"Năluca şi Năucul" de Stacey Kade - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI.

De când am aflat de cartea asta, mi-au dorit rău de tot să o citesc. Serios, eram mega încântată şi abia aşteptam să fac cunoştinţă cu personajele şi aflu mai multe despre poveste. Ceea ce e destul de ciudat, mai ales că nu am fost niciodată mare fană a fantomelor, spiritelor, whatever :)). Nu am mai citit nicio carte de gen până acum, şi eram foarte curioasă cum tratează scriitoarea un subiect ce în mod firesc e destul de trist, ca viaţa de apoi. Pentru mine e o tortură doar să mă gândesc la ea. Stacey Kade a reulşit să şlefuiască o micuţă piatră preţioasă din cărbunele ce era intriga de la care porneşte povestea, moartea unuia dintre personajele principale, care pare la prima vedere destul de sumbră şi deloc veselă. Şi de ce zic asta? Pentru că e a naibii de amuzantă cartea!  

Am simţit că “Năluca şi Năucul” e specială, şi nu m-am înşelat! Vroiam să citesc ceva comic, cu personaje sarcastice, cu un stil lejer, plin de viaţă, şi eram convinsă că în această carte le voi găsi pe toate..Şi aşa a şi fost!!

Viaţa Alonei Dare e perfectă. E Regina şcolii, co căpitalul echipei de majorete, are un iubit frumos, prietene loiale, e, pe scurt, o mică vedetă în liceu. Sau trebuia să zic.. “viaţa ei era perfectă”? Cam da..asta după ce un autobuz plin de tocilari o lipeşte de asfalt şi o trimite în altă existenţă..

Şi nu e chiar fain deloc să ajungi o fantomă, să îţi vezi corpul care nu de mult timp era superb, la morgă, arătând deloc drăguţ, sau să îţi dai seama că deşi erai cea mai populară fată, “soarele” în jurul căreia gravitau ceilalţi din liceu, nu ai fost deloc iubită sau apreciată, din contră. Să constaţi că nimeni nu ţine doliu după moartea ta, cea mai bună prietenă e agăţată de gâtul iubitului tău la doar o zi după înmormântare, când tu ştiai că cei doi nici nu se suportă e chiar revoltător ! Şi când se mai trezeşte şi William Killian, un ratat, un neica nimeni, să râdă pe seama şocului şi suferinţei tale..chiar e prea de tot !

Dar staţi..asta are şi o parte bună, nu ? Pentru că asta înseamnă că el o vede. Deci o poate ajuta să înţeleagă de ce e blocată în lumea asta, şi de ce nu a văzut nicio nenorocită de lumină încă, prin care să treacă. Desigur..uşor de zis..dar greu de făcut. Pentru că e groaznic numai gândul de a fi în apropierea lui “Will Kill”, băiatul gotic şi nepopular, plus că el o detestă şi e mai mult decât evident că nu vrea să aibă nimic de a face cu o majoretă-stafie-răzgăiată.. şi e şi logic de ce. Mereu a văzut-o ca pe o tipă superficială, rea, îngâmfată, capabilă să calce pe oricine în picioare.

Numai că încetul cu încetul ea îşi va da seama că ochii lui albaştrii nu sunt înfricoşători, ci chiar frumoşi, că părul lui negru nu e slinos, ci chiar drăguţ, că are corpul bine lucrat..toate aceste detalii la care nu a fost niciodată atentă. Ah..şi doar el o poate atinge, şi chiar să simtă asta! Cel mai important, va descoperi că Will nu e un ciudat fără un motiv (pentru că nu e uşor să trăieşti zi de zi cu zeci de stafii care să te bâzâie la cap, nu?), va ajunge să-l cunoască mai bine, să se tolereze (împrietenit e prea mult spus, cel puţin la început).. şi chiar să înceapă să îl vadă într-o altă lumină..

William Killian (nefericit nume, ştiu :)) ) ar da orice să se fi născut în Antarctica, să locuiască doar cu pinguinii, sau mai ştiu eu în ce colţ de lume părăsit. Aşa poate ar mai scăpa de fantomele care îl agasează şi care i-au distrus viaţa de mic. Căci, da, e naşpa rău să fii în locul lui. Directorul e un cretin care mereu îi face viaţa un calvar, tatăl lui s-a sinucis cu ceva timp în urmă, mama lui îl consideră nebun, psihiatrul său vrea să-l interneze într-un ospiciu.. Şi un ţânţar cred că are o viaţă mai fericită ca a lui. Ca să nu mai menţionez că toţi din şcoală, mai puţin Loonie, o tipă la fel de introvertită, îl consideră sărit de pe fix deoarece vorbeşte singur (asta oare când fantomele îl scot din minţi şi le răspunde întrebărilor), şi îl văd ca pe un gothic nefericit şi dubios. Colac peste pupăză, acum s-a mai trezit şi cu Alona Dare pe cap, Regina şcolii-egoistă-şi-nesuferită-recent ucisă într-un accident. Dacă cât era în viaţă era o mică calamitate, imaginaţi-vă cum e moartă: ţâfnoasă, insistentă, şi mai sarcastică. Într-un cuvânt, insuportabilă!

Nu e foarte plăcut faptul că  că acum s-a procopsit cu ea pe cap, şi îi e aproape mereu, mai ales că el are o pasiune pentru ea din clasa a 6-a (cine n-ar avea?) dar bineînţeles că pentru Alona acesta a fost mereu invizibil, un paria, un nimeni.

Pe parcurs, va realiza că fata cu viaţa perfectă purta doar o mască care îi ascundea acesteia suferinţa şi calvarul de acasă, cu doi părinţi divorţaţi, şi o mamă alcoolică şi inutilă. Că nu e doar o regină cu un suflet de gheaţă, rece, impasibilă, capabilă doar să dea replici dure şi jignitoare, ci că e specială, amuzantă, deşteaptă. În plus, ea le poate ţine pe celelalte fantome la distanţă, iar el îi poate răspunde la unele întrebări, deci se pare că pot face o echipă bună.

Însă când încep să iasă scântei şi să se înfiripe ceva între nălucii noştrii, e destul de evident că e cam imposibilă orice relaţie între aceştia. Nu că ar avea acum prea mult timp să se gândească la asta, nu cu o fantomă neagră, groaznică, care e pe urmele lor şi care nu vrea chiar să le ofere sincere felicitări pentru apropierea lor sau vreun bucheţel de flori..ci să-i distrugă, bineînţeles.

După cum am spus, fantomele chiar nu sunt preferatele mele, sunt un subiect tabu pentru mine :)). Eu sunt pe principiul că ce e mort trebuie să rămână aşa. Nu mi-ar plăcea să mă trezesc cu lucruri zburând prin cameră, ferestre spulberate de vânt din senin, sau mai ştiu eu ce, sincer. Da..prea multe filme strică. Mă uitam într-o perioadă la serialul „Ghost Whisperer”, mai mult pentru actriţă, care îmi este foarte dragă, dar mi se întâmpla adesea să mă sperii la el, iar în marea majoritate să mă emoţioneze şi întristeze poveştile acelor fantome.

Dar să o ai în apropiere pe Alona ar fi prea TARE, pe bune! Cineva care să îţi spună în faţă tot ce gândeşte, meticuloasă şi calculată - doar cum a reuşit să devină Regina? , amuzantă.. Ai putea trimite-o să facă farse persoanelor care nu îţi sunt pe plac, sau să îl spioneze pe cine ştie ce tip drăguţ ţi-a picat cu tronc, şi să îţi aducă informaţii proaspete despre el. Deci chiar mi-aş dori să am o prietenă-fantomă ca ea !
Deşi, cum am mai spus, premisa de la care porneşte volumul nu e cel mai fericit, nu vei simţi că Alona nu mai e în viaţă decât atunci când încearcă să îi dea de cap cu trecutul prin tot felul de obiecte şi pereţi :)). În rest ea pare mai reală, mai palpabilă, ca oricine. E ca o luminiţă care înfrumuseţează totul, pentru că deşi e adesea morocănoasă, directă, e şi adorabilă, fără să îşi dea seama. Mereu am crezut că "omul face locul" şi chiar dacă e o situaţie incredibil de tristă, cineva optimist şi plin de speranţă mereu te va face să vezi alfel problema. 
Mi s-a părut genială ideea cu cele două perspective, deoarece nu am mai citit nicio carte aşa până acum. Oferă ocazia cititorilor de a cunoaşte mai bine gândurile, trăirile, ambelor personaje, de a le înţelege aşa cum trebuie.

Mi-a plăcut mult cartea, mi-a transmis o stare de bine, de relaxare. E ca o gură de aer proaspăt dintr-o zi răcoroasă de vară..dacă mă înţelegeţi. Amuzantă şi spumoasă, plină până la refuz de replici spirituale care m-au făcut să mă distrez copios, cu personaje principale speciale, de care te vei ataşa fără doar şi poate. 

Ştiu că unii veţi crede că această carte e doar una uşurică, lejeră de citit în câteva ore, deloc complicată, pe care o vei uita repede, deşi te va binedispune şi captiva. Vă înşelaţi! 

Cred că are un mesaj foarte puternic, acela că e nevoie de muncă pentru a obţine ce îţi doreşti, şi că trebuie să ai inteligenţă şi ambiţie ca să obţii tot ce îţi propui (aici mă refer la Alona) şi, cea mai importantă lecţie, aceea să nu judeci niciodată pe cineva prin prisma aparenţelor, a imaginii pe care şi-o crează. Fiecare are ascuns în suflet ceva special, poate nedescoperit de mulţi, şi e greşit să nu îi acorzi o şansă cuiva de a-l cunoaşte cu adevărat doar din cauza prejudecăţilor. Poţi să descoperi un om minunat sub cochilia aia de lut după care se ascunde :). Un om care să te facă să vezi în alt mod lucrurile, mai pozitiv, mai luminos, şi chiar să poată să îţi schimbe viaţa. 

De data asta m-au captivat doar personajele principale, deoarece ele au monopolizat totul, ca să spun aşa. Cred că „vinovată” se face şi dubla perspectivă, care m-a făcut să cunosc mai bine personajele şi astfel să mă ataşez de ele. Sunt genul de personaje complexe, de la care ai multe de învăţat, ceea ce m-a făcut să le plac şi mai mult !

Alona Dare (apropo, îi ador numele, e superb!) a devenit oficial unul dintre personajele mele preferate!
Pare la prima vedere fata superficială, dură, interesată doar de modă, de perfecţiune, capabilă să calce peste cadavre cu un surâs superior şi rece. 

Regina, fata populară, perfectă, ea a obţinut toate acestea calculându-şi fiecare pas, şi cu o isteţime impresionantă. Dar, cum e de obicei, prea multă frumuseţe sau atenţie atrage cu sine invidii şi răutate, plus că Alona nu a fost chiar un îngeraş când era în viaţă, dimpotrivă. A rănit multe persoane cu remarcile ei usturătoare, dar asta poate şi pentru a-i motiva să facă ceva cu înfăţişarea lor, cu ei, ca persoane, fiindu-i greu să suporte faptul că sunt oameni care nu îşi dau deloc interesul să facă o schimbare în bine cu ei. 

Cel mai mult o admir pentru tăria de caracter, ea nu stă şi îşi plânge de milă, chiar dacă viaţa ei a încetat în cel mai groaznic mod cu putinţă, chiar dacă prietena ei cea mai bună era doar o javră falsă care vroia doar să şi-o pună cu iubitul ei, când nici bine nu se răcise corpul ei în sicriu, sau întreaga şcoală a fost deloc afectată sau întristată de dispariţia ei, ci mai mult uşurată. Nu, ea merge mai departe cu o replică usturătoare şi insultându-i pe acei nemernici. 
Cum am spus, e plină de viaţă , ceea ce e ironic, ştiu. E atât de sarcastică şi genială, fiecare replică spirituală dovedeşte cât de inteligentă şi determinată e. Este genul de fată care îşi atinge orice scop, doar propunându-şi asta. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că Alona nu e majoreta tipică, superficială şi prostuţă, cu o viaţă ideală: părinţi minunaţi, colocoşită şi răfăţată. Din contră, în spatele imaginii pe care şi-a creat-o, există multă muncă, putere de caracter, maturitate. Nu ar fi reuşit să reziste după declinul mamei ei după divorţ şi problemele cu alcoolul dacă nu era aşa. O admir enorm pentru asta, pentru că va dovedi că e, după cum şi Will va descoperi, "umană", nu doar o păpuşă Barbie de plastic, fără personalitate. Nu. E amuzantă, deşteaptă, frumoasă, hotărâtă. Pe scurt, nu ai cum să nu ajungi să o iubeşti !

Will Killian nu e genul de personaj masculin atractiv, super interesant, care îţi va trezi interesul chiar de la început. Nicidecum ! Chiar e destul de "distrus", aş putea spune, nu face faţă prea bine "micii lui probleme" cu fantomele. Îşi doreşte doar să se termine naibii o dată ultimul an de liceu şi să plece cât mai departe la facultate. 
Pe parcurs vom vedea cum e el de fapt, şi e chiar interesant caracterul lui, iar viaţa lui dată peste cap, urmărit de pericole mereu, nu are cum să nu te întristeze şi să te facă să empatizezi cu el, să te ataşezi de el.
Pare la început genul de individ cu care nu ai vrea să ai de-a face. Nu că asta ar fi vreo problemă pentru Alona. Ea reuşeşte să îl arate într-o cu totul altă lumină: e destul de drăguţ, are trăsături frumoase la faţă şi corp lucrat, plus că e destul de capabil să îi întoarcă fiecare replică dură cu nonşalanţă, chiar să facă şi el destule remarci sarcastice şi atât de savuroase. E mai mult decât evident că ei sunt foarte diferiţi, şi merg pe alte principii. Dar asta nu îi opreşte să vadă la un moment dat că se pot ajuta reciproc, că nu e chiar o mare tragedie să fie unul în prezenţa celuilalt, şi chiar mi se pare că există o chimie deosebită între ei. 
Mereu mi s-au părut interesante poveştile de iubire dintre fata rea şi băiatul normal, şi invers. Poate părea demodat, dar aici chiar reuşeşte să prindă atracţia dintr ei, care e foarte plăcută şi plină de scântei. :))

Nişte imagini cu Alona din mintea mea, care cred că se potrivesc foarte bine cu cartea:

Sigur că vă recomand cartea! Doar vreţi şi voi să vă distraţi copios, să vă umpleţi sufletul de optimism şi bună dispoziţie ? Însă vă rog mult, nu luaţi cartea doar ca pe una uşor de citit, şi repede, pentru că mi-e teamă că unii o veţi percepe superficială şi deloc complicată, ci încercaţi să citiţi şi printre rânduri, ca să înţelegeţi mesajul frumos pe care scriitoarea încearcă să îl transmită sub ambalajul acesta plin de voioşie şi amuzament. E unul cu adevărat special.