luni, decembrie 26, 2011
Poveste de iarnă #4
Vacanta de iarna se apropie si e perioada cea mai potrivita sa-l vad si eu. Intre sarbatorile de iarna e cel mai activ, probabil ca e foarte flamand. Am citit eu ca si lupii sunt mai flamanzi iarna, cred ca si el. Se deplaseaza pe trei picioare asa ca seamana in mers cu o motocicleta cu atas. Desi este de marimea unui caine dintre cei mai mari nu lasa nici o urma cand umbla prin zapada. Locul lui preferat si probabil barlogul este in sopronul intunecos din curtea bunicilor mei, la tara. Prinde cu ventuzele ce-i tasnesc din urechile mari cate o gaina, un caine sau, dupa spusele varului meu, Gheo, chiar si cate un copilas neatent si cu ajutorul dintilor de marimea unor lame de briceag, infuleca hulpav in intunericul sopronului. Ce este interesant e faptul ca desi m-am straduit in fiecare vacanta, nu am reusit sa-l vad niciodata. Noroc cu Gheo ca mi l-a descris si mie. El zice ca l-a vazut de multe ori. E norocos, ce mai. Iarna trecuta,in vacanta, chiar si noaptea am stat la geam privind scanteierea zapezii printre brazi sub lumina lunii pana am adormit cu nasul strivit de el si nimic. Gheo zice ca probabil l-am nimerit satul si dormea. Asa o fi dar nici cand mi-am luat inima in dinti si am intrat in sopron nu l-am vazut. Tot Gheo spune ca potcopelnicul, asa se numeste am uitat sa va spun, se poate transforma in orice obiect doreste. Asta nu mi-a convenit deloc, drept sa va spun. Inchipuiti-va ca stati in curte langa omul de zapada pe o lada veche si de fapt sedeti in spinarea primejdiosului potcopelnic. Dupa ce am aflat acest lucru am fost mult mai atent pe ce ma asez si de ce anume ma apropii prin curte. Se pare ca cel mai mult ii place sa se transforme in saniuta mea. Gheo nu se teme, e un baiat curajos asa ca toata ziua imi calareste sania sau potcopelnicul, ca nu poti sa sti cand e transformat.
Acum se apropie vacanta si sunt mai hotarat ca oricand sa-l vad si eu. Gheo mi-a transmis ca a aflat ca-i plac dulciurile asa ca sa duc cat mai multa ciocolata ca sa-i punem momeala. E ca si cazut in cursa, deja mi-am spart pusculita. E pentru o cauza buna, nu? O sa va tin la curent cu ce s-a mai intamplat, dupa vacanta de sarbatori. Poate ca reusesc sa-i fac si o poza, cine stie?
Tags: Concurs de creaţie Iarna
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
Nu prea am inteles mesajul..
RăspundețiȘtergereBine, bine, dar povestea asta indeplineste conditiile impuse in concurs, nu are dialog, nu are un el si o ea si nu e chiar o poveste...adica, daca ar fi continuat, cred ca ar fi iesit ceva frumos, dar asa...
RăspundețiȘtergerenu indeplineste*
RăspundețiȘtergereRamona, a fost depunctata pentru ca nu a indeplinit toate cerintele la notarea noastra, dar am ales sa nu descalificam nicio poveste, deoarece e Craciunului si am vrut sa fim mai ingaduitoare.
RăspundețiȘtergerenu prea inteleg povestea si nu are dialog
RăspundețiȘtergere