joi, aprilie 19, 2012

Cărțile "Micuțele mincinoase și secretele lor" în ediție de buzunar, din 8 mai cu revista Bravo

"MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR" - patru cărţi în ediţie de buzunar distribuite începând din data de 8 mai cu revista Bravo
Fanii Sarei Shepard, autoare care ocupă locul 1 pe New York Times Bestseller List, se vor putea bucura în curând de o senzaţională carte-bonus la celebra serie Micuţele mincinoase.
Volumul, a cărui ediţie în limba română va purta titlul MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR, a fost recent publicat în Statele Unite (pe data de 3 ianuarie!) şi deja a produs o adevărată senzaţie în rândul tinerilor cititori.
Subiectul este plasat între acţiunea volumului patru (Incredibil) şi cinci (Imoral) din Micuţele mincinoase (un fel de volum 4 ½ ) şi dezvăluie minciunile legate de anumite întâmplări nefericite petrecute în timpul vacanţei de iarnă din penultimul an de liceu al celor patru fete, şi ţinute ascunse până acum.
MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR are însă marea calitate de a putea fi citit deopotrivă şi de cei familiarizaţi cu această serie, dar şi de cei care de-abia acum vor să facă cunoştinţă cu personajele Sarei Shepard. Volumul este compus din patru parţi distincte, ce se citesc ca o serie de micro-romane independente, fiecare relatând câte un secret al uneia dintre cele patru eroine îndrăgite:
Partea 1. Secretul Hannei, distribuită cu revista Bravo din 8 mai 2012
Partea 2. Secretul lui Emily, distribuită cu revista Bravo din 22 mai 2012
Partea 3. Secretul Ariei, distribuită cu revista Bravo din 5 iunie 2012
Partea 4. Secretul lui Spencer, distribuită cu revista Bravo din 19 iunie 2012

Deci, nu rataţi cele patru întâlniri cu Hanna, Emily, Aria şi Spencer, pe care Editura LEDA şi revista Bravo vi le-au rezervat pentru lunile mai şi iunie!

Seria Micuţele mincinoase a devenit o senzaţie internaţională odată cu apariţia romanelor şi a serialului de televiziune, difuzat de ABC Family, iar drepturile de traducere au fost vândute în peste 30 de ţări!

30 de comentarii:

  1. yeeey!
    de abia le astept!
    chiar de am citit doar primele doua volume:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca imi plac mai mult celelalte coperte. Oricum, vestea este grozava pentru fani.

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia astept! Deci trebuie NEAPARAT sa mi le cumpar. [Mai stiti recenzia la comun cu Micutele mincinoase si eu am spus ca nu mi le-am luat? Acum le am si le-am citit.]

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai e mult pana in mai... :| Dar abia astept sa le iau! e toate 4! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Of chiar mi-as dorii sa citesc cartile.Nu le-am citit .dar cred ca daca voi avea vreodata cartile chiar o sa-mi trebuiasca aceasta editie,deci clar le iau :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Totusi mai e mult de asteptat pan in mai :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Waw ! Sunt asa de entuziasmata !!!!
    Desi cred ca majoritatea au deja cartile :(

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai fetelor cartile astea sunt sateliti! :)) nu sunt volumele 1,2,3,4 :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Law: si eu sunt entuziasmata chiar daca nu am primele 4 volume :)

    RăspundețiȘtergere
  10. juliexd: Felicitari pentru achizitii

    RăspundețiȘtergere
  11. DeDe: stiu asa de mult timp, dar poate imi iau primele c
    volume pana atunci :D

    RăspundețiȘtergere
  12. sau varianta corecta o fi "coperte"?

    RăspundețiȘtergere
  13. si mie mie imi plac copertile(sau copertele) =))) Ramona :) Nu stiu dar chiar sunt foarte inspirate :)

    RăspundețiȘtergere
  14. of chiar mi-a dorii sa citesc primele patru volume;) dar cum sunt sigura ca o sa le am intr-o zi,nu am sa ratez aceste editii de buzunar

    RăspundețiȘtergere
  15. pur si simplu parca torc cand ma gandesc la aceste editii.mereu auzeama ci citeam despre micutele mincionoase,dar niciodata nu am citit,ma simt chiar in afara subiectului uneori :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Abia astept sa apara :d. Sigur le cumpar

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu am primele 4 volume, dar oricum le cumpar, fac eu rost si de ele:D

    RăspundețiȘtergere
  18. da si eu sper , sper sa le citesc. Adica sigur mi-as dorii sa le am in biblioteca,dar cel mai mult imi doresc sa le citesc chiar daca le iau imprumutate :D

    RăspundețiȘtergere
  19. eu am citit primele 2 volume..au fost ok:-?..dar parca imi place putin mai mult serialul de data asta:D

    RăspundețiȘtergere
  20. poate le iau nu strica...indragesc prea mult secretele:)))

    RăspundețiȘtergere
  21. hmm secrete :)) delicios nu-i asa? Justlaugh

    RăspundețiȘtergere
  22. nu am citit nici-un volum desi sper in curand :)

    RăspundețiȘtergere
  23. si totusi e ciudat ca o sa citesc editile de buzunar cand nici macar nu am citit volumele sau macar unul

    RăspundețiȘtergere
  24. Eu tocmai mi-am luat Iubitul virtual si acus imi iau si micutele mincinoasa :D

    RăspundețiȘtergere
  25. Totusi ma intreb daca sunt adevaratele volume . Fiindca ele se numeau " Perfect " " Impecabil " si nu mai stiu cum . Astea sunt aceleasi ?

    RăspundețiȘtergere
  26. Dar sunt mult mai multe volume nu-i asa ? Sper doar ca nu ne vor lasa in suspans ( nu mai vreau inca o serie incompleta ! )

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!