Walking on Letters: Seria Eu sunt numărul patru

Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți comanda de AICI.

Nu știu sincer care este opinia voastră, dar eu chiar cred că mai există viață în alte galaxii, și că acolo trăiesc diferite existențe. Gândiți-vă : la cât de multe galaxii sunt, e absolut imposibil să nu mai fie. Nu vă așteptați acum la omuleții verzi cu cap mare și ochi ieșiți din orbite, deoarece aceștia mi se par doar niște caricaturi nereușite, niște personaje stupide din filme a căror regizori au exagerat cu imaginația lor ~~puțin sărită de pe fix~~ ciudată. Desigur, nu îmi fac prea mari speranțe că vom ajunge vreodată la ei, sau aceștia la noi, dar eu știu, și chiar sunt convinsă că există. Aș fi foarte curioasă să aflu diferențele lor și asemănările față de noi. Voi nu?

Dar înainte să vă mai sperii cu gândurile mele, poate ar trebui să spun că am avut ocazia să citesc despre loricii noștrii preferați și geniali în al doilea volum scris de Pittacus Lore , ”Puterea celor șase”, și mulțumesc frumos Editurii Nemira pentru că mi-a oferit cartea.

Trebuie să vă spun că acest volum este aparte încă de la început, pentru că vom descoperi perspectiva și a altui personaj, este vorba de Marina, numărul șapte mai exact. Ea este izolată undeva într-o mănăstire din Spania, dezorientată și simțindu-se neputincioasă, deoarece Adelina, cepanul ei, în loc să o antreneze și să facă strategii cum să se apere de megadorieni, a preferat să se complacă cu o viață normală, umană, și să se lase ”în plata Domnului”, mai exact. Deja i-au apărut primele moșteniri, foarte, foarte interesante de altfel, și speciale ( o să vă las să le descoperiți voi când citiți cartea) dar nu prea știe cum să le folosească. Încearcă să uite de frustrare și de faptul că cepanul ei a renunțat la luptă, și se împrietenește cu Ella, o fetiță orfană foarte scumpă și isteață care este adusă la mănăstire.

Simte că amenințarea se apropie, și că nu va mai dura mult până când megadorienii vor veni după ea. Mai ales când într-o seară observă o umbră urmărind-o de la geam, iar în altă zi, un bărbat misterios citind o carte despre Pittacus.
Marina, foarte dezamăgită și supărată de faptul că e singură și nu are parte de ajutor, caută informații despre ceilalți lorici pe internet, convinsă că la un moment dat va trebui să li se alăture lor și să lupte. Astfel află despre misteriosul John Smith, acum un căutat terorist deoarece e vinovat de uciderea a cinci oameni și distrugerea unei școli din Paradise, Ohio, și știe că el e unul dintre ei și în curând va trebui să se reunească cu acesta.

Și că tot am adus vorba de misteriosul John, eroul nostru din primul volum, să nu fiți dezamăgiți și că credeți că el nu mai e în prim plan, deoarece perspectiva lui continuă să existe în carte. Astfel aflăm aventurile lui, ale numărului Șase, și ale prietenului lor uman Sam, după ultima luptă cu megadorienii, când au fost nevoiți să fugă din Ohio și să continue să se ascundă de dușmanii lor. Plus că, acum nu sunt urmăriți numai de aceștia, ci și de poliție și FBI, fiind considerați niște teroriști periculoși.

Se leagă o prietenie strânsă între John și numărul Șase, iar acesta începe să fie tot mai atras de ea, și e și firesc. Aceasta e puternică, amuzantă, frumoasă, iar povestea pe care o vom afla, în care cepanul ei Katarina i-a fost ucis în fața ochilor, și cum a reușit ea să scape de megadorieni, să se antreneze singură și să se descurce, e uimitoare, încât e imposibil să nu o admiri și să devină unul dintre personajele tale preferate. Totuși, el se simte vinovat pentru că o trădează pe Sarah, și frumoasa lor poveste de iubire.

Când află din scrisoarea lui Henry că tatăl lui Sam i-a ajutat când au aterizat prima dată pe pământ, și punând cap la cap totul, ajung la concluzia că acasă la el ar putea să găsească ceva folositor, riscă și se întorc în Ohio, iar consecințele sunt dezastruoase.

Pe de altă parte, în Spania megadorienii au ajuns și un război începe, iar Marina primește niște ajutoare noi, surprinzătoare, în lupta ei cu răul.

Cum se vor termina luptele care le au de purtat loricii, care vor fi victimele, și deznodământul acestei continuări incredibile, veți descoperi voi!

Deși mi-a plăcut și primul volum, nu pot să spun că m-a dat foarte tare pe spate. A fost, într-adevăr, o lectură interesantă, dar mă așteptam la mai mult. Trebuie să vă mărturisesc că acest volum m-a uimit plăcut, și a fost o surpriză minunată, pentru că nu mă așteptam să fie atât de bun!! Acțiune din plin, suspans, personaje mult mai bine conturate. Mă bucur că au apărut noi personaje, și două perspective, ceea ce a dat un plus de complexitate cărții.

De obicei, am întâlnit multe situații în care volumul 2 al unei cărți e mai slab decât primul, dar aici nu este cazul, din contră! ”Puterea celor șase” m-a convins de talentul și imaginația fără limite a celor doi scriitori, și m-au făcut ca acum să ard de nerăbdare până voi citi și continuarea!

Iată că am ajuns și la partea mea preferată, aceea în care vă voi vorbi despre personaje, care m-au impresionat plăcut și m-am atașat de unele.

John – am simțit o evoluție a lui, ca personaj. Dacă în primul volum era tânărul care schimbase o mulțime de nume, școli, fără prieteni și un loc care să îl numească ”acasă”, care doar fugea de megadorieni, acum descoperim unul puternic, capabil să își înfrunte dușmanii și să îi și învingă de multe ori.

Mi-au plăcut mult frământările lui interioare legate de atracția față de numărul Șase, iar interacțiunile dintre ei sunt foarte drăguțe.

Numărul Șase – cum am mai spus, este inevitabil să nu devină preferata ta acum că îi descoperi povestea, puterea, forța de a merge mai departe indiferent de obstacole și de trecutul dureros. E frumoasă și deșteaptă, ironică, și pune inima pe jar atât a lui John, cât și a simpaticului Sam care se vede că e topit după ea. Deși își dă seama de atenția pe care o primește din partea celor doi băieți, e prietenoasă și îi consideră egali, deși unul e un loric de-al ei, puternic și atractiv, iar celălalt un pământean plăcut a cărui singură armă e umorul și stângăcia, la început, dar care pe parcurs evoluează.

Sam – sunt convinsă că nu ar mai avea același farmec cartea fără el, deoarece e atât de bine să ai parte și de un om printre atâția extratereștrii cu puteri incredibile. Sam e ca o gură de aer proaspătă, plin de glume, care însă încearcă să își depășească firea, se antrenează alături de prietenii lui, și luptă alături de ei. E curajos și inteligent, și nu ai cum să nu te atașezi și de el.

Marina – a fost o surpriză extraordinară. M-am bucurat că i-am aflat povestea, m-am întristat când se simțea singură și fără sprijin din partea Adelinei, cepanul ei, am fost uimită de moștenirile ei, care după mine, sunt cele mai interesante dintre toate. E o luptătoare în sinea ei, și se va dovedi asta la final. E al doilea personaj preferat al meu, după numărul Șase.

Spre sfârșit vom mai decoperi două numere, dar nu o să vă spun care sunt acestea, pentru a păstra surpriza.

Mie îmi place coperta noastră, și mă bucur că este tot în ediție de film. Totuși, am mai găsit o copertă foarte interesantă, cu personajul meu preferat, numărul Șase:

E mai mult decât clar, cred eu, că vă recomand din tot sufletul acest volum. Sincer, nu credeam că îmi va plăcea atât de mult, și că va fi de zece ori mai bun decât primul, dar asta e realitatea!

M-am interesat și am aflat că volumul 3, ”The rise of Nine”, va apărea anul acesta, pe 21 August, în străinătate, deci o să mai am ceva de așteptat până să citesc continuarea :(. Știți cumva dacă și ”Puterea celor șase” va avea un film?

”Puterea celor șase” de Pittacus Lore - Recenzie

Krisz 7

Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți comanda de AICI cu 45 % reducere!!

Am auzit atâtea despre această carte și am primit atâtea recomandări, că era imposibil să nu îmi doresc sa o citesc!

Iată că Editura Nemira mi-a dat această șansă, oferindu-mi cartea ”Eu sunt numărul patru” (mulțumesc mult!) .

Prima dată am aflat de film de la un prieten de-al meu, și abia apoi că este realizat după un roman. Sunt mândră de mine că am reușit să amân vizionarea filmului până am terminat de citit cartea, deoarece de obicei e mai frumoasă și complexă aceasta.

Sunt foarte fericită că am avut ocazia să o citesc, și vă asigur că nu m-a dezamăgit, și există un motiv pentru care e atât de apreciată: este o carte foarte bună.
Toată viața lui a fost pe fugă. Fără prieteni, fără un loc pe care să îl numească ”acasă”, fără familie, fără un nume. Asta pentru că nu mai are nimic, i-au rămas doar amintirile care îl chinuie și îl fac să se simtă neputincios. Megadorienii i-au răpit toate acestea când i-au invadat planeta de unde vine, Lorien, au nimicit populația și au distrus-o, pentru a-i risipi resursele naturale bogate. Și ca și cum nu ar fi fost asta destul, acum megadorienii au venit și pe Pământ în căutarea celor nouă copii care au reușit să fugă atunci cu o navă, împreună cu cepanii (protectorii) lor. Aceștia intențonează să-i ucidă înainte de a deveni adolescenți,pentru că atunci li se vor manifesta puterile, numite moșteniri, lorienii fiind foarte deosebiți, și vor opune rezistență. Vor dori răzbunare.

Primii trei au fost deja uciși, iar el este Nmărul Patru. Știe că el urmează, deoarece datorită unei vrăji, cei nouă pot fi uciși doar în ordinea numerelor.

Astfel ajunge în Paradise, Ohio, fiind nevoit să se mute din nou – nu a putut rămâne nicăieri mai mult de câteva luni, fiind vânat și în pericol de moarte. Cu o nouă identitate și numele de John Smith, atât el, cât și Henry, cepanul lui, sunt convinși că nu se vor întâmpla prea multe în acest orășel, înainte de a pleca din el. Dar se înșeală. John cunoaște o fată.. și nu orice fată, ci acea fată pentru care e dispus să facă orice, chiar să-și dea viața. Cu toții știm că atunci când ne îndrăgostim, ne dorim să stăm cât mai mult alături de acea persoană. Așa vrea și el, ”să prindă rădăcini” în acest loc, să nu mai trebuiască să fugă iar.

”- Vorbești aiurea.

Întinde mâna, îmi apropie fața de a ei și mă sărută, cu buzele ei catifelate peste ale mele. Nu vreau să se oprească. Vreau să mă sărute la nesfârșit. Atâta vreme cît o face, totul e perfect. Totul e așa cum trebuie să fie. Dacă aș putea, aș rămâne în camera asta o veșnicie. Lumea poate merge înainte să mine, fără noi. Atâta vreme cât putem sta aici, împreună, unul în brațele celuilalt.”

Își face și doi prieteni, pe Sam și pe Bernie Kosar, un cățel simpatic. Pentru prima dată se simte apreciat și fericit. S-a săturat de singurătate, de viața lui complicată și de pericolul care e tot mai aproape, iar pentru Sarah preferă să rămână aici și să se lupte cu megadorienii, decât să se îndepărteze iar.

Dar ce va crede Sarah când va afla că el nu e cine pretinde? Și cum se va termina războiul dintre extratereștrii? Va apărea și Numărul Șase în ajutor, dar ei sunt doar trei, împreună cu Henry, iar megadorienii vin pregătiți cu o întreagă armată și cu monștrii pentru a-i distruge. I-a apărut, pe lângă auz puternic, rezistență și putere, și prima moștenire, aceea că e imun la foc, că nu îl poate arde, și acum stăpânește și telekinezia, dar vor fi astea suficiente pentru a câștiga o luptă așa mare? Una pentru viața lui, a celor pe care îi iubește și vrea să îi protejeze.. dar și cea cu scopul de a se răzbuna pentru ce au făcut planetei Lorien și familiei lui.
Dar, cum toți știm, speranța moare ultima. Și cartea are și un citat mai complet și foarte profund, legat de aceasta, ce ar trebui să devină motto-ul tuturor:

”- Speranța moare ultima, spune el. Dacă o pierzi, pierzi totul. Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.”

Final deschis, bineînțeles, care te lasă mai în suspans decât te-a ținut cartea pe tot parcursul ei. Fiind prima carte dintr-o serie, era firesc să ne lase în dubii și cu dorința de a citi cât mai repede următorul volum.

Cățelușul Bernie Kosar J) Glumesc, deși mi s-a părut foarte haios. John e preferatul meu,cu siguranță, dar mi-au plăcut și de Sarah, și de Henry, Sam..E greu de ales, toate personajele sunt speciale și frumos conturate.

Mi se pare foarte interesantă coperta, și frumoasă. Doar e Alex Pettyfer pe ea, nu? Cea originală nu îmi spune nimic, și mă bucur că cei de la Nemira nu au folosit-o pe aceasta.