sâmbătă, iulie 21, 2012

"Roşu de Rubin" de Kerstin Gier - Recenzie

Cartea o puteţi comanda de AICI
(doar acum cu o reducere + transport gratuit!)
Dacă mi-ar fi spus cineva acum câteva zile.."Uite, am o maşină a timpului super secretă, foarte tare, te trimite în orice perioadă din trecut" probabil aş fi ţopăit entuziasmată ca un titirez prin casă, convinsă că a dat ditamai norocul pe mine. Ei, lucrurile s-au mai schimbat niţel de atunci, şi cred că "Roşu de Rubin" de Kerstin Gier (mulţumesc Librăriei Online Libris pentru carte!) mi-a deschis ochii. De ce zic asta? Păi..hai să vă spun întâi cum vedeam eu trecutul: Rochii superbe. Tineri galanţi. Romantism. Educaţie. Linişte. Baluri grandioase. Lux.
Dar am uitat de anumite aspecte destul de importante zic eu: Războaie. Mentalităţi învechite. Inferioritatea femeii în faţa bărbatului. Lupta pentru putere. Trădări. 
Mai concis, nu poate fi deloc plăcut să aterizezi în trecut îmbrăcată în..nu ştiu, fusta ta scurtă (şi prin scurtă mă refer deasupra genunchiului) când toate tinerele şi doamnele din jurul tău poartă rochii care nu le lasă nici gleznele la vedere. Sunt destule şanse să fii considerată o ciudată, o nebună, şi rişti să fii condamnată la moarte sigură sau mai ştiu eu ce. Sau să nimereşti în mijlocul unei ditamai revolte, sau ceva de genul, să fii nevoită să încerci să scapi cu viaţă pe acolo. Iar alte exemple pot da cu zecile. 
Gwendolyn Shepherd va experimenta pe propria piele că nu e aşa minunat să faci salturi în trecut. De parcă nu era destul de bizară viaţa ei, locuind într-un conac vechi, cu un servitor ursuz, cu o familie deloc obişnuită, şi destul de strictă, şi crescând în umbra verişoarei ei iritant de perfecte Charlotte, acum s-a mai procopsit şi cu afurisita de genă moştenită din familie, care o face o călătoare în timp. Şi e complet neplăcut să te trezeşti că poţi să faci salturi necontrolate în trecut, în anumiţi ani despre care nu ai habar mai nimic. Charlotte, care era cea care se presupunea că moştenise de fapt gena, a fost educată, pregătită, instruită de mică. A învăţat istorie, să călărească, să valseze, să vorbească multe limbi, cum se comportă o domnişoară în diverse epoci. Asta nu s-a aplicat şi în cazul lui Gwen, desigur, pentru că nimeni nu se aştepta că ea e cea care are gena, iar acum s-a trezit pe cap cu o problemă uriaşă, care i-ar putea pune chiar şi viaţa în pericol. 
Însă, cu ajutorul unui cronograf, ea poate fi trimisă în trecut în perioade de timp fixe, şi lipsite de pericol. Ha! De parcă totul ar fi aşa simplu! Adăugaţi o mulţime de secrete, oameni ciudaţi pe care îi cunoaşte şi care clar au multe de ascuns, şi intenţii poate nu aşa oneste, o mătuşă isterică care o detestă şi o acuză că i-a furat preţioasei ei fiice, Charlotte, moştenirea, adică gena, un conte malefic şi înfiorător, multe semne de întrebare şi mistere de rezolvat. Gwendolyn are de asimilat o mulţime  de informaţii, află poveştile unor alţi călători în timp, printre care şi verişoara ei Lucy, care a fugit în trecut cu iubitul ei Paul de Villiers şi au furat un cronograf cu ei.
A! Am uitat să adaug pe lista de probleme a fetei noastre un tip arogant şi extrem de atractiv, Gideon de Villiers, care o consideră  ignorantă şi superficială, o pacoste de care trebuie să aibă grijă, el fiind tot un călător în timp. Dar, cred că eroii noştri au uitat că de la ură la iubire e doar un pas.. fie că e făcut în trecut sau în prezent.
Aş vrea înainte de a spune impresiile că aceasta va fi o recenzie mai scurtă, şi aşa intenţionez să le fac pe toate de acum, pentru că am o tonă de făcut - nu glumesc - şi în plus, mi-aş dori să fiu mai concinsă în păreri. 
Mi-am dorit foarte mult să citesc "Roşu de Rubin", eram intrigată de subiect, de poveste. Am citit multe păreri pozitive ce m-au convins că romanul merită, şi nu am putut rata ocazia de a-mi forma propria mea impresie. 
Probabil ştiţi deja că am..înclinaţia asta de a fi curioasă şi atrasă de trecut, şi am citit cu mult drag cartea. Ce pot spune, mi-a plăcut! E o idee inedită, personajele deşi sunt atât de multe, sunt extrem de bine conturate şi diferite, încât le asimilezi uşor şi nu te încurci în acţiune. Stilul e frumos, captivant, prezintă o doză de suspans, de umor, şi alte ingrediente care fac romanul să fie unul bun. Unul dintre personaje e din Transilvania şi mi s-a părut genial că la un moment dat se face referire şi la ţara noastră, mai ales că nu mă aşteptam.
M-am gândit că o să fie altfel conturate întoarcerile în trecut, să se pună mai mult accent pe descrierile lor, dar nu prea au reuşit să mă facă să intru în atmosferă, să simt parfumul acelor epoci. Însă se compensează cu faptul că avem parte de o doză bună de acţiune.
Impresia pe care am avut-o când citeam, era că e o carte pentru adolescenţi în adevăratul sens al cuvântului. Şi zic asta pentru că Gwendolyn e destul de copilăroasă uneori, deşi are destule momente în care e curajoasă şi determinată. E o antiteză. Sunt convinsă însă ca dacă sunteţi mai apropiaţi de vârsta ei când citiţi cartea, o să o înţelegeţi mult mai bine şi o să vă placă foarte mult..chiar aşa, cu frământările ei !
Relaţia lor mi s-a părut bizară şi cam forţată. Adică nu am înţeles când s-a făcut trecerea de la "Eşti un porc arogant, te urăsc!" , "Eşti o tipă toantă!" la..apropierea lor subită şi neaşteptată de la sfârşit.. care mi-a dat impresia că nu a fost naturală, parcă nu a venit de la sine. 
Speram la mult de la această carte, nu ştiu, poate îmi formasem şi eu o impresie anume, sau nu eram într-o stare prea bună când am citit-o. E frumoasă, specială, dar nu m-a dat pe spate cum credeam. Sunt convinsă însă că asta e pentru că e primul volum, în care s-a făcut acomodarea cititorului cu personajele, povestea, şi de acum va veni şi acel val de "Wow" care mă va impresiona cu adevărat. Am rămas însă cu o mulţime de incertitudini şi întrebări, cu scenarii în mintea mea, cu gânduri de genul..care e the bad team şi care the good one, e totul foarte imprevizibil la acest prim volum, deci sunt foarte curioasă şi abia aştept să citesc continuarea ca să aflu mai multe !
Unul dintre primele lucruri care m-au atras la acest roman a fost coperta, care mi se pare de-a dreptul genială! Fiind un bestseller, am găsit o mulţimde de alte variante de coperte, care mi se par extrem de frumoase unele, şi am vrut să vi le arăt şi vouă. Care vă plac cel mai mult?
Vă invit să citiţi această carte, deoarece cu siguranţă veţi avea parte de o călătorie inedită, palpitantă, amuzantă, plină de suspans, care vă va face tot mai curioşi şi intriganţi să vedeţi unde îi va duce povestea pe cele două personaje atât de aparte.

9 comentarii:

  1. frumoasa carte. sper sa reusesc si eu sa-mi iar Rosu de Rubin :D

    RăspundețiȘtergere
  2. am tot auzit de seria asta... dar nu stiu de ce pana acum nu m-a impresionat asa de tare incat sa vreau sa mi-o cumpar. imi place foarte mult prima coperta dintre cele 6 care puteau fi optiuni suplimentare. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. De multe ori chiar urasc recenziile care sunt atat de bine scrise incat te fac sa te simti ca si cum ai pune sare pe rana si chiar urasc faptul ca nu ma pot opri din citit recenzii.Sa mai spun ca recenzia e superba? :)) Am atatea de citit incat nici nu stiu ce sa incep si ce sa las. Abia astept sa ii vina randul :))

    RăspundețiȘtergere
  4. O am la lecturi suplimentare la scoala vacanta asta(da, de la scoala) si abia astetp sa fac rost de ea

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie mi-a placut la caoperta, prima si a doua, dar mai ales a doua. Mi-a placut mult recenzia ta .

    RăspundețiȘtergere
  6. Pare foarte ,dar foarte frumoasa cartea,insa nu pot sa mi-o cumpar in aceasta perioada,deja am investit foarte multi bani in carti,trebuie sa ma mai opresc si eu din cumparat,din cand in cand,dar probabil in viitor o voi achizitiona.Cel mai mult imi place coperta cu care a aparut la noi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Hmm, recitesc recenzia si imi dau seama ca abia astept sa citesc carte :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit toate cele 3 volume si acest roman este ''GENIAL''.Da pentru ca sunt o adolescenta poate ca din acest motiv m-a fascinat atat,dar cartea merita citita,indiferent de varsta.Ador aceasta carte pentru felul in care sunt prezentate actiuniile si pentru felul in care sunt cat de cat caracterizat complex personajele.Recomand citirea romanului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa recenzia!!Am auzit atatea despre aceasta serie.Sper sa mi-o achizitionez si eu cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!