Nu știu sincer care este opinia voastră, dar eu chiar cred că mai există
viață în alte galaxii, și că acolo trăiesc diferite existențe. Gândiți-vă : la
cât de multe galaxii sunt, e absolut imposibil să nu mai fie. Nu vă așteptați
acum la omuleții verzi cu cap mare și ochi ieșiți din orbite, deoarece aceștia
mi se par doar niște caricaturi nereușite, niște personaje stupide din filme a
căror regizori au exagerat cu imaginația lor puțin sărită de pe fix
ciudată. Desigur, nu îmi fac prea mari
speranțe că vom ajunge vreodată la ei, sau aceștia la noi, dar eu știu, și
chiar sunt convinsă că există. Aș fi foarte curioasă să aflu diferențele lor și
asemănările față de noi. Voi nu?
Dar înainte să vă mai sperii cu gândurile mele, poate ar trebui să spun că
am avut ocazia să citesc despre loricii noștrii preferați și geniali în al
doilea volum scris de Pittacus Lore , ”Puterea celor șase”, și mulțumesc frumos
Editurii Nemira pentru că mi-a oferit cartea.
Trebuie să vă spun că acest volum este aparte încă de la început, pentru că
vom descoperi perspectiva și a altui personaj, este vorba de Marina, numărul șapte
mai exact. Ea este izolată undeva într-o mănăstire din Spania, dezorientată și
simțindu-se neputincioasă, deoarece Adelina, cepanul ei, în loc să o antreneze
și să facă strategii cum să se apere de megadorieni, a preferat să se complacă
cu o viață normală, umană, și să se lase ”în plata Domnului”, mai exact. Deja
i-au apărut primele moșteniri, foarte, foarte interesante de altfel, și
speciale ( o să vă las să le descoperiți voi când citiți cartea) dar nu prea știe cum să le folosească. Încearcă să uite de frustrare și de faptul că
cepanul ei a renunțat la luptă, și se împrietenește cu Ella, o fetiță orfană
foarte scumpă și isteață care este adusă la mănăstire.
Simte că amenințarea se apropie, și că nu va mai dura mult până când
megadorienii vor veni după ea. Mai ales când într-o seară observă o umbră
urmărind-o de la geam, iar în altă zi, un bărbat misterios citind o carte
despre Pittacus.
Marina, foarte dezamăgită și supărată de faptul că e singură și nu are parte de ajutor, caută informații despre
ceilalți lorici pe internet, convinsă că la un moment dat va trebui să li se
alăture lor și să lupte. Astfel află despre misteriosul John Smith, acum un
căutat terorist deoarece e vinovat de uciderea a cinci oameni și distrugerea
unei școli din Paradise, Ohio, și știe că el e unul dintre ei și în curând va
trebui să se reunească cu acesta.
Și că tot am adus vorba de misteriosul John, eroul nostru din primul volum,
să nu fiți dezamăgiți și că credeți că el nu mai e în prim plan, deoarece
perspectiva lui continuă să existe în carte. Astfel aflăm aventurile lui, ale
numărului Șase, și ale prietenului lor uman Sam, după ultima luptă cu
megadorienii, când au fost nevoiți să fugă din Ohio și să continue să se ascundă
de dușmanii lor. Plus că, acum nu sunt urmăriți numai de aceștia, ci și de
poliție și FBI, fiind considerați niște teroriști periculoși.
Se leagă o
prietenie strânsă între John și numărul Șase, iar acesta începe să fie tot mai
atras de ea, și e și firesc. Aceasta e puternică, amuzantă, frumoasă, iar
povestea pe care o vom afla, în care cepanul ei Katarina i-a fost ucis în
fața ochilor, și cum a reușit ea să scape de megadorieni, să se antreneze
singură și să se descurce, e uimitoare, încât e imposibil să nu o admiri și să
devină unul dintre personajele tale preferate. Totuși, el se simte vinovat
pentru că o trădează pe Sarah, și frumoasa lor poveste de iubire.
Când află din scrisoarea lui Henry
că tatăl lui Sam i-a ajutat când au aterizat prima dată pe pământ, și punând
cap la cap totul, ajung la concluzia că acasă la el ar putea să găsească ceva
folositor, riscă și se întorc în Ohio, iar consecințele sunt dezastruoase.
Pe de altă parte, în Spania megadorienii au ajuns și un război începe, iar
Marina primește niște ajutoare noi, surprinzătoare, în lupta ei cu răul.
Cum se vor termina luptele care le au de purtat loricii, care vor fi
victimele, și deznodământul acestei continuări incredibile, veți descoperi voi!
Deși mi-a plăcut și primul volum, nu pot să spun că m-a dat foarte tare pe
spate. A fost, într-adevăr, o lectură interesantă, dar mă așteptam la mai mult.
Trebuie să vă mărturisesc că acest volum m-a uimit plăcut, și a fost o surpriză
minunată, pentru că nu mă așteptam să fie atât de bun!! Acțiune din plin,
suspans, personaje mult mai bine conturate. Mă bucur că au apărut noi personaje, și două
perspective, ceea ce a dat un plus de complexitate cărții.
De obicei, am întâlnit multe situații în care volumul 2 al unei cărți e mai
slab decât primul, dar aici nu este cazul, din contră! ”Puterea celor șase” m-a
convins de talentul și imaginația fără limite a celor doi scriitori, și m-au
făcut ca acum să ard de nerăbdare până voi citi și continuarea!
Iată că am ajuns și la partea
mea preferată, aceea în care vă voi vorbi despre personaje, care m-au
impresionat plăcut și m-am atașat de unele.
John – am simțit o evoluție a
lui, ca personaj. Dacă în primul volum era tânărul care schimbase o mulțime de
nume, școli, fără prieteni și un loc care să îl numească ”acasă”, care doar
fugea de megadorieni, acum descoperim unul puternic, capabil să își înfrunte
dușmanii și să îi și învingă de multe ori.
Mi-au plăcut mult frământările
lui interioare legate de atracția față de numărul Șase, iar interacțiunile
dintre ei sunt foarte drăguțe.
Numărul Șase – cum am mai
spus, este inevitabil să nu devină preferata ta acum că îi descoperi povestea,
puterea, forța de a merge mai departe indiferent de obstacole și de trecutul
dureros. E frumoasă și deșteaptă, ironică, și pune inima pe jar atât a lui
John, cât și a simpaticului Sam care se vede că e topit după ea. Deși își dă
seama de atenția pe care o primește din partea celor doi băieți, e prietenoasă
și îi consideră egali, deși unul e un loric de-al ei, puternic și atractiv, iar
celălalt un pământean plăcut a cărui singură armă e umorul și stângăcia, la
început, dar care pe parcurs evoluează.
Sam – sunt convinsă că nu ar
mai avea același farmec cartea fără el, deoarece e atât de bine să ai parte și
de un om printre atâția extratereștrii cu puteri incredibile. Sam e ca o gură
de aer proaspătă, plin de glume, care însă încearcă să își depășească firea, se
antrenează alături de prietenii lui, și luptă alături de ei. E curajos și
inteligent, și nu ai cum să nu te atașezi și de el.
Marina – a fost o surpriză
extraordinară. M-am bucurat că i-am aflat povestea, m-am întristat când se
simțea singură și fără sprijin din partea Adelinei, cepanul ei, am fost uimită de moștenirile ei, care după
mine, sunt cele mai interesante dintre toate. E o luptătoare în sinea ei, și se
va dovedi asta la final. E al doilea personaj preferat al meu, după numărul Șase.
Spre sfârșit vom mai decoperi două numere, dar nu o să vă spun care sunt acestea, pentru a păstra surpriza.
Mie îmi place coperta noastră, și mă bucur că este tot în ediție de film. Totuși,
am mai găsit o copertă foarte interesantă, cu personajul meu preferat, numărul
Șase:
E mai mult decât clar, cred
eu, că vă recomand din tot sufletul acest volum. Sincer, nu credeam că îmi va
plăcea atât de mult, și că va fi de zece ori mai bun decât primul, dar asta e
realitatea!
M-am interesat și am aflat că volumul 3, ”The rise of Nine”, va apărea anul acesta, pe 21 August, în străinătate, deci o să mai am ceva de așteptat până să citesc continuarea :(. Știți cumva dacă și ”Puterea celor șase” va avea un film?
Inca o data, o recenzie superba a la Krisz >:D<
RăspundețiȘtergereSi eu vreau sa citesc cartile!! Dar...deja am cheltuit tot ce aveam, deci...pe data viitoare :(
Ador copertile de la carti, apropo :D
Geniala recenzia :x
RăspundețiȘtergereAm fost foarte aproape sa imi iau pachetul la reduceri.. si totusi :(
Cred ca e super seria
Si eu cred ca extraterestrii exista, doar ca ei nu scriu carti. :))
RăspundețiȘtergereCat despre Sase, o ador, dar nu stiu ce sa zic, nu mi se pare ca ii trateaza egal pe John si Sam. Intotdeauna mi s-a parut ca pe Sam il subestimeaza pentru ca e pamantean. Gandeste-te numai la clipa despartirii lor, cum s-a despartit de Sam si cum de John, desi, toretic, ii place pe amandoi la fel.
faina recenzia,ca de obicei..
RăspundețiȘtergeresi eu vreau sa le citesc;;)
foarte tare recenzia:x
RăspundețiȘtergereimi doresc foarte mult sa le citesc si eu,pe ambele:x
pare interesanta aceasta carte insa cum bugetu-i 0, mai amanam
RăspundețiȘtergereMi s-a părut mai bun acest al doilea volum, dar până la urmă mi-a şi primul, desigur. Sincer chiar aştept să pun mâna curând şi pe volumul 3 să văd cum mai evoluează lucrurile :)
RăspundețiȘtergereLa volumul 2 nici nu ştiam ce anume să pun în recenzia de pe blogul meu, s-au întâmplat pre amulte şi nu ştiam cum să le compactez ca să nu fie prea mare recenzia