea și bunul gust. 


5. Prin generală am scris foarte multe poezii, pe parcursul unui an jumătate-doi. 
Unele dinte ele au un stil macabru, bacovian, deși am citit primele mele poezii de Bacovia abia prin liceu. :))  Altele erau mai ok și optimiste. Toate îi erau adresate unui singur tip, my crush din acea perioadă. Partea amuzantă era că nici măcar nu ne cunoșteam, nu aveam habar ce fel de persoană e, dar eram irevocabil și infinit îndrăgostită de el. În acele poezii mă luam de săracul om, deși el nu avea nicio vină, și îmi descărcam suferința și toate frustrările. :)) 
Nu am mai scris un rând al unei poezii de când am terminat generala, și nici nu mai îmi iese. De parcă mintea mea ar fi rămas blocată în această privință. 
Oricum, amintindu-mi de acea perioadă, mă amuz de cât fraieră și toantă eram.

6. Visez tot timpul cu ochii deschiși. 
Mai ales când sunt într-o mașină, stau lângă geam și privesc afară, și ascult muzică la căști. Îmi imaginez cum voi fi eu în viitor, mă gândesc la realități paralele, la ce aș face acum dacă în trecut aș fi ales altfel. De fiecare dată când fac asta mă simt mai fericită, iar un zâmbet îmi apare pe chip. Mă gândesc că sunt mai talentată, că particip la concursuri de interpretare, că sunt o scriitoare de succes, sau un editor respectat. Mă văd conducând o decapotabilă alături de prietenele mele cele mai bune, cu vântul împrăștiindu-ne părul în toate direcțiile, și noi fredonând fericite vreo melodie haioasă. Dacă visatul cu ochii deschiși ar aduce profit, aș fi cea mai bogată persoană din lume. Dar sunt, chiar dacă doar sufletește.

7. Sunt genul de persoană care nu poate spune ”nu”. 

Da..sunt un fel de ”Yes woman!” :)). 
Pur și simplu nu pot refuza atunci când cineva îmi cere ceva sau are nevoie de ajutorul meu. Mă simt prost și jenată, și îmi imaginez că poate respectivii s-ar supăra, sau chiar au nevoie de mine și eu le întorc spatele. 
De multe ori, chiar dacă mă simt rău, sau nu am timp, sau chef, fac unele lucruri pentru cei din jur, mă las pe mine pe planul doi. Știu că asta e foarte greșit, în ziua de azi fiecare e pentru el doar, dar eu nu pot fi așa. Mă simt mai împăcată cu mine însumi făcând pe cineva fericit. 


O să completeze și Alexya leapșa dacă va avea puțin timp, e nebunie la ea acum la facultate cu parțialele și e ocupată până peste cap.

O dau mai departe lui Roxtao, Mădă, Criss &Dee, Veronica, Blackie.. etc. etc. , cine o mai dorește, și pe cine mai avem la Blogroll. O parte din voi am văzut că ați făcut leapșa deja, deci nu v-o mai dau. :) 

17 comentarii:

  1. Abia ast sa iti aflu cele 7 secrete :D.

    RăspundețiȘtergere
  2. FOarte interesanta. SIncer, nici eu n-am fumat niciodata, nu ma tenteaza si nu vreau sa incerc. Multe din secretele tale mi se potrivesc, cum ar si 2. In unele momente chiar ma gandesc la asta
    6. Fac asta mereu, mai ales in masina.. doar ca unele lucruri ma intristeaza. Uneori visez cu o chii deschisi la ore.. cand sunt prea obosita si nu pot fi deloc atenta
    inca o chestie la care ne asemanam, nici eu nu pot zice nu la multe chestii si mereu ii ajut pe cei care ma roaga chiar daca fac altceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Andreea: Ma bucur mult sa aflu ca avem atatea in comun <3 Poate faci si tu leapsa :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici eu nu am fumat, dar m-a tentat de cateva ori, trebuie sa recunosc. Curios, si eu cred ca baietii care fumeaza sunt mult mai atractivi, dar asta nu inseamna ca toate persoanele care fumeaza sunt asa. E nevoie si de un caracter anume pentru ca fumul de tigara sa completeze :)
    O, da, si eu am momente de genul asta. Cred ca e din cauza ca sunt mult mai realista decat cei din jurul meu, si chiar daca sunt in majoritatea timpului mai ''nebunatica'' stiu cand sa imi alatur aceasta latura, si cand sa o maschez.
    Felicitari! Si eu am mai participat la olimpiade, dar nu am ajuns prea departe :))
    Si eu am mostenit de la tata pasiunea pentru lectura :) Sincer, cred ca daca nu m-asi fi apucat de citit, nu asi fi persoana care sunt acum. Lectura m-a schimbat mult in timp, si m-a ajutat sa trec peste anumite lucruri, care poate ca nu le-asi fi putut depasi altfel.
    Cred ca majoritatea cititorilor viseaza cu ochii deschisi :)) uneori ma sperii si pe mine cand cad intr-o meditatie mai adanca si apoi cand imi revin lumea din jurul meu se holbeaza cu o figura speriata :)))
    Cred ca sunt taman invers :)) Nu suport linguseala , si uneori spun intentionat ''nu''. doar asa, ca persoana respectiva sa stie ca daca sunt eu o fire vesela si comunicativa nu inseamna ca ma poti duce de nas asa usor :))
    Frumoasa leapsa:X :)

    RăspundețiȘtergere
  5. S-ar putea sa fac si eu leapsa..
    @Lexy, sunt de acord cu ce-ai zis, mai ales la faza cu fumatul. Unele persoane chiar sunt mai atractive asa, dar nu toate. :))
    La olimpiada am ajuns si eu in clasa a 5-a, dar n-am trecut si la nationala.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Andreeea, si eu tot prin a 5 a am fost, prima oara,dar m-am dus tot timpul in generala, caci nu prea se oferea nimeni, si eu facand compuneri frumoase, ma obligau sa ma duc :)) urat, dar chiar era stanjenitor sa nu participe nimeni, mai ales cand scoala mea organiza olimpiada de romana pentru tot cartierul :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Îmi place atât de mult modul în care te exprimi! Aș putea să citesc ce scrii ore în șir! :X
    Faza din mașină o fac și eu... dr cel mai des ajung să îmi imaginez lucruri rele... sunt eu mai pesimistă!
    Eu la olimpiadă nu am ajuns așa departe... dar la alte concursuri mereu. Ironia sorții...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiu cum s-a nimerit, dar in unele chestii parca ma descriai pe mine :)) Ce ciudat ! mai ales partea cu visatul cu ochii deschisi... ohoho... eu as fi bilionara :D

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Lexy: Stiu ca treaba cu fumatul care face oamenii atractivi nu e la toti, dar eu am specificat ca daca arata bine deja, si mai si fumeaza, e un plus de imagine.
    Iar la faza ca nu pot spune nu, nu are nicio legatura cu linguseala. In mintea mea au conotatii diferite. Doar ca sunt prea buna si adesea las de la mine, si nu imi place sa supar pe cei din jur care au anumite asteptari.
    @ Experimentul: Abia ast sa le citesc!
    @ Anca: Ma bucur asa mult ca iti place cum scriu, mi-ai facut seara mai frumoasa :). Eu imi imaginez lucruri rele cand aud o sirena de politie sau de ambulanta. Mereu ma imaginez pe mine avand un accident.
    @ Clau: Multumesc! Mie nu mi se par cine stie ce..sau asa frumoase , dar :))
    @ Stephany: Ce tare :)) Astept sa iti citesc si tie secretele :)

    Va pup pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  10. Uiuiu ce scuuuump!Nici pe mine nu m-a tentat fumatul,si nici nu sa ma tenteze:)) Si eu fac chestia cu visatul cu ochii deschisi,dar spre deosebire de tine eu traiesc mai mult intr-o lume distopica:)).Ei bine nu mereu....doar in majoritatea timpului.Si eu particip la olimpiade,dar chiar nu cred ca o sa ajung eu asa departe cum ai ajuns si tu:) Desi cine stie.Oricum daca as fi fost in locul tau...cand din causa unui alineat nu ai ajuns la nationala,nici eu nu as mai fi participat ever:))Nici eu nu pot spune nu!Si urasc asta..pentru ca mereu tresa tin in mine...si altfel ma simt prooost.Uneori imi doresc sa fiu.. stii tu...aiai indiferenta,dar este mult mai greu decat pare:))
    Ce ma bucur ca nu sunt singura care nu scria poezii...si ale mele erau cam idioate...da' imi place sa le scriu...

    RăspundețiȘtergere
  11. Mersi frumos că ai luat leapşa :* Mi-a făcut mare plăcere să mai aflu nişte lucruri interesante despre tine. Eu în clasa a cincea aş fi ajuns la naţionala de la română, dar s-a calificat o fată care avea mama directoare în şcoala unde am dat proba. Ea s-a calificat în fiecare an, bineînţeles. Şi încă mai sunt ofticată, deşi ştiu că n-aş fi făcut mare lucru la naţională :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu ma potrivesc perfect cu tine la punctele 1, 2 si 6.
    Nu fumez, nici nu mi-am dorit vreodata sa incerc, dar la unii baieti(care nu exagereaza, spre ex: 3 pachete pe zi) mi se pare sexy. La fete(cele pe care le-m vazut eu) mi se pare vulgar, pt ca majoritatea fac asta doar ca sa se simte in centrul atentiei.
    Am cativa prieteni cu care ma sint in largul meu, dar in rest zici ca am lipici pe gura.
    M-am indragostit de cineva(acum ceva vreme) dar nu i-am spus de teama ca nu o sa ii placa de mine; vorbeam relativ mult si stiam multe unul despre celalalt, dar mi-a fost teama si stiu ca, daca s-ar repeta povestea asa face acelasi lucru: nu as zice nimic.
    Visez prea mult si cateodata imi imaginez ca eu sunt personajul principal dintr-o carte anume. Sau ma gandesc: trebuia sa fac si eu ce a facut Rose(AV) si sa nu fiu timida
    Da, da, sunt sigura ca o sa imi iese:))
    In fine, chiar daca sunt asa cum sunt..parca nu as vrea sas chimb ceva la mine.

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu prin a5a ma pricepeam la poezii, dar am rneuntat repede :))
    Olimpiada la romana ... Nu mi-a placut niciodata desi am participat de 2 ori.
    Eu n-am aproape niciun secret deci n-am niciun motiv sa fac leapsa.

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumoase lucruri ai scris, esti o persoana interesanta. Wow, ma mir ca mai exista astfel de persoane, nu sunt singura care iubeste cartile, si care este diferita. Si eu prefer cartile in locul oamenilor.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!