The magic of words... by you (54)

Sandy ne-a trimis citate din "Lorelei" de Ionel Teodoreanu. Am auzit de carte și vroiam de mult să o citesc dar niciodată nu mi-am îndeplinit această dorință. S-ar putea totuși să o fac. Aceste citate m-au convins.

„Am visat azi-noapte un șes înflorit cu o cărare la mijloc și o piatră mare la capăt, o piatră netedă și albă, lucind în soare. M-am încercat în joacă să o dau la o parte. Apoi, înfierbântată, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Mișunau gândacii și viermii sub piatra albă. Și îngrozită, m-am deșteptat din somn. Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaște truda și setea închise într-un bulgăre de sare, să stea la o parte.”

„Mă numesc Lorelei. Legenda spune că am ucis. Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână și am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear. Mi-e sufletul ca tufișul Paiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos. A trecut o ploaie de primăvară și s-a țesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul și mă duc.”

„-Luli!Luli, de ce te iubesc?

Dar răspunsul era în brațele lui.”

„- Spune tu: o mai vezi râzând?

-...Eu o văd numai zâmbind. Semn al tăcerii.”

„Trăia. Ceea ce presimțise exista. Viața nu era un efort, mers lent spre îmbătrânire, cedări și resemnări; viața era delir, tumult în soare, bucurie respirată.”

“Îți venea să o respiri, nu s-o privești.”

“Sunt romane care ar trebui să înceapă ca și povestile cu un “ A fost odată...” Căci o mamă aplecată asupra copilului ei e ca și un început de poveste, când o revezi după ce a murit, și când tu însuți nu mai ești copil și nici nu ei alții. ”

“Ești prea sigur, și pe drept, de iubirea ei. De asta o neglijezi. Dacă ai fi avut binecuvântatul ghinion ca doamna Luli să fie cochetă, să te neliniștească, să te faca gelos, te asigur că manuscrisele se consolau cu praful. Dar doamna Luli e o certitudine absolută.”

“Era prea tânără să-și dea seama cât e de superioară satisfacția de a trăi satisfacției de a scrie.”

“Ierburile erau numai cântec: coruri de argint subțire ca tremurul stelelor și-al apelor.”

“Fericirea înlocuiește natural toate ticurile micilor argumente, le cauterizeaza definitv.”

“Sentimentele nu-și însușesc niciodată filozofia minții.”

“Râsul devinit tăcere e simptomul sigur al bătrâneții, al înțelepciunii sau resemnării.”