joi, aprilie 19, 2012

CUPA CĂRȚILOR -ETAPA I, RUNDA 2 - Culorile Dragostei VS Sânge Albastru

Culorile Dragostei de Kiersten Gier

Număr volume: 3 (serie completă)
Volume apărute în Romania: 2
An apariție: 2011
Editura: LITERA

Călătoriile în timp sau mai bine zis posibilitatea de a le face au chinuit mințile oamenilor probabil de când au descoperit focul sau pe-acolo...
Ce-ar fi însă dacă posibilitatea de a călători în timp ți-ar fi dată de o alterație genetică?
Nu vă speriați, nu este vorba de un SF ci de o foarte bună serie fantasy. Culorile dragostei este o serie specială care, după părerea mea, merită un loc fruntaş printre fruntaşe.
Vreți mistere? Are. Vreți dragoste? Are; şi nu una scrisă-n stele ci una care în final ar putea să câştige în fața împotrivirii sorții. Oare?
Pe un ton amuzant, în stilul unei persoane puse pe şotii şi care adoră replicile sarcastice, Culorile dragostei te duce într-o amețitoare călătorie prin timp.
Acum te joci cu al tău black berry, cum eşti până peste cap implicată într-o acțiune de capă şi spadă. Azi e ieri, ieri e o zi ce va veni peste 150 de ani, mâine a trecut deja.
Şi asta nu e tot! Sunt lucruri mult mai importante de lămurit şi scopuri a căror împlinire ar putea schimba întreaga omenire. Ce e bine, ce e rău e greu de stabilit când faptele pe care nu le-ai făcut încă îți influențează deja trecutul. În cine să te încrezi?
Ai parte de dragoste sau eşti doar un pion bine manipulat într-un complot vechi de sute de ani? Care e rolul tău şi mai ales eşti dispusă sau suficient de naivă să ți-l accepți?
Nu e chiar ce credeți, dar noi echipe veți forma, noi poziții veți adopta. 

De ce s-o votați? Pentru că ar fi o greşeală enormă să nu o faceți, iar fapta vă va bântui nu doar viitorul ci şi trecutul! Pe cuvânt! Are tot ce v-ați dori: personaje strigător la cer de atrăgătoare (în care, din exterior, poate veți putea avea încredere), profeții străvechi, mesaje cifrate, alchimişti sau poate chiar vampiri personaje vechi în viziuni proaspete, fantome de demoni ironici, din fericire aproape prieteni, moarte şi viață, speranță şi deznădejde, săruturi fierbinți sau tratamente reci, aventuri - totul împletit într-o acțiune coerentă care vă va ține cu sufletul la gură.
("Bibliophile Mystery")
 ***

Sânge Albastru de Melissa de la Cruz

Număr volume: 7 (serie neterminată)
Volume apărute în Romania: 3 + #4.5
An apariție: 2010
Editura: LEDA

Autoarea foloseşte mitologia apocrifă dar şi fapte istorice reale pentru a crea o acțiune logică şi pentru a crea rațional ființe care străbat veacurile în mintea umanității: vampirii. În Sânge Albastru vampirii fac parte din istorie şi scriu istoria, iar istoria se repetă.
Ei trec prin timp şi renasc recuperându-şi toate amintirile şi sentimentele. Legăturile dintre aceştia sunt strânse şi depăşesc barierele spațiu-timp sau legăturile de sânge aşa cum le ştim, tot ceea ce conteaza este spiritul. Uneori însă un spirit nou, chiar printre cei cu Sânge Albastru, se poate naşte. Ce înseamnă şi (cum) poate influența asta vechile suflete?
Supraviețuitori ai revoltei lui Lucifer, îngerii căzuți pedepsiți să-şi trăiască nemurirea pe pământ, alături de Sânge Roşu, încă au posibilitatea de a alege între bine şi
rău, între lumină şi întuneric. Sau poate nu întotdeauna. Faptele şi urmările lor îi urmăresc prin timp şi nu lasă loc păcii. Războiul e iminent.
În mijlocul tuturor acestor evenimente dramatice, în care cei buni sunt hăituiți de cei considerați odată definitiv învinşi, se desfăşoară triste poveşti de dragoste.
Cele trei eroine, din punctul de vedere al cărora este scrisă cartea, au parte de propriile suferințe, iar două dintre ele devin rivale într-o dragoste căreia i se opun cele mai vechi legi şi cea mai puternică legătură – cea dintre sufletele pereche. O dragoste ce este încă de la început sortită pierzaniei sau sortită să aducă distrugerea îndrăgostiților.
Cea de a treia eroină are parte de propria ei tragedie. Ascendența ei nu e clară şi e supusă unor presiuni care ar putea duce la distrugerea a ceea ce îi este mai drag.
Unelte şi subiecte ale unor profeții mai vechi decât istoria scrisă, cele trei încearcă să supraviețuiască tuturor întâmplărilor care le pun la încercare însăşi sufletul, iar unica eliberare pare a fi propriul sacrificiu.
Ce legi pot fi încălcate, care sunt pedepsele şi mai ales cine le-a încălcat deja? Ce eşti dispus să rişti şi până unde unde vei merge pentru a-ți împlini dragostea? Şi oare merită? Sunt întrebări care se strecoară în mintea cititorului şi care chinuie personajele principale.
De ce să votați Sânge albastru? Pentru că veți avea parte de un roman atemporal, inedit, plin de mistere şi suspans, de personaje credibile şi de multe sentimente sfâşietoare. Dacă nu sunteți un „adorator” al poveştilor cu îngeri, vampiri sigur veți deveni unul citind această serie.
("Bibliophile Mystery")


Puteti vota pana pe 21 aprilie ora 24.00.
Cupa Cărților e parte a Campaniei "Viața Cărților - Sustineți piața de carte din Romania"

Click AICI pentru a vedea rezultatul la runda 1 - Altfel de îngeri VS Shadow Falls

33 de comentarii:

  1. Iii,super! Am votat :x.
    Voi ce parere aveti de rezultatele de la runda 1 ?:-?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt un bun cetatean deci am votat si eu :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Rezultatele de la prima runda au fost cu adevarat stranse :)

    RăspundețiȘtergere
  4. am votat:)
    de runda 1 ce sa zic...a fost chiar strans si oricum cred ca o sa cada in fata altei serii mai mari..:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu ce sa votez, nu le-am citit :( dar ma decid eu :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Stephany: da au fost insa doar una a castigat

    RăspundețiȘtergere
  7. Poate la sfarsitul cupei (sau rundelor) voi sti ce sa imi cumpar :D

    RăspundețiȘtergere
  8. cetateanul turmentat: eu pe cine votez??:))

    RăspundețiȘtergere
  9. nu am citit niciuna din ele, ce ma fac?

    RăspundețiȘtergere
  10. Ramona, voteaza care argumentare din cele doua te-a convins mai mult :)

    RăspundețiȘtergere
  11. sunt imi e atat de greu sa aleg :((

    RăspundețiȘtergere
  12. adica din acest post ce pot zice,seria Sange albastru e mult mai josnica decat prima serie.:( Nu stiu de ce am senzatia asta,dar asa mi s-a parut mie pe cat citeam :(

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu am citit nici una din serii,insa am citit la Sange albastru carticica aia de la bravo daca o stiti si mi s-a parut interesanta:)

    RăspundețiȘtergere
  14. dar cred ca stiu ce voi vota.prima alegere ma tenteaza mai mult nu stiu de ce :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Am votat :) ambele carti sunt dragute, insa pana la urma am reusit sa ma decid pe care sa o votez :)). Am nevoie si eu de ajutorul vostru, tot cu un vot aici http://aayodelia.wordpress.com/ la numele Seran Alexandra.

    RăspundețiȘtergere
  16. Abele carti sunt dragute, asa ca a fost destul de greu. Am votat si eu, oricum.

    RăspundețiȘtergere
  17. of...greu ca data trecuta dar am votat :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Mda,sa vedem acum la runda 2 :x.

    RăspundețiȘtergere
  19. Cam greu de decis..am auzit pareri bune despre Sange albastru..dat am citit cealalta serie deci votez pentru Culorile Dragostei:)

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu am primit Rosu de rubin..de ziua mea...si atunci sincer nu prea am auzit deloc de ea:-?..dar am zis sa incerc si a meritat din plin...ador subiectul legat de calatorii in timp!!:D..si e atat de romantica si amuzanta:X

    RăspundețiȘtergere
  21. pfff....chiar voiam sa castige Culorile Dragostei:(...si asa sunt diferenta de abia 3 voturi:-<

    RăspundețiȘtergere
  22. ohh ma bucur ca a castigat sange albastru :))

    RăspundețiȘtergere
  23. bine ambele alegeri sunt foarte inspirate :)) dar e foarte greu sa alegi :)

    RăspundețiȘtergere
  24. si totusi ,a fost usor pentru mine ;D

    RăspundețiȘtergere
  25. E bine ca a castigat cartea pe care am votat-o eu :D

    RăspundețiȘtergere
  26. Ma intreb oare ce s-ar intampla daca am avea egalitate ?

    RăspundețiȘtergere
  27. Ce-i drept , sunt foarte multe carti care imi plac si e destul de greu de ales .

    RăspundețiȘtergere
  28. Sper doar sa nu se ajunga sa am de ales dintre 2 carti pe care le iubesc la fel de mult !

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt super curioasa totusi ce carte / serie va castiga .

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!